O educație incluzivă de calitate vizează atât creșterea calității educației, cât și participarea școlară a tuturor copiilor, în special cei proveniți din medii dezavantajate. Strategia educațională ce trebuie implementată la nivelul fiecărei școli trebuie să cuprindă intervenții centrate pe elev, care să oună accent pe prevenirea neșcolarizării, absenteismului, abandonului școlar și părăsirea timpurie a școlii, vizând totodată creșterea rezultatelor învățării.

 

Materialul propus vizează îmbunătățirea capacității conducerii unei unități școlare și a cadrelor didactice de a veni în sprijinul fiecărui copil în parte, potrivit nevoilor acestuia, îmbunătățirea metodelor și instrumentelor didactice, mobilizarea comunității locale în vederea susținerii educației.

Pentru a promova o educație incluzivă de calitate, este necesară elaborarea în fiecare unitate școlară a unui set de întrebări de bază, cu rol de orientare:

Ce înțeleg prin elev vulnerabil profesorii, părinții și ceilalți actori ai sistemului educațional din școală?

Care este situația privind accesul la educație al elevilor considerați vulnerabili, din punct de vedere statistic? (elevi ai altor minorități, elevi cu dizabilități, elevi cu CES, elevi din familii monoparentale etc.)

Ce tipuri de experiențe semnificative privind educația copiilor vulnerabili au fost înregistrate? (copii, părinți, cadre didactice, manageri)

Cum sunt identificați și monitorizați copiii considerați vulnerabili la nivelul unității de învățământ?

Care sunt resursele umane, materiale, financiare, de timp, pe care unitatea școlară le poate asigura acestor elevi?

Există persoane calificate, cu rol de facilitatori, la nivelul unității școlare care să sprijine accesul acestor elevi la o educație de calitate? (mentori, consilieri școlari, profesori logopezi etc.)

Care sunt barierele în asigurarea accesului acestor persoane la o educație de calitate? (factori școlari, familiali, individuali etc.)

Pornind de la aceste interogații, se pot formula anumite ipoteze de cercetare, care să stea la baza elaborării unui plan de măsuri pentru integrarea acestor copii:

1. Școlile situate în medii defavorizate socio-economic se confruntă cu bariere specifice în domeniul incluziunii copiilor vulnerabili, bariere legate de condițiile materiale și de calitatea pregătirii resurselor umane.

2. Specificul unității și experiența unității de învățământ determină practici diferite de susținere educațională a acestor copii.

3. Parteneriatul deficitar școală-familie influențează negativ progresul școlar al elevilor vulnerabili.

Sistemul educațional trebuie să asigure adaptarea condițiilor la nevoile individuale, pentru a maximiza progresul școlar și socializarea în conformitate cu obiectivul de integrare deplină. Astfel, se pot elabora diferite direcții de acțiune:

Direcția 1- adaptarea curriculumului la nivelul școlii: o ofertă educațională constituită în colaborare cu toți actorii educaționali, discipline propuse în curriculum la decizia școlii adaptate specificului fiecărei școli, personalizarea obiectivelor de învățare, personalizarea activităților de învățare și de evaluare. Un exemplu elocvent îl constituie Planul de Intervenție personalizat (PIP), ce reprezintă instrumentul de proiectare și implementare a activităților educaționale. PIP fixează obiectivele de învățare pe termen mediu, precizează modalitățile concrete de intervenție prin care se operaționalizează obiectivele propuse, realizează adaptarea și personalizarea curriculară a programei școlare conform nevoilor fiecărui copil, stabilește criterii minimale de apreciere a progresului copilului, a modalităților și instrumentelor de evaluare.

Direcția 2 - activități și strategii specifice de predare-învățare utilizate în activitatea cu acești elevi. La nivelul profesorilor diriginți, a învățătorilor și al altor cadre didactice, pot fi elaborate proiecte didactice de suținere a copiilor vulnerabili.

