Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, abordează într-o manieră explicită, pragmatică o serie întreagă de probleme curente ale instituțiilor școlare, cu precădere a celor defavorizate. În acest sens sunt organizate lunar, la nivelul celor două județe implicate, evenimente diverse care răspund obiectivelor proiectului și interesului manifestat de către grupul țintă vizat. Evenimentele organizate propun și o serie de seminarii de schimb de bune practici care oferă cu precădere soluții cu mare grad de aplicabilitate pentru problemele curente care se pot întâlni în activitatea didactică. În cadrul discuțiilor are loc un real schimb de experiență între experți și participanți, se conturează un dialog echilibrat care propune evidențierea a mai multe puncte de vedere și clarificări utile pentru identificarea de soluții viabile, testate de multe ori în practică chiar de către persoanele implicate.

În acest sens, se remarcă și evenimentul din cadrul lunii decembrie, care s-a concretizat cu organizarea seminarului de schimb de bune practici din 15 decembrie 2019, în cadrul COLEGIULUI AUTO ”TRAIAN VUIA” din Târgu Jiu. Tema seminarului a abordat o problematică complexă: Gestionarea situațiilor de criză în mediul educațional. Testul PISA – consecințe.

În mediul educațional există în permanență o interacțiune puternică între diferite categorii de actori, interacțiune care inevitabil se poate solda și cu apariția unor stări conflictuale și/sau manifestarea unor adevărate situații de criză educațională.

În sens general,  criza poate fi definită ca un eveniment sau complex de evenimente inopinate, neaşteptate, neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea sau siguranţa organizației de învățământ sau a clasei de elevi şi membrilor acesteia. Modul în care se poate preconiza, analiza, defini și în ultima instanță rezolva o situație de criză presupune un consum considerabil de energie și de alte resurse logistice.

Majoritatea situațiilor de criză – și cele educaționale nu fac excepție, au la bază de fapt manifestarea unuia sau a mai multor conflicte care apar între persoanele implicate în activitatea educațională. Conflictul poate fi definit drept  o formă vizibilă de manifestare a dezacordurilor şi situaţiilor de criză existente într-o organizaţie (în contexte formale) sau în contexte informale, fiind o componentă firească a vieţii de zi cu zi, o constantă în realitatea vieţii cotidiene, un fapt social inerent în relaţiile interumane. Pornindu-se de la natura diferită a conflictelor, precum și a factorilor care influențează manifestarea acestora se poate vorbi de o tipologie a crizelor educaționale clasificate după o serie de criterii precum:

1. După gradul de dezvoltare în timp: se poate discuta despre manifestarea unor crize instantanee (apar brusc, fără putinţa anticipării prin predicţii) sau intermitente (dispar în urma măsurilor de intervenţie însă reapar după o anumită perioadă de timp);
2. După gradul de relevanţă: crizele pot fi critice (pot conduce la destructurarea organizaţiei în care au apărut); respectiv majore (prezintă efecte importante fără însă a împiedica redresarea organizaţională) sau minore (se manifestă izolat la nivelul unui grup mic de indivizi, fără a afecta inevitabil nici un proces major din cadrul instituției de învățământ)
3. După numărul subiecţilor implicaţi: se pot manifesta crize la nivel individual, la nivel de grup sau crize colective, globale care implică toți angajații unei instituții de învățământ sau în situații limită crize de sistem – cu manifestare foarte amplă la nivelul unui întreg sistem de învățământ

Conflictele care generează crize sau care apar în urma dezvoltării unor situații de criză au drept posibile cauze următoarele:

1. atmosfera competitivă (elevii sunt obişnuiţi să lucreze individual, sub forma competiției, lipsindu-le deprinderea de a munci în grup, încrederea în colegi şi profesori. În aceste cazuri extreme, ei nu doresc decât victoria asupra celorlalti şi dacă nu o obţin îşi pierd stima de sine);
2. atmosfera de intoleranţă (unele grupuri formate retrag sprijinul colegial, ceea ce poate conduce la singurătate şi izolare; apar resentimente faţă de capacităţile şi realizările celorlalţi, se manifestă neîncrederea şi lipsa prieteniei);
3. comunicare disfuncţională (multe conflicte pot fi atribuite neînţelegerii sau percepţiei greşite a intenţiilor, sentimentelor, nevoilor şi acţiunilor celorlalţi);
4. exprimarea nepotrivită a emoţiilor (conflictele se vor accentua atunci când elevii au sentimente deplasate (exacerbate), nu ştiu să-şi exprime supărarea sau nemulţumirea într-un mod neagresiv, îşi suprimă emoţiile şi sunt lipsiţi de auto-control);
5. incapacitatea de a rezolva conflictele (elevii, profesorii utilizează modalităţi nepotrivite de soluţionare;
6. utilizarea greşită a poziției de putere de către profesor (aşteptări exagerat de înalte faţă de elevi, conducerea clasei prin reguli inflexibile, utilizarea autorităţii, instaurarea atmosferei de teamă şi neînţelegere).

De asemenea, în cazul particularizarii conflictelor în raport cu entitatea clasei de elevi se vor putea intalni conflicte şi situaţii relaţionale greu de controlat între:

1. Elevi (certuri,înjurii,bătăi) prezenţa şi infiltrarea unor grupuri delicvente, furturi, consum de droguri , tentative de sinucidere etc.
2. Profesori - parinţi: conflicte care pot impedica incomensurabil coeziunea organizaţiei, a clasei şi a echilibrului atitudinal al cadrului didactic, denigrări, mituiri, etc.
3. Inter-clase: conflicte deschise între membri marcanţi ai colectivelor

Gestionarea crizelor educaționale reprezintă un demers complex, necesar pentru buna desfășurare a activității, care presupune în majoritatea cazurilor manifestarea unei inițiative manageriale care se va manifesta după legităţi, principii şi funcţiuni cu o solidă specificitate managerială.

