Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, are în vedere dezvoltarea profesională și personală a cadrelor didactice din cadrul regiunilor de implementare. Activitatea didactică desfășurată de aceștia în școlile defavorizate presupune o serie de particularități care necesită o abordare specifică, adaptată nevoilor speciale ale elevilor.
În cadrul proiectului sunt organizate periodic o serie de evenimente care au în vedere desfășurarea unor sesiuni de mentorat didactic și coaching cognitiv-comportamental. Fiecare sesiune se adresează unei tematici diferite oferind o paletă largă de informații utile cadrelor didactice atât în ceea ce privește activitatea didactică cât și cea de management educațional.
În data de 22 octombrie 2018, la sediul Școlii Gimnaziale Cerăt, localitatea Cerăt, se va realiza o nouă sesiune de mentorat și coaching care a va avea drept temă – DINAMICA RELAȚIEI PROFESOR – ELEV ÎN PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT. COPILUL ÎNTRE STILUL PARENTAL ȘI STILUL EDUCAȚIONAL
Procesul de învățământ se optimizează prin intermediul organizării corespunzătoare a activității didactice, a managerizării clasei de elevi și a comunicării între cadrele didactice și copiii implicați activ.
Relațiile pe care cadrele didactice le stabilesc cu elevii se desfășoară într-un cadru organizat, predeterminat de specificul activităților didactice.
Rezultatele școlare, eficiența didactică a profesorului și comportamentul elevilor și a profesorilor relaționează direct cu managementul clasei. Necesitatea formării cadrelor didactice pe dimensiunea stilurilor și strategiilor manageriale rezidă în dificultățile și problemele cu care se confruntă profesorii la nivelul interacțiunii cu clasa de elevi, a comunicării, a gestionării resurselor temporare și a situațiilor problemă, a modificării comportamentelor dezadaptive ale membrilor clasei sau la nivelul intervențiilor in situațiile de criză educațională. De obicei eșecurile la clasă ale cadrelor didactice se datorează deficitarei cunoașteri, administrări și exploatări a resurselor educaționale (manageriale, pedagogice, psihologice, sociale) din clasa de elevi.
Profesorii trebuie să țină cont de o serie de elemente de bază necesare pentru stabilirea unor relații bune între ei și elevi:
a) Organizarea clasei. Este necesar ca profesorii să facă tot posibilul ca în clasă să se creeze o atmosferă plăcută. Aceasta presupune analiza cuprinsului lecției și a modului de expunere, organizarea de grupuri și amenajarea plăcută a mediului fizic școlar, a ambientului în care se desfășoară efectiv orele.
b) Stabilirea obiectivelor. Este important ca elevii să înțeleagă scopul actului educațional, rezultatul final la care trebuie să ajungă. Este necesar ca elevii să cunoască și să înțeleagă atât obiectivele pe termen lung și cât și cele pe termen scurt ale clasei. Consultarea mai frecventă a elevilor în vederea stabilirii obiectivelor poate crea o solidă bază motivațională pentru învățare.
c) Comportamentul profesorului. Nu este surprinzător ca maniera în care se poartă profesorii să aibă un efect direct asupra comportamentului elevilor. Nu numai că profesorii oferă un model de comportament pe care elevii îl pot imita, dar ei sunt în poziția din care pot să modeleze și să schimbe comportamentul elevilor. Gradul de motivare din perspectiva implicării elevilor este dependent și de comportamentul profesorului care poate funcționa ca un adevărat catalizator în acest sens.
d) Reguli adecvate. Toate instituțiile de învățământ își desfășoară activitatea pornind de la un set de reguli. În plus, fiecare profesor va avea o serie de reguli care se aplică în clasă și definesc comportamentul acceptabil și cel inacceptabil în rândul elevilor.
e) Relațiile părinți-profesor. Implicarea într-o măsură cât mai mare a părinților în cadrul activității didactice nu numai că duce la dezvoltarea unor relații pozitive între familie și școală, dar creează parteneriatul propice atingerii idealului educațional, în situația de parteneri în educarea copiilor. În acest context, profesorii trebuie să aibă în vedere o serie de principii care ajută efectiv la optimizarea relațiilor cu părinții:
• părinții trebuie priviți ca participanți activi, care pot aduce o contribuție reală la educarea copiilor lor;
• părinții trebuie să fie implicați, să ia parte la luarea deciziilor în ceea ce-i privește pe copiii lor;
• responsabilitatea în educarea copiilor să fie împărțită între părinți și profesori.
