Gândurile, ideile şi senzaţiile pe care le experimentăm au ​​fost comparate cu un flux de conştiinţă. Acesta este continuu, iar numai câteva elemente din conţinutul său pot fi experimentate separat. Celelalte elemente sunt conştiente în mod clar şi, deşi sunt experimentate, nu sunt separate ca elemente unice, diferenţiate, ci ele fac parte din totalitatea senzorială care preyentă în orice moment. Dacă luăm un exemplu simplu, când suntem la computer şi citim un material intereant ne simţim atraşi de lectura noastră atât de mult în cartea noastră atât de mult încât nu suntem conştienţi total de senzaţiile de căldură din jurul nostru, de ygomotele de afară, de mişcărilor ochilor, de senzaţiile tactiale generate de hainele noastre sau de senzaţiile kinestezice din diferiţii muşchi ai corpului nostru. Şi totuşi, toate aceste senzaţii contribuie la experienţa noastră totală, iar dacă una dintre ele a fost absentă sau modificată, experienţa noastră totală nu ar fi fost aceeaşi. Lectura ne captează atenţia şi aceasta comandă focusarea conştienţei. Fiecare stare de atenţie poate fi gândită în acest fel. Obiectele din jurul nostru continuă să treacă de la marginea câmpului conştientizării la focalizare şi de la focalizare la margine. Ceea ce era clar la un moment dat este blurat în momentul următor, iar ceea ce era neclar poate deveni clar şi distinct în etapa următoare.

Ne putem întreba cum ştim că există elementele la marginea conştienţei, dacă nu suntem constienţi de ele? Răspunsul evident este că, dacă unul dintre elementele a încetat să-şi aducă contribuţia, ar trebui să observăm imediat a schimbare. Suntem cu toţii conştienţi de dispariţia bruscă pe care o simţim imediat dacă se face linişte afară în timpul zilei într-o zonă urbană, deşi nu i-am acordat atenţie înainte. Ne-am obişnuit şi, pentru a exprima problema în mod paradoxal, am devenit conştienţi de existenţa ei când a încetat să fie prezentă. Cu toate acestea, dacă aceste zgomote au încetat brusc, o diferenţă în experienţa totală a fiecăruia ar fi inevitabilă. Toate experienţele marginale pot fi considerate a contribui în mod semnificativ la viaţa noastră de zi cu zi. Ele sunt gata în orice moment să intre în câmpul conştienţei - putem auzi claxoanele din traficul de afară dacă le ascultăm - dar nu intră în câmpul conştienţei decât atunci când este necesar. Mintea, într-o anumită măsură, dar nu exclusiv, selectează acele elemente pe care trebuie să se concentreze. Dacă luăm în considerare acest punct de vedere, putem defini atenţia ca activitate mintală selectivă şi voluntară. “Urmãrind criteriul clasic de împãrþire a atenþiei în voluntarã ºi involuntarã, se observã cã acesta a avut în vedere elementul intenþionalitãþii, al efortului” (Lungu, 2007, p.201)

Numărul obiectelor care pot exista simultan în centrul conştienţei a fost supus investigaţiei experimentale. Opinia generală este că putem urmări un singur obiect la un moment dat. Dar această afirmaţie necesită calificare; un obiect poate fi de două tipuri, fie simplu, fie complex. Considerăm o casă ca o unitate şi ca un singur obiect; totuşi se compune dintr-un număr foarte mare de piese, ferestre, uşi, coşuri de fum, etc., fiecare în parte unităţi. „Unicitatea” obiectului, prin urmare, variază în funcţie de scopul pe care îl avem. Un obiect poate fi un singur lucru sau poate fi o serie de lucruri grupate împreună şi privite ca un singur obiect.

Metoda utilizată în mod obişnuit în această investigație este foarte asemănătoare în esenţă cu un joc care constă în expunerea scurtă a unui număr de obiecte - puncte, linii, litere sau culori. Timpul de expunere este foarte scurt, variind de la 1/100 la 1/5 din secundă, astfel încât mişcările ochiului nu pot avea loc şi, în consecinţă, numărarea obiectelor văzute este evitată. Cel mai mare număr de elemente care pot fi recunoscute într-o astfel de privire instantanee este de 4 sau 5. Acesta se numeşte volumul atenţiei. Este interesant de constatat că, în loc de cinci litere separate, cinci cuvinte scurte pot fi recunoscute, dacă punctele sunt aranjate în grupuri, acelaşi număr de grupuri. Este la fel de uşor să distingi cinci perechi de linii ca cinci linii separate. Va fi evident că această putere de reţinere va creşte odată cu vârsta şi practica; nu volumul de retenţie va creşte, dar unităţile de reţinut pot deveni din ce în ce mai complexe.

