Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, urmărește atingerea unor obiective specifice axei din care face parte, cu accent pe ridicarea calității educației incluzive și a optimizării procesului de învățământ în cadrul școlilor defavorizate din regiunile de implementare-județele Gorj și Dolj.
Acest deziderat este atins cu ajutorul unor activități diverse printre care se poate remarca organizarea lunar a unor sesiuni de mentorat didactic și coaching cognitiv-comportamental.
Pentru luna august, în regiunea de implementare Dolj, sesiunea de mentorat didactic și coaching cognitiv-comportamental se va desfășura pe data de 27 august 2018, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dolj din Craiova, prilej cu care se vor aborda două teme extrem de interesante referitoare la - PROFESORUL MOTIVAT – PROFESORUL DEDICAT respectiv MANAGEMENTUL COMPORTAMENTELOR POZITIVE ÎN CLASĂ.
Managementul clasei de elevi este un domeniu de cercetare în științele educaţiei care studiază perspectivele de abordare a clasei de elevi si structurile dimensionale ale acesteia, în scopul asigurării conduitelor corespunzătoare pentru desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare.
Managementul clasei se referă la aplicarea unor principii științifice în organizarea mediului fizic şi social al clasei, în organizarea materialelor didactice, în alegerea regulilor şi procedurilor de interacțiune în clasă, în planificarea şi managementul activităților elevilor.
De asemenea, managementul clasei poate fi definit ca reprezentând abilitatea profesorului de a planifica activitățile clasei astfel încât să asigure un climat favorabil învăţării. Unul din obiectivele acestui management al clasei este prevenirea comportamentelor disruptive, precum şi rezolvarea problemelor comportamentale odată apărute.
Managementul comportamentului se referă la încurajarea comportamentelor dezirabile şi descurajarea celor indezirabile, prin metode de intervenție cognitiv-comportamentală, care vizează comportamentul şi cognițiile (gândurile) persoanei.
Comportamentele indezirabile interferează cu dezvoltarea copilului, putând determina apariţia unor întârzieri în dezvoltare, dar copiii cu diferite tipuri de disabilităţi pot fi învăţaţi cum să-şi controleze propriul comportament.
Principalele modalități de abordare a unui management comportamental eficient în cadrul clasei de elevi au în vedere: Predarea pozitivă, Abordarea S.T.A.R., Disciplina asertivă, Modelul analizei tranzacţionale, Modelul suportiv emoţional rogersian, Modelul disciplinei sociale (Rudolf Dreikurs, teoria adleriană), Terapia realităţii a lui Glasser, Modelul abordării responsive a clasei, Disciplina pozitivă.
Predarea pozitivă este un tip de management al clasei, o abordare care are la bază principiile psihologiei behavioriste şi cognitive şi metodele terapiei cognitiv-comportamentale. Predarea pozitivă este o strategie intervenţionistă dezvoltată cu scopul de a asista elevii care eşuează în procesul de învăţare în mainstream, dezvoltând ca o consecinţă, o reacţie la acest eşec mecanisme de coping care se manifestă prin răspunsuri comportamentale inadecvate, cum ar fi retragerea (tulburare internalizată) sau probleme provocatoare, disruptive (tulburare externalizată).
Obiectivele majore ale acestei strategii de rezolvare a comportamentelor disruptive în clasa de elevi sunt următoarele:
oferirea unui curriculum adaptat nevoilor speciale ale elevilor
dezvoltarea unor abilităţi necesare pentru învăţare
identificarea şi conştientizarea abilităţilor copiilor şi a ariilor lor de competenţă
dezvoltarea stimei de sine a copiilor prin afirmaţii pozitive
dezvoltarea sentimentului propriei valori la elevi
înlocuirea opiniilor negative despre propria persoană a elevilor şi înlocuirea cu unele pozitive
Abordarea S.T.A.R. reflectă o realitate actuală care, admiţând rolul extrem de important al abordării behavioriste şi chiar şi cel al abordării farmacologice în tratarea tulburărilor emoțional-comportamentale, reafirmă, sub influența atitudinii actuale de sorginte umanistă faţă de persoanele cu tulburări emoţional-comportamentale, complexitatea enormă a psihicului uman şi al comportamentului.
