FENOMEN NOU ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR.
PĂRĂSIREA TIMPURE A SCOLII
După anul 1989 învăţământul românesc a început să cunoască fenomene noi, cum ar fi abandonul şcolar, netrimiterea copiilor la şcoală, analfabetismul funcţional al absolvenţilor, scăderea dorinţei de pregătire şi de a învăţa. Tinerii absolvenţi sunt orientaţi cu precădere pentru câştiguri facile şi pentru muncă în străinătate.
Părăsirea timpurie a scolii are implicaţii sociale si economice importante. Părăsirea timpurie a scolii este un factor major care contribuie la excluziunea socială ulterioară în viaţă. Tinerii care părăsesc prematur şcoala sunt mai predispuşi riscului asociat şomajului sau al celui de a câştiga mai puţin odată ce găsesc un loc de muncă. Estimările legate de competenţe necesare în Europa sugerează că, pe viitor, doar 1 din 10 locuri de muncă va putea fi accesat de o persoană care a părăsit timpuriu şcoala. Iar această problemă generează o serie de costuri publice şi sociale, sub forma unor venituri şi a unei creşteri economice mai mici, a unor venituri fiscale mai reduse şi a unor costuri mai ridicate pentru serviciile publice, cum sunt cele din sănătate, justiţie şi plata prestaţiilor sociale.
Prin părăsirea timpurie a scolii în România se înţelege procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani care au finalizat cel mult nivelul secundar inferior (echivalentul clasei a opta) si care nu mai urmează nicio altă formă de şcolarizare sau formare profesională. În ultimii zece ani, rata de părăsire timpurie a scolii în România a scăzut constant şi România şi-a propus să atingă ţinta de 11,3% în 2020. Totuşi, rata de părăsire timpurie a scolii a crescut, fapt ce a coincis cu criza financiară globală din 2008-2009, anulând progresul anilor anteriori. Rata de părăsire timpurie a scolii a fost de 17,3% în 2013, plasând România în urma a numai patru ţări cu rate ale părăsirii timpurii a scolii mai mari: Italia, Portugalia, Spania şi Malta.
În România, în contextul declinului rapid al populaţiei, părăsirea timpurie a şcolii va compromite perspectivele de creştere pe viitor ale ţării. România se confruntă cu provocări la nivelul populaţiei, care necesită un echilibru între reformele de politică în educaţie şi în economie. Populaţia României a scăzut semnificativ în ultimele două decenii, din cauza ratei scăzute a naşterilor şi a emigrării, şi îmbătrâneşte rapid. Dacă se menţin previziunile actuale, numărul total al copiilor de vârstă şcolară şi al tinerilor va scădea cu 40% până în 2025. În contextul declinului demografic, amploarea fenomenului părăsirii timpurii a scolii în România relevă faptul că mulţi tineri din rândul populaţiei şcolare părăsesc sistemul de învăţământ fără a deţine abilităţile şi formarea solicitate pe piaţa muncii. O dată aflaţi în incapacitatea de a se angaja, mulţi tineri abandonează piaţa muncii, ceea ce determină scăderea contribuţiei acestora la creşterea economică a ţării. Mesajul este clar: o ţară a cărei rată de părăsire timpurie a scolii este ridicată se va confrunta cu probleme legate de forţa de muncă şi şomaj, de coeziune socială şi de competitivitate în general.
Reducerea părăsirii timpurii a scolii este esenţială pentru atingerea mai multor obiective europene si naţionale cheie. Este important să fie luate în considerare obiectivele identificate de strategia Europa 2020: creştere inteligentă, prin îmbunătăţirea nivelurilor de educaţie şi formare şi creştere incluzivă, prin sublinierea părăsirii timpurii a scolii ca factor de risc major pentru şomaj, sărăcie şi excluziune socială. Inclusiv obiectivul de creştere susţinută, care pune accent pe eficienţa resurselor, sustenabilitatea şi competitivitatea mediului este afectat de părăsirea timpurie a scolii, care va compromite competitivitatea oricărei economii dacă nu este ţinută sub control. Îmbunătăţirea abilităţilor cetăţenilor şi reducerea părăsirii timpurii a şcolii continuă să fie priorităţile cheie ale României. România susţine principiul egalităţii de şanse în educaţie, indiferent de caracteristicile individuale. În acest sens, provocarea ţării este de a îmbunătăţi performanţa educaţională în rândul tuturor copiilor pentru a satisface cerinţele unei economii bazate pe cunoaştere.