Exemple: proiecte didactice pentru suținere și progres pentru elevii cu rezultate școlare scăzute și absenteism; proiecte didactice pentru suținere și progres pentru elevii cu părinții plecați la lucru în străinătate; proiecte didactice pentru suținere și progres pentru elevii cu CES, care manifestă conduite agresive și violente

Direcția 3 – activități de educație nonformală. Din analiza diverselor studii educaționale, s-a constatat că participarea la astfel de activități se asociază cu creșterea motivației pentru învățare, cu o rată mai mare de frecvență a cursurilor și cu o scădere a ratei abandonului școlar. Activitățile de educație nonformală au un impact pozitiv asupra dezvoltării psihologice a elevilor implicați în acestea pentrui că promovează activități care valorizează toate aspectele personalității copiilor, le dezvoltă aptitudinile și interesele de cunoaștere. Angranrea copiilor vulnerabili în alte activități decât cele strict didactice este o necesitate pentru realizarea unei reale incluziuni a acestora și pentru dezvoltarea de competențe transversale. Se pot organiza astfel concursuri, excursii, vizite, competiții, cluburi, jocuri.

Direcția 4 – parteneriatul școlii cu familia și comunitatea. Părinții copiilor vulnerabili reprezintă un factor cheie al incluziunii educaționale, colaborarea cu aceștia contribuind decisiv la susținerea, adaptarea și integrarea elevilor în școală. Trebuie dezvoltate materiale de informare și programe de formare destinate părinților în vederea pregătirii acestora pentru cunoașterea specificului dezvoltării propriului copil și pentru oferirea de sprijin adecvat. La nivelul comunității trebuie dezvoltate activități și proiecte comune de susținere a acestor copii.

Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi.

Școala incluzivă presupune ca în unitatea de învăţământ să se asigură o educaţie pentru toţi copiii şi reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare şi segregare.

Integrarea şcolară reprezintă procesul de adaptare a persoanei cu CES la normele şi cerinţele şcolii pe care o urmează, de stabilire a unor relaţii afective pozitive cu membrii grupului şcolar (grupă/clasă) şi de desfăşurare cu succes a activităţilor şcolare.

Incluziunea şcolară reprezintă procesul permanent de îmbunătăţire a serviciilor oferite de unităţile de învăţământ pentru a cuprinde în procesul de educaţie toţi membrii comunităţii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dificultăţile acestora.

In proiectul Strategiei naţionale privind învăţământul persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale în contextul educaţiei incluzive se introduce un Cod de valori, ca baza procesului de incluziune şcolară si sociala.

Codul de valori referitor la promovarea educaţiei incluzive, nondiscriminative cuprinde următoarele asertiuni, referitoare la elevi şi şcoli în general:

         Asigurarea accesului tuturor oamenilor la forme de educaţie şi instrucţie.

         Crearea condiţiilor necesare pentru participarea plenară şi de calitate a tuturor elevilor şi studenţilor la procesul de învăţământ.

         Fiecare elev este unic şi valoros ca potenţial educaţional.

         Fiecare elev poate învăţa şi progresa în şcoală.

         Fiecare copil şi tânăr, indiferent de nevoile sale educaţionale, are dreptul să meargă la şcoala din vecinătate pentru a participa alături de colegii săi de generaţie la procesul de învăţământ oferit de societate.

         Şcoala obişnuită, parte a comunităţii pe care o serveşte, trebuie să ofere copiilor din împrejurimi toate condiţiile pentru a fi şcolarizaţi.

         Curriculum-ul şcolar este un instrument flexibil şi adaptabil care sprijină şcolarizarea tuturor elevilor.

         Curriculum-ul trebuie adaptat rezonabil, în aşa fel încât fiecare elev să poată învăţa, fiind asigurată străbaterea traseului şcolar pentru toţi elevii.

         În centrul activităţilor şcolare este elevul, nu problemele sale şi nici etichetele medicale, psihologice sau pedagogice determinate de insuccesul şcolar.

