O dată cu introducerea conceptului de inteligenţă emoţională în anul 1995 prin cartea psihologului Daniel Goleman, Emotional Intelligence, modul de funcţionare şi aplicatiile acestui tip de inteligenţă au fost gradat orientate de la individual spre organizaţional, din considerente evident centrate pe calitatea muncii în instituţii şi organizaţii, şi pe creşterea eficienţei şi productivităţii colectivelor profesionale. Însă pornind de la bază, cheia succesului instituţiei rămâne inteligenta individuală cu elementele ei structurale ( conştiinţa
Modelul de SUCCES al Inteligenţei emoţionale
Sursa: https://ro.pinterest.com/bainbridgebarb/
de sine, acţiuni ale sinelui, rezilienţa, interacţiunea cu ceilalţi şi conştientizarea asupra celorlalţi).
Împreună cu Boyatzis şi McKee, Daniel Goleman revine asupra formei organizaţionale a conceptului pe care îl dezvoltase în 1995, şi în cartea Primal Leadership: Learning to Lead with Emotional Intelligence (Conducerea fundamentală: A învăţa să conduci cu inteligență emoțională) sugerează că inteligența emoțională a liderului organizaţiei sau a grupului este de fapt cheia succesului pentru orice organizație. Ei subliniază că un conducător care are mecanisme de funcţionare nocive, cu impact negativ pentru ceilalţi, este un element distructiv pentru oricare loc de muncă.
Nimic surprinzător, dacă ne gândm la modul de existenţă al grupurilor umane încă de la începuturile existenţei prehumanoide, apoi humanoide şi ulterior a omului evoluat: oamenii au supravieţuit în formații mici, funcţionând prin înţelegere şi cooperare reciprocă, pe interconectare şi simţindu-se apreciați unul de către celălalt.
Instituţiile (n.n.) şcolare şi educatorii, spun autorii menţionaţi mai sus, prosperă atunci când liderii cultivă înțelegerile conexiunii și relațiile dintre membrii comunității şi, mai spun ei, faptul că emoțiile sunt contagioase este puntea dintre legătura de inteligență emoțională a liderilor și dezvoltarea echipei.
Un exemplu care confirmă afirmaţia că emoţiile sunt contagioase, este situaţia în care, în simpla prezenţă su interacţiune a unei alte persoane ne putem simţi lipsiţi de energie sau nu ne simţim bine ci într-o atmosferă negativa; dacă ne gândim la starea emoţională a acelei persoane putem observa că aceasta avea o stare negativă şi ne-a transmis acest tip de stare şi nouă.
În cartea sa The Art of Coaching Teams. Building Resilient Communities That Transform Schools, Elena Aquilar (2016) menţioneaza o cercetare (apud Hanson, 2009) care explică faptul că emoţiile altor persoane ne pot afecta creierul, iar acesta impactează alte sisteme din corpul nostru (Hanson, 2009): în anumite secţii de spital studiile au arătat că prezența reconfortantă a unei alte persoane scade presiunea sanguină a unui bolnav. O persoană poate transmite semnale biologice care pot modifica negativ nivelurile hormonale ale altei persoane, funcția sistemului cardiovascular, ritmul de somn și chiar funcția imunităţii, cu alte cuvinte, alte persoane ne pot influenţa corporal şi emoţional şi avem abilitatea de a primi şi de a influenţa emoţiile altor oameni din jurul nostru. Tot Hanson afirma că cercetările neurologice au relevat faptul că membrii grupurilor tind să-și sincronizeze sentimentele unul cu celălalt şi că echipele sau grupurile au propriile lor niveluri de inteligență emoțională.
Gândindu-ne la faptul că în clasa de elevi cadrul didactic este liderul sau la modul în care unul dintre copii se poziţionează ca lider între membrii grupului său, putem extrage concluzia că un grup echilibrat sau o clasă de copii echilibrată reflectă inteligenţa emoţională crescută a liderului său iar un grup sau o clasă de elevi lipsită de armonie comportamentală sau de empatie şi comportamente prosocială reflectă inteligenţa emoţională deficitară a liderului său.
Ca manageri ai claselor de elvi, antrenăm echipe şi aducem mici personalităţi împreună. În acest sens, ca lider, emoțiile dvs. contează, întrucât sunteţi în mod automat investiţi cu puterea maximă de a conduce emoții pentru un grup, deoarece toată lumea din grupul clasei vă privește pentru indicii emoționale.Prin urmare, în calitatea dvs. de cadre didactice trebuie să fiți conștienți și capabili să vă gestionați sentimentele și să vă puteți gestiona modul în care vă puteți folosi emoțiile pentru a promova dezvoltarea și performanţa grupului de şcolari.
