În cadrul grupurilor şcolare, consilierea reprezintă o formă particulară de interacţiune şi influenţare , care contribuie la sprijinirea elevilor în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, precum şi la omogenizarea şi dezvoltarea clasei de elevi ca grup educaţional.

Conceptul de consiliere şi accepţiunile sale

     În literatura de specialitate există numeroase definiţii şi accepţiuni date conceptului de consiliere.

     ,,Consilierea presupune existenţa unei persoane care are temporar sau  permanent rolul de consilier şi care oferă sau acceptă în mod explicit să acorde timp, atenţie şi respect uneia sau mai multor persoane, cu rolul temporar de client. Sarcina consilierii este de a oferi clientului oportunitatea de a explora, descoperi şi clarifica moduri de a trăi valorificându-şi resursele, ceea ce conduce la sentimentul de bine interior, îndreptându-se spre o cât mai bună existenţă”. (Asociaţia Britanică pentru Consiliere, 1991)

 

     ,,Consilierea este o activitate care este iniţiată de o persoană care caută ajutor. Oferă oportunitatea clientului de a identifica ceea ce-l perturbă, de a se autoexplora şi de a se înţelege. Procesul de consiliere îl va ajuta să-şi identifice gândurile, emoţiile şi comportamentele, care conştientizate fiind, îl fac să se simtă plin de resurse şi să hotărască schimbarea”. (Janice Russel, Graham Dexter, Tim Bond, 1992)

     ,,Conceptul de consiliere este prezent în multe domenii, cum ar fi: juridic, economic, religios, imobiliar, afaceri, management, psihologic, educaţie, etc. De aici s-au dezvoltat şi diferite tipuri de consiliere: informaţională, educaţională, de dezvoltare personală, suportivă, vocaţională (de carieră sau OSP), de criză (asistarea psihologică a persoanelor aflate în dificultate), pastorală”. (Adriana Băban, 2001)

     În sens larg, consilierea şcolară reprezintă un proces intensiv de acordare a asistenţei psihopedagogice elevilor şi celorlalte persoane implicate în procesul educaţional (profesori, părinţi, tutori şi autorităţi şcolare). Rolul consilierii este unul proactiv, ce presupune prevenirea situaţiilor de criză personală şi educaţională a elevilor.

     Consilierea şcolară se axează pe unitatea triadică: familie- copil- şcoală, în vederea desfăşurării unei educaţii eficiente şi a dezvoltării optime a personalităţii copilului.    

     Consilierea psihopedagogică are drept obiectiv în şcoală dezvoltarea unui sistem coerent de scopuri în viaţă şi întărirea comportamentului intenţional. O persoană orientată spre scop este capabilă sa pună în acţiune modele alternative de comportament, să abordeze problemele de viaţă din perspective diferite, dar fără a se cantona rigid în anumite soluţii prefabricate.

     Prin urmare, în procesul de consiliere se încearcă “provocarea” unei schimbări voluntare în atitudinile şi comportamentul clientului, astfel încât persoana sau grupul „să funcţioneze optim din punct de vedere psihosocial”.

Consilierea este:       

                               -    o relaţie

                              -     o formă specială de comunicare

-         implică ascultarea

-         previne situaţiile de criză – rol proactiv

-         persoană este ajutată de alta

-         persoană ajută un grup de persoane

-         formă confidenţială de a oferi ajutor

-         bazată pe principiul dezvoltării personale

-         presupune „împuternicirea” (engl. „empowerment”) persoanelor care caută ajutor

-         înseamnă a-i ajuta pe alţii să-şi identifice şi să-şi clarifice problemele

-         activitate efectuată de profesionişti

-         se ghidează după anumite teorii şi după metode specifice domeniului.

                         

Consilierea nu este:

-         relaţie de prietenie

-         a avea grijă asemenea unui părinte

-         a trata pe cineva ca un doctor

-         a instrui sau a preda

-         a sfătui

-         a judeca

-         doar folosirea deprinderilor şi abilităţilor de consiliere.  