         Fiecare profesor are nevoie de pregătire iniţială şi continuă psihopedagogică în spiritul şcolii incluzive, al psihopedagogiei diversitatii pentru a răspunde adecvat nevoilor educaţionale ale elevilor de la clasa lor.

         Şcolile organizează şi derulează acţiuni comune cu familiile şi cu alte instituţii din comunitate pentru a asigura resursele necesare acoperirii nevoilor de educaţie ale tuturor elevilor.

         Identificarea, evaluarea persoanelor cu CES pentru a se interveni cât mai de timpuriu posibil, asupra condiţiilor care determină CES.

         Pentru copiii cu CES, sistemul educaţional promovează o evaluare complexă în cadrul căreia evaluarea didactică, adaptată şi eficientă, încurajeză elevul să se dezvolte şi să participe la procesul didactic.

         Evaluarea elevilor cu CES este o componentă importantă a procesului educaţional şi are ca scop dezvoltarea plenară a competenţelor şi capacităţilor fiecărui elev.

         Pentru elevii care au necesităţi speciale determinate de deficite funcţionale care împiedică şcolarizarea în instituţiile scolare obişnuite se vor organiza şcoli, clase sau alte servicii alternative, echivalente şcolilor generale similare, care să faciliteze procesul de instrucţie şi educaţie, în aşa fel încât fiecare să aibă acces la acele forme care îi sunt potrivite şi care sunt acceptate de el şi familia lui.

         Asigurarea tuturor alternativelor şi serviciilor de sprijin in sau cat mai aproape de şcoală pentru a cunoaşte, interveni şi evalua eficient dificultăţile de învăţare ale elevilor cu CES.

         Şcolile obişnuite trebuie să caute şi să folosească toate resursele necesare şcolarizării copiilor care aparţin comunităţilor în care îşi derulează activitatea.

         Scolile speciale trebuie sa luccreze in cooperare cu scolileobisnuite, in asigurarea unei game cat mai diverse de structuri scolare precum si servicii de sprijin.

Educaţia incluzivă este fundamentată si pe o serie de acte normative şi documente din legislaţia naţională, precum:

1)Constituţia României, Articolul 32 – Dreptul laînvăţătură

2)Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011,cu modificările şi completările ulterioare, care are o abordare incluzivă implicită:

-Statul garantează dreptul la educaţie al tuturor persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale

-Statul asigură principiile educaţiei democratice şi garantează dreptul la educaţie diferenţiată, pe baza pluralismului democratic.

3)HGR nr. 1217/2006 privind constituirea mecanismului naţional pentru promovarea incluziunii sociale în România, în baza căreia s-a constituit câte o unitate de incluziune socială iar coordonarea acestora se realizează prin Comisia naţională privind incluziunea socială.

4)Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiluluifacereferiri şi la nondiscriminare precum şi la asigurarea dreptului la educaţie, inclusiv pentru persoanele cu handicap.

5)Hotărârea de Guvern nr. 1251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de învăţământ special şi special integrat reglementează sistemul de educaţie pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale în şcolile speciale şi în şcolile de masă. Acest act normativ introduce structura instituţională denumită Centru de resurse şi asistenţă educaţională, care oferă şanse sporite de unificare şi coordonare a serviciilor educaţionale oferite tuturor copiilor.

6)Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată are multe elemente de noutate privitoare la educaţie şi învăţământ pentru persoanele cu handicap.

Aplicarea în practică a integrării se realizează pe mai multe nivele:

-Integrarea locală, când toţi elevii învaţă în aceaşi şcoală, însă unora dintre ei li se predă în clase separate sau după un conţinut diferit.

-Integrarea socială, când elevii care sunt grupaţi în clase separate în şcoală interacţionează cu ceilalţi elevi în timpul pauzelor sau diferite activităţi sociale, extraşcolare.

-Integrarea funcţională, când toţi elevii participă la educaţie.

