O clasă de elevi bine gestionată este una în care mediul de învățare este suportiv și obiective propuse sunt realizabile. Un management al clasei performant va dezvolta capacitatea de învăţare a elevilor, va duce la dezvoltarea aptitudinilor şi a competenţelor şi va conduce spre gestionarea pozitivă a comportamentelor elevilor .

Cercetări recente din domeniului sociologiei educației au evidențiat o serie de probleme cu care se confruntă profesorii :

-creșterea numărului de elevi  în clasă;

-creșterea standardelor de calitate ale școlii și ale societății în ansamblul său;

-multiplicarea rolurilor/sarcinilor profesionale ale profesorilor ;

-diminuarea autorității parentale și creșterea rolului instituției școlare în educarea elevilor ;

-creșterea numărul de acte de violență în rândul elevilor ;

-înlocuirea modelului tradițional autoritarist cu unul democratic etc.

În sistemul social de educaţie şi învăţământ profesorii trebuie să se raporteze la cei pe care îi educă, să stabilească relaţii de cooperare cu elevii şi părinţii acestora şi cu alţi factori interesaţi ai societăţii. Ei nu educă numai la catedră, în clasă, ci prin fiecare contact relaţional cu copiii şi părinţii desfăşoară o muncă de creştere şi dezvoltare, de conducere şi direcţionare. Activitatea cadrelor didactice se desfăşoară în faţa unor individualităţi psihice umane în formare. De aici derivă necesitatea unei maxime responsabilităţi faţă de comportamentele şi intervenţiile educatorului. Aceasta este deci perspectiva care le conferă cadrelor didactice o poziţie oarecum specială, unică. Ei sunt, de obicei, adulţi, singurii adulţi într-un grup de copii. În faţa lor, a copiilor, educatorii devin reprezentanţii lumii adulţilor, lumea pentru care îi pregătesc pe aceştia.

Majoritatea analizelor care s-au circumscris problemelor anterioare au evidenţiat o serie de multiplicări ale planurilor de referinţă implicate în actiunea educativa. Sinteza logică a materialelor investigate ne permite să relevăm următoarele roluri (comportamente fundamentale) ale cadrului didactic în activitatea instructiv-educativă cu clasa de elevi:

planificare: activităţile cu caracter instructiv şi educativ, determină sarcinile şi obiectivele pe variate niveluri, îşi structurează conţinuturile esenţiale şi alcătuieşte orarul clasei, etc.;

organizare: activităţile clasei, fixează programul muncii instructiv-educative, structurile şi formele de organizare. Cousinet a atribuit educatorului sarcina de a constitui şi determina climatul şi mediul pedagogic;

comunicare: informaţiile ştiinţifice, seturile axiologice sub forma mesajelor, stabileşte canalele de comunicare şi repertoriile comune. Activitatea educativă implica de altfel şi un dialog perpetuu cu elevii ilustrat prin arta formulării întrebărilor dar şi prin libertatea acordată elevilor în structurarea răspunsurilor (merită să subliniem de asemenea şi stimularea elevilor în facilitarea procesului de punere a întrebărilor). Dialogul elev-profesor necesită un climat educaţional stabil, deschis şi constructiv;

conducere: activitatea desfăşurată în clasă direcţionând procesul asimilării dar şi al formarii elevilor prin apelul la Normativitatea educaţională. Durkheim defineşte conduita psiho-pedagogică a educatorului prin intermediul noţiunii de "dirijare" care facilitează construcţia sentimentelor şi a ideilor comune;

coordonare: în globalitatea lor activităţile instructiv-educative ale clasei, urmărind în permanenţă realizarea unei sincronizări între obiectivele individuale ale elevilor cu cele comune ale clasei, evitând suprapunerile ori risipa şi contribuind la întărirea solidarităţii grupului;

îndrumare: elevii pe drumul cunoaşterii prin intervenţii punctuale adaptate situaţiilor respective, prin sfaturi şi recomandări care să susţină comportamentele şi reacţiile elevilor;

motivare: activitatea elevilor prin formele de întăriri pozitive şi negative; utilizează aprecierile verbale şi reacţiile nonverbale în sprijinul consolidării comportamentelor pozitive; orientează valoric prin serii de intervenţii cu caracter umanist tendinţele negative identificate în conduitele elevilor; încurajează şi manifestă solidaritate cu unele momente sufleteşti ale clasei;

consiliere: elevii în activităţile şcolare dar şi în cele extraşcolare, prin ajutorare, prin sfaturi, prin orientarea culturală şi axiologică a acestora. Un aport deosebit îl are intervenţia educatorului în orientarea şcolară şi profesională dar şi în cazurile de patologie şcolară

control: elevii în scopul cunoaşterii stadiului în care se află activitatea de realizare a obiectivelor precum şi nivelele de performanţă ale acestora. Controlul nu are decât un rol reglator şi de ajustare a activităţii şi atitudinii elevilor

evaluare: măsura în care scopurile şi obiectivele dintr-o etapă au fost atinse prin instrumente de evaluare sumativă, prin prelucrări statistice ale datelor recoltate şi prin elaborarea sintezei aprecierilor finale. Judecăţile valorice pe care le va emite vor constitui o bază temeinică a procesului de caracterizare a elevilor.

Pornim de la premisa că managementul educaţional preia tiparul clasic al managementului organizaţiilor, dar se caracterizează prin note specifice foarte bine conturate.  Legătura managementului educaţional cu managementul general este analizată de specialişti din următoarea perspectivă:

•           accentuarea dimensiunii administrative a managementului şi mai puţin aspecte legate de schimbare, inovare, dezvoltare sau optimizare a structurilor clasice din învăţământ;

•           inexistenţa unei abordări interdisciplinare a managementului la nivel pedagogic;

•           considerarea managementului mai mult ca teorie utilă atingerii obiectivelor educaţionale şi mai puţin ca artă şi strategie;

•           persistenţa sistemului în mare parte centralizat la nivelul învăţământului;

•           formaţia profesională a directorilor şcolari, tributară încă organizării birocratice.

                  Un management eficient al clasei va permite configurarea unui program de activităţi eficiente şi în afara orelor de curs. Un grup al clasei format riguros, care îşi asumă valori, principii comune, va subscrie cu naturaleţe şi motivare la un program organizat după orele de curs, având diversitate tematică şi ca forme de organizare.

După cum se știe, profesorul si elevii nu se aleg unii pe alții. Profesorului îi revine sarcina si răspunderea integrării sale în clasă si în colectivul de elevi pe care urmează să-l închege, iar într-un colectiv deja format, profesorul devine unul din membrii acestuia cu statut special. Profesorul conduce si decide, organizează, influențează, consiliază si controlează, apreciază si îndrumă, este model de conduită civică si morală, este un adevărat profesionist. El își exercită atributele si calitățile asupra grupului si asupra fiecărui membru al acestuia în parte pentru obținerea succesului școlar si formarea comportamentelor dezirabile, dirijează relațiile interpersonale din grup în scopul asigurării unui climat psihosocial favorabil dezvoltării personalității elevilor si pentru a îmbunătăți relațiile interpersonale.