Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, își propune, prin intermediul activităților implementate și al evenimentelor organizate, ridicarea nivelului calitativ al activității didactice în școlile defavorizate din cadrul regiunilor de implementare - Dolj și respectiv Gorj.

Printre evenimentele organizate, se remarcă sesiunile de mentorat didactic și coaching cognitiv-comportamental, organizate într-o formă continuă pe toată durata de implementare a proiectului. Fiecare sesiune abordează o tematică diferită, care oferă posibilitatea participanților să se conecteze la informații de ultimă oră, utile pentru activitatea didactică sau cea de management educațional.

 

În data de 17 septembrie 2018, la sediul Inspectoratul Școlar Județean Dolj din Craiova, s-a realizat o nouă sesiune de mentorat și coaching care a avut drept temă – MODALITĂŢI DE ORGANIZARE A CLASEI DE ELEVI. OPOZIȚIE ȘI HIPERACTIVITATE – CUM GESTIONĂM ACESTE STĂRI LA PREȘCOLARI ȘI ȘCOLARI. În cadrul acesteia s-au abordat principalele modalități de managerizare a clasei de elevi și importanța alegerii soluțiilor corecte pentru eficientizarea activității didactice, în special atunci când se discută despre situații specifice unor școli defavorizate.

Problematica managementului eficient al clasei de elevi dobândește noi valențe în contextul școlilor defavorizate, atunci când profesorii se confruntă cu situații complexe în care elevii dintr-o clasă au în marea lor majoritate o situație dificilă, și astfel, nevoi de învățare diferite de alți copii, în mod uzual.

Asocierea rolului pe care un cadru didactic îl are la nivelul unei clase de elevi cu cel al unui manager nu este deplasată deoarece, profesorul îndeplinește cu succes rolul de manager având în vedere că gestionează o organizaţie (clasa de elevi) căreia îi coordonează resursele (umane, materiale, financiare şi informatice).

În sens larg, dacă privim activitatea desfăşurată de profesor la clasă ca activitate de conducere (aşa cum pedagogia a susţinut dintotdeauna), orice persoană (educator, învăţător, profesor, maistru, instructor) care conduce efectiv procesul instructiv-educativ, pe care îl orientează, îl organizează, îl dirijează şi îl evaluează, se preocupă de climatul educativ al formaţiei pe care o conduce este un manager educaţional.

În sens restrâns, manager educaţional este doar persoana (directorul) care conduce o unitate de învăţământ şi educaţie, indiferent de mărimea şi profilul ei. „Competenţele moderne ale cadrului didactic trebuie sa fie focalizate şi în jurul identificării strategiilor optime de intervenţie pentru soluţionarea şi gestionarea situaţiilor de criză micro-educaţională (în clasa de elevi), iar din acest punct de vedere, formarea iniţială a cadrelor didactice trebuie sa fie facută şi în spiritul managementului clasei de elevi. Aceasta disciplină de studiu orientează cadrul didactic către elementele leadership-ului educaţional, ajută la formarea unor competenţe specifice de construcţie a dimensiunii socio-emoţionale a clasei de elevi, de intervenţie şi de evaluare în situaţii speciale de criză.”

La clasă, profesorul nu realizează numai predarea-învăţarea-evaluarea, ci şi relaţionează cu elevii, influenţându-le comportamentul de învăţare, intervine în direcţionarea evoluţiei lor generale.

Astfel, profesorul va îndeplini o serie de roluri și funcții, în contextul managerizării clasei:

 planificare: în ce priveşte activităţile cu caracter instructiv şi educativ, determină sarcinile şi obiectivele pe variate niveluri, îşi structurează conţinuturile esenţiale şi alcătuieşte orarul clasei, etc.;

 organizare: referitor la activităţile clasei, fixează programul muncii instructiv-educative, structurile şi formele de organizare;

 comunicare: referitor la informaţiile ştiinţifice, seturile axiologice sub forma mesajelor, stabileşte canalele de comunicare şi repertoriile comune; stabileşte relaţii interpersonale cu elevii prin intermediul unui dialog formativ;

 conducere: în ce priveşte activitatea desfăşurată în clasă direcţionând procesul asimilării dar şi al formării elevilor prin apelul la normativitatea educaţională;

 coordonare: în globalitatea lor activităţile instructiv-educative ale clasei, urmărind în permanenţă realizarea unei sincronizări între obiectivele individuale ale elevilor cu cele comune ale clasei, evitând suprapunerile ori risipa şi contribuind la întărirea solidarităţii grupului;

