TARGET: un model de integrare a ideilor despre motivație
Un model al motivației care integrează multe idei a fost dezvoltat de Carole Ames (1990, 1992). Acronimul sau numele abreviat al programului este TARGET, care reprezintă șase elemente de motivație eficientă:
• Task (Ţintă / Sarcină)
• Authority (Autoritate)
• Recognition (Recunoaştere)
• Grouping (Grupare)
• Evaluating (Evaluare)
• Time (Timp)
Fiecare element contribuie la motivarea elevilor, direct sau indirect.
Sarcina
Elevii experimentează diverse sarcini, din perspectiva valorii lor, a așteptărilor faţă de succes și a autenticitatăţii lor. Valoarea unei sarcini este evaluată prin importanța sa, interesul pentru elev, utilitatea, precum și costul în termeni de efort și timp pentru a o realiza. Așteptarea succesului este evaluată prin percepția unui elev asupra dificultății unei sarcini. În general, un nivel de dificultate este necesar să fie optim pentru elevi; dacă este prea ușoară sarcina pare banală (nu este valoroasă sau semnificativă), iar dacă este prea grea sarcina pare puțin probabil să poată fi făcută și în acest sens pare inutilă. Autenticitatea se referă la cât de mult o sarcină se referă la experiențele din viața reală a elevilor; cu cât profesorul face acest lucru mai mult, cu atât se poate baza mai mult pe interesele și obiectivele elevilor şi cu atât devine mai semnificativă și mai motivantă.
Autonomie
Motivația este îmbunătățită dacă elevii simt un aumit grad de autonomie sau responsabilitate pentru o sarcină de învățare. Autonomia consolidează autoeficacitatea și autodeterminarea – două atitudini apreciate și motivante. Acolo unde este posibil, profesorii pot spori autonomia oferind elevilor opțiuni în ceea ce privește sarcinile și încurajându-i să ia inițiativă cu privire la propria învățare.
Recunoaşterea
Profesorii pot sprijini motivația elevilor prin recunoașterea corespunzătoare a realizărilor lor. Multe depind, cu toate acestea, de modul în care acest lucru se face; lauda subminează uneori performanța. Nu este deosebit de eficient dacă lauda este foarte generală și este lipsită de motive detaliate pentru laudă; sau dacă lauda este pentru calități pe care un elev nu le poate influența (cum ar fi inteligența în loc de efort); sau dacă lauda este oferită atât de larg încât își pierde sensul sau chiar devine un semnal că performanța a fost sub standard. Multe dintre aceste efecte paradoxale sunt descrise de teoria autodeterminării și teoria autoeficacității.
Gruparea
Motivația este afectată de modul în care elevii sunt grupați pentru munca lor. Există mai multe moduri de a grupa elevii, dar ele tind să se încadreze în trei tipuri: de cooperare, competitiv și individualist (Johnson şi Johnson, 1999). În procesul de învățare în cooperare, un grup de elevi lucrează împreună pentru a atinge un obiectiv comun (de exemplu, pregătirea unei prezentări de grup pentru clasă); adesea primesc o notă finală sau o parte dintr-o notă finală, în comun. În învățarea competitivă, elevii lucrează individual, iar notele lor reflectă comparații între elevi (performanțele lor sunt clasificate unul față de celălalt sau sunt „clasificate într-o curbă”). În învățarea individualistă, elevii lucrează singuri, iar notele lor nu au legătură cu performanța colegilor de clasă. Cercetarea care compară aceste trei forme de grupare tinde să favorizeze grupurile de învățare în cooperare, care se pare că sprijină nevoia studenților de apartenență.
Evaluare
Structurile de grupare afectează în mod evident modul în care sunt evaluate eforturile elevilor. Un accent pus pe compararea studenților, așa cum se întâmplă cu structurile competitive, poate distrage atenția studenților de la gândirea cu privire la materialul care urmează să fie învățat și să se concentreze în schimb pe modul în care acestea apar faţă de autoritățile externe; întrebarea trece de la „Ce învăț?” la „Ce va crede profesorul despre performanța mea?” Accentul pus pe învățarea în cooperare, pe de altă parte, poate avea efecte dublate: elevii sunt încurajați să-și ajute colegii de grup, dar pot fi, de asemenea, tentați să se bazeze excesiv pe eforturile altora sau, alternativ, să ignore contribuțiile celorlalți și să își supraliciteze propriile contribuții. Unele compromisuri între structurile cooperatiste și individualiste par să creeze o motivație optimă pentru învățare (Slavin, 1995).
Timp
După cum știe fiecare profesor, elevii variază în ceea ce priveşte timpul necesar pentru a învăța aproape orice material sau sarcină. Acomodarea diferențelor poate fi o provocare, dar este importantă pentru maximizarea motivației elevilor. Zilele de școală sunt adesea pline de întreruperi și intervale fixe de timp dedicate activităților non-academice – fapte care fac dificilă flexibilitatea în ceea ce privește acordarea de diferite cantități de timp pentru a finaliza sarcinile academice. Cu toate acestea, un grad de flexibilitate este de obicei posibil: intervale mai mari de timp pot fi create uneori pentru activități importante (scrierea unui eseu), și, uneori, activități de aprofundare pot fi stabilite pentru unii elevi în timp ce alții primesc o atenție suplimentară de la profesor cu privire la sarcinile de bază.
Concluzia
Mai devreme sau mai târziu, când are loc predarea, vor exista situații adecvate pentru fiecare perspectivă asupra motivației. Vor exista momente când concentrarea exclusivă asupra comportamentului adecvat al elevilor (sau lipsa acestuia) va fi atât o dovadă necesară, cât și suficientă de motivație. Dar vor fi și alte momente în care este important să încurajăm convingerile elevilor că pot îndeplini sarcini specifice și alte momente în care sunt importante nevoile de competență sau de conectare socială ale elevilor. Aceste perspective sunt alternative care urmează să fie utilizate fie individual, fie în combinație atunci când este momentul potrivit.
Datorită propriilor valori, atitudini sau convingeri, profesorii pot găsi o perspectivă mai compatibilă cu propria persoană. O abordare eclectică asupra motivației va îmbogăți cel mai mult predarea și va îmbogăți motivația și învățare a elevilor. Motivația academică nu are o singură sursă, iar profesorii îi motivează pe elevi cel mai bine atunci când își asumă faptul că motivația este un demers complex.