Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, este o inițiativă complexă care presupune implementarea unui eventai de activități desfășurate cu regularitate. Printre acestea se remarcă campania de informare, conștientizare și motivare derulată în cadrul proiectului sub forma unor sesiuni lunare având drept teme de discuție diverse problematici curente pentru învățământul preuniversitar.
Sesiunile se concretizează prin discuții purtate într-o manieră deschisă și creativă de către experții proiectului cu persoanele participante, indiferent dacă acestea sunt incluse în grupul țintă al proiectului sau nu. Din întâlnirile de până acum a rezultat cu precădere nevoia cadrelor didactice pentru dialog și cumunicare în domeniul profesional, fiind vizibilă o disponibilitate deosebită pentru schimbul de idei și împărtășirea de informații cu un mare grad de actualitate și aplicabilitate practică.
Sesiunea de informare din data de 15 aprilie, sesiune desfășurată la sediul ȘCOLII GIMNAZIALE SĂLCUȚA din Comuna Sălcuța a avut drept temă de discuție GESTIONAREA CAZURILOR DE TRAUMĂ PENTRU ȘCOLARI.
Tematica este una complexă și actuală, dinamismul economico-social din societatea românească dând naștere la situații dintre cele mai diverse care necesită intervenția persoanelor cu experiență din mediul școlar pentru rezolvarea cu succes a problemelor legate de posibile traume ale elevilor.
Situațiile traumatizante sunt diversificate, efectele acestora manifestându-se atât la nivel emoțional, psihic cât și fizic. Pentru gestionarea cu succes a acestui tip de situații, trebuie asigurat atât cadrul legal cât și resursele logistice și umane cu experiență, punându-se accentul pe îmbunătățirea comunicării dintre instituția școlară (cadre didactice și managementul școlar), familie și elev.
În ansamblul situațiilor traumatizante din mediul școlar, manifestarea violenței reprezintă o situație cu frecvență relativ mare, cadrele didactice fiind chemate să implementeze acțiuni și modalități concrete de prevenire și combatere a acestui fenomen profund distructiv pentru obiectivele și idealurile educaționale specifice unei instituții școlare moderne.
Violența școlară se poate manifesta într-o multitudine de feluri, următoarele fiind considerate cele mai frecvente:
1. exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare, amenințare, hărțuire;
2. bruscare, împingere, lovire, rănire;
3. comportament care intră sub incidența legii (viol, consum/comercializare de droguri, vandalism – provocarea de stricăciuni cu bună știință –, furt);
4. ofensa adusă statutului/autorității cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverențioasă față de cadrul didactic);
5. comportament școlar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în școală și orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului școlar în vigoare.
Gestionarea situațiilor care degenerează în comportamente sau acțiuni violente în cadrul școlii se realizează pe o perioadă de timp suficient de mare pentru a se putea interveni în mod relevant pe mai multe planuri și cât mai direct din perspectiva cauzelor reale pentru violențe. De aceea se consideră că gestionarea optimă a violenței în cadrul școlii se realizează prin implementarea la nivelul unității de învățământ a unei strategii anti-violență. Avantajele fundamentării și implementării unei strategii în acest sens pot fi considerate următoarele:
Ø instituționalizarea activităților de prevenire și combatere a violenței școlare;
Ø formarea unei perspective coerente, unitare și predictibile a intervențiilor la nivelul școlii;
Ø coordonarea activităților de prevenire cu cele de gestiune a violenței școlare;
Ø cunoașterea categoriilor și necesarului de resurse pentru desfășurarea activităților anti-violență;
Ø atragererea/implicarea tuturor actorilor importanți de la nivelul școlii și comuniății în activitățile anti-violență;
Ø identificarea intervențiilor de succes pentru grupurile țintă vizate.
O strategie anti-violență care se adresează unei perioade mai mari de timp este necesar să aibă conturat un plan de acțiuni pe termen scurt adică referitor de obicei la anul școlar în curs și respectiv un plan de acțiuni pe termen mediu și lung (2-4 ani).
Obiectivele stipulate în cadrul strategiei pentru contracararea violenței trebuie să răspundă la o serie de cerințe precum:
v să rezolve o problemă reală;
v să se armonizeze cu misiunea/planul de dezvoltare al școlii;
v să stimuleze interesul actorilor cu privire la acest fenomen;
v să poată fi urmărite/ să fie realizabile.
Strategia realizată de către instituția școlară pentru prevenirea și eliminarea violenței presupune angrenarea mai multor categorii de resurse precum:
ü Resurse umane - categorii de persoane implicate din cadrul școlii (elevi, cadre didactice, părinți etc.) și din exteriorul acestuia (inclusiv reprezentanți ai comunității, colaboratori, voluntari) și responsabilitățile acestora legate de strategie;
ü Resurse documentare - sursele de documentare (legislația românească, statistici, studii, reviste de specialitate etc.);
ü Resurse materiale - echipamente, materiale;
ü Resurse financiare - bugetul detaliat pe categorii de cheltuieli.
În încercarea de a gestiona cu succes fenomenul violenței în școală este importantă analizarea profilului copiilor care manifestă tendințe către violență. Conform unor studii recente în acest domeniu, copiii care au suferit diverse tipuri de influențe sau traume, fie în perioada uterină, fie în momentul nașterii, pot avea particularități neurologice cu potențial ridicat de violență.
