Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă își propune asigurarea unui cadru propice pentru dezvoltarea competențelor didactice pe de o parte precum și a celor necesare cadrelor de conducere din managementul instituțiilor școlare pe de alta parte.
Grupul țintă al proiectului este format din cadre didactice provenind din școli defavorizate din județul Gorj respectiv Dolj, acticitățile proiectului pornind de la premisa că necesitățile de formare și dezvoltare profesională ale acestora au un specific aparte dat de problematica diferită pe care o prezintă elevii acestor școli.
Printre activitățile constante care au loc în cadrul proiectului, se enumeră și sesiunile de mentorat didactic și coaching cognitiv-comportamental care sunt realizate de către experții din cadrul proiectului sub forma unor workshop-uri dedicate în mod individual unor teme de larg interes. Sesiunea din luna octombrie s-a desfășurat în data de 20 octombrie 2019, în cadrul ȘCOLII GIMNAZIALE ȚÂNȚĂRENI, din localitatea Țânțăreni și a avut drept temă - ANALIZA ȘI DIAGNOZA NEVOILOR EDUCAȚIONALE ȘI DE FORMARE. ATRACTIVITATEA PROFESIEI DIDACTICE: REALITĂȚI ȘI POLITICI EDUCAȚIONALE
Problematica gestionării optime a programelor de formare necesită din partea specialiștilor o abordare diferențiată care se emulează pe cerințele specifice fiecărui program de formare. Aceste cerințe evoluează în contextul dat de tipul programului, grupul țintă la care se adresează acesta și conținutuile de învățare/predare necesare.
Un aspect deosebit este reprezentat de către analiza și ierarhizarea eficientă a nevoilor educaționale pe care consumatorii de servicii de formare sau grupurile implicate în procesul de formare le pot avea. Nevoile educaționale cunosc la rândul lor o diversitate dată de caracteristicile grupului social purtător la nevoilor și de contextul și obiectul transferului de cunoștințe. În general, în definirea diferitelor tipologii ale nevoilor educaționale s-a pornit de la o analiza bi-valenta care a situat aceste nevoi intr-o bipolaritate data de relația agent de educare - individ educat.
Astfel, se pot deosebi 5 mari clase de nevoi educaționale, care la rândul lor se vor subdiviza in subcategorii (Voiculescu, F., Analiza resurse-nevoi şi managementul strategic în învăţământ, Editura ARAMIS, Bucureşti, 2004):
- Nevoi sociale si nevoi individuale
În prima categorie, cea a nevoilor sociale de educație vor intra nevoi care se deosebesc în funcţie de nivelul la care apar şi de modul şi direcţia în care acţionează ca factori de orientare, declanşare şi suţinere a sistemelor şi proceselor educative concrete. Ele se vor manifesta în mod diferit in functie de nivelul de agregare la care se face referință - la nivel macrosocial, supraindiviual, la nivelul sistemului de educaţie, respectiv la nivelul comunităţii sociale în care instituţia sau procesul de educaţie funcţionează. Nevoile sociale de educație formează baza conceperii si dezvoltarii sistemelor naționale de educație, activitate corelată strans cu insasi dezvoltarea moderna a unei societati viabile. Pe baza definirii coerente a acestor nevoi, se definesc structuri, scopuri, conţinuturi şi mijloace de educaţie, respectiv se va crea si adapta un cadru legislativ şi administrativ de funcţionare a sistemului educativ. Manifestarea concreta a nevoilor sociale la nivel institutional – de scoala presupune manifestrea acestora ca parte integranta din modalitatea de organizare administrativă, sub forma cerinţelor şi obligaţiilor ce decurg din poziţia instituţiei şcolare; astfel, pe această cale şcoala sau profesorul nu intră în relaţie directă cu nevoia de educaţie ci cu o nevoie de educaţie definită şi asumată la nivelul organismelor de decizie supraordonate şi introdusă în sistem sub forma obiectivelor generale şi intermediare, a planurilor de şcolarizare, programelor analitice, manuale. Într-un mod neoficial, agenții educatori – scoala, directorul/ catedra/ profesorul întră în contact direct cu nevoile sociale de educaţie aşa cum acţionează ele în condiţii concrete ca necesităţi şi aşteptări ale comunităţii sociale sub forma cererii de şcolarizare şi de formare profesională, în funcţie de structura reţelei şcolare sau de evoluţiile pe piaţa calificărilor. În permanență va exista o modalitate de auto reglare a celor doua abordari oficiala si noficiala,
Ce-a de a II-a categorie de nevoi, cele individuale se vor manifesta la nivelul indivizilor sau a unor micro-grupuri sociale extrem de omogene sub raportul acestor nevoi, constand in totalitatea motivelor – trebuinţelor, intereselor, aspiraţiilor- care orientează activitatea subiecţilor concreţi implicaţi în procesul educativ.
