Pregătirea necesară pentru susţinerea unui concurs pentru ocuparea unui post didactic este similară cu pregătirea necesară pentru susţinerea concursului pentru ocuparea oricărui loc de muncă în alte domenii. Cu toate acestea există anumite întrebări și scenarii specifice cu care vă veți întâlni și pentru care trebuie să fiți pregătit. În plus, comisia care vă va intervieva ar putea să vă invite ca la rândul dvs. să puneți întrebări cu privire la postul sau funcția pe care o vizați în cadrul instituției respective.
Datorită poziției de încredere acordată unui cadru didactic, aceasta este o ocazie excelentă de a vă arăta preocuparea pentru educația elevilor, punând întrebări care sunt în legătură cu procesul educțional.
În acest context se prezintă câteva idei rezultate din practica altor persoane, care au fost evaluate și care idei s-au dovedit utile pentru pregătirea concursului în vederea obținerii unui loc de muncă de educator. Se oferă în plus o perspectivă diferită, mai detaliată, cu privire la întrebările și situațiile pe care le veți putea întâlni și de care veți avea nevoie pentru susţinerea concursului pentru ocuparea unui post de cadru didactic .
Pregătire prealabilă
Cercetați școala la care ați solicitat un post și încercați să aflați orice informaţie care vă poate ajuta din perspectiva concursului. Aflați dacă școala are programe sau inițiative speciale la care vă puteți aduce contribuția. Dacă în unitatea școlară există clase/ grupe pentru copiii cu dizabilități, cu cerințe educaționale speciale sau școala este cunoscută pentru programe orientate spre activități extrașcolare, sportive sau culturale.
Menționând întâmplător ceva despre școală în răspunsurile dvs., veți arăta că luați locul de muncă în serios și cunoașteți domeniul și poziția pe care doriți să o ocupați. În plus, cu ocazia concursului veți avea șansa de a vă arăta aprecierea pentru școala unde intenționați să activați. Tuturor le place să afle informații pozitive despre locul unde activează, așa că le puteți folosi în avantajul dvs.
Prezentați-vă calitățile
Pregătiți mental o listă cu punctele dvs. forte, cu experiența relevantă și asigurați-vă că veți include aceste puncte în răspunsurile pe care le dați pe durata concursului. Intervievatorii vor avea o listă de candidați dintre care trebuie să aleagă o persoană. Dvs. trebuie să ieșiți în evidență și să faceți o impresie bună. Nu lăsați nimic la voia întâmplării.
În cursul concursului va fi necesar să prezentați experiența și abilitățile dvs. legate de postul de cadru didactic vizat. În acest context este util să structurați informațiile privind experiența și abilitățile dvs. într-un format „STAR” pentru a oferi cele mai bune răspunsuri astfel:
S - Situație. Descrieți locul și ora în care ați întâlnit o problemă prezentă în întrebarea concursului;
T - Temă. Prezentați sarcina pe care trebuia să o îndepliniți;
A - Acțiune. Schițați etapele parcurse pentru rezolvarea problemei;
R - Rezultat. Prezentați rezultatul obținut prin parcurgerea etapelor pentru rezolvarea problemei cu care v-ați confruntat.
Un bun cadru didactic este întotdeauna pregătit, flexibil și creativ. Menționați experiența și abilitățile dvs. în cursul concursului și arătați că sunteți dedicat școlii și educării elevilor.
Fiți încrezător
Fiți încrezător și prietenos, fără a dovedi exces de zel. Nu trebuie să vorbiți prea mult atunci când vă confruntați cu o situație mai puțin plăcută, dar încercați să vă păstrați cumpătul și să prezentați un comportament calm. Este o bună practică să vă obișnuiți ca după ce ați auzit o întrebare pe cursul concursului pentru un post didactic vizat să încuviințați gânditor și să formulați răspunsul în gând înainte de a începe să vorbiți sau să scrieți.
Prezentați documente relevante
Orice candidat pentru un post didactic va beneficia de un avantaj în procesul de selecție dacă prezintă, de exemplu, diplome, premii sau un set de fotografii din activitatea didactică anterioară, în plus față de documentele obișnuite ale concursului pentru postul vizat (CV, copii ale diplomelor și certificatelor din domeniul educației etc.).