 îndrumare: prin intervenţii punctuale adaptate situaţiilor respective, prin sfaturi şi recomandări care să susţină comportamentele şi reacţiile elevilor;

 motivare: utilizează aprecierile verbale şi reacţiile nonverbale în sprijinul consolidării comportamentelor pozitive; orientează valoric prin serii de intervenţii cu caracter umanist tendinţele negative identificate în conduitele elevilor; încurajează şi manifestă solidaritate cu unele momente sufleteşti ale clasei;

 consiliere: sprijină orientarea elevilor în activităţile şcolare dar şi în cele extraşcolare, prin ajutorare, prin sfaturi, prin orientarea culturală şi axiologică a acestora;

 control: în scopul cunoaşterii stadiului în care se află activitatea de realizare a obiectivelor precum şi nivelele de performanţă ale elevilor. Controlul nu are decât un rol reglator şi de ajustare a activităţii şi atitudinii elevilor;

 evaluare: măsura în care scopurile şi obiectivele dintr-o etapă au fost atinse prin instrumente de evaluare sumativă, prin prelucrări statistice ale datelor recoltate şi prin elaborarea sintezei aprecierilor finale. Judecăţile valorice pe care le va emite vor constitui o bază temeinică a procesului de caracterizare a elevilor.

În contextul școlilor defavorizate, atunci când în componența clasei de elevi intră și copii cu nevoi educaționale aparte, datorate problemelor de natură economico-socială cu care se confruntă în afara școlii, se pune problema utilizării unor modalități creative de managerizare a clasei, care să se adapteze nevoilor de comunicare speciale pe care le pot avea acești copii.

Un management eficient va presupune creșterea gradului de implicare a elevilor la activitatile clasei si implicit volumul de timp alocat activitatii de invatare propriu zisa. Sporirea timpului in care elevii sunt angrenati in invatare permite evaluarea gradului de succes al tehnicilor de conducere a unei clase.

Una din atribuțiile de bază ale profesorului este aceea de a planifica si structura mediul de învățare, astfel încât sa faciliteze schimbări progresive, dezirabile in comportamentul si stilul de învățare a elevului. Un astfel de mediu ar trebui sa ofere cat mai multe oportunități pentru dobândirea unor experiențe de succes. Studiile arata ca elevii care experimentează succesul doresc sa se implice in rezolvarea de sarcini noi si totodată își dezvolta sentimente pozitive fata de propria lor persoana. In schimb, elevii care se considera depășiți de situații si incapabili dezvolta, cel mai probabil sentimente de neajutorare.

In consecință scopul principal al managementului clasei consta in crearea unui mediu educațional care sa maximizeze potențialul de învățare al elevilor si sa încurajeze angajarea lor activa in activitatea de învățare. Totodată profesorii trebuie sa asigure un climat in care elevi sa se simtă confortabil si pe cat posibil protejați de a asocia școala cu sentimentul de eșec. Un mediu optim de învățare reclama câteva condiții:

1. Asistarea elevilor in procesul de învățare, promovarea si dezvoltarea calităților academice si sociale ale acestora

2. Asigurarea unor condiții fizice optime de învățare, o organizare a clasei adaptate nevoilor sociale/emoționale si nivelului de dezvoltare ale elevilor

3. Încurajarea elevilor sa adopte un stil interactiv si pozitiv de relaționare cu profesorii si colegii lor

4. Asigurarea unor oportunități pentru dezvoltarea unor comportamente adecvate si experiențe de succes

5. Încurajarea elevilor sa adopte un rol activ in învățare prin conștientizarea capacitaților si abilitaților lor proprii, si prin înțelegerea interacțiunilor dintre indivizi, sarcini si strategii

6. Facilitarea dezvoltării la elevi a unei învățări de tip strategic.

7. Încurajarea elevilor sa-si asume responsabilitățile pentru propriul lor mod de învățare prin dezvoltarea si utilizarea funcțiilor executive de control (planificare, organizare, monitorizare si verificarea rezultatelor (efectelor)).

