Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă se emulează cu succes pe nevoile concrete ale cadrelor didactice din grupul țintă, asigurând dezvoltarea competențelor acestora pe multiple planuri, prin diverse activități care angrenează deopotrivă beneficiarii proiectului cât și experții acestuia.
Sesiunile de informare, conștientizare, sensibilizare și motivare a cadrelor didactice, pun în lumină o serie de probleme specifice pentru aria de acțiune a proiectului, atât din perspectiva obiectivelor acestuia cât și a interesului cadrelor didactice din grupul țintă.
În data de 23 septembrie 2019 se va organiza o nouă astfel de sesiune, în cadrul INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN DOLJ din Mun. Craiova. Tema abordată cu acest prilej va face referire la STRESUL PROFESIONAL ȘI MODALITĂȚILE ÎN CARE IMPACTEAZĂ BENEFICIARII PROCESULUI EDUCAȚIONAL.
Stresul profesional reprezintă în prezent o problemă extrem de serioasă cu care se confruntă o multitudine de angajați, indiferent de mărimea organizatiei sau apartenența acesteia la o anumită industrie – domeniu de activitate. Într-un mod cu totul aparte, în domeniul educațional, stresul profesional reprezintă un factor extrem de nociv care poate afecta nu numai randamentul și eficiența în muncă, dar și rezultatele acesteia pe termen lung – aici vorbind de succesul școlar al elevilor.
Cadrele didactice care ajung să dezvolte sindromul de stres profesional pot fi afectate atât fizic cât și mai ales emoțional de acesta, ajungându-se până la forme severe de inadaptare sau scădere accentuată a stimei de sine și a încrederii în forțele proprii.
De origine engleză, cuvântul "stress" circumscrie o serie de substantive înrudite ca înţeles, dar cu nuanţe uşor diferite: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere, încordare nervoasă. Cel care lansează în limbajul medical, încă din 1936, conceptul de stres este savantul canadian Hans Selye. Potrivit acestuia stresul este reacţia nespecifică a organismului la orice solicitare.
Stresul relaționat cu locul de muncă cunoaște două forme de bază si anume: stresul ocupațional (legat de factori economico-sociali la nivel macro care pot afecta toate persoanele care au o anumită ocupație la un moment dat) și stresul organizațional care apare și se manifestă în contextul relațiilor de muncă specifice pentru o anumită organizație.
La baza apariţiei stresului organizaţional se află doi agenţi stresori centrali, de natură psihologică:
• Conflictul de rol. Acest stresor desemnează situaţiile în care o persoană, ce ocupă un anumit post, este supusă, în cadrul organizaţiei, unor imperative, solicitări, presiuni cu caracter contradictoriu sau chiar inacceptabile. În majoritatea cazurilor individul confruntat cu conflictul de rol se află la mijloc - între superiori şi subordonaţi - situaţiile conflictuale căpătând diverse forme;
• Ambiguitatea rolului care desemnează lipsa ori insuficienţa informaţiilor clare şi oportune solicitate de rezolvarea corectă a sarcinilor. Individul confruntat cu ambiguitatea rolului nu cunoaşte exact obiectivele şi sarcinile ce-i revin, performanţele aşteptate de organizaţie, criteriile de control, evaluare şi motivare. Ambiguitatea trăită de indivizi este diferită şi marcată de trăsăturile de personalitate. Intensitatea stresului generat de ambiguitatea rolului este în strânsă relaţie cu capacitatea de a tolera în general ambiguitatea, diferită de la un individ la altul.
Cele două categorii majore de agenţi stresori se manifestă în forme variate în cadrul organizaţiilor şi sunt percepute cu intensităţi diferite de indivizii care o compun. Această percepţie diferită este generată nu numai de parametrii individuali, ci şi de poziţia ocupată în cadrul organizaţiei; de regulă, managerii sunt mai expuşi efectelor nocive ale sindromului de adaptare în comparaţie cu executanţii. O analiză a cauzelor generatoare de stres organizaţional relevă posibilitatea departajării celor care acţionează exclusiv la nivelul managerilor, față de cele regăsite în rândul executanţilor, dar şi existenţa unor cauze comune.
