Scoala actuala traverseaza o criza de identitate careia i se asociaza numeroase critici referitoare la functionarea sa. Aceasta situatie este generata de numeroasele provocari cu care sunt confruntate sistemele educationale care functioneaza intr-un spatiu dominat de incertitudini. Interesul crescand pentru scoala si pentru calitatea activitatii educationale determina dezbateri numeroase soldate, adesea, cu formularea unor solutii pentru ameliorarea functionala a institutiei scolare. Una dintre solutiile avansate in aceasta privinta este dezvoltarea parteneriatului scolii cu comunitatea locala. Scoala constituie nu doar un reper cultural pentru comunitate ci si un reper de coagulare a comunitatii in jurul unor valori de dezvoltare.
Asistăm astăzi la dezvoltarea unui adevărat curent social care are în centrul său comunitatea şi dezvoltarea sa. Astfel, școala - ca instituţie - a răspuns provocărilor sociale prin lărgirea sferei de activitate şi iniţierea unor parteneriate cu societatea, comunitatea locală sau cu diferite instituţii culturale. Şcoala este una din instituţiile centrale ale comunităţii, are roluri specifice dar nu poate funcţiona şi nu se poate dezvolta fără a ţine cont de specificul comunităţii în care funcţionează. Succesul educaţiei se bazează pe adaptarea demersului educaţional la nevoile individuale ale fiecărui copil și construirea unui parteneriat educativ cu societatea în care creşte, se dezvoltă şi este educat copilul, constituind o cerinţă a educaţiei de azi. Astfel, deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi realizate decât în legătura strâns formată, școală-familie-comunitate.
Partenerul tradiţional al şcolii este familia. Pentru ca acest parteneriat să devină eficient, familia trebuie să fie implicată, responsabilizată în educaţia copiilor să dețină în permanență o legătură cu activitățile școlare. Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale, deoarece ea influenţează şi modelează persoana umană. Unii chiar merg mai departe şi susţin că acţiunea ei asupra persoanei este atât de mare, încât ea egalează acţiunea celorlalte grupuri sociale. Familia este adevăratul laborator de formare a persoanei. Noi, adulţii, suntem adesea copleşiţi de grijile zilnice şi ne este tot mai greu să ne aducem aminte cum vedem lucrurile prin sufletul copilului care am fost.
Începând din primii ani de viaţă, copilul preia de la cei din jur gesturi, atitudini, limbajul, exemple de comportament. Prima relaţie a copilului cu lumea exterioară este cea cu familia. Aceasta îi oferă copilului primele informaţii despre lumea care-l înconjoară, primele norme şi reguli de conduită, dar şi climatul socio-afectiv. Acest tip de relaţie este hotărâtoare în devenirea personalităţii, nu numai prin faptul că ea este primordială şi se menţine pe toată durata vieţii, dar şi prin faptul că familia mediază şi condiţionează comunicarea şi interacţiunea cu celelalte componente sociale, în special cu şcoala, apoi comunitatea. Întreaga activitate didactică este determinată, în mod substanţial, de relaţiile pedagogice stabilite între profesori şi elevi, între elevi şi elevi, dar şi de relaţiile între familie şi şcoală, între profesori şi părinţi, între elevi şi părinţi. Atât profesorii cât şi părinţii au acelaşi interes deosebit faţă de succesul copiilor şi deţin sistemul de legături care să le faciliteze reuşita.
Parteneriatele educaţionale şcoală-familie-comunitate nu se reduc la acele forme tradiţionale prin care şcoala colaborează cu familia şi anume: şedinţe cu părinţii, vizite la domiciliul elevilor , corespondenţa cu părinţii, lectoratele pedagogice, vizite, activități extrașcolare, ci implicarea părinţilor prin activități concrete la nivel de școală. În contextul reformării învăţământului românesc actual, parteneriatele educaţionale trebuie să ofere soluţii reale la marile probleme cu care se confruntă învăţământul, la realizarea cărora să contribuie: întregul personal angajat în învăţământ, toţi elevii din şcoală, părinţii şi susţinătorii legali ai elevilor, organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale, reprezentanţii cultelor religioase, agenţi economici, structurile de tip sindical, autorităţile centrale şi locale.
Legătura dintre școală – familie - comunitate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, școală şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia sunt în formare.
Este necesara o redefinire a echilibrului educational dintre deciziile luate de scoala si initiativele venite din partea parintilor sau a factorilor locali. Este nevoie sa se treaca rapid de la rolul autoritar si unic al scolii la un sistem de valori umaniste, cu importanta pe initiativa responsabila venita din toate partile implicate în educatia tinerilor.
