Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, presupune derularea constantă și continuă a unor activități diversificate, fie sub forma cursurilor de formare profesională, fie a sesiunilor de mentorat sau a celor de informare, conștientizare și motivare. Ultimul tip de activități presupun implicarea participanților în cadrul unor discuții și consultări care aduc în prim plan atât obiectivele de bază ale proiectului cât și informații diversificate referitoare la problematici actuale subsumate activității didactice și manageriale din învățământul preuniversita
Sesiunea de informare care s-a desfășurat în luna august a avut loc în data de 25 august 2019, la sediul ȘCOLII GIMNAZIALE SCOARȚA, Comuna Scoarța. Cu acest prilej a fost abordată o temă referitoare la ORGANIZAȚIA ȘCOLARĂ ÎN COMUNITATE. PARTENERIAT ȘI IMPLICARE COMUNITARĂ.
Relaționarea instituției școlare cu comunitatea reprezintă o condiție esențială pentru dezvoltarea și implementarea unui act educațional de calitate. Performanța școlară a copiilor este dependentă de mediul în care trăiesc și învață. Familia și comunitatea reprezintă elemente fundamentale ale acestui mediu, care oferă cadrul social, emoțional și economic necesar pentru asimilarea de cunoștințe ale copiilor.
În România, conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, părinții sunt consideraţi parteneri principali şi beneficiari ai procesului de învăţământ. Totodată Articolul 80 prevede ca toate deciziile majore din învăţământul preuniversitar să fie luate prin consultarea structurilor asociative reprezentative ale părinților. În acest sens, același act normativ prevede ca părinţii să poată participa activ la conducerea unităţilor de învăţământ, prin prezenţa în consiliul de administraţie al şcolii – a doi sau trei reprezentanţi ai părinţilor, în funcţie de mărimea şcolii. În ciuda acestui cadru legislativ favorabil colaborării părinților cu instituția școlară, există și o serie de bariere de natură culturală, psihologică şi socială care sunt capabile să blocheze nu doar colaborarea dintre şcoală – familie - comunitate în interesul copiilor, ci și chiar comunicare minimală între actorii implicați. Aceste blocaje se manifestă cu precădere în cazul învățământului de masă sau al instituțiilor din mediile dezavantajate. Pentru depășirea acestor situații de blocaj este necesară activitatea serviciilor de consiliere educaţională prin reţeaua de centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică.
Resursele culturale şi sociale pe care le dețin părinţii – exprimate prin atitudini, cunoştinţe, practici educaţionale, posibilitatea transmiterii valorilor educative - sporesc sau inhibă propria lor implicare în educaţia copiilor. Atunci când se discută despre parteneriatul profesor – părinte, acesta va însemna mai mult decât receptarea pasivă a informaţiei de către părinţi. Acest fapt se reflectă în realitate prin asocierea parteneriatului profesor - părinte cu practici ce ţin de sfătuirea, orientarea şi formarea părinţilor pentru ca aceştia să ofere suport pentru dezvoltarea cognitivă a propriilor copii.
Parteneriatul şcoală - familie - comunitate este concretizat în relaţiile de colaborare între personalul şcolii şi familii, membrii comunităţii, organizaţii (companii, biserică, biblioteci, servicii sociale) pentru a implementa programe şi activităţi care să îi ajute pe elevi să reuşească din punct de vedere educațional. Implicarea efectivă a părinților în ceea ce privește gestionarea de către copii a relaționării cu școala poate fi văzută și ca o modalitate de a ajuta copiii în tranziţia acestora prin adolescenţă, cu efecte pozitive semnificative. Din punct de vedere organizatoric, administrativ, şcolile care au creat programe de parteneriat foarte bune au putut implica în mod productiv în educaţia copiilor, părinţi din toate mediile, indiferent de statutul socio-economic, mediul de viaţă şi numărul de membrii ai familiei. Pentru a se putea valorifica beneficiile aduse de implicarea familiei și a comunității în activitatea școlară a copiilor, au fost enunțate de-a lungul timpului o serie de modele și teorii precum:
A.Teoria sferelor de influenţă suprapuse afirmă că elevii învaţă mai mult atunci când părinţii, educatorii şi alte persoane din comunitate împărtăşesc scopurile şi responsabilităţile pentru învăţarea elevilor şi lucrează împreună, nu individual.
Ariile care se suprapun sunt familia, şcoala şi comunitatea. În cadrul zonelor de “suprapunere” au fost identificate următoarele tipuri de implicare: parentingul, comunicarea, voluntariatul, învăţarea acasă, luarea deciziilor şi colaborarea cu comunitatea.
