Sursa: http://www.millionairesacademy.org/courses.php?cat=Millionaires%20Courses

            In lucrul cu copiii, cadrul didactic isi construieste o imagine care sa servească unui model de rol pozitiv şi care, de-a lungul carierei sale, devine parte integrantă din identitatea sa personală, mai exact acel loc unde dezvoltarea profesională se suprapune cu dezvoltarea sa personală. Profesorul, educatorul, ca lider al claselor pe care le coordonează şi le conduce, trebuie să-şi dezvolte o viziune despre sine, despre ce fel de lider vrea să fie. La această viziune putem construi un contur punându-ne următoarele întrebări:

 

 1. Ce adjective vreţi să folosească oamenii pentru a vă descrie?

2. Ce vreţi să spună oamenii despre dvs. la ani distanţă după ce au lucrat cu dvs.?

3. Ce doriţi să rămână în urma dvs. ca urmare a vieții d-voastre?

4. Care sunt valorile dvs. de bază?

5. Cum puteți să vă manifestați şi să implementaţi aceste valorile de bază în activitatea dvs.?

6. Cum puteţi construi în echipa dvs. profesională sau în clasa dvs., încredere în dvs.?

Menţionăm mai jos câteva atitdudini mentale şi acţiuni efective pentru promovarea proprei dezvoltări personale

a)            Să construieşti încredere în tine şi în grupurile din care faci parte sau pe care le conduci

După Covey (2006), încrederea este sentimentul de încredere pe care îl avem în caracterul și competența altei persoane. Caracterul reprezintă:

- integritatea, care include cât de onești suntem și cât de aliniați şi în acord sunt acțiunile noastre cu ceea ce spunem, şi

- intenția: oamenii din jurul nostru, adulţi sau copii, noi înşine (atunci când ne auto-analizăm , se întreabă şi ne întrebăm: care este agenda noastră? suntem cu adevărat aici pentru a ajuta sau a fi de folos celuilalt, sau avem ,,agende” ascunse? De asemenea, încrederea pe care o avem în competența altuia ne va construi sau scădea încrederea. Ne întrebăm: are cealaltă persoană abilitățile, abilitățile, atitudinile și cunoștințele de care avem nevoie? Poate produce ea rezultatele pe care afirmă că o să le aibă? Astfel gândind lucrurile, putem concluziona că neîncrederea este îndoiala asupra integrităţii și capacităților persoanei. Chiar şi elevii din clase, nemaivorbind de părinţii acestora, se uită către educator / profesor după integritatea şi capacităţile, competenţele acestuia.

Fiecare fiinţă umană utilizează metode de a crea încredere în grupurile din care face parte: familie, grup de prieteni, grup de muncă, etc.

                De obicei experimentăm modele clasice de metode pentru crearea încrederii într-un grup personal sau social: discuţii de cunoaştere, activităţi de grup care să faciliteze cunoaşterea, participăm la evenimente sociale, participăm sau creăm concursuri de grup, workshop-uri, etc.

               Rămâne problema că aceste activităţi, chiar aplicate în clasele de elevi nu creează automat încrederea copiilor (sau, aplicate de un manager asupra personalului, nu crează automat încrederea personalului) în caracterul și competența educatorilor sau a managerilor.  Oamenii care participă pot descoperi lucruri în comun cu aţi colegi, însă nu se clarifică asupra modului în care liderul său ar putea să le răspundă dacă ar avea de discutat sau de rezolvat o problemă dificilă.

        Profesorul are de respectat obiectivele şi metodologia activităţii didactice, însă, ca parte importantă a identităţii sale personale refectată în profesia sa, trebuie să tină cont ca activităţile prin care îşi susţine orele de curs să aibă permanent o conexiune cu construirea încrederii.

         Atunci când activitățile se deconectează de la creșterea încrederii în caracter și competență, multe persoane simt nemulţumire, înstrăinare şi experimentează sentimentul că fac parte dintr-un grup sau o echipă construită superficial ori resping şi perrcep activitățile ca pe o pierdere de timp.

                O clasă de elevi interconectaţi sau un colectiv didactic interconectat sunt resurse importante pentru depăşirea stresului şi dificultăţilor. Astfel, prin activităţi care ne ajută să cunoaştem istoria, valorile, credințele, visurile, abilitățile, temerile și preocupări celuilalt, ajungem la o înţelegere a altuia care ajută la cultivarea empatiei unul pentru celălalt și conturează comportamentele prosociale ale grupurilor. Dacă dorim să construim o încredere profndă în clasa noastră de elevi sau în colectivul nostru de lucru, trebuie să ne asigurăm că membrii echipei se cunosc și să construim o comunitate bazată pe o apreciere personală și profesională. Despre încredere nu vorbim, ci încrederea o arătăm şi o modelăm, o instituim ca normă şi valoare a grupului pe care îl conducem, o monitorizăm permanent în comportamentul nostru şi al celorlalţi. Pe măsură ce clasa de elevi sau colectivul profesional evoluează în timp ca grup, membrii acestor grupuri au nevoie de multe oportunități de a-şi observa și de a-și aprecia competențele reciproc, de a-și oferi un feedback reciproc care poate contribui la creșterea competenței lor.