Cooperarea activa a scolii si a profesorilor diriginti cu ceilalti factori educationali - familia, comunitatea locala, mass-media, biserica, organizatii nonguvernamentale - trebuie sa conduca la realizarea unor parteneriate viabile, de natura sa permita o abordare pozitiva a problemelor diverse ale tinerilor elevi.
Scoala trebuie sa gaseasca formele optime prin care cei implicati în acest proces de educare sa poata sa gestioneze resursele umane, sa aiba cunostiinte de psihologie si pedagogie, sa se poata adapta rapid la managementul schimbarilor din societatea actuala. Totusi, rolul important, cel putin acum, îl are scoala, cadrele didactice, profesorul diriginte care, prin activitatile elaborate, pot dezvolta la elevi norme si conduite sociomorale, pot dezvolta abilitati si conduite morale si civice, în contextul european actual.
În acest sens, scoala poate participa si interactiona dezinteresata cu familiile elevilor, poate initia activitati utile în scoala sau în afara acesteia, scoala sprijina actorii implicati pentru a se cunoaste pe sine si pentru a întelege normele moral-civice, poate îmbunatatii calitatea vietii si performantelor elevilor, poate forma abilitati de gândire independenta si critica etc.
Scoala poate deveni un loc fertil al proiectarii, asimilarii si dezvoltarii unor programe de învatare si formare continua, bazate pe experienta si creatie individuala sau de grup. În cadrul unor astfel de programe, elevii pot dobândii abilitati metacognitive ce nu se regasesc în procesul de predare-învatare propriu-zis, acestea fiind asociate cu latura sociala a tânarului elev, cu personalitatea lui, cu formarea unei educatii profesionale formative. Din aceasta categorie pot face parte : constientizarea interpersonala, expresivitatea creativa, încrederea în sine, organizarea unor activitati extracurriculare, abilitatea de a rationa logic, lucrul în grup, spiritul practic etc. Abordarea sistemica a acestor tipuri de activitati conduce la dezvoltarea spiritului etic, psihologic, estetic, social, cultural, familial.
Pentru a putea fi puse în practica asemenea proiecte, trebuie conjugate eforturilor tuturor partilor implicate: societatea-cu realitatea ei situationala, familia-subiectiva de multe ori, scoala-cu structurile motivationale si proiective si, nu în ultimul rând, elevul-factorul constient de importanta demersurilor intreprinse pentru cresterea educatiei sale europene. Dupa identificarea tuturor factorilor esentiali, se poate realiza o analiza complexa a situatiei actuale.
Printr-o analiza deontologica se pot examina judecatile de valoare ale elevilor si cadrelor didactice, ale familiei si comunitatii locale implicate.
Analiza pragmatic-decizionala poate conduce la stabilirea pietrelor de hotar în atingerea progresului si succesului final în asimilarea, de catre elevi, a unor norme socio-morale individuale sau de grup.
Se pot face analize comparative de progres, în vederea stabilirii unor modele demne de urmat, pozitive si competitive, analize situationale, care sa regleze unitatea dintre factorul intelectual, rational si cel emotional.
În relatia scoala-famile-comunitate trebuie sa existe relatii de respect, de acceptare reciproca, de simpatie si admiratie reciproca, nu de suspiciune, nedumerire sau iritare si provocare. Relatiile dintre scoala, elevi, familiile acestora si comunitate trebuie sa fie bazate pe cantact si colaborare, pe transmitere de informatii si prezentare a unor stari de lucruri, de influente pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trairi afective si emotionale reciproce în diferite forme de manifestare.
Pentru atingerea unui nivel de calitate ridicat în eficientizarea relatiei scoala-elev-familie-comunitate, este necesar de abordat un stil empatic de comunicare între parti, trebuie transpus în psihologia mentala a elevului astfel încât sa se produca o apropiere între parti, pastrând însa o neutralitate necesara si un echilibru constant si permisiv.
Educatia moral-civica detine un rol însemnat în educatia adultilor prin normele de conduita si valorile nationale si regionale ale statului, prin multiplele functii de învatare care pot ghida elevul spre cunoastere si autocunoastere, spre dezvoltarea unor functii critice si autocritice. Prin însusirea normelor de conduita moral-civica, elevul va fi obisnuit sa-si cunoasca limitele si calitatile, va putea trece peste starile momentane de impulsivitate, va fi creativ si responsabil, comunicativ si adaptabil la schimbare.
Educatia moral-civica nu se reduce la asa zisa civilizare a tinerilor elevi, a comportamentului uman, ea concura la cresterea gradului de civilizatie a întregului popor, la cresterea gradului de pretuire si protectie a bunurilor societatii noastre. Elevii trebuie sa înteleaga ca exista o civilizatie a comportamentului din scoala si una în afara ei, ambele obligatorii de respectat.