Incluziunea presupune transformarea şcolii pentru a putea răspunde unei diversităţi cât mai mari de copii, mai ales copii marginalizaţi, defavorizaţi şi/sau excluşi de la educaţie. Prin urmare, şcoala trebuie să se adapteze la diversitatea copiilor dintr-o comunitate, ceea ce presupune reforma şi dezvoltarea de ansamblu a şcolii şi nu adaptarea copiilor la condiţiile oferite şcoală. Cu alte cuvinte, şcoala urmează să satisfacă nevoile elevului.

Educaţia incluzivă caută să răspundă nevoilor de învăţare ale tuturor copiilor, tinerilor şi adulţilor, cu un accent deosebit pe cei vulnerabili din punctul de vedere al marginalizării şi excluziunii sociale (UNESCO, 1994). Ea este “…una dintre principalele mijloace disponibile care ajută la o dezvoltare mai profundă şi armonioasă a oamenilor şi care se reflectă în reducerea sărăciei, excluziunii, ignoranţei, opresiunii şi războiului” (Comisia Internaţională pentru Educaţie pentru Secolul XXI, 1996). Mai mult, “Pentru ca aceşti copii să fie incluşi complet este necesar ca ei să ia parte în mod activ şi total la viaţa şcolară, să fie consideraţi membri valoroşi ai comunităţii şcolare şi totodată membri cu drepturi depline”.

INTEGRARE	INCLUZIUNE
•  Modalitate de realizare/atingere a normalizării	•  Orientarea şi concentrarea acţiunilor şcolii ca instituţie deschisă pentru toţi •  Esenţa unui învăţământ comprehensiv real prin adaptarea şcolii la diversitatea copiilor dintr-o comunitate
PRESUPUNE: •  Focalizare pe copil/elev /tânăr •  Examinarea copilului de către specialişti •  Diagnosticul rezultatelor •  Programe pentru copii/elevi •  Plasarea în programe adecvate	PRESUPUNE: •  Focalizare pe grup de copii/clasă •  Examinarea copilului de către factori implicaţi îndesfăşurarea procesului instructiv-educativ •  Crearea unui mediu adaptativ şi a condiţiilor de sprijinire a copiilor în grupă/clasă •  Strategii pentru profesori •  Colaborare în rezolvarea problemelor
PUNE ACCENTUL PE: •  Nevoile“copiilor speciali” •  Recuperarea şi beneficiile elevilor cu cerinţe educative speciale •  Expertiză şi intervenţie specializate	PUNE ACCENTUL PE: •  Drepturile şi beneficiciile tuturor copiilor •  Predare-instruire de calitate pentru toţi •  Suport informal şi expertiza cadrelordidactice specializate

Exerciții:

1.Activitate în pereche: „Incluziune sau integrare?”

Parcurgeţi textul referitor la educaţia incluzivă. Identificaţi şi notaţi aspectele care diferenţiază incluziunea de integrare.

 

2.Activitate de grup: „Cum arată o şcoală incluzivă?”

Pornind de la informaţiile prezentate, elaboraţi un poster care reprezintă o şcoală incluzivă.

Pedagogia incluzivă respinge nevoia de gândire deterministă și rigidă. Este necesar ca profesorii să reflecte asupra deciziilor care afectează realizările elevilor și să reconsidere alegerile pedagogice pentru a spori oportunitățile tuturor de învățare.

Pedagogia incluzivă necesită:

-Schimbarea focalizării de pe elevii cu nevoi speciale, pe învățarea pentru toți (nu pentru câțiva sau cei mai mulți)

-Respingerea convingerii deterministe cu privire la abilitați și ideea asociată acesteia, că prezența unora va îngreuna progresul celorlalți

-Modalități de lucru cu și prin alți adulţi care respectă demnitatea elevilor cu drepturi depline ai comunității clasei.