Scopul acestei abordări este acela de a oferi un cadru structurat şi logic de înţelegere a tulburărilor emoţional-comportamentale, iar în cadrul acestui cadru să se poată opta pentru intervenţiile terapeutice adecvate (planificare şi implementare), într-o manieră tip rezolvare de probleme, nu după reţete stricte sau pachete de tratament prefabricate.
Acronimul S.T.A.R. provine de la: S (settings) – contexte, medii, caracteristici ale mediilor respective; T (triggers) – declanşatori, semne, semnale care apar imediat înaintea manifestării comportamentului-ţintă; A (actions) – comportamente observabile, abilităţi noi care trebuie învăţate sau comportamente cu o frecvenţă scăzută care trebuie încurajate sau întărite; R (results) – evenimentele care urmează comportamentului, consecinţele (întăriri, pedepse, rezultate neutre).
Disciplina asertivă este un sistem creat în anii 70 de către Canter (1976) şi colaboratorii săi, un sistem care s-a dezvoltat având la bază munca şi dialogul cu elevii cu probleme emoţional-comportamentale şi cu profesorii acestora.
Controlul elevilor de către profesor tinde să fie privit ca un scop în sine al disciplinei clasei, devenind uneori mai important decât învăţarea care se produce în clasă. Glasser (1998) consideră că nevoia de control este o trăsătură a fiinţelor umane necesară pentru echilibrul psihologic din viaţa unei persoane. În şcoală, însă, această nevoie de control este atât de exacerbată încât disciplina în sine este uneori sinonimă cu controlul.
Prima competenţă dezvoltată de această abordare şi piatra ei de temelie este necesitatea cadrelor didactice de a manifesta comportamente asertive. Trainingul asertiv, o tehnică de sorginte, îi abilitează pe indivizi să îşi exprime şi să-şi apere mai eficient dorinţele şi sentimentele, respectând, în acelaşi timp drepturile celorlalţi.
Disciplina asertivă presupune realizarea unui plan de disciplinare care conține: stabilirea regulilor clasei, stabilirea consecinţelor negative generate de încărcarea acestor reguli, utilizarea întăririlor pozitive pentru comportamentele adecvate ale elevilor
Modelul analizei tranzacţionale investighează interacţiunile care au loc între profesori şi elevi. Unul dintre teoreticienii analizei tranzacţionale, Harris (1967) susţine existenţa a trei stadii de dezvoltare, numite ego-stadii: Copil, Părinte, Adult. Pentru a avea succes în acest tip de abordare a clasei, profesorul trebuie să se poziţioneze şi să se menţină în poziţia / ego-stadiul de Adult, şi să fie capabil să identifice adecvat ego-stadiile în care se plasează elevii, pentru a reuşi să-şi adapteze reacţiile fie la jocurile iniţiate de către elevi din postura de Copil, dar, în acelaşi timp, să-i înveţe să se comporte într-o manieră de Adult.
Ideea esențială pentru acest gen de abordare o reprezintă faptul că profesorul își exprimă încrederea că elevii au capacitatea de asumare a responsabilităților și autocontrolul necesar.
Modelul suportiv emoţional rogersian pornește de la conceptele terapeutice ale lui Rogers care sunt axate pe conceptul de sine şi pe dezvoltarea emoțională. Se pleacă de la ideea că, copilul are o capacitate înnăscută, capacitatea de a fi raţional şi apt. Oferirea de empatie, căldură şi deschidere faţă de o altă fiinţă umană (acceptare necondiționată, respect, empatie, congruență) face ca această persoană să aleagă ce este mai bun pentru el şi acest lucru îl va ajuta astfel să devină o persoană cu funcții complete, constructivă şi demnă de încredere. Copilul este văzut ca un „raţional minunat” şi se crede că problemele în comportamentul şi inter relaționările copilului rezultă din conflictul care apare când raționalitatea înnăscută este înăbușită. Ideea de bază din teoria rogersiană este aceea că fiecare este o persoană unică şi astfel este imposibil pentru o persoană să ia decizii adecvate pentru altă persoană. Oricare două persoane într-o situație dată vor experimenta aceeași situaţie în diferite moduri.
Modelul disciplinei sociale a fost dezvoltat de către Rudolf Dreikurs (Dreikurs, Grey, 1968), un psihiatru şi educator american care a dezvoltat şi a transpus sistemul psihologic al lui Alfred Adler într-o metodă practică de înţelegere a scopurilor comportamentelor nedorite manifestate de către copii, precum şi pentru stimularea la aceștia a comportamentelor cooperative, fără a folosi pedepse sau recompense.