                      

Trăsăturile definitorii ale consilierii educaţionale

-         Este un proces de dezvoltare

-         Are un rol de prevenire şi proactiv

-         Optimizează modul în care elevul relaţionează cu şcoala

-         Abordează diverse probleme ale subiectului consiliat (personale, educaţionale, sociale, de orientare şcolară şi profesională)

     După Ch. H. Patterson, consilierea reprezintă un proces care implică o relaţie interpersonală între consilier şi unul sau mai mulţi clienţi cu care el foloseşte metode psihologice bazate pe cunoaşterea sistematică a personalităţii umane, în încercarea de a îmbunătăţi ,,sănătatea mintală” a clientului sau a clienţilor săi. Prin urmare, în  procesul de consiliere se încearcă provocarea unei schimbări  voluntare în atitudinile şi  comportamentul clientului. Strategiile folosite în acest scop depind însă atât de scopurile clientului cât şi de orientarea teoretică a consilierului. Indiferent însă de natura celor două elemente, strategiile adoptate de consilier nu trebuie să se refere la sfaturi şi recomandări, la admonestări, constrângeri sau ameninţări. Prin strategiile utilizate, consilierul urmăreşte de fapt să ofere sprijin clientului său, pentru ca el să se adapteze mai eficient atât propriei sale personalităţi, cât şi realităţii în care trăieşte.

     Într-o asemenea perspectivă, consilierea şcolară are ca scop fundamental sprijinirea clientului (elev, profesor sau părinte), pentru ca acesta să devină capabil să se ajute singur, să se înţeleagă atât pe sine însuşi, cât şi realitatea înconjurătoare. Prin urmare, sarcina consilierului şcolar nu este de a da sfaturi, ci de a ajuta ca persoana aflată în dificultate să devină aptă să-şi rezolve singură problemele cu care se confruntă. De aici pot spune că rezultă idea că cel care consiliază (dascălul sau consilierul specialist) nu are niciodată soluţii dinainte stabilite pentru cazul respectiv. El doar ajută persoana ca, pe parcursul procesului de consiliere, să găsească singură soluţiile cele mai eficiente.

     Abordată ca proces, consilierea seamănă în mai multe privinţe cu psihoterapia şi orientarea şcolară şi profesională. Termenul de consiliere este folosit, de asemenea, şi pentru a desemna profesiunea ca atare. În esenţă, consilierea intră în categoria profesiunilor de sprijin, alături de psihoterapie, orientare şcolară şi profesională, asistenţă socială etc.

     Ca urmare cele trei domenii de activitate se diferenţiază între ele prin accentul pe care-l pun una sau alta din cele trei modalităţi de intervenţie psihopedagogică. Astfel, psihoterapia pune accentul pe recuperare, consilierea pe dezvoltarea psihocomportamentală, iar orientarea şcolară şi profesională pe prevenirea unor situaţii viitoare neplăcute sau inacceptabile individului.

     Există mai multe tipuri de consiliere, cum ar fi:

Ø Consilierea educaţională- furnizarea de repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor;

Ø Consilierea informaţională- oferirea de informaţii pe domenii, teme specifice;

Ø Consilierea de dezvoltare personală- formarea de abilităţi şi atitudini care permit o funcţionare personală şi socială flexibilă şi eficientă în scopul atingerii stării de bine;

Ø Consilierea suportivă- oferirea de suport emoţional, apreciativ, material;

Ø Consilierea vocaţională- dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei;

Ø Consilierea de criză- asistarea psihologică a persoanelor aflate în dificultate;consilierea pastorală- realizată din perspectivă religioasă.

     Fiecare domeniu de intervenţie, prezentat mai sus, presupune o specializare riguroasă, aşa încât se impune ca fiecare dascăl să cunoască foarte bine care sunt posibilităţile, dar şi limitele sale de acţiune în consilierea elevilor.

Principii în consilierea educaţională

•         Toate persoanele sunt speciale şi valoroase pentru că sunt unice

•         Fiecare persoană este responsabilă pentru propriile decizii

•         Clientul (elevul, părintele, cadrul didactic, familia) „trebuie” să se simtă „împuternicit” (engl. empowered), să manifeste autonomie personală şi auto-înţelegere, „satisfăcut şi plin de resurse” (See Russell, apud Pete Sanders, 1999)

•         Elevul este acceptat ca persoană şi tratat în consecinţă

•         Consilierea este în esenţă o relaţie permisivă

•         Consilierea se bazează pe modul de a gândi împreună cu cel consiliat

     De fiecare dată când oferim ajutor cuiva, ar trebui să avem în vedere propria noastră atitudine. Ar fi indicat să ne întrebăm:

-         Cel fel de ajutor putem oferi?