Este vorba, pe de o parte, de comportamentul elevilor în scoala, de atitudinea lor fata de bunurile comune scolare, cu respectarea regulamentelor interne si a normelor comportamentale, prin pastrarea în stare de folosinta a mobilierului, cartilor, laboratoarelor si cabinetelor scolare, întretinerea starii de curatenie, igiena si ordine, de respectul fata de colegi si cadre didactice si, pe de alta parte, de civilizatia comportamentului public pe strada, în magazine, în parcuri, în locuri publice, mijloace de transport în comun, cinematografe, sali de spectacole etc., precum si de respectarea disciplinei în locurile publice, a starii de curatenie si ordine în situatiile de munca si viata. Elevii trebuie sa manifeste, tot timpul, seriozitate, decenta si responsabilitate pentru valorile moral-civice ale societatii românesti, astfel încât sa putem face fata cu decenta si succes normelor europene de conduita si progres.
Prin ridicarea calitatii implementarii normelor de moralitate si civism în rândul elevilor, trebuie sa avem în vedere reactiile ostile din partea unor forme negative ale democratiei - extremism, xenofobie, rasism, violenta, indiferenta - si sa existe o preocupare pentru viata tinerilor care, nu tot timpul, se implica în viata comunitatii, manifestând dezinteres fata de evenimentele importante din scoala si comunitate.
Elevii, tinerii pot fi ajutati sa asimileze deprinderi si atitudini hotarâtoare privind rezolvarea conflictelor interumane, respectarea normelor statului national bazate pe valori importante de civilizatie, cultura, progres, toleranta si solidaritate. Tinerii trebuie sa înteleaga ca drepturile omului trebuie respectate întocmai, trebuie respectata diversitatea de opinii, legile statului si justitia sociala. În acest sens sunt necesare activitati de socializare a grupurilor, de ridicare a respectului pentru valorile nationale, pentru drepturile omului la viata, sanatate, protectie sociala, la educatie si cetatenie.
Odata cu intrarea în vigoare a normelor de asigurare a calitatii în învatamânt, educatia moral-civica trebuie sa concure, din ce în ce mai bine, la cunoasterea de catre elev a structurilor si functionalitatii statului, la cunoasterea legilor, la dezvoltarea respectului civic, la prevenirea faptelor antisociale. Un alt aspect al rolului educatiei moral-civice, în comunitate, familie si scoala, îl reprezinta respectul pentru drepturile omului, pentru structurile statului, pentru institutiile sociale. Elevii trebuie sa stie ca toti cetatenii unei natii sunt egali în fata legii, toti au anumite drepturi civile si fac parte dintr-un sistem al valorilor umane, au anumite limite si responsabilitati civice.
Prin influenta sa, educatia moral-civica trebuie sa dezvolte si sa educe sentimentul de respect al elevului, cetateanului fata de stat si, în acelasi timp, statul trebuie sa manifeste respect pentru cetatean. Educatia civica si morala va dezvolta constant un mod de gândire si va dezvolta continuu valorile civice si capacitatile elevilor de a percepe realitatea vietii cotidiene, nationale si internationale.
Educarea elevilor în spiritul cinstei, întelegerea adevarului si a virtutilor morale ale poporului român, conduce la atingerea unei calitati morale, bazata pe cinste si respect, la întelegerea faptului ca toate acestea nu sunt decât obligatii morale cetatenesti.
Prin dezbateri, studii de caz, convorbiri etice elevii pot fi educati sa respecte valorile morale, vor constientiza rolul lor în societatea europeana actuala.
Elevii vor fi încurajati sa învete din reflectii, maxime si proverbe românesti sau din alte tari, vor constientiza buna-cuviinta oglindita în aceste texte si vor trage concluzii pertinente despre valorile nationale si internationale morale si cetatenesti.
Numai prin eforturi comune si conjugate ale tuturor factorilor implicati în educarea civica si morala a tinerilor elevi se va ajunge la o ridicare a calitatii comportamentelor cetatenesti ale tinerilor în contextul noii uniuni europene, fara granite, fara obstacole si restrictii.
In societatea pe care o traim, ca tara a unei Europe multiculturale si multietnice, secretul succesului oricarei activitati este toleranta, flexibilitatea si cunoasterea. Activitatea de parteneriat in comunitate, fara acesti factori fundamentali nu poate avea succes. “ Fiind condamnati “ sa traim si sa muncim impreuna, trebuie sa pornim totdeauna de la principiul “ fă binele care astepți să ți se facă.”