În primul rând, trebuie să învățăm cum să ne gestionăm propriile emoții iar pentru acest lucru nu există o scurtătura în învăţare, şi nu există o carte sau un şablon sau o listă de norme minune care să grăbească procesul propriei noastre formări şi maturizări emoţionale, întrucât rolul didactic incude şi stabilirea standardului emoţional al clasei. Ca lideri, tindem să vorbim mai mult, ceea ce spunem este creditat şi ascultat iar membrii clasei tind să ne vadă reacţia emoţională ca fiind cea mai indicată stare de spirit. Pentru copiii din clasă modul nostru de a vedea lucrurile are o greutate specială și adesea noi gestionăm direcţia pentru grup.
Prin urmare putem modela modul de interpretare al lucrurilor și reacțiile emoționale la o situație dată şi putem exalta şi împărtaşi intenționat sentimente pozitive, vizibile prin expresii faciale, voce, abordarea situaţiilor, toate acestea fiind vehicule care ne transmit sentimentele. Cu cât manifestăm mai deschis sentimente pozitive și cu cât ne exersăm mai mult abilitatea de a transmite acele emoții, cu atât mai ușor se vor răspândi acele emoții în grupul al cărui conducător suntem.
Adaptare după Teaching with Emotional Intelligence. A step by step guide for higher and further education professionals, Alan Mortiboys
Rolul de a menţine o stare emoţională pozitivă în grup are la bază adevărul că atunci când oamenii se simt bine, lucrează la maximul lor, iar liderul care are în vedere performanţa echipei sale, are ca responsabilitate principală să ajute membrii echipei să experimenteze sentimente pozitive cum ar fi inter-conectare, încredere, speranță, inspirație, etc.
Stările emoționale pozitive susţin copiii atunci când efortul intelectual este maxim şi le cresc toleranţa la frustrare şi răbdarea. Pentru a putea cultiva aceste stări în copii, trebuie să ne gestionăm propriile noastre sentimente, astfel încât să nu aducem emoții negative, cum ar fi supărarea, mânia, resentimentele, anxietatea, sentimentele de mâhnire şi de decepţie, în munca noastră cu copiii. Dincolo de a crede sau induce ideea că trebuie să fim fericiţi permanent, trebuie să avem în minte permanent că abilităţile noastre mentale şi sociale sunt sensibile la niveluri de stres sau de anxietate îndelungate sau intense, ceea ce se aplică şi copiilor din clase.
Cerințele emoționale ale profesiilor din educaţie sunt foarte mari deoarece în fiecare zi cadrele didactice trebuie să ia în zeci de decizii şi să acţioneze în zeci de moduri care afectează direct şi implicit copiii. Luarea deciziilor în sine este o acţiune cu componentă emoțională importană, pe lângă faptul că multe dintre aceste decizii sunt încărcate emoțional deoarece vorbim de copii din şoli şi medii defavorizate. Nu în ultimul rând, cu cât mediul în care îşi desfăşoară viaţa copilul este mai dificil, cu atât mai empatic trebuie să fie educatorul, care este la rândul său atins emoţional de sentimentele copilului.
Experiența emoțională de a lucra în comunități aflate în criză poate duce la traume pentru profesori, de asemenea, a lucra în mediul educaţional cu copii și adolescenți care exprimă sentimente puternice este epuizant emoţional pentru cadrele didactice.
Datorită emoţiilor puternice, rolul cadrelor didactice devine din ce în ce mai dificil; în aceste condiţii, este important de ştiut că inteligenţa emoţională a clasei, o dată construită de către cadrul didactic, devine un factor protector la stres si suferinţă şi ajută în timp atât pe copii cât şi pe cadrul didactic.
Copiii pot proveni din medii extrem de lipsite de empatie, şi, în loc să ne păştrăm în poziţia de consternare fată de lipsa de empatie pe care o pot manifesta, putem să îi ajutăm, individual sau ca echipă, să-și construiască inteligența emoțională; în loc doar să numim ca fiind o problemă principală modul în care se manifetsă un grup sau cum se desfășoară comportamental, să abordăm acea problemă cu creativitate şi curaj.