-         Cum ne putem da seama că ajutorul nostru este eficace?

-         Care sunt motivele noastre pentru a-i ajuta?

-         Avem unele prejudecăţi care ar putea afecta ajutorul dat?

-         Cum ne putem îmbunătăţi abilităţile?

-         Ne vom menţine în cadrul limitelor competenţelor noastre profesionale?

-         Avem destule resurse pentru a oferi un sprijin eficace fără să ne dăunăm nouă înşine sau personei pe care o ajutăm?

 Cadrul didactic, în ipostaza sa de consilier, poate aborda cu succes consilierea educativă, care implică şi elementele de consiliere vocaţională, suportivă, de dezvoltare personală sau informaţională, dar nu se poate substitui specialistului (psihologului) care posedă competenţele şi expertiza necesară pentru rezolvarea situaţiilor specific în care s-ar afla elevul. De asemenea trebuie evitată tendinţa unor dascăli de a utiliza, în activităţile de consiliere, testarea psihologică, în virtutea scopului de cunoaştere a elevilor, întrucâtt, utilizarea testelor psihologice (de inteligenţă, proiective, de pesonalitate), deşi poate apărea ca o activitate facilă, presupune vaste cunoştinţe de psihodiagnostic, pe care numai specialistul psiholog le poate aplica.dascălul poate utiliza însă diverse scale de cunoştinţe şi atitudini, fişe de lucru, întrucât obiectivul orelor de consiliere nu este cunoaştera elevului,  de către cadrul didactic, ci facilitarea autocunoaşterii.

     În învăţământul primar, orele cuprinse în aria curriculară Consiliere şi Orientare au un specific anume, ţinând cont de particularităţile de vârstă ale şcolarului mic. Astfel, învăţătorul trebuie să aibe în vedere , în procesul de consiliere, realizarea următoarelor obiective:

·        Promovarea sănătăţii şi a stării de bine a elevului- funcţionarea optimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emoţional, social, spiritual.

·        Dezvoltarea personală- cunoaşterea de sine, imaginea de sine, capacitatea de decizie responsabilă, releţionare interpersonal armonioasă, controlul stresului, tehnici de învăţare eficientă, atitudini creative, opţiuni vocaţionale realiste.

·        Prevenţie- a dispoziţiei afective negative, a neîncrederii în sine, a comportamentelor de risc, a conflictelor interpersonale, a dificultăţilor de învăţare, a dezadaptării sociale, a disfuncţiilor psihosomatice, a situaţiilor de criză.

     Conceptul de sănătate este definit, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ca fiind un proces complex şi multidimensional, în care starea subiectivă de bine este un element fundamental.

     Starea de bine circumscrie următoarele componente:

-                  Acceptarea de sine - exprimată printr-o atitudine pozitivă faţă de propria persoană, acceptarea calităţilor şi defectelor personale, percepţia pozitivă a experienţelor trecute şi a viitorului.

-                  Autonomie – manifestată prin independenţă, hotărâre, autoevaluare după standarde personale, nu sub presiunea grupului.

-                  Control – sentiment de competenţă şi control personal asupra sarcinilor, identificarea oportunităţilor pentru valorizarea nevoilor personale, opţiuni în concordanţă cu valorile proprii.

-                  Relaţii pozitive cu ceilalţi – bazate pe încredere în oameni, nevoia de a primi afecţiune, atitudine empatică, deschisă şi caldă.

-                  Dezvoltarea personală – realizată prin deschiderea spre experienţe noi, sentimente de valorizare a sentimentului propriu, percepţia schimbărilor de sine pozitive, eficienţă, flexibilitate, creativitate.

