Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, are în structura sa diferite forme de activități care pun accentul pe îndeplinirea obiectivelor proiectului – creșterea calității activității didactice desfășurate în școlile defavorizate, dezvoltarea competențelor cadrelor didactice angrenate ân cadrul acestor instituții, reducerea ratelor de abandon școlar, etc.

Printre activitățile din cadrul proiectului se remarcă și seria de sesiuni de mentorat didactic și coaching cognitiv comportamental care oferă posibilitatea imbigatirii bagajului de cunostinte a participantilor intr-o maniera creativa, noua, adaptata cerintelor de ultima ora de la clasa, din activitatea educationala de zi cu zi.

În cadrul Sesiunii de mentorat didactic și coaching cognitiv-comportamental desfășurate în data de 18 martie 2019, la sediul Școlii Gimnaziale Anton Pann, s-a pus în discuție tema – REZILIENȚA COPILULUI- FACTOR DE PROTECȚIE ÎN MEDII DEFAVORIZATE

În cadrul sesiunii s-a evidențiat faptul că mediile defavorizate se caracterizează printr-o presiune emotionala, sociala etc crescuta asupra psihicului copiilor, raspunsul acestora in fata solicitarilor fiind de multe ori suprinzator. Acest lucru se datoreaza capacitatii pe care unii copii o au sau o dezvolta – aceea de a fi rezilienti avand o funcționalitate crescută și adaptare optimă în ciuda factorilor de risc pentru sănătatea fizică și psihică.

Din punct de vedere al rezultatelor școlare și a randamentului, copii rezilienți fac față extrem de bine și cerinețelor impuse de instituția școlii, dand dovada de o mare mobilitate, adaptabilitate la situatii noi si o motivare suplimentara pentru sarcinile de lucru impuse in scoala.

Deoarece, in majoritatea cazurilor, factorii care au condus la manifestarea unei situatii defavorabile nu pot fi foarte usor controlati, se recomanda incercarea de a creste capacitatea de rezilienta a copilului pentru ca acesta sa aiba rezultate mai bune, implicit in domeniul școlar.

In sens larg, rezilienta se refera la adaptarea pozitivă în contextul  experienţierii unor factori stresori majori. În ultimii ani, investigațiile despre rezilienţă s-au orientat dinspre identificarea factorilor de protecție spre identificarea mecanismelor prin care acești factori influențează adaptarea pozitivă, precum și dinspre definirea termenului drept unul global, universal, unidimensional (care implică un nivel ridicat de funcționare în numeroase sfere), spre definirea acestuia conform unor domenii particulare, specifice (sferă educațională, ocupaționala, socială, familială).

Astfel, specialistii au ajuns la concluzia ca este necesara o evaluare a rezilientei pe mai multe dimensiuni specifice deoarece o funcţionare crescută într-un anumit domeniu poate fi însoţită de tulburări de adaptare în alt domeniu, asa cum este cazul unor tineri dintr-un studiu realizat in 1993 care erau declarati ca fiind rezilienti pe baza unor indicatori de genul performanta academica, evaluari din partea profesorilor, parintilor si colegilor, fiind de fapt suferinzi de depresie si distress emotional cu simptome de internalizare.

De asemenea, in ceea ce priveste rezilienta, succesul într-o arie de dezvoltare (de ex. profesională, educaţională) nu implică o adaptare pozitivă în toate domeniile (de ex., inclusiv social), fiind astfel necesara introducerea de termeni mai specifici precum rezilienţă emoţională, educaţională, comportamentală. Din aceste considerente, aprecierea nivelurilor si formelor de rezilienta trebuie realizata in functie de context asfel, de exemplu pentru persoanele care prezintă risc pentru tulburările afective, rezilienţa ar fi reprezentată de absenţa simptomelor de internalizare (depresie, anxietate). Pentru adolescenţii cu risc familial al tulburării de personalitate antisocială, un indicator al adaptării optime este menţinerea unor comportamente sociale responsabile. Evaluarea rezultatelor academice ar fi mai puţin relevantă în această situaţie pentru a observa măsura în care factorii de risc au fost depăşiţi.

