Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, își propune nu numai dezvoltarea competențelor profesionale și transversale ale personalului didactic și a managerilor școlari la nivelul regiunilor de implementare- județele Gorj și Dolj, ci și realizarea unui schimb de idei și informații esențiale pentru îmbunătățirea activității curente a cadrelor didactice din școlile defavorizate.

În cadrul sesiunii de informare, conștientizare, sensibilizare și motivare desfășurată în cadrul proiectului pentru atragerea și menținerea resurselor umane calificate în școli defavorizate desfășurate în data de 26 august 2018, la sediul Școlii Gimnaziale ”Voievod Litovoi din Tîrgu Jiu, s-a pus în discuție tema - STRATEGII PENTRU UN PARTENERIAT EFICIENT ȘCOALĂ-FAMILIE.

În cadrul discuțiilor s-a evidențiat faptul că eficiența acțiunilor comune- școală-familie este esențială în cazul copiilor cu situații defavorizate, care nu beneficiază de cele mai multe ori de un mediu familial adecvat din toate punctele de vedere.

Parteneriatul şcoală – familie – comunitate (SFC) este abordat în literatura de specialitate ca o relaţie prin intermediul căreia personalul şcolii acţionează împreună cu familia şi alţi membri ai comunităţii în vederea susținerii copiilor pentru a avea succes şcolar. Acest parteneriat presupune colaborarea între personalul şcolii şi familii, membrii comunităţii, organizații (de exemplu: companii, biserică, biblioteci, servicii sociale etc.) pentru a implementa programe şi activități în beneficiul elevilor.

Necesitatea dezvoltării de astfel de parteneriate a devenit in ultimii ani unul dintre criteriile pentru reformele şcolare din întreaga lume. Parteneriatele școală- familie-comunitate aduc o serie de beneficii pentru toţi pilonii acestei relaţii: şcoală şi copii (creşterea performanţei academice, atitudini şi comportamente dezirabile, creşterea frecvenţei şcolare şi a ratei promovabilităţii etc.), părinţi (atitudini pozitive faţă de şcoală, relaţii mai bune între copii şi părinţi), profesori (motivaţie crescută pentru îmbunătăţirea metodelor educative) şi comunitate (sprijin crescut pentru acţiunile şcolii).

Realizarea parteneriatelor școală- familie-comunitate este mai dificilă atunci când vorbim de comunităţile dezavantajate, deoarece părinţii cu venituri mici participă mai puţin la activităţi în şcoli decât cei cu venituri mai mari. Pentru aceştia, şcoala trebuie să dezvolte o nouă abordare, care să aibă în vedere nevoile lor concrete şi barierele pe care le întâmpină pentru o implicare mai mare în viaţa şcolii.

În marea majoritate a cazurilor parteneriatele s-au putut dezvolta numai printr-o inițiativă si implicare a instituției școlare si mai puțin a familiilor, care au adoptat in general o atitudine pasiva in ceea ce privește inițierea parteneriatelor. Din aceasta perspectiva, dezvoltarea de către cadrele didactice a unor abilități în comunicarea pro-activă şi pozitivă cu părinții este esențială. Atitudinile pozitive faţă de părinţi, precum şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare sunt cruciale pentru ca profesorii să creeze legături puternice cu părinţii şi să permită implicarea acestora în şcoală.

Profesorii trebuie să fie abilitaţi cu noi tehnici şi metode de comunicare şi cooperare pentru a putea creşte participarea părinţilor. Modelul sferelor suprapuse, propus de Epstein, unul din cele mai influente modele în literatura şi practica parteneriatelor școală- familie-comunitate menţionează comunicarea ca fiind una din cele şase sfere suprapuse importante pentru parteneriate. Şi în modelul de implicare parentală a lui Hoover-Dempsey şi Sandler (1995, 2005), un model de asemenea influent, comunicarea profesor–părinte este menţionată ca o componentă importantă.