     Activitatea de consiliere nu rezolvă independent dezvoltarea şi menţinerea stării de bine, existând o paralelă largă de factori cum ar fi: familia, şcoala, alte medii educaţionale care condiţionează acest proces. Din păcate se constată că nu de puţine ori familia şi şcoala devin condiţii şi context ce perturbă încrederea în sine a elevilor, restrângând autonomia şi independenţa lor, şablonează individualităţile, supralicitează eficienţa competiţională, în defavoarea cooperării şi colaborării, induc percepţii eronate asupra lumii şi a vieţii. Tendinţa şcolii de a se focaliza în special pe latura intelectuală a educaţiei şi pe atingerea unor performanţe superioare pe aceste directive, eludând nevoile emoţionale şi sociale ale elevilor, nu face decât să accentueze riscul perturbării stării de bine a acestora.

   

 Caracteristicile relaţiei de consiliere (Pete Sanders, 1999)

-         sunt într-adevăr auzit – sentimentul că o altă persoană este real interesată de mine şi încearcă să mă înţeleagă, să mă asculte.

-         căldura – mă simt bine primit de cineva, ca şi când ei ar fi bucuroşi să mă vadă cu adevărat.

-         confidenţialitate - este foarte important să mă simt în siguranţă, să fiu sigur că altcineva nu va afla ceea ce spun, astfel încât să mă simt jenat.

-         egalitate - îmi place să mă simt pe picior de egalitate cu altă persoană. Astfel consilierii nu se poartă ca şi cum mi-ar fi superiori, ca nişte “experţi” sau să aibă putere asupra mea.

-         non - judecare – nu-mi place să mă simt judecat sau să mi se spună ce să fac. Unii mă fac să mă simt ca şi cum aş fi făcut ceva rău. Prefer să mă simt acceptat ca persoană, astfel mă simt în siguranţă.

-         numai pentru oamenii cu probleme – Consilierea este pentru oamenii cu probleme. Eu nu am probleme, deci nu am nevoie de consilier.

-         fără limite – Dacă merg la consilier, voi putea să vorbesc despre orice cred eu că este important pentru mine.

-         plânsul – este O.K. să plângi când eşti supărat. Consilierea te ajută să-ţi exprimi emoţiile, sentimentele

-         relaţia – Consilierea este o relaţie de ajutorare, de suport. Este ceva despre ceea ce se întâmplă între oameni. Fiecare relaţie are aspecte unice. Relaţia de consiliere este construită cu ajutorul instrumentelor de comunicare şi cunoaştere a vieţii cotidiene.  Clientul furnizează propria experienţă de viaţă.

-         respect pentru client, încredere şi cooperare – Consilierul trebuie să înveţe să se raporteze adecvat la diferenţele culturale şi atitudinale care influenţează relaţia şi să le respecte.

-         responsabilitate pentru realizarea scopurilor fixate – “A fi pregătit” şi aşteptările sunt factori importanţi în construirea relaţiei între client şi consilier.

-         autodezvăluirea – clientul, „expert în propria lui viaţă” este ajutat de consilier, „expert în strategii de consiliere” să se descoperă. Importantă este latura umană a consilierului.

  

Forme şi modele de consiliere accesibile cadrului didactic

În genere, dascălul poate utiliza, în limitele impuse de competenţele sale, ambele forme

sau modalităţi de consiliere- consilierea individuală şi consilierea de grup. Cîât priveşte modelele de consiliere, acestea sunt relativ numeroase şi divesificate. Ele pot fi grupate în:

§  modele psihodinamice sau de factură psihanalistă, unde intră modele elaborate de S. Freud, A. Adler şi C. Jung;

§  modelele acţionale, unde intră modelul behaviorist sau comportamental, analiza tranzacţională, modelul raţional-emoţional şi modelul de consiliere bazat pe realitate;

§  modelele experenţiale, unde intră modelul non directiv sau consilierea centrată pe o persoană, modelul existenţialist şi modelul gestaltist.

