La nivel naţional s-a constituit începând cu anul 2006 Mecanismul naţional pentru promovarea incluziunii sociale, organizat la nivel central şi judeţean.

 

Autorităţilor publice centrale cu atribuţii în domeniul incluziunii sociale care au constituit la nivelul anului 2006 mecanisme pentru promovarea incluziunii sociale sunt următoarele: Ministerul Sănătăţii; Ministerul Justiţiei; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Economiei; Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Ministerul Transporturilor; Ministerul Educaţiei Naţionale; Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale; Ministerul Mediului; Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă; Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi; Agenţia Naţională Antidrog; Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere; Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului; Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap; Agenţia Naţională pentru Romi; Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei; Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale; Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În cadrul autorităţilor publice centrale din România există unitatea de incluziune socială, care are ca scop monitorizarea implementării angajamentelor asumate de ţara noastră în documentele internaţionale din domeniul incluziunii sociale.

Fiecare unitate de incluziune socială are următoarele atribuţii principale, în raport cu specificul domeniului de activitate al autorităţilor publice centrale în care funcţionează:

a)coordonează monitorizarea planurilor de implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a excluziunii sociale;

b)evaluează efectele măsurilor preconizate prin planurile de implementare prevăzute la lit. a), prin raportare la obiectivele de dezvoltare regională şi judeţeană;

c)actualizează indicatorii sectoriali de incluziune socială;

d)elaborează sistemul informaţional privind datele cu relevanţă pentru domeniul incluziunii sociale;

e)participă la procesul de consultare iniţiat în domeniul incluziunii sociale cu scopul eradicării sărăciei şi prevenirii excluziunii sociale;

f)monitorizează periodic progresul realizat în raport cu obiectivele şi indicatorii stabiliţi prin Raportul anual în domeniul incluziunii sociale;

g)elaborează documentele necesare pentru redactarea Raportului de progres în domeniul incluziunii sociale.

Componenţa nominală a unităţii de incluziune socială cuprinde maximum 3 persoane, dintre care una va fi desemnată coordonator, şi se stabileşte prin ordin sau decizie a conducătorilor autorităţilor publice centrale.

Coordonatorul unităţii de incluziune socială participă la lucrările Comisiei naţionale privind incluziunea socială.

În anul 2006 s-a înfiinţat Comisia naţională privind incluziunea socială, organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, ce funcţionează în cadrul Consiliului interministerial pentru afaceri sociale, sănătate, protecţia consumatorului, prevăzut la poziţia VI din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente.

Comisia naţională este constituită din câte un reprezentant, la nivel de secretar de stat sau preşedinte, al ministerelor, autorităţilor, agenţiilor şi al altor instituţii guvernamentale cu atribuţii în domeniul incluziunii sociale.

Componenţa nominală a Comisiei naţionale se stabileşte prin decizie a primului-ministru, pe baza propunerilor transmise Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale de autorităţile publice centrale.

Propunerile privind desemnarea reprezentanţilor din cadrul ministerelor, autorităţilor, agenţiilor, precum şi din cadrul altor instituţii guvernamentale cu atribuţii în domeniul incluziunii sociale trebuie să cuprindă un membru titular şi un membru supleant.

Procedura de lucru a Comisiei naţionale este stabilită prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.

La lucrările Comisiei naţionale pot fi invitaţi şi partenerii sociali, reprezentanţi ai mediului academic, reprezentanţelor organismelor internaţionale în România, organizaţiilor nonguvernamentale, institutelor de cercetare şi alţii asemenea.

Comisia naţională este condusă de ministrul muncii şi justiţiei sociale.

Principalele atribuţii ale Comisiei naţionale sunt următoarele:

a)identificarea priorităţilor naţionale din domeniul incluziunii sociale;

b)stabilirea Planului de acţiune în conformitate cu priorităţile naţionale identificate;

c)avizarea rapoartelor de monitorizare a implementării priorităţilor din domeniul incluziunii sociale;

d)avizarea indicatorilor sectoriali privind incluziunea socială, utilizaţi în sistemele de raportare;

e)avizarea Raportului naţional privind domeniul incluziunii sociale şi protecţiei sociale.

Raportul naţional privind domeniul incluziunii sociale şi protecţiei sociale, precum şi rapoartele de monitorizare a implementării priorităţilor din domeniul incluziunii sociale se elaborează sub coordonarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Comisia naţională acţionează prin Direcţia politici, strategii, programe de incluziune socială din cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi prin unităţile de incluziune socială, pentru a promova o strategie de convergenţă a politicilor în acest domeniu, fundamentate pe obiectivele stabilite în comun în vederea promovării coeziunii sociale.

Secretariatul Comisiei naţionale este asigurat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin Direcţia politici, strategii, programe de incluziune socială.

Direcţia politici, strategii, programe de incluziune socială derulează acţiuni de cooperare în domeniul sistemului informaţional statistic cu Institutul Naţional de Statistică.

Acţiunile de cooperare se derulează pentru realizarea compatibilităţii sistemelor informaţionale şi pentru realizarea statisticilor solicitate de Uniunea Europeană în domeniul incluziunii sociale.

În vederea asigurării transversalităţii implementării politicilor de incluziune socială se organizează, la nivelul instituţiei prefectului, comisia judeţeană privind incluziunea socială, respectiv Comisia privind incluziunea socială a municipiului Bucureşti, având în principal următoarele atribuţii şi responsabilităţi:

a)elaborează şi aprobă planul judeţean din domeniul incluziunii sociale şi protecţiei sociale;

b)monitorizează realizarea obiectivelor prevăzute în planurile judeţene şi efectuează informări periodice cu privire la situaţia şi evoluţia stării sociale a judeţului;

c)prezintă periodic Comisiei naţionale informări asupra stadiului de realizare a priorităţilor asumate prin planul judeţean anual.

Comisia judeţeană privind incluziunea socială este alcătuită din reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, cu responsabilităţi în domeniul incluziunii sociale, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale reprezentative din judeţ, reprezentanţi ai consiliilor locale şi ai consiliului judeţean.

La reuniunile comisiei judeţene privind incluziunea socială sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale, ai patronatelor, precum şi personalităţi recunoscute în domeniu.

Secretariatul comisiei judeţene privind incluziunea socială se asigură de compartimentul de incluziune socială din cadrul direcţiei judeţene de muncă şi justiţie socială.