Atunci cand copilul se integreaza in colectivitate, abilitatile de comunicare pot deveni atat un atuu al socializarii acestuia, cat si un motiv al izolarii sale sociale si a interiorizarii.
In functie de modelul familial de comunicare si, nu in ultimul rand, al trasaturilor innascute de personalitate ale copilului, acesta poate sa aiba un nivel de proactivitate in comunicare mai mare sau mai mic. In activitatile instructive-educative, a incuraja proactivitatea elevului este cheia unei evolutii pozitive a acestuia in relatiile cu colegii. Proactivitatea este o abilitate care se educa pe tot parcursul vietii, de aceea, cultivarea ei inca din scoală este premisa unei dezvoltari cat mai autentice sim ai armonioase a individului.
Proactivitatea nu inseamna doar abilitatea de a lua initiative ci:
- abilitatea de a actiona dand prioritate valorilor, ratiunii obiective in defavoarea expresiei automate si irationale a emotionalitatii, şi
- abilitatea de a lua initiative concomitant cu asumarea responsabilitatii pentru actiunile implicate
Alternativa mai putin productiva a proactivitatii in comunicare este reactivitatea, ceea ce, in termeni de tipologie genereaza modelul d comunicare al persoanelor proactive si modelul de comunicare specific persoanelor reactive.
Tindem, mai ales in primele etape de varsta mica, sa nu ne asumam alegeri si responsabilitati, preferam sa faca altcineva si sa fim subiectivi. Dupa Sigmund Freud, in teoria sa a dezvoltarii psihice a finite umane, copilul actioneaza pe principiul placerii, pe cand adultul pe principiul realitatii.
Indeosebi pentru mintea si sentimentele unui copil, este dificil ca acesta sa ramana si sa se comporte obiectiv in imprejurari in care traieste intens situatia in care este implicat. Intrucat o persoana proactiva isi va asuma responsabilitatea fara a cauta vinovati in mediu sau in conditiile sale de viata sau in imprejurarile situationale, copilul are nevoie sa fie asistat si ajutat in a se exprima cu mai multa obiectivitate si in a-si gestiona mai echilibrat emotiile in timp ce intelege situatiile si comunica luand parte la ele.
Desi mediul produce stimuli externi iar persoanele proactive sunt si ele influentate de acestia, ca toata lumea, raspunsul proactiv la stimuli este judecat ca o optiune aleasa pe criterii de valoare si nu pe motive inconstiente, partinitoare, emotionale.
In perceperea si experimentarea lumii, persoanele proactive nu se centreaza pe conditionarile si limitarile imprejurarilor sii ale mediului ci are o atitudine prin care se raporteaza la propria sa forta interioara. Aceste caracteristici pot fi observate in limbajul persoanelor proactive.
Sursa: http://www.mpt.upt.ro/doc/curs/gp/Communication_skills.pdf, pag.7
In acelasi timp, despre persoanele reactive se poate observa ca sufera mai multa afectare din partea mediului extern.
Aceste persoane isi fac multe griji legate de cum sunt vazute, la motivele interlocutorilor fata de ele, la a judeca subiectiv ce impresii au create si cum sunt tratate de catre ceilalti. Au o emotionalitate orientate spre reactiile celorlalti si nu spre propria cunoastere sis pre stabilitatea lor interioara, ceea ce face sa reactioneze instabil sau cu emotii exacerbate la comportamentele celor din jur.
O alta caracteristica a persoanelor reactive este aceea ca au o atitudine de victimizare in fata imprejurarilor vietii si isi doresc in mod constant sa fi avut conditii mai diferite, mai avantajoase in alegerile lor, in situatiile prin care trec, pentru toate situatiile, in intreaga lor viata.
O astfel de atitudine creaza persoanei sentimentul ca a facut tot ceea ce a tinut de ea insasi, dar ca imprejurarile nu au lasat-o sa evolueze sau sa traiasca o viata mai buna, desi realitatea obiectiva este ca aceasta tipologie atitudinal – comportamentala arata ca fie:
- persoana nu are abilitati formate si educate de-a lungul vietii sa isi schimbe viata, fie
- persoana are un beneficiu secundar si prefera sa ramana in acea situatie, fie
-persoana are un model anterior in care a invatat ca nu poti schimba ceea ce ai de trait ( din frica, neputinta, mentalitate inflexibila, etc.), fie
- persoana traieste intr-un mediu nefavorabil si are nevoie de asistenta si sustinere in a-si implini dorintele si potentialul, caz in care abilitatea de proactivitate i-a fost cultivata persoanei de-a lungul vietii, insa interactiunile prezente i-au inhibat-o pentru moment.
