Cel mai uzitat context al jocului este asociat vȃrstelor mici ale copilăriei.

Mai jos regăsim o listă cu modalitățile-cheie prin care învață copiii mici:

• joacă -  - în interior și afară, singur și alături de ceilalți, liniștit sau plin de viață -  aceasta le permite copiilor să afle despre lucruri, să încerce și să exerseze idei și abilități, să își asume riscuri, să-și exploreze sentimentele, să învețe din greșeli, să controleze și să gândească imaginative, jocul este un mijoc central, important de învățare pentru copiii mici.

 • a fi alături de alți oameni, precum și dezvoltarea securității emoționale și a abilităților sociale, a fi alături de alți oameni - alți copii și adulți - stimulează ideile și implicarea care lansează şi stimulează învățarea

. • a fi activi - Copiii mici trebuie să se miște și să învețe și să-și amintească lucrurile, luându-şi, trăindu-şi experiențele prin simțuri în timp ce se mișcă. Să stai nemișcat prea mult timp poate perturba învățarea, poate crea carenţe ȋn funcţiile fizice şi ȋn funcţiile psihice ale organismului, şi nu doar la copil..

 • explorarea de lucruri noi și experiențe noi -  Curiozitatea profundă a copiilor îi determină să-și folosească toate simțurile pentru a explora prin activități reale, și apoi să pună laolaltă informațiile în propriile lor minți pentru a forma idei și a da un sens lumii.

 

• vorbirea cu ei înșiși -  În „vorbirea de sine” copiii folosesc gândirea cu voce tare pentru a-și clarifica gândurile, pentru a-și regla activitățile, pentru a-și asuma roluri imaginative și pentru a-și repeta abilitățile.

• comunicând despre ceea ce fac cu cineva care răspunde la ideile lor. Chiar înainte de a putea vorbi în cuvinte, copiii sunt dornici să-și împărtășească ideile prin sunete, gesturi și limbaj corporal. Discuția îi ajută pe copii să înțeleagă ce experimentează. Este important să aibă șansa de a-și exprima propriile idei, precum și de a avea conversații pentru a auzi ideile altor oameni, pentru a-și extinde gândirea și pentru a utiliza limbajul despre învățare. • reprezentarea ideilor și a experiențelor. Copiii își aprofundează înțelegerea în timp ce recreează experiențe sau își comunică gândirea în mai multe moduri diferite: în joc de rol sau joc de miniaturi, jucării, imagini, mișcări, modele și discuții.

 • întâmpinarea provocărilor fizice și mentale. Lucrȃnd la ce trebuie să facă, trecȃnd încercări, provocări ,,grele”, perseverȃnd ȋn rezolvarea problemelor, a descoperi şi a gȃndi despre sine, sunt oportunități pentru dezvoltarea unei înțelegeri reale. Aceste provocări pot apărea în joc, sau în activități reale sau planificate.

• să li se arate cum să facă lucrurile. Copiii învață abilități urmărindu-i pe alții sau li se arată cum să facă ceva. Adulții sau colegii pot instrui, modela, ghida sau demonstra direct. • exersarea, repetarea, aplicarea abilităților.  Repetarea abilităților în sarcini similare sau în contexte noi ajută copiii să-și construiască stăpânirea, să se bucure de propria lor expertiză și să consolideze ceea ce pot face.

 • distracție. Nu există loc pentru activități plictisitoare, repetitive. Râsul, amuzamentul şi distracția, uneori fiind fanteziste și absurde, sunt cele mai bune contexte pentru învățare. Activitățile pot fi jucăușe chiar și atunci când nu sunt jocuri.

O abordare ludică susţinută de către cadrele didactice practicieni, susține învățarea, deoarece:

• copiii jucăuși își folosesc și își aplică cunoștințele, abilitățile și înțelegerea în diferite moduri și în contexte diferite

•      practicienii jucăuși folosesc mai multe abordări diferite pentru a-și angaja copiii în activități care îi ajută să învețe și să dezvolte dispoziții pozitive pentru învățare .