Pentru a sprijini părinţii şi elevii, se impune o regândire a rolului familiei şi implicării comunitare în activităţile educaţionale. Implementarea parteneriatelor nu este întotdeauna facilă, mai ales în şcolile din zone defavorizate, date fiind obstacolele cu care se confruntă cei care doresc să amelioreze colaborarea şcolilor din aceste medii cu părinţii şi comunitatea. De aceea, sunt necesare studii despre modul în care profesorii, părinţii, consilierii şcolari se raportează la implicarea în parteneriatele școală- familie-comunitate şi barierele specifice pentru participare.

În scolile defavorizate se remarcă existența acțiunii puternice a unor bariere culturale, psihologice şi sociale care blochează nu doar colaborarea SFC în interesul copiilor, dar de multe ori şi comunicarea între profesori şi părinţi. De cele mai multe ori, studiile au arătat că în cadrul acestor școli, profesorii interacționează cu părinţii cu precădere în cadrul şedinţelor, tema principală a discuţiilor fiind notele slabe sau comportamentele indezirabile ale copiilor. Părinţii şi cadrele didactice nu reuşesc să depăşească limita colaborării formale, lipsa sau insuficienta dezvoltare a abilităţilor de comunicare reprezentând o barieră importantă în calea construirii unor parteneriate şcoală familie.

Părinții consideră, în general, că şcoala este importantă în evoluţia copiilor, însă comunicarea cu profesorii este marcată de o serie de probleme: fluctuaţia personalului, atitudine de superioritate, violenţă în comunitate, slab control asupra cazurilor de elevi cu probleme de învăţare şi disciplină. În familie se formează o reţea complexă de deprinderi şi obişnuinţe, de atitudini şi comportamente pozitive sau negative. Dacă acest angrenaj complex nu le este relevat părinţilor de către educatori, grădiniţă sau de învăţători, din primii ani de şcoală, educaţia familială poate avea grave carenţe. Antropologia culturală şi sociologia culturii afirmă că familia constituie prima formă de comunitate umană în care învaţă copilul cele dintâi reguli de comportare în viaţă. Familia este forma sintetică, sui-generis, în care i se prezintă copilului societatea, cu aspectele ei fundamentale: relaţiile dintre membrii ei, problemele economice, sociale, morale, psiho-afective, de organizare a vieţii în comun. În cadrul familiei, se trăieşte viaţa în totalitatea dimensiunilor ei. De aceea, este important ca, dintru început, părinţii să fie orientaţi, îndrumaţi ştiinţific, pentru inocularea în mentalul şi comportamentul copiilor lor a valorilor şi modelelor culturale general acceptate şi promovate de societate. În acest fel, integrarea lor în sistemul disciplinei şcolare şi al normelor de convieţuire civilizată în societate se realizează mai uşor şi fără dificultăţi sau traume.

Cele mai frecvente bariere în comunicarea şcoală-familie se referă la:

• Constrângerile economice și de timp: Pot să intervină atât pentru părinți, cât și pentru profesori. Soluţia: atât părinţii, cât şi profesorii trebuie să comunice celor interesaţi care este cel mai bun mod pentru a fi contactaţi, precum şi intervalul orar în care preferă să fie contactaţi.

• Abilitățile interpersonale: profesorii trebuie să facă dovada unor excelente abilități interpersonale, deoarece lipsa acestora poate împiedica foarte mult relația părinte / profesor. Soluţia: profesorul trebuie să arate faptul că e conştient că părinţii vor ceea ce este mai bine pentru copil şi trebuie să arate/exprime că şi profesorii doresc același lucru pentru orice copil.

• Profesorii îi percep uneori pe părinți ca fiind reci și amenințători, așa că este bine ca părinţii să fie permanent implicaţi și să-şi manifeste dorinţa de a colabora cu profesorul/profesorii.

Din perspectiva celor trei categorii de actori implicati – parinti, profesori,copii, se pot evidenția elemente de bază ale implicării în comunicare și activități comune.

Din perspectiva importanței implicării părinților în activităţi coordonate de şcoală, se remarcă faptul că:

• Implicarea părinților îmbunătățește performanțele şcolare ale copiilor. Cu cât părintele este implicat mai mult, cu atât şansa de succes şcolar a copilului este mai mare.