        Ca persoane în grija cărora sunt plasate alte persoane, trebuie să reţinem că  încrederea nu este un proces liniar și constant, ci unul care va fi testat și contestat, şi că încrederea se va diminua uneori și va trebui reconstruită. Atunci când procesul este monitorizat şi construit cu atenție, se consolidează încrederea în conducere și se creează încrederea că echipa poate să-și consolideze modul de a lucra împreună și poate deveni și mai eficientă.

        Rolul  principal, cel de manager al clasei, mai ales în timp ce grupul de elevi se află în primele etape ale dezvoltării, este să creezi încrederea astfel încât să existe un spațiu sigur de învățare în cadrul care educatorii, profesorii să poată purta conversaţii semnificative şi uneori dificile despre procesul de învăţare, despre probleme atitudinale sau comportamentale cu elevii. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când vorbim despre rolul managerului instituţiei şcolare în cadrul echipei pe care o conduce, colectivul didactic.

b)   Să ştii cine eşti şi cine vrei să fii

 Cunoașterea de sine este fundamentul pe care se stabilește încrederea. Conștient sau nu, avem încredere în persoanele care se cunosc. Ca manager trebuie să ştiţi cie sunteţi într-un context istoric sociopolitic. Ca persoană trebuie să înțelegeți cine sunteți ca ființă emoțională: să vă înțelegeți emoțiile, cum le gestionați și cum au impact emoţiile dvs. asupra celorlalți.

Alinierea modului în care ne prezentăm în acest moment (cuvintele şi acţiunile noastre) cu aspiraţiile noastre poate fi importantă pentru imaginea pe care o avem despre noi şi pentru încrederea altor persoane în noi; să ne reamintim că unul dintre cele mai importanete motive pentru care respingem o persoană sau pe propriul şef este faptul că (şi afirmăm acest lucru): ,,persoana aceasta este (pare) falsă”

Faptul că nu acționăm întotdeauna în aliniere cu viziunea noastră despre noi înșine, ar trebui să ne autosesizeze că avem că există o oportunitate de creștere.

În acest sens puteţi să reflectați asupra modurilor dvs.de a fi  în anumite momente, aceste întrebări ajutând la conștientizarea şi dezvoltarea personală:

1. Atunci când vă pregătiţi pentru o întâlnire, puneţi-vă următoarele întrebări: cine vreau să fiu în această întâlnire? cum m-aş comporta și cum m-aş auzi dacă aș arăta așa cum vreau? Ce dovezi aș putea să văd sau să aud pentru a şti dacă astfel am arătat ca fiind cel mai bun ,,eu”?  cum vreau să mă simt în timpul  întâlnirii și după această întâlnire?

                                                                                                                                              2. După ce reveniţi de la acea întâlnire, puneţi-vă următoarele întrebări. Cum cred că am arătat şi m-am manifestat? cum m-am simțit în timpul întâlnirii? cum mă simt acum? când mi s-au declanșat anumite stări? cum am răspuns la acele stări, în timpul întâlnirii? ce dovezi am văzut sau auzit în timpul întâlnirii, care îmi pot indica faptul că m-am manifestat ca fiind cel mai bun ,,eu”?

 3. Găsiți un prieten sau un coleg de încredere care să vă observe ocazional și să vă ofere feed-back şi instruiţi-l foarte specific și clar în ceea ce doriţi să vă ofereți feedback, cum ar fi, despre tonul verbal sau despre postura corporală a dvs. sau a copiilor din clasa dvs. sau a colegilor din colectivul dvs., sau le puteţi cere să înregistreze fidel ceea ce spuneţi.

4. O altă recomandare este să vă filmaţi / înregistraţi în timp ce lucraţi sau vă aflaţi în prezenţa unor prieteni, apoi să vizionaţi înregistrarea de unul singur sau cu un prieten ori coleg de încredere.

             În timpul vizionării este recomandat să acordaţia atenţie la caracteristicile dvs. non-verbale, la cuvintele pe care le folosiţi (și  mai ales să reflectaţi asupra impactului potențial al acestor cuvinte) și, de asemenea,  acordaţi atenție modului în care copiii din clasa dvs. sau colegii dvs. răspund la ceea ce spuneţi sau la ceea ce faceţi prin propriile lor cuvinte sau prin comunicarea lor non-verbală.