     Dintre cele trei categorii enumerate mai sus, mai accesibile învăţătorului şi, în acelaşi timp, mai adecvate vârstei şcolare sunt modelele acţionale, cu accentul pe modelul behaviorist sau comportamental, unde se pot utiliza cu succes următoarele tehnici: stingerea comportamentelor nedorite, desensibilizarea sistematică, tehnica modelării, tehnica asertivă şi tehnica contractului. 

  a) Tehnica stingerii comportamentelor nedorite poate fi utilizată în vederea diminuării şi înlăturării atitudinilor şi comportamentelor negative destul de frecvente la elevi. Ele se bazează pe faptul că diversele comportamente învăţate au tendinţa de a slăbi şi dispărea atunci când ele nu sunt întărite corespunzător. Spre exemplu, în cazul unui copil care detestă şcoala, care are un comportament agresiv şi deranjează lecţiile, se poate apela la tehnica stingerii comportamentelor nedorite. Învăţătorul va stabili un program de consiliere, în colaborare cu familia, structurat pe următoarele etape sau acţiuni concrete:

§  Părinţii trebuie ajutaţi şi învăţaţi să facă deosebirea între comportamentele reale (autentice) ale copilului şi cele cu caracter demonstrative, adică intenţionat negative.

§  La şcoală, trebuie de asemenea să se ignore comportamentele necorespunzătoare ale elevului şi să se acorde atenţie numai celor pozitive (deziderabile)

     Practica consilierii şcolare ne arată că, în primele zile ale funcţionării acestui program comportamentele demonstrative sau nedorite ale copilului se accentuează, după care ele slăbesc din ce în ce mai tare, până la dispariţie. Cauza este lipsa de întărire a acestora prin nebăgarea lor în seamă, nici de către părinţi şi nici de către învăţătoare.

   Tehnica stingerii comportamentelor nedorite poate fi utilizată şi pentru înlăturarea stărilor de frică la copii sau a tulburărilor anxioase (teama de locuri înalte, teama de spaţii închise etc.). în asemenea situaţii pot fi folosite două tehnici concrete, şi anume: tehnica implozivă şi tehnica expunerii.

     Tehnica implozivă constă în punerea copilului să se confrunte, în plan imaginar cu situaţia anxiogenă (care-i provoacă teamă). El trebuie să-şi imagineze situaţii care-i produc teamă. În timpul şedinţei de consiliere, învăţătorul în loc să-l liniştescă, trebuie să manevreze în aşa fel situaţia, încât să se producă o creştere masivă a anxietăţii, adică a stării de teamă. Practica a dovedit că, prin expuneri repetate la situaţii anxiogene în condiţii de securitate afectivă a copilului, ,,stimuli anxiogeni îşi pierd forţa, iar comportamentul de evitare a respectivelor situaţii are tendinţa să se stingă”.  

     Tehnica expunerii presupune confruntarea reală a copilului cu stimulul anxiogen (generator de teamă). Confruntarea reală a copilului cu situaţii anxiogene este eficientă, îndeosebi în cazul copiilor care au capacităţi imaginative limitate. De exemplu, copilul care are teamă de locuri înalte poate fi dus de învăţător sau de părinţi în asemenea locuri, cel care manifestă teamă faţă de spaţii închise sau deschise trebuie dus şi însoţit în asemenea spaţii etc.

         b) Tehnica desensibilizării sistematice constă în diminuarea şi înlăturarea unor comportamente nedorite prin punerea în acţiune a altor comportamente antagoniste sau opuse acestora. Prin această tehnică, elevul este învăţat să se relaxeze şi să se comporte într-un mod în care este incompatibil cu apariţia stării de teamă în prezenţa unor stimuli anxiogeni reali sau imaginativi. Utilizarea tehnicii desensibilizării sistematice presupune parcurgerea a trei etape:

§  Învăţarea relaxării, care se derulează pe parcursul primelor 5-6 şedinţe de consiliere, după metoda relaxării musculare progresive a lui Jacobson (1938), când se crează condiţii pentru destinderea musculară şi liniştea psihică a subiectului.

§  Stabilirea ierarhiilor- etapă în care învăţătoarea stabileşte, împreună cu copilul, o ierarhie a situaţiilor generatoare de teamă (anxietate) în ordine descrescătoare, de la situaţia cea mai anxiogenă până la cea mai puţin anxiogenă. Spre exemplu, în cazul unui copil căruia îi e feică de câini, ierarhia poate fi următoarea: contactul direct cu animalele reprezintă stimulul cel mai anxiogen; pozele cu câini reprezintă un stimul mai puţin anxiogen; prezenţa unor animale mici cu blană (pisici, iepuraşi, veveriţe) stimul cel mai puţin anxiogen.