Stresul ocupaţional denotă stresul generat de situaţia de muncă. Activităţile de mare responsabilitate, cu risc crescut, cele care suprasolicită sau subsolicită disponibilităţile subiectului, generează stres. Desfăşurată în condiţii favorabile, munca poate constitui un factor antistres. În condiţiile în care ea periclitează integritatea psihofizică a persoanei, constituie o cauză a stresului.
Răspunsul la situaţiile stresante mobilizează întreaga fiinţă umană, pusă în faţa unor cerinţe inedite de adaptare. Astfel, la nivel fiziologic sunt mobilizate trei mecanisme de răspuns:
– sistemul nervos, care coordonează răspunsurile la stres, făcând uz de reflexe condiţionate sau necondiţionate şi generând răspunsuri către celelalte sisteme somatice;
– sistemul imuno-fagocitar, ce sporeşte producţia de anticorpi;
– sistemul hormonal, care activează secreţia de hormoni.
Privit în cadrul sindromului general de adaptare, stresul prezintă trei faze: reacţia de alarmă, stadiul de rezistenţă şi cel de epuizare.
a) Reacţia de alarmă, ce cuprinde o fază de şoc (prin depresia sistemului nervos, hipotensiune, hipotermie etc.) cu o tulburare sistemică bruscă, urmată de contraşoc (fenomene de apărare etc.);
b) Stadiul de rezistenţă, ce cuprinde ansamblul reacţiilor provocate de expunerea prelungită la situaţii pentru care individul dispune de mijloace de adaptare, în care capacitatea de rezistenţă creşte peste medie;
c) Stadiul de epuizare, care intervine atunci când adaptarea nu mai poate fi menţinută şi este caracterizat prin oboseală, lipsă de speranţă, inhibiţie crescândă etc. Mecanismele de apărare devin ineficiente şi intervine prăbuşirea.
Pentru combaterea sindromului de stres profesional este necesară implicarea mai multor factori atât la nivelul individului, cât şi la nivelul organizaţiei. Acest fapt implică acţiunea la trei nivele distincte:
- la nivel primar, pentru identificarea agenţilor stresori de la nivelul organizaţiei, în scopul prevenirii stresului;
- la nivel secundar, prin tehnici de intervenţie care să ajute angajaţii sau grupurile organizaţionale să poată dezvolta, prin educaţie şi pregătire, strategii de soluţionare şi de creştere a rezistenţei la stres;
- la nivel terţiar, prin asistenţă de specialitate, asigurându-se angajaţilor suportul necesar „vindecării” simptomelor stresului.
În domeniul educațional, instituțiile școlare ar trebui să acorde o mai mare importanță formelor de manifestare ale stresului pentru angajați, deoarece forme mai puțin vizibile pot avea în timp efecte extrem de nocive care să conducă inevitabil la renunțarea la cariera didactică din partea unora dintre angajați, care altfel erau foarte valoroși profesional, cu reale aptitudini didactice și pedagogice.
Dacă o instituție școlară nu a întreprins acţiuni de identificare a stresului, aceasta demonstrează o lipsă de înţelegere a costurilor reale, cât şi a beneficiilor ce pot fi obţinute din prevenire.
O serie întreagă de specialiști au ajuns la concluzia că încărcarea cu sarcini şi stresul ocupaţional au ca efecte asupra cadrelor academice scăderea timpului petrecut pentru cercetare, publicare şi dezvoltare personală, scăderea standardelor de predare şi cercetare, creşterea nivelului conflictului în relaţiile interpersonale dintre angajaţi.
Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, deține o importantă componentă care face referire directă la dezvoltarea competențelor informatice ale cadrelor didactice. Pe lângă evenimentele de popularizare ale proiectului, de informare și conștientizare, proiectul presupune și module de cursuri profesionale destinate cadrelor didactice din grupul țintă referitoare la competențele informatice necesare în activitatea didactică.
Astfel, prin obiectivele și activitățile sale, Proiectul QualForm se dovedește o inițiativă de succes, profund ancorată în realitățile actuale ale învățământului atât din țară cât și din străinătate.