Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, realizează o sinteză amplă a unei diversități de surse de informare, dând naștere unei sinergii adaptate cerințelor instituțiilor școlare moderne. Evenimentele din cadrul proiectului au un specific diferit atat in functie de tematica abordată cât si de frecventa si modul de organizare. Fiecare eveniment in parte propune un alt punct de vedere, și presupune derularea unui flux informațional construit de către experți și participanți deopotrivă. Sesiunile de mentorat didactic și coaching cognitiv comportamental propun la rândul lor o abordare specifică domeniului psihologiei educaționale și a științelor din domeniul dezvoltării personale oferind idei valoroase tuturor celor implicați.
Pentru luna martie 2020, tema sesiunii de mentorat didactic și coaching cognitiv comportamental care se desfășoară în cadrul platforma online Blackboard, (16-22 martie) Universitatea Spiru Haret, se referă la: AUTOEVALUAREA NEVOII DE FORMARE PROFESIONALĂ. DEZVOLTAREA ȘI ADAPTAREA COMPETENȚELOR PROFESIONALE LA CERINȚELE ȘI DINAMICA CONTEXTULUI PROFESIONAL ȘI SOCIAL
Relaţia dintre educaţie şi piaţa muncii poate fi abordată din foarte multe perspective: economice, sociale, educaționale, politice etc. Fiecare perspectivă necesită operarea cu noțiuni diferite, specifice domeniului reprezentativ. Din perspectivă economică, se scot în evidență eficacitatea, productivitatea și respectiv calitatea muncii pe care sunt în stare să le presteze indivizii care au acces la niveluri diferite de pregătire în școală.
Din perspectivă sociologică, aspecte precum gradul de mobilitate socio-profesională, prestigiul social asociat unei anumite ocupații, impactul avut de originea socială (diferența dintre nivelul de ocupare al părinților și cel al copiilor) asupra dezvoltării educaționale și socio-profesionale a populației.
Din perspectivă educațională, este relevat gradul de adecvare dintre conținuturile de învățare transmise pe fiecare nivel de învățământ și cerințele de perspectivă sau actuale ale pieței muncii.
Perpectiva politică presupune evidențierea măsurilor guvernamentale adresabile nivelului macroeconomic care sunt armonizate cu politica organismelor internaționale la care a aderat statul respectiv și rolul efectiv al școlii pentru transmiterea valorilor culturale și naționale ale statului.
Întorcându-ne către perspectiva educațională, se poate observa faptul că procesul de integrare profesională se poate pregăti încă din primii ani de școală. În cadrul școlii, viitorul individ care va fi integrat în societate își dezvoltă atât abilitățile practice, cât și cunoștințele teoretice – o anumită atitudine față de muncă, față de aspirațiile profesionale. Cele două instituții care poartă responsabilitatea formării inițiale a individului (cel puțin pănă în momentul în care acesta devine conștient de sine și se poate auto-instrui..) sunt familia și școala, ele fiind responsabile de procesul de integrare socio-profesională de mai târziu. Familia oferă un cadru emoțional și cognitiv care permite copilului dezvoltarea armonioasă a personalității, de asemenea este oferit și suportul economic, financiar și moral aferent actului educațional. Școala se va impune sub forma instituției responsabile de furnizarea competențelor și abilităților necesare ulterior pentru obținerea unui loc de muncă. Copii vor fi sprijiniți în demersurile lor educaționale în funcție de bugetul alocat al familei, de nivelul agregat al veniturilor, de nivelul de educație al părinților, capitalul lor social și relațional. În România, gratuitatea învățământului de la nivelele de debut până la ultimul nivel reprezintă un factor favorizant important pentru menținerea populației de vârstă școlară în cadrul sistemului. Cu toate acestea ponderea elevilor care părăsesc prematur școala este de circa 20% (fenomen extrem de negativ care are implicații pe termen lung atât din punct de vedere social cât și economic, psihologic etc). Dacă se obține la un moment dat o creștere netă a nivelului general de pregătire al populației aceasta generează în lanț, o serie de efecte pozitive cum ar fi: reducerea infracţionalităţii, îmbunătăţirea strării de sănătate a populaţiei, a vieţii de familie etc.)