Incluziunea în educaţie presupune:

-Valorizarea egală a tuturor elevilor şi a personalului

-Creşterea participării tuturor elevilor la educaţie şi, totodată, reducerea numărului celor excluşi din cultura, curricula şi valorile comunităţii promovate prin şcoala de masă

-Restructurarea culturii, a politicilor şi a practicilor din şcoli, astfel încât ele să răspundă diversităţii elevilor din localitate

-Reducerea barierelor în învăţare şi participare pentru toţi elevii, nu doar pentru cei cu  dizabilităţi  sau cei etichetaţi ca având „nevoi educaţionale speciale”

-Însuşirea învăţămintelor rezultate din încercările de depăşire a barierelor de accesare a şcolii şi de participare din partea unor elevi

-Înţelegerea diferenţelor dintre elevi ca resursă pentru procesul de învăţare, nu ca o problemă ce trebuie depăşită

-Recunoaşterea dreptului elevilor la educaţie în propria lor localitate

-Evoluţia gradului de incluziune în şcoli, atât în privinţa personalului, cât şi în privinţa elevilor

-Creşterea rolului şcolilor în construirea comunităţilor şi a valorilor lor, precum şi    în creșterea performanțelor

-Cultivarea unor relaţii de susţinere reciprocă între şcoli şi comunităţi

Resursele pentru susţinerea învăţării şi a participării

-Minimalizarea barierelor în învăţare şi participare presupune mobilizare a resurselor din şcoli şi din comunităţi. Sunt întotdeauna mai multe resurse pentru a susţine învăţarea şi participarea decât cele folosite în mod curent. Resursele elevilor, capacitatealor de a dirija propriul proces de învăţare şi de a susţine învăţarea celorlalţi, potenţialul personalului didactic în susţinerea dezvoltării colegilor sunt resurse care toate pot fi valorificate. În interiorul fiecărei şcoli există o largă bază de cunoştinţe cu privire    la ceea ce împiedică învăţarea şi participarea elevilor, cunoştinţe care nu întotdeauna sunt folosite la întreaga lor valoare.

Exerciţii          

Reflectați asupra informaţiei existente cu privire la cultura, politicile şi practicile din şcoală.

Bariere şi resurse în şcoli

•           Care sunt barierele în învăţare şi participare?

•           Cine resimte barierele în învăţare şi participare?

•           Cumpot fi minimalizate barierele în învăţare şi participare?

•           Ce resurse sunt disponibile pentru a susţineînvăţarea şi participarea?

•           Cumpot fimobilizate resurse adiţionale pentru a susţine învăţarea şi participarea?

Acţiunile ce trebuie întreprinse pentru asigurarea unei educaţii incluzive de calitate pentru toţi copiii vizează:

-identificarea și evaluarea copiilor cu probleme de dezvoltare pentru asigurarea dezvoltării copilului conform particularităţilor de vârstă;

-asigurarea șanselor egale pentru toţi copiii pentru încadrarea acestora în instituţii generale de învăţământ;

-acordarea serviciilor de suport pentru incluziunea socială și educaţională a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale;

-crearea unui mediu centrat pe copil, stimulativ, sigur și sănătos, prin aplicarea metodologiilor de învăţare și predare active, centrate pe copil;

-formarea cadrelor didactice pentru a preda în medii diferite de învăţare, valorificarea potenţialului și punctelor forte ale fiecărui copil, evaluarea fiecărui copil în raport cu propriile rezultate.

Pentru dezvoltarea serviciilor de suport pentru implementarea unei educaţii de calitate pentru toţi copiii se recomandă:

-perfecţionarea mecanismului și procedurilor de referire a copiilor, cu accent pe copiii de vârstă timpurie;

-revizuirea modalităţii de colectare a indicatorilor la nivel national şi local despre copiii cu CES și dizabilităţi;

-cartografierea structurilor, organizaţiilor, instituţiilor care prestează servicii educaţionale și de suport copiilor și tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale;

-cartografierea datelor/informaţiilor despre copiii cu dizabilităţi care nu frecventează instituţiile de învăţământ general;

-oficializarea mecanismelor intersectoriale de stabilire și asigurare a serviciilor de suport pentru copiii și tinerii cu cerinţe educaţionale speciale;

-clarificarea statutului pachetului de servicii de suport pentru incluziunea copiilor cu CES în instituţiile de învăţământ preşcolar în raport cu următoarele cerinţe: accesibilitatea serviciilor pentru toţi copiii; apropierea serviciilor de copil şi familie; diversitatea serviciilor;

-finanţarea serviciilor de suport în instituţiile de învăţământ preșcolar: crearea serviciilor specializate de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi – serviciul psihologic, kinetoterapeutic, logopedic, psihopedagogic.