Din perspectiva performantei scolare, este important sa putem deduce cum se poate creste rezilienta pentru a se putea imbunatati contextul asteparilor pentru rezultate superioare la invatatura. Din studiile efectuate au rezultat o serie de factori protectivi care pot contribui la cresterea rezilientei. Astfel se pot aminti:

·        funcţionare familială bună, părinţi care oferă suport emoţional, ghidare, dar şi supraveghere corespunzătoare, asigurând un echilibru între autonomie şi dependenţă; copiii care dezvoltă o relaţie pozitivă, securizantă cu cel puţin unul dintre părinţi sunt protejaţi în condiţiile în care mediul familial este unul tensionat, conflictual

·        îngrijirea parentală în timpul şi după dispariţia evenimentului stresant este un predictor elocvent în capacitatea de adaptare; în urma unui studiu pe femei de vârstă adultă care au pierdut un părinte în copilărie, s-a descoperit că acestea sunt mai vulnerabile la depresie; totuşi, calitatea îngrijirii primite de copil după pierdere, mai degrabă decât pierderea în sine prezicea susceptibilitatea pentru depresie

·        abilităţi sociale crescute, de a relaţiona cu cei din jur şi de a căuta suport social în afara mediului problematic

·        abilităţi de a discerne rapid şi acurat pericolul, de a descoperi noi surse de siguranţă în situaţii limită, de a explora nişe şi traiectorii de dezvoltare

·        abilităţi intelectuale, de rezolvare de probleme

·        autoeficacitate crescută (credinţa, încrederea în capacitatea personală de a duce la bun sfârşit un lucru) şi încrederea în sine, prin motivarea individului de a acţiona spre propria adaptare, comparativ cu pasivitatea care adesea însoţeşte disperarea şi lipsa de încredere; stilul parental eficient poate îmbunătăţi autoeficacitatea, prin oferirea de oportunităţi de explorare şi valorificare a abilităţilor, dar şi prin persuasiunea verbală (încurajări verbale adresate copilului cu privire la capacitatea lui de a avea rezultate pozitive)

·        locus de control intern (credinţa că stă în propria putere să schimb o situaţie, că am o influenţă asupra întâmplărilor din jur)

·        aspiraţii educaţionale înalte, setarea unor obiective care reprezintă o sursă de sens şi motivaţie, si le direcţionează activitatea zilnică; de asemenea, experienţele şcolare pozitive diminuează efectele unui mediul familial aversiv, conflictual

·        nivel mai ridicat al IQ-ului (comparativ cu adolescenţii mai slab adaptaţi), ca index al aptitudinii cognitive poate funcţiona drept un factor de protecţie datorită beneficiilor asociate cu reuşitele şcolare în societăţi care pun accentul pe procesul educaţional

Concluziile specialiștilor susțin faptul că în ciuda efectelor combinate ale factorilor externi (mediul familial si social) și interni(trasaturi personale, abilitati, increderea in sine etc) prezentați mai sus, rezilienta emotionala poate fi invatata si dezvoltata, lucrandu-se asupra factorilor interni.

Din perspectiva rezilientei manifestata in cadrul mediului scolar, aceasta se manifesta preponderent sub forma capacitatii copiilor de a depasi situatii precum: notele mici, temele pentru acasa mai dificile, deadline-urile stranse pentru proiecte, stresul evaluarilor si al testelor.

Copii observati in mediul scolar care au dat dovada de rezilienta au prezentat o serie de caracteristici precum:

-         calmul – o capacitate sporita a copiilor de a-si gestiona cu succes anxietatea in mediul scolar,

-         certitudinea – capacitatea de a avea incredere in sine, copii au convingerea ca detin abilitatile necesare pentru a face fata unei situatii

-         coordonarea – capacitatea copiilor de a prezice cu exactitate cat va dura efecturarea unei sarcini, ce anume este necesar pentru a o duce la bun sfarsit

-         constinciozitate si perseverenta – capacitatea de a depune efort in mod persistent, in ciuda gradului de complexitate sau a greutatii sarcinii

-         controlul – perceptia potrivit careia rezultatele obtinute le apartin si sunt obtinute prin meritul propriu, manifestarea unei autonomii de decizie

In mediul scolar, cadrele didactice au sansa de a cunoaste si de a crea relatii autentice cu elevii, avand astfel ocazia de a incuraja rezilienta psihologica a acestora. Mai ales pentru elevii din familii cu probleme socioeconomice, sprijinul primit din partea profesorilor poate avea un impact major asupra restului vietilor lor. Profesorii, in cadrul orelor de clasa pot incuraja elevii sa isi formeze abilitati precum: optimismul pozitiv, capacitatea de rezolvare a problemelor, competente sociale si scara de valori prosociala, imagine de sine pozitiva, strategii pozitive de gestionare a dificultatilor, capacitatea de a-si asuma un scop personal, etc.