Cauzele părăsirii timpurii sunt multiple şi diverse:
- lipsa accesibilităţii în general şi a adaptării rezonabile în învăţământ;
- lipsa tehnologiilor de acces şi a tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în procesul de învăţământ;
- insuficienţa serviciilor de sprijin oferite;
- lipsa transportului adaptat;
- slaba conştientizare a familiei cu privire la importanţa dezvoltării potenţialului copilului/tânărului cu dizabilităţi, atitudini discriminatorii sau negative cu privire la incluziunea şcolară a copiilor si tinerilor cu dizabilităţi si/sau cerinţe eductive speciale si altele.
Părăsirea timpurie a şcolii în România predomină mai ales în rândul anumitor grupuri aflate în situaţie de risc, în special tineri din comunităţile rurale, tineri provenind din familii cu venituri modeste, romi şi alte minorităţi şi elevi care au repetat cel puţin un an sau care au abandonat şcoala. Părăsirea timpurie a scolii este o problemă pregnantă, mai ales în mediul rural. La nivelul învăţământului secundar, rata de abandon a fost de 1,5 ori mai mare în şcolile din mediul rural, decât în cele din mediul urban. Elevii săraci rămân în urma celor mai înstăriţi, iar accesul lor la învăţământul secundar superior şi post-secundar este limitat. Această discrepanţă conţine şi un factor spaţial important, din moment ce o mare parte dintre familiile sărace provin din două dintre cele mai sărace regiuni: nord-estul si sud-vestul României. Elevii de etnie romă se află în situaţie de risc din cauza condiţiilor precare de trai şi a sărăciei; situaţia este şi mai gravă pentru fetele de etnie romă, în parte din cauza tradiţiilor culturale. Cu toate acestea, lipsa unor statistici de încredere privind situaţia romilor în general este un obstacol important pentru estimarea corectă a magnitudinii acestei probleme. Elevii cu cerinţe educaţionale speciale şi elevii din alte minorităţi sunt, şi ei, în situaţie specială de risc de părăsire timpurie a şcolii. Ratele de repetenţie, unul dintre cei mai importanţi predictori ai părăsirii timpurii a scolii sunt mari în România, mai ales în rândul băieţilor şi al elevilor din mediul rural din şcolile din învăţământul secundar inferior.
Ratele de abandon şcolar constituie o problemă serioasă. Rata părăsirii timpurii a scolii aproape s-a dublat în rândul elevilor din învăţământul profesional şi tehnic între anii şcolari 2009-2010 şi 2010-2011. Această creştere este explicată, în mare parte, de criza financiară. Un efect a fost demotivarea elevilor cu performanţe scăzute, care s-au confruntat cu un risc mai mare de a abandona şcoala, decât de a finaliza programul de studii în care erau deja înscrişi şi, acest fapt, a contribuit la creşterea procentului de tineri şomeri, neînscrişi în nicio formă de educaţie sau formare.
Elevii din România părăsesc timpuriu şcoala din diferite motive, inclusiv a unor factori de natură personală, familială, şcolară şi socială. Datele internaţionale privind părăsirea timpurie a scolii indică faptul că, în mod tipic, există mai mult de un factor care determină tinerii să părăsească timpuriu şcoala. În general, este rezultatul unui proces progresiv şi cumulativ de scădere a implicării. Din punct de vedere al cererii, părăsirea timpurie a scolii poate fi declanşată de: probleme personale, de sănătate sau emoţionale etc. cu care se confruntă tinerii. Totodată, părăsirea timpurie a scolii poate fi asociată cu mediile cu probleme socio- economice sau familiale ale elevilor. În cazul unora dintre tineri, costul de oportunitate de a rămâne în şcoală este prea mare şi, în acest context, pornesc în căutarea unui loc de muncă sau a altor oportunităţi specifice în afara şcolii. Factorii privind oferta explică, de asemenea, fenomenul părăsirii timpurii a scolii. Accesul limitat la învăţământul de calitate sau la forma de studiu preferată îi poate determina pe tineri să abandoneze. Problemele cu mediul şcolar sau disciplinele de studiu, în special relaţia cu cadrele didactice şi cu alţi elevi sunt, de asemenea, importante.