8. Oferirea de posibilități de interacțiune sociala pozitivă în timpul procesului de învățare, stimularea învățării reciproce.

9. Oferirea unui feed-back imediat și întărirea progreselor constatate, care sa conștientizeze elevii de rezultatul eforturilor lor.

Pentru a asigura eficiența corespunzătoare a managementului clasei este necesară în permanență continua monitorizare a clasei, dublată de soluționarea imediată a problemelor care pot apare, cele două procese având loc simultan.

Profesorii care aloca resursele lor mintale in direcția monitorizării fiecărei activități a clasei se confrunta de regula cu mai puține probleme de disciplina, comparativ cu profesorii care nu realizează sau nu reacționează la evenimentele din ora. Profesorii eficienți reacționează imediat la orice problema de disciplina. In schimb, profesorii mai puțin eficienți fie nu acorda suficienta atenție problemelor potențiale de disciplina, fie nu reacționează la respectivele incidente, in speranța că acestea se vor soluționa de la sine.

Din punct de vedere al capacității de a rezolva simultan mai multe probleme, profesorul expert trebuie sa facă mai multe lucruri simultan: să fie atent la ce se întâmplă in clasa, sa predea lecția, sa evalueze gradul de înțelegere a lecției de către diferite categorii de elevi si totodată sa identifice pe cei care au nevoie de explicații suplimentare, sa știe cat timp mai este pana suna in pauza si chiar sa observe daca fereastra deschisa distrage atenția elevului care sta in fata ei. In consecință, profesorul este solicitat sa soluționeze mai multe probleme care survin simultan: de exemplu, verifica daca tema făcută de un grup este corecta si in același timp intervine (daca este cazul) in momentul in care un elev din alt grup își deranjează colegii.

În special, în cazul școlilor defavorizate, o serie de practici care presupun managerizarea nereușită a clasei trebuie evitate în foarte mare măsură:

- ignorarea/trecerea cu vederea a comportamentului dezadaptativ si neadoptarea vreunei atitudini

- schimbarea compoziției grupului in care intervine comportamentul disruptiv prin rotirea membrilor

- trecerea responsabilității comportamentului de grup asupra unui singur membru, sau invers

- oprirea activității pentru evitarea comportamentului

- utilizarea unor grupuri de presiune, recursul la comanda sau cearta

- utilizarea amenințărilor și presiunii prin invocarea persoanelor care reprezintă autoritatea (părinți, director)

- exprimarea dezaprobării prin cuvinte, atitudine, acțiune

- coerciția, șantajul

- utilizarea comparației drept mijloc de presiune

- delegarea puterii elevilor pentru a impune controlul

- apelul, măgulirea, moralizarea

Într-o foarte mare măsură, managementul clasei si instruirea eficienta sunt in buna măsura o funcție a relațiilor interpersonale pozitive din clasa (profesor-elev si elev-elev). In acest context profesorul devine principal actor sau determinant al relațiilor interpersonale si al climatului clasei. Pentru a reuși optimizarea activității didactice în special în lucrul cu elevii cu nevoi specifice unor situații defavorizate specialiștii recomandă mai multe atitudini ale profesorului pe care le consideră esențiale in facilitarea învățării: congruența; acceptare; înțelegere empatică.

• Congruenta - a fi tu însuti, onest, conștient de propriile sentimente, a le accepta si a acționa conform lor. De exemplu manifestarea unor expresii sincere de entuziasm sau plictiseala.

• Acceptare - profesorul manifestă o atitudine de încredere si respect fata de fiecare elev.

•  Înțelegerea  empatică - respectiv înțelegerea  punctului  de  vedere al elevului, a modului în care percepe, simte si gândește acesta realitatea.

Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă are în vedere pregătirea atât teoretică cât și practică a cadrelor didactice în vederea dezvoltării profesionale și personale a acestora, evenimentele precum cel prezentat mai sus contribuind din plin la acest lucru prin intermediul unei forme aparte de interacțiune și de transmitere a informațiilor referitoare la tematica abordată.