Incurajarea rezilientei de catre profesori este posibila in contextul in care acestia stiu cum sa creeze un mediu sigur din punct de vedere fizic si emotional pentru elevii lor. Copii se pot simti in siguranta la scoala si in clasa atunci cand cadrul didactic stabileste niste reguli ale clasei pe care le impune fara agresivitate, insa ferm. De asemenea siguranta emotionala este incurajata atunci cand cadrele didactice devin concentrate asupra trasaturilor si calitatilor pozitive ale copiilor si asupra solutiilor constructive a problemelor, si nu pe elemente coercitive.

De asemenea pentru construirea rezilientei elevilor, extrem de importanta este capacitatea cadrelor didactice de a crea un sentiment de apartenenta. Acesta presupune ca elevii sa se simta apreciati, sa aiba parte de relatii sociale armonioase.

Profesorii pot dezvolta acest sentiment de apartenenta crescand coeziunea clasei prin implicarea elevilor in proiecte extrascolare, rezolvarea unor probleme le nivelul comunitatii si incurajarea permanenta a muncii in echipa.

Tot in spiritul dezvoltarii rezilientei elevilor, profesorii pot sa ii invete pe copii insusirea unei mentalitati flexibile. Aceasta presupune ca profesorul sa inteleaga si sa accepte ca invatarea poate fi un proces pe care fiecare il parcurge in ritmul sau propriu, si ca acest proces presupune atat succesuri cat si esecuri care pot fi depasite in mod natural prin imbunatatirea abilitatilor proprii. Copii isi dezvolta astfel o mentalitate flexibila, capabila sa accepte rezolvari diferite pentru probleme diferite si capacitatea de a-si pune intrebari de genul (ce am invatat azi ?, ce greseli am facut azi si ce am invatat din ele?, cand am dat azi dovada de perseverenta?, cum as proceda daca as mai putea incerca inca o data?, ce voi evita data viitoare?).

In ultima instanta, utile pentru dezvoltarea rezilientei elevilor pot fi chiar si orele de dirigentie sau lectiile de dezvoltare personala pe care profesorii le pot organiza in mod coerent, conceptul de rezilienta fiind abordat de aceasta data in mod direct, fara menajamente. In cadrul dialogului direct, copiii se pot familiariza cu modalitati de a castiga diverse abilitati emotionale si tehnici de a face fata situatiilor dificile – tehnici de relaxare, meditatie etc.

Incurajarea rezilientei pentru copii proveniti din medii defavorizate este o necesitate in cazul scolilor frecventate de catre acesti copii. Pe linia dezvoltarii calitatii activitatii didactice in cadrul acestor institutii, cresterea rezilientei este o prioritate deoarece succesul scolar si adaptarea copiilor le cerintele educationale creste de asemenea exponential o data cu rezilienta lor. Atunci cand efortul realizat in cadrul mediului familial nu este posibil sau este puternic diminuat in directia incurajarii si sprijinirii rezilientei copiilor, devine esentiala implicarea cadrelor didactice si a managementului scolii in aceasta directie.

Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă își asumă obiective ambițioase printre care și acela de a contribui la reducerea fenomenului de abandon școlar pentru școlile defavorizate care fac parte din grupul țintă al proiectului, de la nivelul județelor Dolj și Gorj. Acest deziderat nu se poate îndeplini fără identificarea unor soluții practice, viabile care să diminueze fenomenul evocat. Tema abordată în cadrul sesiunii de mentorat didactic și coaching cognitiv comportamental prezentată mai sus face parte din eforturile coerente în acest sens, creșterea rezilienței copiilor din școlile defavorizate reprezentând o posibilă soluție viabilă pentru diminuarea și chiar stoparea fenomenului de abandon școlar acolo unde acesta se manifestă.