5. Este de asemenea recomandat să solicitați feedback în modalitate scrisă de la clasa dvs. de elevi sau de la colectivul dvs., Cu colegii puteţi cere feedback în care să solicitaţi modul în care vă văd, şi ce anume şi-ar dori să vadă când se uită la dvs. Este indicat să împărtășiţi cu aceştia cine vă doriţi să fiţi cu ei şi împreună cu ei, şi să îi rugati să vă anunte când vor vedea în dvs.persoana respectivă.

             Ca manager spre exemplu, dacă vă doriţi să fiți un conducător care să țină cont de perspectivele tuturor înainte de a lua o decizie, puteţi să cereţi colectivului pe care îl coordonaţi şi conduceţi,să vă atragă atenția dacă există momente în care vă decideţi să luaţi o decizie fără să auziți de la toți opiniile despre situaţia şi soluţia respectivă.

c)    Obişnuiţi-vă să practicaţi aprecierea

Multe persoane subevaluează aprecierea, care este o sursă de motivaţie și inspirație în special în școli. Cu precădere în mediile unde cultura este impregantă de mentalităţi negative, medii ostile socal, medii defavorizate, sărace, etc., pentru a putea schimba  cultura, aprecierea poate fi un instrument puternic.

              O modalitate de apreciere a celorlalți este chiar recunoașterea existenței lor prin metode simple cum ar fi să vă luaţi timpul necesar pentru a vă conecta cu ceilalți într-un mod autentic și interesat; această atitudine îi va face să  vă simtă aprecierea pentru ei ca ființe umane.  Astfel de momente sunt ca acelea din dimineţile de luni când, deși aveți multe de făcut, deschideți ușa la sala de clasă sau de la cancelarie și îi întrebați pe cei prezenţi cum le-a fost în weekendul, faceţi contact vizual și folosiți numele persoanelor respective, le uraţi o zi bună şi le spuneţi că vorbiţi şi mai târziu pe parcursul aceleiaşi zile.

            Cercetările psihosociale spun că frecvența interacțiunilor mici și pozitive dintre oameni este esențială pentru sănătatea unei relații, motv pentru care interacţiunea pozitivă are impact asupra profesorilor, elevilor, comunităţilor, cuplurilor, etc.

            Conform psihologului John Gottman (apud Aquilar, 2016), a cărui muncă s-a centrat pe relaţiile umane şi modelele prin care acestea pot rezista timpului, există un raport necesar între interacțiunile pozitive și negative- avem nevoie de mai multe interacțiuni mici şi pozitive pentru  a contrabalansa o interacțiune negativă; doar astfel putem face ca relațiile noastre să reziste la inevitabilele neajunsuri şi dificultăţi prin care vor trece. O mulțime de interacțiuni neutre sunt şi ele bune, însă avem nevoie de o doză mare de interacțiuni pozitive între ele.

Când apreciem pe altcineva, uneori ajută să fii specific, numind acțiunea sau un comportament pe care i-l apreciezi. Uneori, aprecierile noastre sunt fără un motiv aparent și sunt despre calitățile unice ale individului. Putem spune persoanei despre impactul ei pozitiv asupra noastră, despre calitățile ei pe care le apreciem și despre modul în care acele calități ne-au îmbunătățit viața.

            Dacă oferim o apreciere personală, chiar dacă este într-un grup, este recomandat să ne uităm direct la persoana respectivă, să vorbim cu ea şi restul grupului doar să asculte. Aprecierile sunt  sau ar trebui să devină un ritual important de încorporat în ședințele de clasă sau de colectiv. Unele grupuri preferă să le facă la începutul unei întâlniri, ceea ce creează un ton pozitiv pentru activităţile ulterioare. Putem să facem acest ritual şi la sfârșitul unei întâlniri - asta face ca oamenii să se simtă bine când ies pe ușă şi după întâlnirea respectivă.                                                                                                  De reţinut că pentru unele persoane, în special adolescenţi sau adulţi, , dar în multe situaţii, chiar şi copii, primirea aprecierilor poate să îî facă să se simtă incomod la început. Este important să învăţăm copiii modul în are pot reacţiona la o apreciere: să spună ,,mulţumesc”, poate chiar sa zâmbească şi pur şi simplu să lase aprecierea să fie spusă şi primită, sau să îi învătăm că pot face o apreciere înapoi dar că nu este obligatoriu. Adulţii pot să fi încurajaţi să accepte aprecierea și să respire adânc.

            De un real ajutor este să întrebăm oamenii cum le place lor să fie apreciaţi şi recunoscuţi. Unii copiii pot să îşi dorească să fie recunoscuţi după calităţile lor, alţii după note sau talentele lor deosebite sau hobby-urile lor, dar putem afla şi că nu le place să fie apreciaţi în public. 