Probele din activități de artă și meșteșuguri, fișe de lucru și alte materiale auxiliare didactice sunt potrivite pentru a fi prezentate în cursul unui concurs pentru un post didactic. Un portofoliu cu eșantioane de lucru va face ca dvs. să ieșiți cu adevărat în evidență pe lângă oferirea de răspunsuri clare și concise la întrebările din cursul concursului.
Pregătiți-vă pentru o lecție demonstrativă
Trebuie să aveți în vedere că este posibil ca să vi se solicite să țineți o lecție demonstrativă ca parte a procesului de evaluare a candidaților. Demonstrația poate implica elevi, personal al școlii sau numai membri ai corpului didactic. Într-o astfel de situație puteți fi puțin stresat, dar o demonstrație didactică este o bună ocazie de a vă arăta abilitățile într-un mediu de predare real sau în fața viitorilor colegi.
Este posibil să vi se solicite desfășurarea unei lecții demonstrative în contextul concursului, așa că încercați să aveți o prezentare de circa 15 minute pregătită, împreună cu materialele ajutătoare necesare. Îmbunătățiți astfel șansele la concursul pentru ocupatra unui post didactic
Dacă vă gândiți să ocupați o funcție de cadru didactic într-o școală primară sau gimnazială, puteți constata că este un domeniu destul de competitiv.
Dacă doriți să vă sporiți șansele de succes la concurs și de a ocupa poziția dorită, trebuie să vă asigurați că puteți aduce ceva cu adevărat special pentru școală și să ieșiți în evidență față de ceilalți concurenți. În continuare sunt prezentate câteva sugestii sau modalități prin care vă puteți crește șansele la concursul pentru postul vizat.
Voluntariatul
Unul dintre cele mai bune moduri de a câștiga experiență într-o școală este să activați ca voluntar. Acest lucru este mai ușor de realizat dacă aveți deja copii la școală, dar chiar dacă nu, majoritatea școlilor locale au nevoie de voluntari care pot ajuta în anumite activități, cum ar fi desfășurarea unor activități de citire unu la unu cu elevii.
Acest lucru nu vă va oferi doar ceva în plus pentru a fi adăugat la CV-ul dvs., dar poate conduce, de asemenea, la asigurarea unei poziții cu normă întreagă, dacă școala va avea nevoie de un cadru didactic în viitor. Este mult mai plauzibil să se accepte pentru postul vacant o persoană care este cunoscută, în care au încredere și care a stabilit o relație cu elevii.
Angajarea într-o firmă de prestări servicii pentru școli
Dacă doriți să obțineți o poziție de cadru didactic pe termen lung, unul dintre cele mai bune moduri de acomodare cu mediul școlar în absența unei experiențe directe anterioare este să vă angajaţi mai întâi la o firmă care presează servicii pentru școli. Încadrarea la o firmă de prestări servicii pentru școli este mai simplă și vă va putea atribui sarcini zilnice care vor contribui foarte mult la CV-ul dvs.
Veți avea, de asemenea, o experiență bogată din diferite școli pentru a putea fi prezentată la următorul dvs. concurs, iar cunoașterea problematicii din școli prin prestarea de servicii pentru şcoli poate conduce la obținerea unei poziții pe termen mai lung dacă lăsaţi o impresie bună.
Urmați cursuri de pregătire online
Dacă doriți să ieșiți în evidență față de competiție, o calificare specifică de cadru didactic vă va fi de folos. Înscrierea la un curs online este o modalitate excelentă de a vă îmbunătăți CV-ul în timp ce vă continuați stilul dvs. de viață.
Există o mulțime de cursuri online relevante care sunt adresate direct celor care caută un loc de muncă de cadru didactic. Acestea includ calificări la toate nivelurile de calificare, înscrierea este simplă și puteți învăța de acasă.
Identificați abilități/ competențe de specialitate
Directorii și organele de conducere sunt mereu în căutarea personalului care poate contribui cu ceva unic la dezvoltarea școlii lor. O madalitate prin care vă puteți crește șansele în fața celorlați concurenți participând la concursul pentru un post vizat este de a vă dezvolta abilități/ comprtențe de specialitate. De exemplu, învățarea unei limbi minoritare, însusșirea de competențe transversale sau a limbajului semnelor vă va oferi un avantaj puternic în faţa concurenţei într-un concurs.
