Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, are o dimensiune practică pronunțată care oferă un solid fundament pentru modalități de optimizare și creștere a eficienței activității didactice. Având drept principal obiectiv creșterea calității acestei activități, în special în cadrul școlilor defavorizate care fac parte din grupul țintă, proiectul îngemănează o serie de activități și evenimente gândite ca un tot unitar, care abordează dintr-o multitudine de unghiuri dezideratul prezentat mai sus. Activitatea didactică în cadrul unei instituții defavorizate este sensibil diferită de cea prestată într-o unitate școlară normală. Cerințele la adresa cadrelor didactice sunt din ce în ce mai mari, cu atât mai mult în contextul unor elevi cu situații defavorizate. Din acest punct de vedere împărtășirea a cât mai multor informații axate pe soluții practice la problemele curente reprezintă o modalitate foarte eficientă de a ajuta cadrele didactice aflate în situații, uneori limită.
Seminariile de bune practici reprezintă la nivelul proiectului, activitățile cu cel mai mare potențial de a fi incluse în această categorie. Seminarul aferent lunii martie este programat in intervalul 16-22 martie 2020, pe platforma online Blackboard a Universității Spiru Haret. Seminarul abordează două teme de actualitate: AUTONOMIA INSTITUȚIILOR EDUCAȚIONALE ȘI IMPLICAȚIILE EI ASUPRA POLITICILOR CALITĂȚII. ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE CORONAVIRUS.
Problema autonomiei instituționale reprezintă un leit motiv al discuțiilor privind optimizarea activității instituțiilor școlare la toate nivelele (învățământ preuniversitar, universitar etc). De-a lungul timpului au fost aduse o serie întreagă de argumente pro sau contra încurajării și implementării autonomiei. Dacă capacitatea managerială a unei unități de învățământ nu este adaptată tuturor cerințelor complexe din mediu, obținerea autonomiei poate fi echivalentul colapsului total, deoarece am asista la încercări dramatice de adaptare și gestionare la niște realități care ar depăși capacitatea de înțelegere și reacție a indivizilor responsabili cu deciziile strategice privind respectiva unitate de învățământ. Altfel, un management performant, realizat de persoane cu experiență, cultură managerială și viziune are nevoie ca de aer de autonomie, dacă nu totală cel puțin cât mai extinsă, pentru a putea dezvolta și implementa liber diverse tipuri de programe manageriale care necesită creativitate și inițiativă sau viteză de reacție sporită față de modificările din mediu. Deci, dilema - Cum este mai bine în învățământ? Cu autonomie instituționala sau fără, se reduce la o analiză obiectivă a situației fiecărei instituții în parte – În ce măsură este pregătită să fie autonomă? Cîtă maturitate instituțională, procedurală, managerială deține respectiva instituție? Ar trebui să fim totuși de acord cu faptul că o astfel de analiză trebuie să fie realizată cât mai obiectiv cu putință de un for exterior, neimplicat în procesul de autonomizare și cu competențe de analiză cît mai adecvate.
În ultimii ani asistăm cu toții la o explozie a transferului de informații, la o dinamică accentuată a schimbărilor de tot soiul din domeniul educației – viziuni, modele de curriculă, relaționare între cadre didactice și elevi etc. Toate acestea necesită fără discuție existența unor instituții școlare cu o capacitate de adaptare și de răspuns sporită la toate aceste schimbări și tendințe. În plus, instituția trebuie să dețină și o cultură corporativă orientată către schimbare și flexibilitate pentru a face față provocărilor pe termen lung. Din acest punct de vedere sunt vizibile argumentele pentru descentralizare și obținerea autonomiei care facilitează obținerea de către instituție a caracteristicilor de mai sus.
