Structuri de participare: efecte asupra comunicării
Multe activități din clasă iau modele care ghidează comunicarea în moduri pe care membrii clasei le învață, de multe ori fără a fi chiar amintite. Fiecare model este o structură de participare, un set de drepturi și responsabilități așteptate de la elevi și profesori în timpul unei activități. Uneori, profesorul anunță sau explică în mod direct drepturile și responsabilitățile, deși adesea ele sunt doar implicate de acțiunile membrilor clasei, iar elevii le învață pur și simplu urmărindu-i pe alții. O prelegere, de exemplu, are o structură specială de participare: elevii sunt responsabili pentru ascultare, pentru ridicarea unei mâini a vorbi și pentru oferirea de comentarii scurte și relevante, dacă este întrebat. Profesorul, pe de altă parte, are dreptul de a vorbi pe larg, dar și responsabilitatea de a păstra discuția relevantă și inteligibilă.
În principiu, o serie de structuri de participare sunt posibile, dar doar câteva sunt potrivite pentru cele mai multe activități de clasă (Cazden, 2001). Iată câteva dintre cele mai frecvente:
• Prelegeri – profesorul vorbește și elevii ascultă. Poate că elevii iau notițe, dar poate că nu.
• Întrebări și răspunsuri – profesorul pune o serie de întrebări, făcând apel la un elev la un moment dat să răspundă la fiecare dintre ele. Elevii ridică mâna pentru a fi văzuţi și pentru a da răspunsuri scurte și „corecte”. În vremurile anterioare această structură de participare a fost uneori numită recitare.
• Discuție – profesorul descrie pe scurt un subiect sau o problemă și îi invită pe elevi să comenteze acest subiect. Elevii spun ceva relevant despre acest subiect, dar, de asemenea, ar trebui să răspundă vorbitorilor anteriori, dacă este posibil.
• Munca în grup – profesorul atribuie o sarcină generală, iar un grup mic de elevi lucrează la detaliile implementării acesteia. Profesorul poate verifica progresul grupului înainte de a termina, dar nu neapărat.
Fiecare dintre aceste structuri influențează modul în care comunicarea între profesori și elevi tinde să aibă loc. De fapt, fiecare este în sine un fel de un mesaj implicit despre, când și cu cine să interacționeze.
Prelegerea
În această situaţie, chiar și aspectul fizic al clasei trimite mesaje legate de subiectul predat. Băncile orientate înainte, le reamintesc cursanților să se uite numai la persoana care ține prelegeri. În cercetarea educațională, în cazul în care subiectul este unul dinamic, plin de acţiune, chiar şi aspectul clasei trebuie să inspire acest lucru (McKeachie & Svinicki, 2005; Benedict & Hoag, 2004). Pentru unii elevi formatul orelor de predare ar putea chiar să implice faptul că învățarea este echivalentă cu visul cu ochii deschiși, deoarece ambele activități necesită să stea liniștit și să manifeste puțină expresie. O soluție evidentă ar putea fi invitarea elevilor să comenteze din când în când în timpul orelor, referindu-se la subiect, la experiențele și cunoștințele proprii.
Întrebări și răspunsuri
Prelegerea despre un subiect poate fi transformată în ceva mai mult de o serie de explicații ale ideilor cheie, întreruptă de solicitarea către elevi de a-și exprima convingerile, cunoștințele sau experiența despre subiectul în cauză. A pune întrebări și a invita la răspunsuri scurte poate fi liniștitoare, deoarece oferă indicații dacă elevii ascultă și înțeleg materialul. Întrebările servesc atât pentru a motiva elevii să asculte, cât și pentru a evalua cât de mult și cât de bine cunoaşterea materialului (Cazden, 2001).
Există, de asemenea, noi provocări și probleme. Este necesar şi timp pentru elevi să răspundă la întrebări. Este, de asemenea, important ca elevii să asculte şi răspunsurile celorlalţi, nu doar pe profesor. Elevii au un control redus asupra cursului discuției. Pentru a oferi elevilor mai multă influență în discuții, profesorul ar trebui să devină mai puțin preocupat de ideile predate asupra subiectului şî mai mult de a oferi şi un control mai mare al elevilor asupra discuţiilor.
Discuția în clasă
Conducerea de discuții generale despre un anumit subiect ce este prezentat poate fi făcută doar prin note concise care enumeră problemele legate de un subiect anume pe care elevii trebuie să le ia în considerare. Schimbarea structurii de participare în acest fel conduce la mai multe schimbări majore în comunicarea dintre profesor și elevi, precum și între elevi. Deoarece elevii vorbesc mai liber devine mai ușor să se observe interesul acordat de elevi subiectului. Elevii sunt mai motivaţi să se gândească și să învețe mai mult despre respectivul subiect.
Există totuşi riscul ca anumiți elevi să vorbească mai mult decât partea lor din timp – aproape prea liber, împiedicând mai mulți elevi ezitanți să vorbească. Uneori, de asemenea, sunt situaţii în care anumiți elevi nu au ascultat comentariile altora, dar în schimb a trecut timpul de așteptare pentru a le veni rândul lor să vorbească, având mâinile permanent în aer. Între timp, mai există și alții care sperând să nu vorbească, fiind ocupați să mâzgălească sau să se uite pe fereastră. Schimbarea de focalizare nu a este rea, dar se pune întrebarea dacă poate fi acoperit materialul în mod adecvat (McKeatchie & Svinciki, 2005).
Lucru în grup
Lucrul în grup se desfăşoară în echipe mici de elevi care dezvoltă proiecte pe aspecte ale diferitelor teme care i-au interesat, făcând observații despre subiectul în cauză, raportând rezultatele lor clasei și scriind un raport comun despre munca lor. Oferindu-le elevilor un subiect comun, comunicarea dintre ei se va îmbunătăți. Conversații se desfăşoară cu sarcinile la îndemână, elevii se ascultă în mod necesar reciproc și nimeni nu ar putea permite, fie să domine excesiv discuţia sau să rămână tăcut.
Elevii îşi diversifică sarcinile și responsabilitățile în cadrul fiecărui grup și pot să învețe unii de la alții în timpul pregătirii proiectelor. Participarea la un anumit subiect comun se ridică la un nivel înalt. Cu toate acestea încă pot exista probleme. Unele grupuri pot fi mult mai productive decât altele, iar observarea lor evidenţiază că diferențele de cele mai multe ori sunt legate de ușurința comunicării în cadrul grupurilor. În unele grupuri, una sau două persoane pot domina conversațiile în mod nejustificat. Dacă îi ascultă pe alții, pot să uite imediat că au făcut acest lucru și încep să-și pună în aplicare propriile idei. În alte grupuri, toți membrii muncesc din greu, dar nu împărtășesc adesea idei sau informaţii despre progresul celuilalt; în esență, lucrează independent, în ciuda apartenenței la grup. (Slavin, 1995). Când toate grupurile sunt planificate să lucreze în același timp comunicarea se poate strica pentru un motiv foarte practic: volumul de sunet în clasă ajunge atât de mare încât chiar conversație simplă poate deveni dificilă, cu atât mai mult exprimarea de idei subtile sau complexe.