Modalitatile prin care aceste persoane se apara de a se schimba prin effort constient si voluntar sunt diverse si pot lua forma:
- comportamentului defensiv generalizat
- auto-iluzionarii
- auto-justificarii
- exprimarii selective sau evitante a adevarului.
Redam mai jos diferentele de atitudine caracteristice fiecarei tipologii, in care se observa adoptarea unei atitudini care se justifica prin sansele vietii sau prin atitudinea si comportamentele celorlalti ( persoanele reactive) si adoptarea unei atitudini centrate pe propriile forte, pe efortul voluntar si personal ( persoanele proactive).
Sursa: http://www.mpt.upt.ro/doc/curs/gp/Communication_skills.pdf, pag.7
Nu se poate vorbi despre abilitati de comunicare in absenta reprezentarii modelului de interactiune comunicativa intre doua persoane. Cel mai cunoscut astfel de model este denumit Fereastra lui Johari, o reprezentare rezultata din cercetarile lui Luft.J. si Ingham H. si care au cuprins intr-un desen nivelurile de cunoastere reciproca si de auto-cunoastere ale persoanelor implicate in interactiune comunicationala la un moment dat.
Acest model ia in consideratie faptul ca fiecare persoana are o parte in care se cunoaste foarte bine, insa sunt si zone in persoanlitatea sa, in reactiile sale, fie pe care nu si le cunoaste, fie la care nu are access. La acestea din urma, persoana poate avea access doar cu ajutorul semenilor sai, in conditiile in care putem mentine o buna comunicare cu acestia. Daca individul este orientat catre schimbare si evolutie, fiecare interactiune il poate ajuta sa isi cunoasca mai bine zonele de umbra din persoanalitatea sa. Daca persoana nu este orientate catre auto-cunoastere si evolutie, daca este tributara unei mentalitati inflexibile, daca are un comportament defensive generalizat, atunci mare parte din comunicarea pe care o pune in act poate fi dictata de partea sa din umbra, cea pe care nu si-o cunoaste, si poate sa fie afectata ( sau sa-I afecteze pe ceilalti) printr-un process de comunicare disfunctional.
Fiecare dintre cei doi interlocutori pune in actul comunicarii cate o fereastra cu cele patru elemente de mai jos:
|
ZONA DESCHISA, cunoscuta sieşi, cunoscuta celuilalt (,,arena”)
|
ZONA OARBA, necunoscută sieşi, cunoscută celuilalt
|
|
ZONA ASCUNSA, cunoscuta sieşi, necunoscuta celuilalt (,,faţada”) |
ZONA NECUNOSCUTA, necunoscută sieşi, necunoscută celuilalt
|
Sursa: Mihai Dinu, Comunicarea – repere fundamentale
ZONA DESCHISA cuprinde datele despre interlocutor cunoscute ambilor actori ai comunicarii, de la infatisarea fizica, nume, profesie, idei, gen, convingeri, etc. Pentru unele persoane, chiar si aceasta fereastra este restransa, ceea ce ingreuneaza comunicarea cu alta persoana, cunostintele insuficiente despre un interlocutor blocand abordarea unor noi subiecte si a unor noi strategii de relatie.
Daca ne simtim bine in preajma unei persoane, exista posibilitatea sa ne deschidem mai mult catre aceasta, transferand mai multe informatii despre noi, din zona ascunsa, in zona deschisa (process care se numeste auto-dezvaluire si care invita interlocutorul la reciprocitate).
La copii, auto-dezvaluirea poate fi spontana, naturala, insa, pe masura ce anumite experiente neplacute se intampla in viata acestora, experiente pe care copiii nu stiu sa le integreze sau cum sa le defineasca ( in ce mod sa se raporteze la ele), atunci zona ascunsa se mareste in comunicarea inter-personala.
Un copil care invata in scoala sa se exprime pe sine, devine mai cooperant, mai authentic mai increzator si se bucura mai mult de procesul de socializare.