Specializați-vă în educarea copiilor cu cerințe educaționale speciale
Multe școli caută asistență didactică de înaltă calitate pentru elevi cu diverse cerințe educaționale speciale și, dacă doriți să aveți un avantaj într-un concurs pentru o astfel de poziție, este mult mai probabil să reușiți dacă dețineți o calificare de specialitate în acest domeniu.
Există o mulțime de calificări pe care le puteți lua în diferite specializări, inclusiv autism, dislexie și deficiențe de auz sau de vedere. Chiar dacă rolul pe care îl solicitați este pentru un cadru didactic general, un membru în rândul personalului școlii care să dețină astfel de abilități este preferat de angajatori.
Urmând unele sau toate aceste sugestii este o bună modalitate de a vă maximiza șansele de a avea succes la următorul dvs. concurs pentru ocuparea unui post de cadru didactic.
Asigurați-vă că vă deosebiți de ceilalți candidați, oferind un spectru larg de abilități/ competențe, lucru care vă va face mult mai competitiv și să vă va ajuta să obțineți nu numai acel concurs cheie, ci și locul de muncă într-o școală la alegere.
Posibile răspunsuri la întrebarea...
„De ce vrei să lucrezi la această școală?”
Este o întrebare complicată, dar este una dintre cele mai frecvente întrebări cu care este probabil să vă confruntați în concursul pentru ocuparea unui post de cadru didactic.
Ar trebui să folosești această întrebare ca o ocazie pentru a vă arăta angajamentul față de școala în cauză, iar răspunsul dvs. ar trebui să arate că v-ai luat timpul pentru a afla puțin mai multe despre mediul în care intenționați să activați.
În continuare găsiți o listă a celor mai bune răspunsuri posibile la întrebarea „de ce doriți să lucrați aici?” dintr-un concurs pentru ocuparea unui post de cadru didactic. Puteți adapta răspunsurile după caz, pentru a vă ajuta să obțineți postul de cadru didactic pe care îl doriți.
„De ce vrei să lucrezi la această școală?”
Exemplul de răspuns 1
Am crescut în această zonă și am trăit aici toată viața. Acest lucru mi-a oferit o legătură puternică cu această zonă și o înțelegere puternică a comunității și a nevoilor unice ale copiilor de la această școală.
Aș avea, de asemenea, oportunitatea de a da ceva înapoi comunității din care fac parte și de a ajuta la încurajarea și susținerea unei noi generații de tineri care cresc în aceată comunitate.
Exemplul de răspuns 2
Știu că această școală se angajează în special să promoveze oportunități creative pentru copii, iar acest lucru mă interesează personal. În calitate de artist și muzician desăvârșit, aștept cu nerăbdare să asist la aceste activități în școală și să îi ajut pe tineri să își dezvolte interesul pentru subiecte creative care le pot lărgi orizontul în viitor.
Exemplul de răspuns 3
Am experiență considerabilă în lucrul cu copii cu comportamente provocatoare şi de aceea mă atrage școala dvs., deoarece oferă un sprijin deosebit de puternic copiilor cu nevoi speciale într-un cadru integrat al clasei.
Aș avea ocazia de a-mi folosi abilitățile pentru a încuraja un mediu de clasă puternic incluziv pentru elevii cu cerințe educaționale speciale și dificultăți de comportament cărora le pot oferi un sprijin suplimentar, astfel încât să poată progresa atât academic, cât și social.
Exemplul de răspuns 4
Această școală are o reputație excelentă pentru calitatea procesului educațional și comportamentul excelent al elevilor săi. Mi-ar plăcea să devin parte dintr-o astfel de echipă angajată și să adaug propriile mele abilități și experiență pentru a consolida și mai mult experiența de înaltă calitate pe care această școală o oferă elevilor săi.
Exemplul de răspuns 5
Știu că mulți dintre copiii de aici provin din medii provocatoare, dar simt că aș putea face diferența în viața lor lucrând aici. Aștept cu nerăbdare oportunitatea de a face parte dintr-o echipă angajată care să ajute la furnizarea unui mediu de susținere și de îngrijire, astfel încât fiecare copil să poată atinge potențialul său, indiferent de provocările pe care le poate întâmpina.