            De asemenea, putem întreba oamenii cum le place să fie recompensaţi: cu aprecieri verbale, cu o pauză, cu menţiuni în documentele oficiale sau chiar cu ciocolată sau covrigi. Mesajul este acela ca dorinţele, preferinţele şi specificul celorlalte persoane sut importanet şi văzute pentru noi.

d)   Practicaţi aprecierea propriei persoane

Nimic nu este mai adevărat decât adevărul că nu îi poți aprecia pe ceilalți până când nu te poți aprecia pe tine însuț, iar acest lucru este cu atât mai greu cu cât avem o atitudine mai critică la adresa propriei noastre persoanei.

Ajută acceptarea realităţii că,fiind fiinţe umane, este normal să ajungi să şi greșești și, de asemenea, trebuie să îți recunoști succesele. Ca să insuflăm altor persoane atitudini auto-apreciative,aprecierea de sine este o parte din ceea ce avem de învăţat şi de practicat cu noi înşine. Ne putem construi capacitatea de a fi amabili și să avem compasiune cu noi înșine și de ne putem exersa auto-aprecierea. Un motiv pentru care unele persoane nu se autoapreciază este moştenirea lor culturală în care sunt crescuți cu valori de tipul umilinţei și de aceea confundă auto-aprecierea cu lauda. Pentru aceste persoane este bine să le oferim o modalitate de aface diferenţa corectă între auto-apreciere şi aroganţa: dacă ceea ce gândești sau simți despre tine într-un mod pozitiv are vreo legătură cu a te simți mai bine decât altcineva, nu este o apreciere de sine. În schimb, compararea sinelui cu ceilalți, a gândi că ești mai bun decât alții pentru că vrei să fii în concurenţă cu ei este aroganța. Aprecierea de sine autentică este:                                                                                          - o expresie a recuoştinţei şi a recunoașterii simple a ceva ce aţi făcut și pentru modul în care sunteţi ca persoană.

 - să aveți grijă de dvs., folosind cuvinte pozitive depre dvs. şi acceptând complimente cu recunoștință și sărbătorindu-vă, tot din recunoştinţa, micile sau marile succese.

- să ne iertam pe noi înşine pentru greșelile pe care le facem, din înţelegerea inteligenta a faptului că fiinţa umană greşeşte deoarece nu este o divinitate perfectă,  că putem învăța din greșelile noastre și că trebuie să ne asumăm în continuare riscuri.

În acest sens, este important să nu uităm că, dacă vrem sai învăţăm pe alţii acest lucru dar nu îl facem cu noi înşine, singura modalitate prin care putem produce schimbări şi transformare personală în ceilalţi este să o vadă la noi înşine, să ne vadă acceptându-ne pe noi înșine așa cum suntem, nu doar să le vorbim despre asta. Iar a ne accepta aşa cum suntem nu înseamnă să ne resemnăm sau că nu vom acționa pentru a schimba modul în care ne comportăm sau suntem, dar înseamnă că ne acceptăm pe noi înșine, angajându-ne, de asemenea, să continuăm învățarea și creșterea personală

e)    Jucaţi-vă şi practicaţi amuzamentul

 Dcă vorbim despre creştere şi dezvoltare personală, vorbim despre a pratica modalităţi creative şi inovatoare care să ne schimbe perspectiva şi să ne-o îmbogăţească. Jocul este și o modalitate de a deveni mai inovator, de a perfecționa anumite abilități și de a ne crește starea de fericire. Jocul poate avea și o valoare de supraviețuire deoarece ne ajută să ne modelăm gândirea pentru a ne ajuta să învățăm și să ne facem mai rezistenți și este şi un mod prin care ne conectăm cu ceilalți. În joc vedem în mod reciproc diferite aspecte, abilități și trăsături care ar putea să nu apară niciodată în comportamentele noastre profesionale. Dacă, în calitate de manager al clasei aveţi ca obiectiv să să construiți o colectivitate rezistentă, care să-şi transforme membrii, atunci nu trebuie subestimat jocul şi practicarea lui atât în ​​interiorul școlii, cât și în afara acesteia. Putem juca jouri de masă, de grup, să facem drumeții sau să cântăm împreună. Jocul va consolida relaţiile şi va crea spaţiu pentru dezvoltare personală.

BIBLIOGRAFIE ŞI RESURSE WEB

·         http://www.millionairesacademy.org/courses.php?cat=Millionaires%20Courses

·         https://www.gottman.com/professionals/training/seven-principles-leader-training/

·         Aguilar, E.(2016), The Art of Coaching Teams. Building Resilient Communities That Transform Schools, San Francisco CA:Jossey-Bass A Wiley Brand

·         Covey, S., (2006), The speed of trust, NY: Free Press

•      https://www.cartoonstock.com/sitesearch.asp?categories=All+Categories&artists= All+Artists&mainArchive=mainArchive&newsCartoon=newsCartoon&vintage=vintage&searchBoxButton=SEARCH&ANDkeyword=homework+reports