Interacțiunea educațională este un aspect, o formă din multitudinea și varietatea relațiilor interpersonale în clasa de elevi.
În ceea ce privește o posibilă clasificare a relațiilor interpersonale în cadrul clasei de elevi, criteriul utilizat îl reprezintă nevoile și trebuințele psihologice resimțite de elevi atunci când se raportează unii la alții. Prin exploatarea acestui criteriu, rezultă următoarele tipuri de relații interpersonale în clasa de elevi:
· relații socio-afective (afectiv-simpatetice) între elevi și profesor – aceste relații pot avea o influență pozitivă sau negativă asupra relațiilor sociale stabilite la acest nivel; în general, dacă există o relație afectivă de natură pozitivă, acest fapt va determina adoptarea de către elevi a celor mai multe dintre atitudinile profesorului, putând duce chiar la formarea anumitor tipuri de abilități, iar dacă există o relație afectivă negativă, se pot constata reacții de respingere din partea elevilor, înmulțirea atitudinilor "originale", consolidarea lipsurilor și defectelor, scăderea ratei de învățare. Acest tip de relație afectivă stabilită între elevi și profesor este independentă de competențele profesionale ale acestuia, dar nu trebuie neglijată deoarece se poate ajunge în situații de de-motivare parțială sau totală a elevilor
· percepția interpersonală profesor-elev se referă în special la cunoștințele, competența și statutul profesorului; modul in care sunt percepute toate acestea de către elevi determina si contribuie la influenta profesorului asupra clasei.
Dacă calitățile si cunoștințele profesorului sunt percepute în mod pozitiv de către elevi, aceștia vor răspunde cu brio solicitărilor acestuia și se vor auto-motiva în direcția obținerii unor performanțe școlare optime. Dacă există o percepție negativă asupra competențelor aceasta se va răsfrânge negativ la nivelul implicării elevilor în raport cu sarcinile solicitate, existând posibilitatea dezangajării efective. Raportat la desfășurarea întregului an școlar, exista diferențe de percepere si, implicit, de influenta a profesorului: atunci când activitatea este la început, în momentul debutului anului școlar, percepția încă nu este formată, aceasta îmbunătățindu-se pe parcurs.
Din punct de vedere al tipologiei relațiilor care se pot dezvolta pe parcursul comunicării profesor-elev în cadrul activității didactice putem deosebi în funcție de poziționarea față de interesele manifestate de ambele părți:
• relații de cooperare: bazate pe coordonarea eforturilor in vederea realizării unui obiectiv comun;
• relații de competiție: bazate pe rivalitatea partenerilor, în atingerea unei ținte individuale;
• relații de conflict: bazate pe opoziția mutuala a partenerilor, raportata la un scop indivizibil.
O altă posibilă clasificare a relațiilor profesor-elev se referă la:
• relații de acomodare: partenerii se obișnuiesc, se ajustează unii după ceilalți;
• relații de asimilare: partenerii desfășoară un transfer reciproc de mentalități si puncte de vedere, atitudini si comportamente, pana la un nivel la care subiecții pot gândi sau acționa identic;
• relații de stratificare: partenerii se pot structura după o ierarhie ce exploatează statutele deținute de elevi;
• relații de alienare: partenerii, in imposibilitatea de a desfășura interacțiuni reciproce, părăsesc universul clasei, provocând anumite schisme intra grupale.
A fi un cadru didactic performant înseamnă a fi o persoană capabila de un nivel corespunzător de empatie, dublat de competențe adecvate nivelului de predare cerut.