ZONA OARBA contine informatii despre noi insine, accesibile noia, dar pe care preferam sa le ignoram, cum ar fi modul in care ne miscam, modul in care privim, tonul vocii, modul in care gesticulam, modul in care mergem, greselile morale sau defectele noastre la care preferam sa nu ne gandim, desi pretindem ca stim ,,totul despre noi insine”.
In comunicare, unele persoane afirma ca doresc sa li se comunice greselile insa le contesta cu vehementa si astfel pierd ocazia de a afla feedback si de a se schimba in bine.
ZONA ASCUNSA este zona secretelor pastrate din ratiuni nesanatoase ( suprimare, de teama respingerii, a criticii, a posibilelor ironii car epot aparea) sau din ratiuni obiective ( maturitatea ne invata ce, cat si cand sa dezvaluim ceea ce cunoastem sau credem in forul nostrui interior, pareri, aspiratii, griji, sentimente, cu scopul de a proteja o persoana draga sau de a pastra echilibrul unei relatii).
In paralel, anumite persoane dezvaluie fara discernamant tot ceea ce cunosc sau cred, ignorand consecintele negative, iar alte persoane sunt interiorizate si prefera sa pastreze tot ceea ce gandesc si simt, pentru ei insisi, ambele categorii de atitudini fiind la fel de nocive in procesul interactional al comunicarii.
ZONA NECUNOSCUTA este inaccesibila constient persoanelor, iar modalitatile ei de abordare sunt prin substante cu effect asupra psihicului uman, prin psihanaliza sau prin explorarea produselor activitatii umane in care inconstientul isi pune amprenta (vise, desene, amintiri, etc. Aceasta zona este responsabila de comportamente irationale sau inexplicabile ale interlocutorului, in situatii de mare stress sau intensitate emotionala.
Acest model face ca in comunicare sa existe numeroase interactiuni, intre cele patru niveluri individuale ale celor doi interlocutori, multe dintre dificultatile de comunicare rezultand din tipul (deschisa, oarba, ascunsa, sau necunoscuta), ori din marimea ferestrei cu care comunica un interlocutor fata de cea cu care ii raspunde celalalt interlocutor.
Sursa: http://www.scrigroup.com/management/COMUNICARE-MANAGERIALA81794.php
Toate aceste ferestre de comunicare se succed dinamic in conversatia a doua persoane si chiar au loc simultan, incluzand mesaje ascunse, un paralimbaj complex, o comunicare paralela (un mesaj verbal cu semnificatie dubla sau opusa sensului cuvintelor), in functie de:
- situatia propriu-zisa,
- gradul de cunoastere reciproca,
- nivelul de maturitate,
- pozitia de autoritate,
- imprejurarile comunicarii, etc.
Sursa: http://www.scrigroup.com/management/COMUNICARE-MANAGERIALA81794.php
Aceste procese complexe care au loc simultan in comunicare impun o cunoastere buna a propriei persoane si o constientizare a tendintelor si abilitatilor personale, atunci cand dorim sa ne imbunatatim relatiile si comunicarea cu semenii.
Un al element important in optimizarea abilitatilor de comunicare prin constientizarea modului in care percepem lumea si in care reactionam la stimuli pe care ii percepem de la mediu si de la ceilalti sunt mecanismele noastre de aparare.
Dintre acestea enumeram (Beligan. S, Mecanisme de aparare descries pe scurt, https://www.academia.edu/30434153/Mecanisme_de_apărare_descrise_pe_scurt):
- Proiecţia: Este mecanismul prin care are loc punerea pe seama altcuiva a sentimentelor, motivelor şi trăsăturilor pe care nu ni le dorim şi a căror prezenţă în noi nu vrem s-o conştientizăm. Proiecţia se caracterizează printr-o dezvoltare exagerată a spiritului critic vizavi de tendinţele sau defectele altora. Proiecţia apare însoţită de negare. Spre exemplu, zgârcitul este înclinat să bage de seamă la oameni lăcomia, cel agresiv – cruzimea ş.a. m.d.
-
,,E vina lui/ E vina ei/ E vina lor/ Nu e vina mea” Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=m8-pGBVK1X4
,,Arati groazic, omule. Ma ingrijoreaza modul in care te descurci…”
Sursa: https://whatsyourgrief.com/defense-mechanisms-in-grief/
• Intelectualizarea: Este recunoscută în operaţiuni mintale care tind să transforme o realitate penibilă sau dureroasă în conţinuturi filozofice, de pildă. Astfel, un eşec la examen poate deveni o reflecţie asupra calităţii vieţii sau relativităţii succesului etc.