•      Copiii sunt puternic motivați să se joace și pot experimenta satisfacție și învățare profundă în joc, întrucât își aduc interesele, întrebările și gândirea curente cu motivația puternică, astfel încât să poată funcționa la cel mai înalt nivel.

•      În joacă, copiii se pot concentra profund, pot susține concentrarea pe perioade îndelungate și pot comunica cu alții pentru a dezvolta și menține jocul.

•      Cadrele didactice jucăușe sunt capabile să se angajeze cu copiii în jocul lor și să utilizeze caracteristici ale jocului și în alte activități.

Participarea cadrelor didactice la ,,joacă”

•      Practicienii au adesea dificultăți în a ști când și cum să interacționeze în jocul inițiat de copii. Adesea fac greșeala de a intra într-o activitate de joacă cu o mulțime de întrebări și pot încerca să-și asume un rol care nu intră cu ușurință în ,,piesa” pe care o joacă acei copii – un fel de „ a intra cu dimensiunile de adult tensionează și aplatizează jocul”.

•       Copiilor le place totuși să se joace cu adulții și caută în mod activ adulții ca și co- tovarăşi de joacă. Un principiu călăuzitor pentru adultul care vrea să intre in jocul copiilor este acela de a face ceea ce fac copiii mici atunci când învață să fie jucători buni - de multe ori stau la marginea jocului și urmăresc ce se întâmplă. Aceștia pot respecta strategiile de intrare în piesă, să încerce să înțeleagă regulile piesei sau să se gândească la ce pot oferi. Uneori ei cer permisiunea de a intra - „Vă rog să joc?” - și alteori așteaptă să fie întrebați. Copiii par să știe intuitiv că trebuie să se adapteze la ceea ce se întâmplă pentru a fi incluși în fluxul jocului.

Strategii de alăturare la joc pentru adulţi:

•      Luați-vă puțin timp pentru a observa, a afla ce jocuri sunt copiii și care sunt rolurile și intențiile lor.

•       Luați în considerare dacă trebuie să intrați în piesă și în ce scopuri (cum ar fi oferirea de sugestii, introducerea de noi idei sau vocabular, gestionarea zgomotului sau a comportamentului, extinderea activității prin resurse suplimentare sau negocierea intrării pentru un alt copil).

•      Încercați să jucați în termenii copiilor, asumând un rol pe care ei îl vi-l sugerează și urmând instrucțiunile copiilor.

•      Cu copiii mai mici, participarea adesea alături și imitarea acțiunilor unui copil cu același tip de materiale va semnala că sunteți în ton și veți începe o interacțiune ludică.

•      Oferiți-vă propriile idei atunci când sunteți sigur că acestea sunt în concordanță cu tema şi curgerea. Evitați să intrați în interogare prin ȋntrebări închise ( de exemplu: „Câte? Ce culoare? Ce dimensiune?”). În schimb, încercați să mențineți moduri jucăușe de implicare urmând instrucțiunile copiilor și adaptați sensurile lor.

•       Încercați să nu direcționați jocul către obiectivele proprii de învățare sau agenda de evaluare şi, fiți atenți la calitățile jocului și la cunoștințele și abilitățile pe care le folosesc și le aplică copiii.

                              Abilităţile ludice ale cadrului didactic

Când copiii mici sunt lăsați la propriile dispozitive într-un mediu stimulator, cei mai mulți vor învăța prin propriile explorări și joc, urmând propriile lor idei și motivații. Cadrele didactice  care lucrează cu copiii din primii ani de viaţă, joacă un rol important în furnizarea unor elemente de construcție pentru o astfel de explorare independentă - materiale, timp, spațiu și un mediu emoțional de susținere.