B. Modelul Hoover-Dempsey şi Sandler care ilustrează procesul implicării parentale din perspectiva teoretică mai largă a teoriei învăţării sociale. În cadrul acestui model comportamentul uman este privit ca parte a unui sistem de relaţii bilaterale între factorii personali şi factorii de mediu.
C. Definiţia parteneriatului – Bryan prin care parteneriatul şcoală – familie - comunitate este văzut ca un tip de „relaţie prin intermediul căreia personalul şcolii realizează un parteneriat cu familia şi cu alţi membri ai comunităţii pentru a-i ajuta pe copii să aibă succes la şcoală”, element văzut drept o premisă esențială în cadrul modelelor Epstein şi Bryan.
D. Modelul reţelelor tematice - Attride-Stirling care presupune că implicarea parentală este compusă din trei elemente: interacţiunea cu copilul, disponibilitatea şi responsabilitatea pentru copil. Sunt scoase în evidență importanţa pe care o are faptul că părintele poate fi un model pozitiv pentru copil; se pune accentul și pe implicarea împreună cu copiii în activităţi în aer liber, educaţia ca un mijloc pentru dezvoltarea copiilor din punct de vedere socio-economic. Totodată se justifică și natura evolutivă a rolurilor construite social prin implicarea părinților.
E. Modelul Matsagouras care propune patru tipuri de colaborare părinţi- profesori pentru a explica rolurile pe care trebuie să le îndeplinească aceştia: centrare pe şcoală, colaborare, negociere, centrare pe familie.
Indiferent de modelul propus, procesul de implementare a parteneriatului este influențat în mod negativ de o serie de factori restrictivi precum: diferenţele de percepţie despre context şi conţinut între participanţi, lipsa unei definiţii mai clare în literatură a ceea ce înseamnă implicarea părinților, lipsa unor relaţii echivalente între părinţi şi profesori, lipsa de timp a părinților, lipsa cunoştinţelor şi abilităților pentru a realiza astfel de colaborări de succes, lipsa abilităților profesorilor de a sprijini implicarea părinților.
Implicarea familiilor contribuie la îmbunătățirea rezultatelor elevilor, a frecvenței de participare la activități, creșterea responsabilității copiilor în ceea ce privește activitatea la clasă. Pentru ca această implicare să funcționeze și să aducă beneficii pe termen lung este necesar ca școlile să planifice și să implementeze programe de parteneriat care să stabilească legătura dintre familie şi şcoală în cadrul activităţilor care încurajează succesul elevilor.
Familiile cu o implicare corespunzătoare a părinților atât în relația cu școala cât și la nivelul comunității asigură un cadru propice dezvoltării corespunzătoare a copiilor, contribuind și la construirea unei scări de valori și a unor comportamente asertive în ceea ce privește studiul, cât și implicarea socială a copiilor, optimizarea relațiilor copiilor cu profesorii și cu ceilalți copii.
Ca o observație generală, comunicarea instituțiilor școlare cu familia ar putea fi îmbunătăţită dacă părinţii se simt respectaţi şi valorizaţi. Abordarea copiilor şi părinţilor ca participanţi responsabili şi oferirea de suport cresc şansele ca aceştia să fie apreciativi şi responsivi.
Ideea de parteneriat între școală si comunitate trebuie să se bazeze pe principiul complementarității serviciilor sociale oferite de către diversele organizații care activează în comunitate. În cazul parteneriatului școală-comunitate, părțile implicate trebuie să-și definească așteptările, scopulurile și limitele. Astfel se va discuta despre: care sunt agenții implicați efectiv în relația de parteneriat, care sunt motivele și motivația parteneriatului, care sunt problemele majore care se doresc a fi rezolvate prin intermediul parteneriatului, care sunt rolurile asumate de către fiecare partener, care sunt modificările și evoluțiile avute în vedere prin implementarea parteneriatului.
O relație de parteneriat viabilă între comunitate și școală presupune de asemenea respectarea unor principii ferme cum ar fi: principiul respectării echității, principiul asigurării calității, principiul activităților relevante, principiul asigurării eficienței, principiul descentralizării, principiul răspunderii publice, principiul transparenței, al incluziunii sociale și al centrării actului educațional pe beneficiarii acestuia.
Prin intermediul activităților derulate, proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, asigură un cadru adecvat pentru conștientizarea participanților cu privire la importanța parteneriatului familie-școală-comunitate, fie că este vorba despre cadre didactice fie că discutăm despre persoane implicate în managementul școlar.
Proiectul oferă de asemenea posibilitatea dobândirii de competențe cheie care pot fi utilizate implicit pentru dezvoltarea optimă de parteneriate de către școlile implicate în mod direct.