La nivel general, drept etape ale activităţii de gestiune a situaţiilor de criză se pot identifica următoarele:

1. Identificarea și analiza situațiilor potențiale generatoare ale crizei
2. Fundamentarea unui program de intervenţie, considerat un set de operaţii planificate în funcţie de modalitatea de definire a crizei, fiind trasate liniile de evoluţie şi alternativele decizionale secundare.
3. Aplicarea măsurilor - alinierea strategică a intervenţiilor prin ajustarea lor permanentă la situaţie, la oameni, la caracteristicile momentului ales
4. Controlul - grija pentru localizarea cât mai fidelă a fenomenului, evitarea şi prevenirea altor efecte ale crizei sau chiar micro-crize paralele, diversitatea procedurilor folosite.

Pentru a se implementa o strategie de criză cu reale șanse de reușită, managerii din domeniul educațional trebuie să dea dovadă de tact, diplomație, abilități de negociere și o soluție poziție de lider în cadrul instituției. Deși, de multe ori, unele situații de criză nu prezintă o importanță vizibilă, fiind considerate fenomene de amploare mică și care nu au o miză importantă, este de preferat o atitudine prevăzătoare deoarece de multe ori crizele care par în aparență neimportante, pot deveni în urma cumulării efectului combinat a mai multor factori conjuncturali sau aleatori crize generalizate la nivelul întregii instituții. De aceea importanța gestionării echilibrate a oicărei situații de criză trebuie explicată în mod corespunzător cadrelor didactice din cadrul instituției. În cazul manifestării oricărui tip de criză, factorul uman este cel mai important catalizator care poate asigura succesul rezolvării acesteia și preîntâmpinarea manifestării alteia noi. De aceea, în completarea efortului realizat de către managementul instituțional, cadrele didactice care sunt implicate/afectate în mod direct, trebuie să abordeze situațiile de criză în mod structurat sub forma unor etape precum:

1. prezentarea problemei: informațiile culese de la elev, informațiile culese de al alte cadre didactice implicate; informații culese la nivelul sistemului relaţional al copilului (grup de prieteni, familie, etc).
2. evaluarea problemei: realizarea istoricului problemei; analizarea eforturilor şi demersurilor anterioare de rezolvare a problemei; identificarea punctelor "forte" şi punctelor "slabe" ale situaţiei analizate.
3. planul de intervenţie: conturarea unei serii de activități și inițiative care depăşesc stărea de disconfort care are la bază ideea ca efortul este prea dificil: înlăturarea sentimentelor de neputinţă, înlăturarea tendinţei la rebeliune.

Pentru acele situaţii conflictuale care implică abateri sau nereguli în ceea ce privește comportamentul elevilor sunt recomandate o serie de strategii care încearcă responsabilizarea elevului și integrarea soluțiilor de rezolvare a conflictului în propria scară de valori. Aceste strategii pot cuprinde (reţinerea elevului pentru discuţii după ore; reţinerea elevului după ore pentru a-şi termina tema pe care, deliberat nu a terminat-o; interzicerea accesului în diferite spaţii (laboratorul de informatică, în curtea şcolii), precum şi interdicţia de a participa la activităţile de grup (excursii, serate etc.); izolarea de restul clasei însoţită de obligaţia de a îndeplini o anumită sarcină; repararea sau înlocuirea de către elev a bunurilor deteriorate sau distruse aflate în proprietatea școlii etc).

În ultimă instanță dezamorsarea crizelor și rezolvarea conflictelor reprezintă calea de atingere a obiectivelor educaționale stabilite inițial. Prin implicarea directă a cadrelor didactice în rezolvarea conflictelor, elevii pot dobândi în timp un model care să îi inspire și să le ofere posibilitatea de a evolua în direcția rezolvării de către ei înșiși a conflictelor. Creșterea încrederii în ei înșiși și în ceilalți colegi în raport cu posibilitatea de a rezolva conflicte are beneficii foarte importante pe termen lung>

• optimizarea cooperării dintre elevi (crește capacitatea de a împărtăși sentimente, idei etc)
• optimizarea comunicării dintre elevi (crește capacitatea de asertivitate a copiilor,)
• îmbunătățirea gradului de toleranță (elevii pot înțelege mai usor diferențele fată de ceilalți și să renunțe la propriile prejudecăți)
• imbunătățirea autocontrolului (crește capacitatea copiilor de a își controla impulsurile violente)
• capacitatea de rezolvare a conflictelor (dezvoltarea imaginației și a adaptării la situații conflictuale)

Din punct de vedere al managementului educațional, eficiența este măsurabilă la nivelul global al sistemului de învățământ, al instituțiilor implicate și respectiv al clasei de elevi. Factorii de conducere care își asumă implementarea unor principii bazate pe sinceritate, cooperare și beneficiu comun au șanse reale să dezamorseze majoritatea conflictelor care apar și să conducă către un deznodământ pozitiv o criză care poate afecta destul de mult un colectiv, o instituție și nu în ultimul rând factorul de progres cel mai important pentru o societate  - copii.

Tematica seminariilor de schimb de bune practici, implică consultarea periodică a cadrelor didactice participante în cadrul proiectului POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională, ceea ce asigură un grad de interes ridicat pentru conținutul evenimentelor organizate sub această denumire.