§  A treia etapă constă în procedeul concret de desensibilizare. În această etapă, învăţătoarea îi cere subiectului să se relaxeze cu ochii închişi, în timp ce ea îi descrie diverse scene începând cu unele neutre şi înaintând progresiv pe linia ierarhiei stimulilor generatori de anxietate. Copilul este solicitat să-şi imagineze fiecare situaţie descrisă, iar în momentul în care el spune că simte teamă, şedinţa se încheie. Procesul de consiliere continuă în alte şedinţe, până când copilul devine capabil să rămână relaxat în timp ce el îţi reprezintă scene care înainte îi trezeau o stare de teamă mare.

     c) Tehnica modelării presupune asimilarea unor modele comportamentale pozitive prin imitarea altor persoane, cum ar fi, spre exemplu, învăţătoarea sau părinţii. De regulă, copilul este confruntat cu anumite comportamente realizate de învăţătoare şi încurajat apoi să le imite. Modelarea comportamentelor s-a dovedit eficientă în formarea unor deprinderi corecte şi civilizate de conduită, deprinderi gospodăreşti şi de autoservire, deprinderi de raportare la semeni etc.

     d) Tehnica asertivă – provine din engleză assert = a afirma, a căuta să se impună, a-şi impune punctul de vedere etc.; tehnica asertivă = tehnică prin care individul caută să se impună). Această tehnică numită şi antrenament asertiv poate fi utilizată atât ca modalitate de sensibilizare a copilului, cât şi de formare şi dezvoltare a abilităţilor de a face faţă diverselor situaţii de viaţă. Ea este ineficientă îndeosebi în cazul copiilor cu dificultăţi în stabilirea unor relaţii interpersonale, datorită stării lor de anxietate (teamă), care-i împiedică să se exprime liber sau să-şi manifeste sentimentele de afecţiune. De asemenea, tehnica asertivă este recomandată şi în cazul subiecţilor care-şi manifestă tendinţa de a-i lăsa pe alţii săâi manipuleze sau să profite de pe urma lor. Prin antrenamentul asertiv, învăţătoarea îl pote învăţa pe copil să-şi exprime în mod ,,deschis şi adecvat gândurile şi sentimentele”. Procesul de consiliere bazat pe antrenamentul asertiv se desfăşoară în două etape: în prima etapă,  comportamentul asertiv trebuie practicat direct în clasă în relaţia concretă dascăl – elev, iar în a doua etapă de către copil în viaţa şcolară şi în afara şcolii. O atenţie deosebită trebuie acordată aici dezvoltării la copil a unor deprinderi şi dezvoltării la copil a unor deprinderi şi abilităţi de relaţionare interpersonală.

     În cazul copiilor timizi învăţătorul trebuie să-i determine pe cei în cauză să adreseze celor din jur remarci directe şi mai puţin confortabile., dar fără ca în spatele acestora să se afle sentimentul de ostilitate, agresivitate, ură etc. Spre exemplu, copilul poate fi pus să se adreseze unor colegi din clasă remarci de tipul: ,,nu-mi place cum te-ai îmbrăcat”, ,,nu-mi place cum ai scris tema”, ,,nu trebuie să te porţi urât cu ceilalţi” etc.

     e) Tehnica contractului presupune o înţelegere între cei doi termeni ai relaţiei de consiliere. Învăţătoarea cade de acord cu elevul sau elevii, care manifestă anumite atitudini şi comportamente negative, asupra unui plan specific de acţiune sau asupra unui scop precis între diversele momente de discuţii purtate cu elevii respectivi.

     Pe ansamblu tehnicile de consiliere, specifice modelului behaviorist sau comportamental, pun accentul pe schimbările produse în comportamentul exterior al individului. După opinia consilierilor de factură behavioristă ,,modificarea directă a comportamentului duce la schimbări în atitudini şi sentimente”.