Acelaşi principiu este şi atunci când obiectele sunt reţinute succesiv, nu simultan. Dacă un anumit număr de sunete, de exemplu, bătăile unui metronom, sunt auzite unul după altul, dar prea repede pentru a fi numărate, atunci putem observa câte 8 la un moment dat.

Explicaţa a fost oferită că ceea ce percepem cu adevărat este o unitate complexă şi că elementele care constituie complexul sunt recunoscute ulterior printr-un proces de analiză. Când stimulul a încetat să acţioneze asupra organelor de simţ, o imagine din memorie rămâne şi are efect şi s-a sugerat că analiza complexului în unităţile sale are loc după retragerea stimulului fizic şi că fiecare element separat este evidenţiat de atenţia care i se adresează. Numărarea punctelor sau liniilor sau recunoaşterea literelor se efectuează după ce acestea nu mai sunt expuse. Un investigator a măsurat durata imaginii din memorie la un anumit număr de indivizi, iar concluziile sale au indicat faptul că aceia a căror imagine de memorie a persistat mult timp după ce stimulul iniţial fusese retras, aveau o capacitate mare de percepţie. Se pare, aşadar, să existe un adevăr în afirmaţia că intervalul de reţinere depinde de imaginea din memorie.

NATURA ATENŢIEI

Atenţia se referă la concentrarea conştienţei asupra anumitor obiecte şi excluderea altora din mediul înconjurător. Este selectivă şi mobilă. În orice moment, câmpul conştienţei se centrează pe un anumit obiect, punctul focal al atenţiei. Departe de acest centru al conştienţei, există o gamă largă de obiecte, dintre care unul este doar puţin conştientizat. Acestea aparţin marginii conştienţei. Atunci când, de exemplu, un student stă în camera lui şi citeşte o carte, materialele de lectură ar fi în centrul conştienţei sale, alte obiecte din cameră, cum ar fi masa, scaunul pe care stă, uşile şi ferestrele sau lumina care ar putea fi aprinsă deasupra lui, ar fi toate în marginea conştienţei. Există un schimb constant între obiectele focale şi cele marginale ale conştienţei.

Problema semnificaţiei practice este aceea care face obiectele atractive pentru atenție. Există de fapt două tipuri de condiţii care trebuie luate în considerare. Condiţiile obiective caracterizează obiectul atenţiei. Condițiile subiective caracterizează observatorul. Condiţiile obiective includ orice calitate evidentă a obiectului, cum ar fi o culoare strălucitoare sau un miros puternic, o masivitate sau o răspândire a obiectului, o schimbare bruscă a mediului; intensitatea stimulului, orice caracteristică diferită de ceea ce este obişnuit, apariţia repetată a stimulului, persistenţa sau durata unui obiect şi orice contrast izbitor dintre obiect şi fundalul acestuia. Acestea sunt câţiva factori care ar putea face obiectele atractive pentru atenţie. Printre factorii subiectivi, adică factori interni pentru observator, ar fi interesul pentru ceea ce este urmărit, absenţa tulburărilor emoţionale sau a distragerii, aşteptarea sau pregătirea anticipativă, obişnuinţa de concentrare, absenţa oboselii sau şi semnificaţia pentru observator.

Faptul fundamental în ceea ce priveşte atenţia este că numai un singur lucru poate fi întâlnit la un moment dat. Deşi ar putea părea posibilă divizarea atenţiei între două sau mai multe acţiuni diferite la un moment dat, cum ar fi, de exemplu, mâncarea micului dejun, ascultarea radioului şi, în acelaşi timp, citirea presei, ceea ce se întâmplă în realitate este că, în orice moment, atenţia este îndreptată numai asupra uneia dintre aceste acţiuni, iar schimbările rapide de atenţie se fac de la unul la altul. Un alt fapt referitor la atenţie este că nu este posibil ca atenţia să fie fixată pe exact acelaşi lucru pentru mai mult de câteva secunde la un moment dat. Atunci când studenţii participă la un curs care durează o oră, ei nu-i acordă atenţie tot timpul. Mai mult, ceea ce spune lectorul se schimbă în mod constant.

Este important de asemenea să realizăm că atenţia implică o varietate de ajustări care favorizează concentrarea ei asupra unui obiect sau a unui material. În al doilea rând, există ajustări posturale generale. În timpul citirii, de exemplu, un om se aşează şi direcţionează privirea spre cartea care este citită. În al treilea rând, o persoană este conştientă de tensiunea musculară sau de sentimentele legate de efort, în special atunci când atenţia trebuie direcţionată pentru un timp de mişcare. În al patrulea rând, actul de atenţie este caracterizat printr-o claritate sporită, în ceea ce ne propunem a realiza.