• Implicarea părinților duce la un comportament al copiilor în clasă mai bun.

• Un părinte poate influenţa decisiv atitudinea copilului față de școală, comportamentul la clasă, stima de sine și motivația.

• Părinții ar trebui să rămână la fel de implicaţi în educația copiilor lor, de la nivel preşcolar până la liceu inclusiv.

• Formarea adecvată și disponibilitatea resurselor necesare pot ajuta părinții să se implice.

• Exerciţiile de lectură ale copilului împreună cu părinţii îmbunătăţesc considerabil abilitățile copilului si de aceea școlile caută în mod activ modalități pentru a-i implica pe părinți.

• Implicarea părinților ridică moralul profesorilor.

• Implicarea părinților aduce beneficii atât pentru copii, cât și pentru părinți. Părinții vor avea o mai bună înțelegere a curriculum-ului și a activităților școlare și vor comunica mai bine cu copiii lor.

Din perspectiva importanței implicării profesorilor în procesul comunicării se remarcă că profesorii ar trebui să fie foarte buni în profesia lor, să exceleze în comunicare, să primească informații, să înțeleagă, să sintetizeze și să exprime ideile la un nivel ridicat/adecvat. Ei trebuie să fie în măsură să transmită cunoștințe, atitudini și valori în același timp, precum şi să demonstreze grija pentru elevii încredințati lor. Tot ei sunt cei ce trebuie să-i ajute pe elevi în privinţa motivaţiei de a învăța.

Profesorii trebuie să se exprime adecvat atât verbal, cât și în scris, în scopul de a-i informa pe părinţi cu privire la progresul copiilor lor. Ei trebuie să poată explica punctele forte și punctele slabe ale elevilor lor, astfel încât părinții să înțeleagă mesajul și să fie receptivi mai degrabă decât să aibă o atitudine defensivă. Acest lucru este important mai ales atunci când profesorul transmite un mesaj referitor la abateri disciplinare sau probleme de învățare ale elevului. Mesajul trebuie să fie livrat în mod clar și cu tact. Profesorii ar trebui să se simtă confortabil în comunicarea cu părinții în mod regulat, utilizând apeluri telefonice și note informale, în plus față de notele/rapoartele formale.

Din perspectiva importanței implicării elevilor în comunicare, acei elevi care nu pot comunica eficient nu se vor putea integra cu succes în societatea modernă. Acesta este motivul pentru care formarea unor abilitățile de comunicare dezvoltate trebuie să servească drept deziderat major pentru orice program de pregătire a tinerilor pentru lumea secolului XXI.

Abilitățile de comunicare sunt esențiale pentru a avea o carieră de success în orice domeniu de activitate. În lumea competitivă de astăzi, abilitățile de comunicare în afaceri, împreună cu un nivel de educaţie adecvat sunt calităţi absolut necesare.

Citirea, scrierea și abilitatea de a asculta cu atenție sunt cele trei abilităţi comunicative care trebuie permanent dezvoltate la elevi. Elevii trebuie să știe - trebuie să fie învățați - printre multe alte lucruri, cum să se prezinte în mod corespunzător, cum să stabilească contact vizual semnificativ, cum să înceapă și să susțină conversații, cum să interacționeze cu tot felul de oameni, cum să susţină un interviu de succes, cum să gestioneze relațiile și, în cele din urmă, cum să se adreseze unui public, cu autoritate și încredere. Elevii trebuie să învețe să stabilească raporturi interumane, bazate pe încredere și respect. Acestea sunt componentele de bază ale unei interacțiuni umane de calitate, specifică secolului actual.

In concluzie, pentru a se putea discuta despre o comunicare eficienta si un parteneriat real intre familie si scoala este necesara crearea unui cadru adecvat acestuia și conștientizarea modalităâilor de depășire a barierelor de comunicare decătre toate părțile implicate.

Prin conținutul său și prin activitățile și evenimentele programate Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă ajută la dezvoltarea unor astfel de competențe esențiale de comunicare pentru participanți cu intenția de a sprijini în mod direct creșterea calității activității didactice desfășurate în școlile defavorizate.