Formarea profesională continuă a cadrelor didactice în domeniul educaţiei incluzive se realizează în baza modulului de psihopedagogie, introdus în toate instituţiile de formare profesională continuă. Există şi cursul de educație incluzivă, adresat diferitor beneficiari: cadre didactice şi manageriale, cadre didactice de sprijin, psihologi şcolari, membri ai comisiilor multidisciplinare intraşcolare, specialişti ai centrelor de resurse pentru educaţia incluzivă.

În același timp, studiile în domeniu relevă că actualmente formarea continuă a cadrelor didactice în domeniul educaţiei incluzive nu oferă suficient suport metodologic practic în dezvoltarea competenţelor necesare cadrului didactic pentru lucrul în echipă şi suport individualizat fiecărui elev.

În acest context se recomandă:

-elaborarea și implementarea unui program de formare continuă a cadrelor didactice, cu accent pe incluziunea copiilor cu dizabilităţi severe și a copiilor cu dizabilităţi senzoriale;

-elaborarea, aprobarea, implementarea unor module standardizate de formare continuă în domeniul educaţiei incluzive, pentru diferite categorii de specialiști;

-diversificarea formelor de organizare a activităţilor de formare profesională în domeniul educaţiei incluzive centrate pe copil, cu accent pe activităţi practice, interactive;

-organizarea cursurilor de formare continuă la locul de muncă al cadrelor didactice în domeniul educaţiei incluzive centrate pe copil;

-elaborarea programelor de formare pentru pregătirea mentorilor în domeniul educaţiei incluzive;

-formarea competenţelor cadrelor didactice privind planificarea și proiectarea unui proces de predare-învăţare-evaluare centrat pe elev în vederea asigurării eficienţei și a creării oportunităţilor de implicare și dezvoltare pentru fiecare copil;

-formarea competenţelor cadrelor didactice privind abordarea diferenţiată şi individualizată a necesităţilor copiilor pentru a asigura incluziunea educaţională a tuturor copiilor din clasă/grupă;

-formarea competenţelor privind colaborarea eficientă dintre cadrele didactice şi cadrele didactice de sprijin;

-formarea competenţelor privind evaluarea copilului în echipă, cu participarea activă şi responsabilizarea tuturor specialiştilor implicaţi: psiholog, psihopedagog, logoped, kinetoterapeut;

-formarea competenţelor privind asigurarea relaţiilor de colaborare și respect cu familia și comunitatea, dezvoltând parteneriate eficiente în sprijinul realizării unui proces educaţional de calitate;

-dezvoltarea programelor de formare a deprinderilor parentale care urmează a fi implementate în domeniul asistenţei sociale, educaţiei, sănătăţii.

Bibliografie:

1.         Băban, Adriana (coord.)- Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere; Cluj- Napoca, 2001

2.         Bogorin, Veronica; Tudose, Ruxandra- Jocul de- a viaţa (exerciţii pentru orele de dirigenţie); Eikon, Cluj- Napoca, 2003

3.         Dumitru, Ion Al.- Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice şi sugestii practice; Polirom, 2008

4.         Rotaru, Adriana- Consiliere şi orientare; Arves, Craiova, 2002

5.         Jigău Mihai (coord.)- Aria curriculară Consiliere şi orientare, Bucureşti, 2005

6.         Institul de Științe ale Educației, ,,Educație pentru toți și pentru fiecare”, București, 2015.

7. Silvia Veronica Ținică, Vasilica Cișmașu, Suport de curs ,,Educația incluzivă”, 2015