În același timp însă, sunt generate și o serie de efecte negative (care totuși în majoritatea cazurilor sunt contrabalansate de cele pozitive) precum: creșterea presiunii asupra bugetelor de stat și ale gospodăriilor. Pentru țări precum țara noastră care nu are sistemul de învățământ privat atât de dezvoltat comparativ cu alte state și venituri generale mici ale populației presiunea financiară asupra bugetului de stat este cu atât mai ridicată. Se poate observa faptul că – tinerii ”consumă” educație, nu neapărat din perspectiva unor considerente culturale sau intelectuale ci din perspectiva utilității practice a acesteia. Instituțiile statului sunt obligate, mai ales în acest context să măsuri prin care investiţiile în educaţie să devină rentabile pentru o parte cât mai mare din populaţie. Principala măsură în acest sens constă de fapt în adecvarea ofertei educaţionale, oricare ar fi nivelul de învăţământ absolvit de elevi, cu cererea de pe piaţa muncii, cu nevoile de calificare ale acesteia.
Problematica adaptării competențelor oferite de către sistemul educațional la cerințele concrete ale pieței muncii este extrem de importantă, s-ar putea spune chiar definitorie pentru optimizarea proceselor din cadrul evolutiei socio-economice a unei țări. Consecințele negative ale neconcordanței cererii și ofertei de competențe se pot sintetiza în cele ce urmează:
v Un nivel mai scăzut al salariilor
v Un nivel mai scăzut al satisfacției la locul de muncă
v Creșterea dificultăților la angajare a diverselor categorii de persoane
v Nivelul mai scăzut de productivitate în companii
v Nivel mai scăzut al competitivității măsurate angregat la nivel național
v Nivel mai scăzut al veniturilor obținute în urma investițiilor în educație
v Nivel mai ridicat al costurilor realizate cu protecția socială.
O concordanță perfectă între competențele livrate și cele cerute este imposibil de atins. Pentru a se putea optimiza acest raport este necesară obținerea unor informații cât mai complete și actuale despre ambele părți ale ecuației. Aceste informații pot proveni din mai multe surse: instituții specializate, cercetări naționale și internaționale, statistici relevante, consultarea părților interesate, evaluarea politicilor anterioare, noi cercetări (dacă este cazul) sau surse secundare de date.
Printre modalitățile prin care se poate tinde către armonizarea cererii cu oferta de competențe se pot enumera:
Ø Îmbunătățirea colaborării strânse dintre instituțiile școlare și companii prin efectuarea de stagii de practică dedicate, realizarea unor unități și conținuturi de învățare împreună cu specialiștii din companii, dezvoltarea unei curricule școlare prin consilierea directă a specialiștilor din companii, programe de formare profesională în companii construite împreună cu managementul școlar
Ø Eliminarea barierelor privind mobilitatea pe piața muncii;
Ø Dezvoltarea creativă a unor servicii de învățământ care să permită părinților aflați în situații speciale o integrare ușoară pe piața forței de muncă (părinții cu copii foarte mici, persoane în vîrstă)
Ø Reducerea discriminării pe piața muncii;
Ø Culegerea, analiza și intepretarea informațiilor referitoare la piața muncii pentru a se putea evidenția corect situația cererii și ofertei de competențe.
Preocupările pentru asigurarea calității în educație din perspectiva corelarii rezultatelor educaționale cu necesitățile formulate pe piața muncii sunt prezente și la nivel european unde funcționeaza Cadru european de referință pentru asigurarea calității în educație și formare profesională – EQAVET. Acest cadru își propune sa promoveze calitatea educației și a formării profesionale, dezvoltarea unui grad ridicat de conștientizare a necesității respectării unor standarde de calitate, promovarea unei arii europene comune de învățare pe parcursul vieții, promovarea unui model util pentru planificarea implementarea, evaluara și revizuirea calității pentru sistemele de formare, dezvoltarea de politici și practici bazate pe dovezi (bune practici la nivel european). Implementarea acestui cadru de referință la nivelul țării noastre va conduce implicit la îmbunătățirea gradului de corelare dintre cererea de pe piața muncii și oferta de formare existentă, la creșterea capacității sistemului de a ocupa un loc de muncă, dezvoltarea unei culturi a calității la nivelul instituțiilor implicate (inclusiv a celor școlare), îmbunătățirea corelării dintre educația formală, cea non-formală și informală. În România, în prezent pentru promovarea și implementarea EQAVET a fost constituit GNAC - Grupul Național pentru Asigurarea Calității în EFP.