Unii copii pot avea deficite de inteligență emoțională care depășesc abordarea din programa de dezvoltare școlară și profesională, iar ca ultimă soluţie la clasă cadrul didactic poate folosi ca resursă conștiința de sine a clasei, recompensele de tip valorizant și relaţiile dintre copii.
Din aceste perspective, dezvoltarea profesională pentru educatori presupune automat şi necesar construirea propriei inteligențe emoționale şi dezvoltarea de abilităţi în creşterea inteligenţei emoţionale inividuale a şcolarilor şi a clasei ca echipă.
Astfel, responsabilitatea principală a cadrului didactic rămâne aceea de se cunoaște pe sine însuşi, de a se înțelege și de a găsi căi variate şi echilibrate de a-şi gestiona emoțiile, şi de a fi conștient de declanșatorii emoţiilor sale.
Pentru ca un educator să clădească inteligenţa emoţională a clasei, trebuie să ajute copiii să-şi cunoască punctele forte și să îi conducă într-o modalitate care să ajută grupul de copii să își atingă obiectivele educţionale, sociale şi comportamentale, asigurându-le un climat emoţional pozitiv.
Pentru a vă conştientiza şi monitoriza propriul nivel de dezvoltare şi de inteligenţă emoţională, puteţi reflecta asupra acestor întrebări:
1. Gândiți-vă la experiențele dvs. ca membru al unei echipe sau al unui grup. Ce fel de lucruri au avut un impact asupra a cum te-ai simțit? În ce moduri ai răspuns şi ai reacţionat la acele sentimente?
2. Ce sentimente resimțiți cel mai des atunci când antrenați sau conduceți o clasă sau o echipă? Cum bănuiți că au impact asupra grupului aceste sentimente?
3. Cât de conștient sau nu sunteți de aceste sentimente? Când sunteţi cel mai conștient de emoțiile dvs.?
4. În ce fel de situații sunteți mai puțin conștient de sentimentele dvs.?
5. Cum vă simţiţi când ştiţi că, în calitate de conducăto al clasei, emoțiile dvs. contează cel mai mult? Ce vă aduce asta în gânduri şi în sentimente?
6. În ce moduri cultivați sentimente pozitive în grupurile de elevi sau de colegi pe care le conduceţi sau le organizaţi / coordonaţî? Cum vi se pare că faceți acest lucru? Ce vedeți ca rezultat în urma acţiunnilor dvs.?
7. Când ați observat o legătură între calitatea muncii dvs. și emoțiile pozitive pe care le-ați experimentat? Care au fost factorii care v-au permis să vă simțiți bine și să faceți cea mai bună treabă?
8. Ce strategii utilizați pentru a vă gestiona sentimentele, mai ales atunci când vă simțiți supărat, frustrat, îngrijorat, inutil sau lipsit de speranță? 9. Reamintiți-vă un moment, dacă este posibil, când aţi fi putut alege să adopţi un un mod de reacţie emoţională la o situație dată. Care a fost tonul emoțional al reacției dvs.? Cum a afectat reacţia dvs. clasa sau grupul?
10. În care domeniu al inteligenței emoționale (conștientizarea de sine, autogestionarea, conștientizarea socială şi managementul relațiilor) vă simți cel mai competent? În ce domeniu ar putea fi cel mai util să vă extindeți abilitățile şi cum aţi putea face asta?
11. De unde știţi când cineva exprimă empatie faţă de dvs. sau fată de ceilalţi? Cum vă exprimați empatia pentru ceilalți?
12. Există cineva din clasa sau din echipa dvs. profesională, care se află într-o situaţie acută de stres și care ar putea avea nevoie de empatie din partea dvs.? Cum ar putea să arate un astfel de comportament din partea dvs.?
BIBLIOGRAFIE SI RESURSE WEB
· https://ro.pinterest.com/bainbridgebarb/
· https://www.slideshare.net/eph-hr/emotional-intelligence-in-the-workplace-60825770
· Aguilar, E.(2016), The Art of Coaching Teams. Building Resilient Communities That Transform Schools, San Francisco CA:Jossey-Bass A Wiley Brand
· Mortiboys, A.,(2011), Teaching with Emotional Intelligence. A step by step guide for higher and further education professionals, second edition, New York: Routledge Publishing
· Henderson Nan, Milstein, Mile, (2003), Resiliency in schools: Making it Happen for Students and Educators, Thousands Oaks CA, Corwin Press
· Ionescu, S. (coord.)(2013), Tratat de rezilienta asistata, prefata de Boris Cyrulnik, Bucuresti:Trei