Descentralizarea efectivă se poate realiza sub mai multe forme precum:
Tipuri de descentralizare:
ü Descentralizarea forțată (este genul de descentralizare impusă dn exterior, care nu ține cont de gradul de maturizare efectivă a instituției în cauză; se realizează mai mult la nivel declarativ, fiind realizată de fapt mai mult la nivel birocratic, pe hârtie);
ü Pseudodescentralizarea (corespunde unei situații în care autoritatea centrală de fapt nu dorește cu adevărat descentralizarea respectivei instituții, găsind o soluție de compromis prin care de fapt, renunță la autoritatea formală, delegând o altă instituție în acest sens (o primărie de pilda), pe care într-o formă sau alta o mai poate controla în diverse moduri);
ü Descentralizarea parţială, treptată ( corespunde unei situații în care se lasă la latitudnea instituției realizarea efectivă a procesului de descentralizare – etapizarea acestuia presupunând inițial existența unei forme de centralizare a finanțării și conceptualizării activității pedagogice, lăsându-se spațiu și pentru afirmarea specificității instituției sau diverse forme de autofinanțare; în final se poate ajunge treptat la încheierea procesului de descentralizare, după o perioadă de timp variabilă în funcție de decizia managementului școlii;
ü Descentralizarea decisă de şcoală, din nevoia ei de independenţă (în această situație, instituția școlară își manifestă gradul de maturizare suficient de mare care să îi permită asumarea responsabilității întregului proces de descentralizare cu toate consecințele și implicațiile acestuia; instituția poate să fie independentă bazându-se pe o capacitate reală de dezvolta relații reciproc avantajoase cu comunitatea locală, cu părinții, cu alte instituții; orice formă de autoritate exterioară nu mai este necesară, instituția dobândește o personalitate aparte, se diferențiează pe piața serviciilor educaționale suficient de mult pentru a fi poziționată corespunzător în percepția consumatorilor de educație, are posibilitatea să ofere un anumit statut celor care o frecventează;
ü Descentralizarea educaţiei prin structuri de educaţie paralele cu şcoala (reprezintă o situație în care o anumită instituție școlară își va externaliza anumite activități prin intermediul unor terțe instituții de educație nonformală de exemplu care au capacitatea să recentreze copii pe învățarea de calitate; este totuși o soluție de compromis deoarece, partenerii educaționali cu pricina nu dispun de cele mai multe ori de logistică extinsă sau de pregătirea adecvată a profesorilor iar capacitatea financiară este și ea condiționată de aportul părinților sau al sponsorizărilor
Descentralizarea în educaţie, obținerea autonomiei școlare presupune în ultimă instanță o anume diversificarea a ofertei, a calităţii oferite şi o mai mare deschidere către educaţia permanentă, către spaţiul nonformal.
În acest context, al încurajării deciziilor proprii, se poate discuta despre un anumit avantaj al proiectării individualizate a formării (ca durată şi domenii), de posibilitatea creșterii calității actului educațional prin indentificarea și utilizarea unor mecansime care să permită manifestarea inițiativelor creatoare sau capabile să folosească cel mai bine resursele existente la dispoziția instituțiilor (oameni, materiale, know-how etc).
Tot pe aceeași linie se poate discuta despre o motivare suplimentară a prestatorilor de servicii educaționale atunci când aceștia au posibilitatea de a-și afirma propriile strategii educaționale.
Noțiunea de descentralizare presupune transferal de autoritate, responabilitate și resurse cu referire direct la procesul de luare a deciziilor și la cel de management general și financiar de la o autoritate centrală către diferitele unități de învățământ și în subsidiar comunitatea locală.
Descentralizarea, în mod firesc, urmărește de fapt atingerea unor obiective de performanță pe următoarele linii directoare:
v Eficientizarea activității și creșterea perfomanțelor unităților de învățământ
v Democratizarea sistemului educațional la nivel național
v Asigurarea unui nivel corespunzător de transparență
v Asigurarea unui acces echitabil la educație
v Creșterea gradului de adaptabilitate a serviciilor educaționale la nevoile diferitelor segmente de consumatori de pe piață
v Stimularea inovației și a responsabilității la nivel social
În mod concret, procesul de descentralizare se desfășoară având la bază o serie de principii cum ar fi:
Ø Asumarea răspunderii publice
Ø Promovarea autonomiei instituționale
Ø Integrarea managementului educațional în realitatea actului educațional
Ø Asigurarea transparenței actelor decizionale
Ø Valorificarea corespunzătoare pe principii de echitate a resurselor umane
Ø Promovarea diversității culturale și etnice
Ø Promovarea unui înalt nivel de etică a activității didactice
În lumina celor prezentate mai sus, devine evident aportul pe care obținerea autonomiei unităților de învățământ ar trebui să îl aibă asupra creșterii calității activității didactice. Cu toate acestea problema calității în educație rămâne un ”topic” sensibil care trebuie abordat cu maximă precauție pentru a fi asigurate premisele unei creșteri reale a calității și pentru a fi îndepărtat pericolul autosuficienței sau mai rău – manifestarea spectrului corupției. Calitatea în educație impune o abordare echidistantă a nevoilor educaționale ale beneficiarilor dublată de o analiză profundă a impactului economico-social pe care educația îl are la nivelul economiei naționale sau în dezvoltarea și ființarea unui popor la un moment dat. În acest domeniu, noțiunea de calitate nu trebuie să lase loc vreunei abordări sau interpretări de pe poziții ”comerciale” a problemei – prevalența unor elemente de suprafață, conjuncturale care doar asigură profitabilitatea pe termen scurt a prestării serviciilor educaționale. Diversele orientări de acest gen trebuie trecute prin filtrul analizelor profunde și validate la un nivel superior de agregare care are în vedere asigurarea coerenței și substanței viziunii pe teremen lung a educației.
Tema abordată în cadrul seminarului de schimb de bune practici este o adevărată provocare pentru orice cadru didactic. Este o temă care invită la reflecție și permite totodată luări de poziție mai mult sau mai putin vehemente în direcția argumentării pro sau contra.
Organizarea unr astfel de evenimente reprezintă în opinia mea un plus enorm pentru proiectul QualForm, deoarece o schimbare reală, rezultate palpabile, nu se pt obține decât prin motivarea oamenilor, prin crearea unei efervescențe a gândirii și cu ajutorul identificării unor soluții viabile practice.