Aceste neoi educaționale individuale imbraca forma concretă a factorilor motivaţionali, adică acţionează ca mobiluri interne care direcţionează şi susţin energetic comportamentul elevilor, al părinţilor sau al celorlalte persoane implicate în procesul educativ. Din acest punct de vedere, al unor factori care coagulează interesul si motivatia de invatare a indivizilor se detaseaza o serie de caracteristici ale nevoilor educaționale individuale:
- nevoia individuală de educaţie nu este reflexul direct al unei necesităţi obiective sau al unor cerinţe sociale;ea se va lega in mod intrisec de personalitatea individului si de celelalte nevoi complexe pe care dinamica personalitatii le presupune în dezvoltarea individului
- o anumită nevoie de educaţie devine mobil al acţiunii doar atunci când este suficient de intensă pentru a-şi subordona celelalte motive; cand este adusa in prin planul mental al individului si investita cu capacitate de subordonare a altor mobile interne
- pe măsură ce nevoia de educaţie este asimilată ca motivaţie de învăţare, de formare şi autoformare ea se înscrie în sistemul motivaţional al subiectului în piramida trebuinţelor, fiind reasezate raporturile dintre această nevoi si restul nevoilor
- Nevoi de educație sistemice și nevoi personale
In prima categorie, a nevoilor educationale sistemice intra cerinţe nesatisfăcute sau deficite ce apar la nivelul unui sistem şi a căror acoperire condiţionează existenţa, funcţionarea, precum şi realizarea obiectivelor sistemului. Astfel, de exemplu, nevoia de personal calificat, stabilită cantitativ, calitativ şi structural este o nevoie sistemică iar satisfacerea ei vizează funcţionarea şi obiectivele sistemului economic de referință. În contextul definirii mai clare a nevoilor sistemice trebuie precizat faptul ca acestea nu sunt neapărat nevoi macrosociale şi că în general caracterul sistemic nu se defineşte pe axa macro-microsocial. De asemenea, distincţia între sistemic şi personal nu este echivalentă cu distincţia între social şi individual.
A II-a categorie, a nevoilor personale de educație, acestea vor reprezenta nevoi ale oamenilor concreţi, resimţite subiectiv ca trebuinţe individuale şi a căror satisfacere vizează persoana şi nu sistemul. Printre caracteristicile acestor nevoi se pot enumera: se disting prin originea lor; sunt personale în sensul că îşi au originea în trebuinţele şi aspiraţiile oamenilor de a învăţa, de a se forma, de a dobândi anumite competenţe, de a se integra socio-profesional prin educaţie; se mai disting şi prin conţinutul şi modul lor de acţiune; sunt personale acele nevoi care prin conţinutul şi modul lor de exprimare, nu pot fi atribuite sistemului şi care acţionează dinspre persoană către sistem şi nu dinspre sistem către persoană; o notă distinctivă este data de destinaţia acţiunilor de satisfacere; sunt personale acele nevoi a căror satisfacere vizează nemijlocit individul şi nu sistemul sau instituţia şcolară;nevoile personale se disting şi acţionează ca o componentă a sistemului motivaţional al personalităţii.