Complicațiile la naștere, ca și istoria genetică a părinților, se dovedesc a fi factori predictivi pentru comportamentul deviant ulterior al unui individ, clasându-l în categoria victimelor genetice și, oarecum, eludându-l de responsabilitatea individuală.
Cercetări recente propun din ce în ce mai mult existența unei vulnerabilități genetice care se asociază cu violența copiilor, tinerilor sau adulților. După opinia specialiștilor, aproximativ 5% dintre școlari prezintă tulburări comportamentale de origine genetică. (Ferreol Gilles, Neculau Adrian, Violența. Aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iași, 2003) Ele sunt dificil de diagnosticat, mai ales pentru că acești copii fac adesea ceea ce fac și ceilalți.
Simptomele care indică lipsa capacității de a fi atenți sunt de obicei comune cu cele legate de hiperactivitate și impulsivitate, generatoare de stări conflictuale și de comportamente violente. Astfel, cele mai frecvente simptome referitoare la lipsa de atenție se referă la: (Jigău M. (coord.), Prevenirea și combaterea violenței în școală - Ghid practic pentru directori și cadre didactice, editura Alpha MDN, Buzău, 2006)
• nu izbutesc să dea atenție detaliilor și fac greșeli la teme și în alte activități;
• par să nu asculte când li se spune ceva;
• au dificultăți în menținerea atenției la teme și la joacă;
• nu urmăresc instrucțiunile sau nu fac temele cum trebuie, dar nu pentru că este opozant sau nu înțelege conținutul celor spuse;
• au dificultăți de organizare a ceea ce urmează să facă (nu pot să-și planifice sarcinile);
• evită, le displace sau resping angajarea în sarcini care le cer efort mental susținut (la teme);
• pierd lucruri necesare la școală sau la alte activități (jucării, creioane, cărți, accesorii vestimentare);
• sunt cu ușurință distrași de stimuli exteriori;
• sunt uituci, uită lucruri.
Din punct de vedere al simptomelor referitoare la starea de hiperactivitate și impulsivitate, cele mai comune au în vedere: (Jigău M. (coord.), Prevenirea și combaterea violenței în școală - Ghid practic pentru directori și cadre didactice, editura Alpha MDN, Buzău, 2006)
• copiii afectați nu reușesc să fie liniștiți, se agită și nu stau locului;
• copilul în cauza pleacă, se scoală de pe scaun, când se așteaptă ca el să rămână pe loc;
• fug, se mișcă excesiv, se cațără, au mișcări neadecvate situației, exprimă o neliniște;
• au dificultăți de a se angaja liniștit în activități extrașcolare;
• par adesea că sunt „trași de un motor”;
• vorbesc excesiv de mult;
• răspund neîntrebați sau nu așteaptă să se termine întrebarea care li se pune;
• nu așteaptă să le vină rândul;
• întrerup pe alții sau intră în vorbă/acțiune când nu este cazul.
Pe lângă simptomatologia frecvent întâlnită, enumerată mai sus, comportamentele violente sunt determinate și de probleme de comunicare sau de situații familiale caracterizate la rândul lor prin dezechilibre sau violență.
Pentru a se putea gestiona cu succes cazurile de violență în integritatea lor, este necesară urmărirea de aproape a copiilor și evidențierea informațiilor referitoare la: (Jigău M. (coord.), Prevenirea și combaterea violenței în școală - Ghid practic pentru directori și cadre didactice, editura Alpha MDN, Buzău, 2006)
a) Date familiale (statut socioeconomic, nivel de instrucție al părinților, tipul familiei);
b) Climat afectiv familial (conflicte/violență în familie, rigiditate parentală, supraprotecție din partea ambilor părinți sau a unuia, neglijare afectivă);
c) Climat educativ familial (indulgență versus exigență exagerată, mesaje educative contradictorii din partea părinților, indiferență parentală, stil autoritar);
d) Starea de sănătate a elevului (boli ale sistemului nervos, inclusiv simptome ADHD, boli ale organelor interne, boli endocrine, simptome psihosomatice, reacții nevrotice/instabilitate emoțională);
e) Atitudinea față de școală și performanțe școlare: comportament agresiv/provocator/violent; greu de stapânit; membru/lider al unui grup deviant/delincvent; repetent, mincinos/nesincer;
f) Comportament cotidian (tipul de temperament; violența verbală/trivialitate; brutalitate, vandalism; aspect dezordonat/nepotrivit ca înfățișare; fumează/consumă alcool/droguri ocazional sau în mod constant; tendință de dominare; vocabular specific violent, dar sărac în rest, cu stereotipii verbale.
Problematica violenței în școala este de mare complexitate și acoperă o serie întreagă de cauze sociale care trebuiesc identificate și gestionate corect. Instituțiile școlare moderne nu pot desfășura activități educaționale într-un climat instabil și nesigur pentru elevi, de aceea gestionarea acestor situații trebuie făcută cu cea mai mare responsabilitate și în timp util.
Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, implementează o paletă largă de activități suport și de formare pentru cadrele didactice care constituie grupul țintă al proiectului. Sesiunile de informare, conștientizare, motivare sunt la rândul lor, evenimente care punctează constant această preocupare, fiind ocazii optime pentru achiziționarea de către cadrele didactice de informații de mare interes corespunzătoare unor subiecte ancorate profund în realitatea activității de predare curentă.