Exemplu de răspuns 6
Am un interes deosebit în a lucra într-o școală care oferă un mediu cultural divers, astfel încât să pot folosi abilitățile pe care le-am dezvoltat în lucrul cu copiii. Școala dvs. oferă oportunitatea perfectă pentru mine de a utiliza și perfecționa acele abilități pentru a sprijini elevii care sunt noi în școală atât academic, cât și social, astfel încât să se poată integra rapid și pozitiv în comunitatea școlară.
Exemplul de răspuns 7
Am o experiență considerabilă în lucrul cu grupuri mici de elevi pe care îi pot ajuta la creșterea progresului lor prin activităţi de lectură. În cercetarea mea în școala dvs., am aflat că sunteți deosebit de angajați să îmbunătățiți abilitățile de alfabetizare pe toate categoriile de vârstă și să promovați o cultură a lecturii.
Mi-ar plăcea să-mi folosesc experiența în acest domeniu pentru a ajuta la progresul în acest sens și pentru a ajuta tinerii nu numai să-și îmbunătățească abilitățile de citire de bază, ci și să dezvolte o adevărată pasiune pentru lectură.
Exemplul de răspuns 8
Știu că școala dvs. a făcut recent o investiție majoră într-o clădire școlară nouă, de ultimă oră, destinată să ofere elevilor cea mai bună experiență educațională posibilă.
Sunt priceput în utilizarea tehnologiei moderne pentru a sprijini învățarea și mi-ar plăcea să lucrez într-un mediu atât de modern și să fac parte din oportunitățile de învățare de ultimă generație de care beneficiază copiii dumneavoastră.
Concluzie
După cum vedeți, nu există un singur răspuns la întrebarea „de ce doriți să lucrați la această școală?” Poate fi o întrebare dificilă să răspundeți, în special în mediul de înaltă presiune al unui concurs pentru obținerea unui post de cadru didactic, cu toate acestea, aceste exemple de răspunsuri-eșantion ar trebui să vă îndrepte în direcția bună, astfel încât să puteți excela.
Puteți utiliza aceste exemple de răspunsuri pentru a vă ajuta să vă formulați propriul răspuns, astfel încât să fiți bine pregătiți atunci când apare întrebarea inevitabilă în propriul concurs. Cu pregătirea potrivită, sunteți sigur că veți obține postul de cadru didactic al viselor dvs. - mult noroc!
Câteva lucruri pe care nu ar trebui să le faceți în timpul concursului pentru un post de cadru didactic
Dacă vă pregătiți pentru un concurs pentru ocuparea unui post de cadru didactic, este important să știți la ce să vă așteptați. Este posibil să fi citit deja câteva exemple de întrebări pentru concurs pentru cadrele didactice și ați început să vă gândiți la răspunsurile dvs., însă este important să știți și ce greșeli trebuie evitate.
Iată câteva dintre lucrurile pe care nu trebuie să le faceți niciodată la concursul dvs.
· Nu criticați școala în care ați lucrat sau ați susținut un concurs anterior;
· În timpul unui concurs, nu trebuie să spueți niciodată nimic negativ despre școala anterioară sau actuală, indiferent cât de tentat ați fi să faceți acest lucru;
· Unii candidați formulează critici cu privire la postul lor actual lucru care îi va face să pară mai dornici de poziția pe care au solicitat-o dar, de fapt, singura impresie pe care o lasă este de neloialitate pentru angajatorul lor;
· Nici o școală nu dorește pe cineva care să-și denigreze public personalul, practicile sau politicile, în special celorlalți din același domeniu;
· Nu vă îmbrăca nepotrivit. Primele impresii contează, iar aspectul dvs. face parte din imaginea profesională pe care vă doriți să o transmiteți. Dacă vă prezentați la concurs îmbrăcat prea „de ocazie” sau necorespunzător, este mai puțin probabil să vi se ofere poziția;
· Simțiți-vă liber să vă purtați cerceii faciali și să vă făliți cu tatuajele dvs. acasă, dar acoperiți-le la concurs. Bineînțeles, este de la sine înțeles că nu ar trebui să purtați niciodată o fustă foarte scurtă sau o bluză prea decoltată, acționați ca un model pentru copiii aflați în îngrijirea dumneavoastră.