         

Totuși, acest lucru nu este suficient. Adulții au un rol crucial în stimularea și susținerea copiilor pentru a-și depăși limitele actuale, inspirându-le învățarea și susținând dezvoltarea lor. Prin intervenția, îndrumarea și sprijinul activ al unui adult calificat copiii sunt cei care progresează cel mai mult în învățarea lor. Acest lucru nu înseamnă să împingeți copiii prea departe sau prea repede, ci în schimb să întâlniți copiii unde se află, să le arătați ușa următoare și să îi ajutați să treacă prin ea. Înseamnă să fii partener cu copiii, să te bucuri cu ei de puterea curiozității lor și de fiorul de a afla ce pot face.

Capacitatea de a acorda  atenție întâlnirrii şi interacţiunii cu copiii este rezumată în paşii următori: planificare -à observare à evaluare à decizie

Observarea presupune să acorzi atenție, să observi și să poți descrie cu exactitate ce face sau spune un copil. Descrierea ar putea fi notată sau cadrul didactic ar putea face o notă mentală a celor observate.

Evaluarea înseamnă a reflecta asupra observației pentru a decide ce înseamnă în termenii intereselor copilului, concentrarea actuală a învățării, modurile de gândire, răspunsul emoțional și nivelul de dezvoltare. Evaluarea implică acel cadru didactic care judecă în cunoștință de cauză despre învățarea copilului. Poate fi reprezentată în relatările demersului de învățare a unui copil sau așa cum este descrisă în termeni de progres Același proces este utilizat pentru a formula concluzii, deoarece un practicant observă ce fac copiii și spun în diverse contexte și decide cum contribuie acestea  la dezvoltarea copilului.

Planificarea presupune a decide ce urmează să ofere pentru a sprijini învățarea copilului, a răspunde la ceea ce înțelege cadrul didactic despre copil ȋn urma procesului evaluare. Planificarea poate include introducerea de experiențe sau schimbarea mediului, a rutinelor sau a resurselor. De asemenea, ar trebui să includă o gamă largă de moduri specifice de interacțiune prin care cadrele didactice pot susține și extinde învățarea.

Exemplu:

Observare Mihai lovește mingea pe alte obiecte.

Evaluare: Mihai explorează cu o anumită persistență - este interesat de sunet sau de simț?

Decizie (Cum să răspunzi copilului / cum să interacţionezi cu copilul) : Sprijină-l pe Mihai în explorarea lui, făcând posibil ca acesta să continue. Foloseşte modele de limbaj simple despre aici și acum.

Cadrele didactice centrate pe abilităţile lor ludice sunt atente şi susţin învățarea prin:
- căutarea de a cunoaște și înțelege fiecare copil în parte și modul individualizat de dezvoltare a lor

- afișând interes și sărbătorind cu copiii interesele și realizările lor
- prin relații pozitive; menținerea relațiilor strânse, de grijă și respectuoase

- ȋncurajarea și susținerea copiilor în relația cu ceilalți

- sprijinirea copiilor ȋn rezolvarea propriilor conflicte prin a-I asista şi ȋnvăţa modalităţi de rezolvare a problemelor

BIBLIOGRAFIE ŞI RESURSE WEB

·        Neff, K. D. (2003). The development and validation of a scale to measure self-compassion. Self and Identity, 2, 223–250.

·        Linley, A. (2008) Average to A+: Realising Strengths in Yourself and Others. Warwick: CAPP Press.

·        Learning, Playing  and Interacting Good practice in the Early Years  Foundation Stage, http://www.keap.org.uk/documents/LearningPlayingInteracting.pdf

·        Subbramani, Iyappan, Innovative methods of Teaching and Learning, https://www.researchgate.net/publication/325087944_Innovative_methods_of_Teaching_and_Learning

·        Aguilar, E.(2016), The Art of Coaching Teams. Building Resilient Communities That Transform Schools, San Francisco CA:Jossey-Bass A Wiley Brand