In ciuda asimetriei constitutive existente in clasa de elevi – referitoare la statutul de superioritate a profesorului -, relația profesor-elev nu mai poate fi conceputa ca o relație de dependenta a elevului de profesor sau ca o relație de comunicare abstracta.
Mult discutata autoritate a profesorului nu se reduce la posesia cunoștințelor de specialitate, și la exercitarea unei autorități de pe poziții de putere ci se bazează de facto pe capacitatea profesorului de a alterna strategiile didactice, adaptându-le situațiilor educaționale, de a repartiza responsabilități elevilor, de a mobiliza elevii la cooperare in grup, de a valorifica valentele relației profesor-elev in sensul unui dialog real.
Procesul de influenta educațională este definit ca ,,acțiune educațională organizata si structurata, exercitata asupra unei persoane - elev -in vederea construirii, formarii sau schimbării unor comportamente, atitudini etc.
Acest proces poate fi analizat din doua perspective diferite :
• influenta personala a profesorului atât ca lider, cat si ca factor exterior;
• influenta de grup guvernata aparent de factori formali sau non formali.
Un aspect fundamental al interacțiunilor educaționale îl constituie interacțiunea pe verticală, în sensul capacității profesorului de a crea coeziune în cadrul clasei sau dimpotrivă dezbinarea, fragmentarea grupului-clasa.
Referitor la stilurile de interacțiune didactică, se pot remarca o serie întreagă de situații care fac referire la stilurile de predare utilizate de către cadrele didactice. Astfel se pot deosebi:
a) Stilul autoritar
ü presupune, din partea profesorului, impunere, hotărâre şi promovare a unor tehnici de predare şi relaționare cu elevii construite unilateral
ü delimitarea timpului şi sarcinilor de învăţare pentru elevi este mai strictă
ü limitează inițiativa elevilor
ü îşi asumă responsabilitatea totală în ce privește rezultatele acțiunilor sale educaționale
ü sancționează (pozitiv sau negativ) fără echivoc, după criterii strict definite, atitudinile şi rezultatele învățării elevilor
ü din punct de vedere afectiv, relația cu elevii e distantă şi rece
ü efecte: antipatizat de elevi, oferă rezultate bune numai pe termen foarte scurt .
b) Stilul democratic
ü profesorul se folosește de posibilitățile participative ale elevilor în procesul de învăţare, de iniţiativele şi expectanţele elevilor pe care le valorifică în proiectarea şi derularea activităţilor educaţionale,
ü este promovată colaborarea și cooperarea în definirea sarcinilor de învățare
ü din punct de vedere afectiv şi al climatului psihologic se manifestă un climat deschis, relații apropiate între membrii, profesorul însuşi comportându-se ca un membru al grupului și nu ca o autoritate absolută venită din afara grupului
ü este cel mai eficient, producând rezultate superioare atât în plan psihosocial cât şi în plan didactic.
c) Stilul lassaise faire
ü profesorul adoptă un rol pasiv şi minimalizează procesele psiho-sociale şi didactice care definesc activitatea sa
ü profesorul acceptă deciziile şi inițiativele elevilor, apelează la experiența acestora, însă nu face evaluări în ce privește comportamentul elevilor şi nu primește feed-back-uri pentru reglarea propriului comportament
ü este total neproductiv, nu se pune accentul pe o evaluare propriu-zisă, corespunzătoare a rezultatelor elevilor
ü este de motivant și duce în timp la scăderea performanțelor elevilor
Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă gestionează o serie întreagă de demersuri care au în vedere pregătirea teoretică și practică a cadrelor didactice – cursuri de formare profesională, activități practice în cadrul instituțiilor de învățământ selectate în grupul țintă.
Evenimentele de genul sesiunilor de comunicare și informare prezentate mai sus au rolul de a completa celelalte activități din proiect constituind adevărate platforme de dialog și schimb de idei atât între experții din cadrul proiectului și participanți cât și între participanți, schimb extrem de util pentru creșterea gradului de conștientizare a problematicii proiectului și a soluțiilor cu aplicabilitate imediată în activitatea derulată în școlile defavorizate.