Nu uitați să vă faceți „lecțiile”
Dacă doriți să aveți succes la un concurs, trebuie să fiți pe deplin pregătiți. Nu vi se va oferi niciodată postul dacă este evident că nu știți nimic despre școala sau postul pe care doriți să îl ocupați.
Educația este un domeniu competitiv, iar comisia de concurs caută candidați profesioniști, suficient de dornici în a cunoaște mai multe despre politicile și problemele școlii. Luați-vă timp înainte de concurs pentru a citi cu atenție descrierea postului de cadru didactic, vizitați site-ul școlii.
Nu ajungeți târziu la concurs
Orice ați face, ar trebui să vă asigurați că vă prezentați la concurs la timp. Sosirea târziu vă face să arătați neprofesionist și nesigur - niciodată o impresie bună. Dacă vă străduiți să vă treziți la timp sau să vă simțiți obosit când în sfârșit vă treziți - s-ar putea să merite să investești într-un ceas deșteptător.
Nu uitați de resursele dvs.
Dacă o parte a concursului dvs. necesită o lecție demonstrativă în clasă a unei activități pe care v-ați planificat-o, asigurați-vă că aveți toate resursele pregătite și la îndemână. Prezentarea fără cartea, echipamentul sau fișele de lucru necesare vă va face să arătați neprofesional și dezorganizat, ceea ce nu este impresia pe care doriți să o lăsați.
Nu vă „foiți” și nu râdeți în timpul concursului
Fiți încrezător și controlaţi-vă în orice moment, oricât de nervos v-aţi simți. Permițând nervilor să se manifeste, vă va împiedica să faceţi tot posibilul în concurs. Faptul de a face greșeli sau de a râde în timp ce sunteți chestionat va crea o impresie slabă și vă va împiedica să vă exprimați în mod eficient.
Nu dați răspunsuri confuze sau neclare
Comisia de concurs caută răspunsuri clare și concise la întrebările lor. Răspunsurile formulate confuz dau impresia că nu știți cu adevărat despre ce vorbiți. Dacă cei din comisie nu vă pot înțelege sau nu puteți exprima idee clară despre ceea ce încercați să spuneți, nu veți obține postul, oricât de perfect sunteți pentru rol.
Evitați această problemă citind în prealabil câteva exemple de întrebări și pregătind câteva răspunsuri la cele mai evidente subiecte care pot apărea, astfel încât să nu fiți luat prin surprindere.
Nu vă manifestați dezinteresul
Pare evident, dar trebuie să păreți dornic și angajat pe tot parcursul procesului de concurs. Aveți în vedere că sunteți observat din momentul în care intrați pe poarta școlii.
Dacă sunteți prezetat în spațiul școlii, interacționați cu copiii, puneți întrebări și interacționați cu personalul. Dacă stați în spatele grupului ignorând copiii și nu spuneți niciodată un cuvânt, veți părea că vă lipsește entuziasmul și dorința pe care o caută comisia la un candidat de succes.
Nu fiți prea familiar
Evitați să fiți prea familiar cu membrii comisiei de concurs, fie cu elevii înșiși în timpul lecției demonstrative la clasă, fie în cursul concursului în sine. Școala este în permanență în căutarea profesionalismului, așa că atunci când vorbiți cu copiii, asigurați-vă că vă păstrați limbajul profesional, iar când sunteți în sala de concurs, nu fiți niciodată prea absent, prea vorbăreț sau prea încrezător.
Nu ridicați probleme controversate
Când vi se solicită dacă aveți întrebări la sfârșitul concursului, este absolut esențial să puneți câteva întrebări bine gândite, dar să nu luați niciodată acest lucru ca o oportunitate de a ridica probleme potențial controversate, cum ar fi cele referitoare la salarii sau timp liber.
Evitarea acestor erori comune este un mare pas înainte spre a avea succes în concurs. Rămâneți profesionist în manieră, îmbrăcăminte și limbaj, faceți-vă cercetarea și creând impresia potrivită prin comportamentul și atitudinea corectă vă vor situa într-o poziție bună pentru a obține locul de muncă pe care îl doriți.