Actorii interesaţi la nivel central, regional şi local conştientizează problematica părăsirii timpurii a scolii, dar activităţile de guvernare şi coordonare ale acesteia rămân o provocare. Ministerul Educaţiei Naţionale este actorul cheie, atât în formularea, cât şi în implementarea politicii, cu toate că numeroase instituţii sunt implicate în implementarea intervenţiilor privind părăsirea timpurie a scolii, inclusiv alte ministere, inspectoratele şcolare judeţene, şcolile, ONG-urile, autorităţile administraţie publice locale şi alte instituţii. Răspunsurile acestor instituţii rămân în mare parte necoordonate şi interacţionează prin reţele complexe, adhoc. Numeroase activităţi privind părăsirea timpurie a scolii au fost implementate de MEN în perioada de programare anterioară (2007-2013) prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) şi ele vor servi drept lecţii importante în vederea proiectării rundei următoare de programe privind părăsirea timpurie a scolii. Cu toate acestea, este limpede că părăsirea timpurie a scolii impune un răspuns pe termen lung, un angajament susţinut, alături de o coordonare puternică din partea tuturor actorilor cheie.
Este necesară o strategie naţională pentru reducerea părăsirii timpurii a scolii, pentru a asigura o abordare coerentă şi coordonată, concomitent cu atingerea ţintelor ambiţioase ale agendei naţionale şi ale strategiei Europa 2020. Conform recomandărilor Consiliului European, o strategie completă pentru reducerea părăsirii timpurii a scolii ar trebui să combine măsuri de prevenire, intervenţie şi compensare şi să se concentreze, mai ales, pe intervenţii la nivelul şcolilor şi al elevilor. Măsurile de prevenire sunt menite să reducă riscul de părăsire timpurie a şcolii înainte de debutul problemei, prin asigurarea unei baze solide, timpurii, copiilor, în vederea dezvoltării potenţialului şi înlesnirii procesului de integrare în mediul şcolar. Măsurile de intervenţie au rolul de a preveni şi/sau corecta fenomenul părăsirii timpurii a şcolii prin îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării profesionale la nivelul instituţiilor de învăţământ, prin reacţionarea la semnele de avertizare timpurie şi prin furnizarea de sprijin specific elevilor sau grupurilor aflate în situaţie de risc de părăsire timpurie a scolii. Măsurile de compensare sunt menite să îi sprijine pe cei care au părăsit şcoala timpuriu pentru a reveni în educaţie, oferind rute de reinserţie în învăţământ, de formare profesională şi de dobândire a unei calificări.
După cum am menţionat mai sus, câteva grupuri sunt supuse unui risc ridicat de părăsire timpurie a şcolii, pornind de la o combinaţie de factori cerere- ofertă. Grupurile vizate, în principal sunt:
- copii şi tineri care se vor încadra în grupa de vârstă 18-24 de ani în 2020;
- copii şi tineri din familii cu statut socioeconomic scăzut (sărace);
- copii şi tineri din zonele rurale;
- copii şi tineri romi şi alte grupuri marginalizate sau subreprezentate.
O strategie privind părăsirea timpurie a scolii trebuie să îşi propună să sprijine şi intervenţiile care se adresează altor grupuri ţintă, în afara celor principale.
O strategie pentru reducerea părăsirii timpurii a şcolii trebuie să-şi propună mai mulţi piloni de sprijin şi programe reprezentative, compuse din măsuri de prevenire, intervenţie şi compensare. De asemenea, strategia trebuie să aibă în vedere asigurarea accesului unui număr crescut de elevi, dincolo de finalizarea învăţământului secundar inferior, ajungând cel puţin la finalizarea învăţământului obligatoriu. Strategia trebuie să îşi propună să asigure accesul fiecărui copil la o formă de învăţământ sau formare profesională, cel puţin până la vârsta de 16 ani şi absolvirea clasei a 10-a.