- Nevoi comune şi nevoi speciale, aceste nevoi fiind definite in functie de aria de cuprindere și modalitatea de satisfacere a nevoilor
In prima categorie, vor intra nevoi care au aceeaşi structură şi relativ acelaşi conţinut pentru populaţii şcolare extinse generând modalităţi relativ standardizate de satisfacere pe ansamblul sistemului educativ. Nevoile comune de educație alcătuiesc primul nivel-nivelul de bază al ierarhiei nevoilor de educaţie, fiind nevoi care se constituie pe categorii de populaţie şcolară. Aceste nevoi comune se manifestă în structuri şi intensităţi relativ omogene pe populaţii extinse, pot fi satisfăcute prin structuri şi conţinuturi educative standardizate, în instituţii cu largă adresabilitate şi în forme de organizare pedagogică şi administrativă omogenizatoare.
A II-a categorie, cuprinde nevoi care diferă în structură , conţinut şi intensitate de la un individ la altul, de la un grup la altul, necesitând modalităţi specifice, particularizate de satisfacere, altele decât cele folosite pentru majoritatea populaţiei şcolare şi pentru satisfacerea nevoilor comune de educaţie. Aceste nevoi vor apare ca nevoi de recuperare, de compensare şi diminuare a carenţelor educative generate de un mediu social nefavorabil sau de o condiţie socială marginală în care unele categorii sociale se găsesc la un moment dat. In această categorie vor intra de pilda nevoile pe care le manifesta elevii din mediile sociale defavorizate.
- Nevoi manifeste și nevoi latente
Din perspectiva acestei clasificaări, distincția dintre cele două mari clase de nevoi are în vedere modul şi măsura în care nevoile de educaţie se exteriorizează în necesităţi sociale sau individuale de educaţie conştientizate şi resimţite subiectiv. Nevoile manifeste de educaţie sunt nevoi care datorită intensităţii cu care se impun ca şi datorită caracterului evident al efectelor generate de nesatisfacerea lor acţionează în mod explicit şi specific fiind nemijlocit accesibile observaţiei şi analizei factuale. Nevoile elementare, mare parte din nevoile sociale de educație vor putea fi incadrate in categoria nevoilor de educție manifeste.
Nevoile latente de educație, reprezintă nevoi care datorită unor particularităţi ce ţin de modul lor de manifestare şi acţiune dar şi datorită imperfecţiunii instrumentelor noastre de cunoaştere, nu se exteriorizează sau nu sunt sesizabile nemijlocit în efecte suficient de evidente şi de specifice pentru a se impune ca factori de declanşare, orientare şi susţinere a acţiunii educative. Ele pot fi cuantificate doar in relatie cu alte elemente care la un moment dat le confera un status distinctiv.
- Nevoi actuale și nevoi potențiale
Această clasificare este dată de raportul care se stabileste între cerințele și necesitățile cu care se confruntă la un moment dat sistemul educațional, ceea ce acesta poate susține din punct de vedere logisic și manifestarea potențială, viitoare a acestor nevoi.
Nevoile actuale de educaţie sunt nevoi care apar şi se impun pe termen scurt drept condiţii ale desfăşurării procesului de învăţământ şi ale funcţionării instituţiei şcolare, fiind nevoile în baza cărora se definesc obiectivele educaţionale, se stabilesc conţinuturile şi metodele de predare/ învăţare.
Nevoile potenţiale de educaţie sunt acele nevoi care nu se impun pe termen scurt, dar pot şi trebuie să fie anticipate pe baza tendinţelor sesizabile pe plan socio-economic şi educaţional, precum şi acele nevoi care sunt formulate în prezent dar cu o scadenţă la termenul la care sistemul/ instituţia de învăţământ le poate satisface.
Clasificarea nevoilor este importantă pentru optimizarea proceselor educaționale din cadrul oricarui sistem educational, in procesul de gestionare si creare a resurselor educaționale, definirea corecta in context a nevoilor fiind esentiala pentru adaparea acestor resurse la realitatea obiectiva a actului invatarii.
Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, are în vedere în permanență implementarea unor activități și procese prin care nevoile educaționale ale grupului țintă sunt satisfăcute la cel mai înalt nivel. Printre activitățile care vizează transferul de cunoștințe se enumeră și sesiunile de mentorat didactic și coaching cognitiv comportamental, precum cele de mai sus.
Tematica abordată este extrem de interesantă si instructivă, elucidarea aspectelor care tin de tipologia, caracteristicile și gestionarea nevoilor educaționale fiind de prima importanta pentru activitatea didactica in general si procesele educative specifice in functie de context.