Pe piața muncii există o dinamică foarte accelerată atât din punct de vedere al raportului dintre cerere și ofertă cât și referitor la volum și structură. Din nefericire instituțiile școlare, întregul sistem educațional nu poate ține pasul cu această dinamică, având parte de mecanisme interne greoaie care nu permit efectuarea unor schimbări rapide. În general instituțile școlare au nevoie de timp pentru a putea asimila schimbările de fond la care sunt supuse, efectele acestor schimbări anifestându-se în timp. Atsfel, schimbarea conținuturilor învățământului, organizarea și structurarea sa sunt procese de durată care au efecte vizibile în mod uzual după trecerea unei generații de elevi/studenți. Pentru a se putea vorbi despre o minima sincronizare între școală și piața muncii este nevoie de o perioadă de cel puțin 10-12 ani. Realizarea unor studii de perspectivă asupra pieței muncii poate sta la baza unor modificări în sistemul de învățământ care să fie vizibile dupa trecerea celor 10-12 ani, viitorii elevi având șanse reale de a fi pregățiti corespunzător cerințelor reale care există în prezent în cadrul companiilor.
Pentru că astfel de studii de perspectivă sunt greu de realizat cel puțin la noi în țară atât din punct de vedere logistic cât și tehnic, necesitând costuri destul de mari, o altă modalitate eficientă de a armoniza oferta educațională și cererea de pe piața forței de muncă este reprezentată de evaluarea periodică a ofertei educaționale în raport cu cererea din prezent și de perspectivă. Decalajul care se manifestă între oferta educațională – volumul de absolvenți total de la toate nivelele de învățământ și profilele și respectiv cererea de pe piața muncii – volumul total de locuri de muncă și calificări disponibile este generat de o serie de cauze precum:
a) Inexistența unor strategii de dezvoltare economică pe termen lung care să manifeste un impact direct asupra necesarului și tipului de personal calificat
b) Capacitatea redusă a sistemului educațional de a realiza o colaborare reală, consistentă între cadrele didactice, responsabilii manageriali, specialiști din Ministerul Muncii , managementul companiilor, specialiștii din formarea profesională în direcția creării unei oferte educaționale avantajoase pentru toate părțile implicate
c) Un nivel relativ scăzut de încredere a populației în instituțiile școlare din punct de vedere al capacității de integrare profesională a elevilor și factor de bază pentru dezvoltarea profesională ulterioară
Educația poate fi concepută sub forma unui bun investițional, care ofera posibilitatea obtinerii unor beneficii atât de ordin individual (creşterea nivelului de trai al populaţiei, îmbunătăţirea stării de sănătate etc) cât și la nivel social (creşterea calităţii şi productivităţii muncii, reducerea delicvenţei în special cea juvenilă etc).
Educația va funcționa ca un catalizator al calităților individuale, capabil să favorizeze foarte mult capacitatea de integrare profesională, ea va dinamiza capitalul relațional al individului, capacitatea de relaționare socială, integrarea experienței de viață, a abilităților de comunicare etc.
Pe piața forței de muncă se poate manifesta la un moment dat o ofertă suplimentară sau generoasă care totuși nu își regăsește cererea corespunzătoare conform cerințelor exprimate. În această situație angajatorii vor proceda la reealizarea unei filtrări a candidaților care demonstrează capacitatea reală conformă cu cerințele.