Adler considera că tulburările psihice apar, de obicei, în prezenţa a 2 condiţii: un sentiment exagerat de inferioritate şi un sentiment insuficient de dezvoltat al comunității, al apartenenței. Premisele de bază din teoria adleriană, relevante şi pentru practica educativă şi disciplinară sunt următoarele:
a. omul este o fiinţă socială şi cea mai mare dorinţă (motivaţie de bază) a lui este să aparţină, apartenenţa;
b. toate comportamentele au un scop. O persoană nu poate înţelege comportamentul altei persoane dacă nu cunoaşte care este scopul lui;
c. omul este un dispozitiv de luare de decizii
d. omul nu vede realitatea aşa cum este, ci aşa cum o percepe, chiar dacă percepţia sa poate fi expusă greşelilor şi biasărilor.
Modelul disciplinar propus de către Dreikurs încearcă să identifice cauza subiacentă comportamentului disruptiv şi exprimă încrederea în capacităţile raţionale ale copilului,
Disciplinarea se realizează prin utilizarea consecințelor logice în locul pedepselor şi a încurajărilor în locul recompenselor. Se consideră că toate comportamentele greșite ale copilului sunt rezultatul presupunerilor eronate ale acestuia referitoare la modul în care îşi poate găsi un loc şi câştiga un statut.
Terapia realităţii a lui Glasser este o metodă de consiliere bazată pe teoria alegerii. Acesta considera că aproape toate comportamentele sunt alese şi suntem programaţi genetic spre satisfacerea a 5 nevoi de bază: supravieţuire, iubire şi apartenenţă, putere, libertate şi distracţie.
Modelul abordării responsive a clasei este o modalitate practică de predare, care integrează învăţarea academică cu cea socială, având ca obiectiv principal dezvoltarea şi succesul academic, social şi emoţionalprincipală care stă la baza acestei abordări este aceea că elevii învaţă mai bine prin interacţiune socială, decât singuri, dar, de asemenea, se consideră că abilităţile sociale sunt esenţiale pentru învăţarea academică. Doar atunci când copiii ştiu foarte bine cum să se autocontroleze şi să-şi moduleze interacţiunile sociale, ei pot să se simtă liberi să se centreze pe provocările academice, şcoala devenind o comunitate sigură şi productivă adecvată procesului învăţării, în care elevii se implică cu încredere şi energie.
Disciplina pozitivă este o abordare dezvoltată de către Jane Nelson, care a fost aplicată şi adaptată în două instituţii şcolare: Kendall Demonstration Elementary School (KDES) şi Model Secondary School for the Deaf (MSSD) din campusul Universităţii Gallaudet (Jankowsky, 2002). O componentă importantă a disciplinei pozitive o reprezintă întâlnirile comunităţii, utilizate pentru rezolvarea problemelor şi pentru luarea de decizii, având ca obiectiv dezvoltarea la elevi a abilităţilor de gândire critică şi de relaţionare interpersonală. De asemenea, aceste întâlniri oferă un climat pozitiv pentru învăţare, dezvoltă abilități de dialog eficient, dezvoltă capacitatea de înţelegere şi de empatie pentru ceilalți membri ai comunității.
În contextul a acestei abordări un profesor trebui să aibă următoarele scopuri în activitatea cu elevii: să militeze pentru adoptarea sau crearea unui program care să dezvolte abilități interpersonale şi de colaborare eficiente, să dezvolte strategii eficiente de management al clasei, să implice părinţii în toate aspectele educaţiei copiilor lor, să folosească activităţi de învăţare cooperativă, să fie un model comportamental adecvat, să dezvolte relaţiile pozitive dintre elevi şi alte persoane şi să-i trateze pe elevi cu respect şi demnitate
Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă își propune prin intermediul sesiunilor de mentorat didactic și coaching comportamental, antrenarea cadrelor didactice participante într-un proces de motivare și dezvoltare personală, care împreună cu componentele legate de formarea continuă din cadrul proiectului să le ofere posibilitatea achiziționării unor competențe reale, adaptate necesităților existente în cadrul școlilor defavorizate.