•
• 
,,Putem vorbi despre sentimentele mele de durere imediat ce invat si stapanesc bine Modelul teoretic al doliului”
Sursa: https://whatsyourgrief.com/defense-mechanisms-in-grief/
• Negarea: Se poate explica prin refuzul de a admite ceva ce se naşte sau se petrece în minte. Astfel, victimele unor evenimente traumatice din viaţa de familie pot nega aceste traumatisme.
Cazul bine cunoscut este al soţiei bătute de soţ şi care refuză să recunoască că este bătută. În acest caz nu e vorba de o defensă în faţa temerilor, ci de o menajare a constiintei persoanei. De asemenea, copiii au nevoie de parintii lor, si pentru a-si indeplini aceasta nevoie, neaga faptul ca nu se simt iubiti, sau ca sunt maltratati. Acest mod de a se raporta la realitate se pastreaza si la varsta adulta, si poate mentine o comunicare defectuoasa a persoanei, inclusive cu cei dragi:
,,Nu, multumesc, nu am nevoie de nici-un ajutor”
Sursa: Sursa; https://whatsyourgrief.com/defense-mechanisms-in-grief/
• Raţionalizarea: Oferă explicaţii după un model logic al unor înclinaţii sau manifestări care provoacă jena sau senzaţia de penibil subiectului, pe scurt, inventarea unor explicatii aparente pentru propriile greşeli şi nereuşite. Inventând explicaţii logice sau acoperindu-ne cu motive frumoase, găsim temeiuri acceptabile pentru fapte deloc lăudabile.
Şi acest mecanism poate fi folosit pentru protejarea eului constient. Auzim foarte des expresia „Fac asta doar spre binele tău”, dăm câteodată asigurări, pe când de fapt aici se ascunde exact contrariul: „Nu vreau sa mi se facă mie asta; vreau chiar să suferi tu puţin”.
Un alt exemplu întâlnit în viaţa cotidiană sau în mass-media ar fi referitor la un medic care nu şi-a vindecat pacientul din cauza incompetenţei sale, dar nu se apreciază în mod critic.
,,Strugurii aceia sunt oricum acri”
Sursa: https://psychologenie.com/meaning-of-rationalization-in-psychology
• Identificarea– in sens psihanalitic, identificarea in general este un mijloc de aparare al constiintei care consta in procesul inconstient prin care o persoana incepe sa manifeste comportamente sau sa aiba idei prin care se ,,transforma” intr-un aspect al persoanei care ȋi inspira frica, teroare, admiratie, empatie, sau cu care vede similaritati, etc.
Sursa: https://www.slideshare.net/Lucia_Merino/15-common-defense-mechanisms
• Identificarea cu agresorul este un tip de identificare utilizat in relatiile cu obiectele lumii exterioare care produc frica. Acest mijloc de aparare a fost descoperit in psihanaliza copilului. Un exemplu dat de Anna Freud este cel al unui elev care este indrumat spre psihanalist pentru ca in timpul orelor producea niste grimase care starneau ilaritate. Aceste grimase apareau cand devenea tinta mustrarilor profesorului. Analiza ajunge la concluzia ca aceste grimase nu erau decat o caricatura a mimicii profesorului in momentul in care il certa. Explicatia psihologica: elevul isi domina frica fata de profesor imitandu-l inconstient;
BIBLIOGRAFIE SI RESURSE WEB
· http://www.mpt.upt.ro/doc/curs/gp/Communication_skills.pdf
· Mihai Dinu,(2009), Comunicarea-repere fundamentale, Bucuresti: Edit. Orizonturi
· http://www.scrigroup.com/management/COMUNICARE-MANAGERIALA81794.php
· Beligan Sergiu, Mecanisme de aparare descries pe scurt, https://www.academia.edu/30434153/Mecanisme_de_apărare_descrise_pe_scurt
· https://www.youtube.com/watch?v=m8-pGBVK1X4
· https://whatsyourgrief.com/defense-mechanisms-in-grief/
· https://psychologenie.com/meaning-of-rationalization-in-psychology
· https://www.slideshare.net/Lucia_Merino/15-common-defense-mechanisms
· http://www.twinkl.co.uk/resource/t-c-253-note-from-teacher-brilliant-effort-cat-dog-themed