Actele de studii vor funcționa în acest caz ca ”un semnal”: cei care au un nivel cât mai înalt de educaţie sunt cei care, cel puţin din punct de vedere teoretic, dovedesc că pot să se adapteze cel mai repede şi mai bine cerinţelor unui loc de muncă. Cu toate acestea, chiar și în condițiile unei piețe ofertante, candidații care nu vor putea transmite ”semnalele” potrivite vor avea puține șanse să se angajeze efectiv. La nivelul României, diferite studii au indicat faptul că atât elevii și cadrele didactice pe de o parte cât și angajatorii pe de altă parte sunt de părere că ceea ce se învață efectiv în școală nu este suficient pentru a face față cerințelor existente pentru diversele locuri de muncă. Cu alte cuvinte, pregătirea şcolară primită în perioada de şcolarizare îi ajută mult prea puţin pe absolvenţi să se integreze profesional.
Această percepție se coroborează cu aceea potrivit căreia majoritatea părinților susțin copii să finalizeze cel mai ănalt nivel de studii posibil, astfel devenind evident faptul că diplomele nu sunt văzute decât ca un ”semnal” transmis angajatorilor pentru facilitarea angajării și nu ca o certitudine a unui nivel de cunoștințe sau abilități care să permită în mod natural adaptarea optimă în mediul profesional al proaspătului absolvent.
Problema rală a sistemului educațional din țara noastră este aceea că de multe ori un anumit nivel de educație atestat formal prin acte de studii corespunzătoare nu este susținut de capacitatea reală a persoanei în cauză de a face față solicitărilor de pe piața forței de muncă. Această problemă este delicat de tratat tranșant deorece sunt posibile o multitudine de situații în care la acest rezultat să își aducă contribuția mai mulți factori simultan. Fie discutăm de un nivel intelectual realmente neadecvat al persoanei în cauză, mascat cu ajutorul obținerii mai mult sau mai puțin frauduloase a unei diplome, fie de incapacitatea efectivă a curriculei școlare (de la diverse nivele de studii) de a livra cunoștințe, competențe sau abilități cerute în mod real pe piața forței de muncă în contextele dinamice de angajare din prezent. Sunt specialiști care afirmă că, de fapt, esența problemei se află în această zonă a indecvării conținuturilor de învățat în raport cu abilitățile necesare pentru adaptarea într-un mediu profesional – elevii, studenții au nevoie de capacitatea de a lua inițiative, de a lucra în echipe, de a avea încredere în posibilitățile proprii, de asemenea cunoștințe de limbi străine reale, capacitatea de autoevaluare critică a propriilor performanțe, de a-și însuși responsabilitatea propriilor decizii etc, lucruri pe care instituțiile de învățământ așa cum sunt organizate în prezent le dezvoltă mult prea puțin spre deloc.
Printre caracteristicile de bază în funcție de care sunt evaluați tinerii angajați români se numără – eficiența, capacitatea de organizare și reziliența la efort – hărnicia. Eficiența este direct legată de nivelul de cunoștințe însușit în școală, un elev care nu are un nivel de cunoștințe adecvat nu este capabil să facă conexiuni și să identifice modalități eficiente de a executa activitățile cerute la locul de muncă. Capacitatea de organizare cât și puterea de concentrare pe o anumită sarcină sunt exersate tot în momentul în care elevul a fost angrenat într-un proces intensiv de însușire a cunoștințelor în școală. Hărnicia este o trăsătură de catacter care poate fi stimulată în mediul școlar tot prin studiul intensiv coroborat cu modalități de motivare a elevilor cât mai variate. Iată deci că școala nu este lipsită de atuuri în ecuația optimizării profilului viitorului angajat ci este vorba de o adaptare de finețe a programelor școlare la niște cerințe de detaliu gândite din punct de vedere al fiecărui domeniu important al economiei și de dezvoltarea aptitudinilor individuale enumerate mai sus prin programe complementare de dezvoltare personală, antreprenoriat și orientare profesională.
Ca o concluzie optimistă, creșterea nivelului general de educație și responsabilizarea tinerilor cât mai timpurie în raport cu propria lor valoare și propriul potențial reprezintă posibile soluții viabile pe termen lung pentru optimizarea raporturilor existente între piața muncii și sistemul de învățământ.
Tema abordată face parte din categoria tematicii de mare interes și actualitate pentru cadrele didactice participante, oferind posibilitatea conturării unui dialog care cu siguranță contribuie la satisfacerea unor nevoi de informare conectate la realitățile prezentului din sistemul nostru de învățământ.