Şcoala este o instituţie importantă în viaţa copilului şi a familiei.

Acesta păşeşte pragul şcolii aflându-se deodată în faţa unor responsabilităţi izvorâte din angajarea sa în prima mare activitate socială: învăţătura. Ea reflectă măsura în care copilul reuşeşte să răspundă cerinţelor noului program. Este important ca fiecare elev să se acomodeze uşor şi rapid noilor cerinţe.

Statutul de şcolar al copilului impune o nouă distribuire a timpului său. Se va restrânge astfel timpul de joacă şi se vor introduce unele obligaţii de natură intelectuală.

Organizarea raţională a timpului permite instalarea unui regim de viaţă şi muncă sănătos. Controlarea eficientă a timpului va constitui un stil de viaţă.

Un regim de muncă şi odihnă este necesar:

·         în organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ;

·         pentru realizarea cu uşurinţă a sarcinilor şcolare;

·         pentru ocrotirea sănătăţii micului şcolar.

 

Activitatea elevului trebuie riguros organizată, supravegheată şi controlată. Copilul care nu are în familie un astfel de program şi desfăşoară activitatea la întâmplare, nu-şi pregăteşte temele la timp, nu-şi formează deprinderi de muncă ordonată şi sistematică. Din aceste cauze el întâmpină tot mai mari greutăţi în îndeplinirea sarcinilor şcolare, pe care caută să le evite.

Colaborarea familiei cu şcoala este necesară pentru realizarea cu succes a cerinţelor impuse de unitatea de învăţământ. Unele familii nu ţin legătura cu şcoala şi neglijează complet oportunitatea unui program care trebuie să jaloneze munca şi odihna copilului. Respectarea restricţiilor de curăţenie şi igienă, întocmirea şi respectarea programului de executare a îndatoririlor şcolare trebuie urmărită cu fermitate de către părinţi.

Eficientizarea colaborării şcoală-familie se concretizează în abordarea de către învăţător a acestei teme în cadrul şedinţelor şi lectoratelor cu părinţii. Prezentarea unui posibil program zilnic al elevului este necesară mai ales în şcolile din mediul rural pentru educarea ,,mentalităţii” părinţilor.

1.         Deşteptarea la ora 7:00;

2.         Înviorarea, igiena corporală;

3.         Îmbrăcatul şi revizuirea ghiozdanului;

4.         Servirea micului dejun;

5.         Traseul către şcoală;

6.         Programul şcolar: 4-5 ore de cursuri;

7.         Traseul către casă;

8.         Spălatul pe mâini, schimbarea vestimentaţiei, servirea mesei de prânz;

9.         Program de odihnă - 2 ore;

10.       Pregătirea lecţiilor - până la ora 17:00;

11.       Activităţi la alegere (lectură, vizionare de programe TV, joc în aer liber);

12.       Servirea cinei – ora 19:00;

13.       Pregătirea ghiozdanului;

14.       Igiena corporală de seară;

15.       Lectura – cel puţin un sfert de oră;

16.       Odihna de noapte, începând cu ora 21:00.

Scopul primordial al şcolii este acela de a forma tipuri de elevi, care să răspundă nevoilor comunităţii şi să dea acestei persoane competente pentru viaţa privată, profesională şi publică.

„Orice copil are dreptul de a-şi exprima opiniile în toate chestiunile care îl privesc.” ( art.12-15 Convenienţa Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului -1989). Pe lângă dreptul de a i se asigura asistenţa de sănătate, copilul are dreptul de a se juca în voie, de a-şi satisface anumite dorinţe in timpul liber. Prin timp liber inţelegem acea unitate de timp folosită dupa voia şi priceperea fiecăruia. La vârsta şcolara mică copilul trebuie dirijat în folosirea timpului liber către activităţi utile, plăcute, care să-i formeze trăsături pozitive de caracter.

Timpul liber poate avea mai multe funcţii: educativă, de odihnă, sau de delectare.

Putem vorbi de timp liber zilnic, timp liber la sfârşit de săptamână sau timp liber în vacanţe.

Considerăm timp liber al unei zile, timpul rămas după efectuarea unor activităţi cum ar fi: orele de curs, activităţi extraşcolare, trebuinţele personale, activităţile gospodăreşti şi activităţile neprevăzute.

Acest timp diferă de la individ la individ în funcţie de vârstă, ritm de muncă, familie.

Exemplu:

Unui copil de clasa a-IV-a, cu un ritm lent de muncă intelectuală, dar sârguincios, care nu este susţinut de familie şi este obligat să presteze activităţi gospodăreşti nu îi mai rămâne timp liber zilnic, poate doar la sfârşit de săptămână.

Dimpotriva, unui copil care posedă un ritm alert de muncă intelectuală, este susţinut de familie şi nu prestează activităţi gospodăreşti, îi rămâne mult timp liber.

O altă categorie este aceea a copiilor care „omoară” timpul.

Dacă timpul liber zilnic se rezumă la 2-3 ore, cel de la sfârşitul săptămânii este mult mai intins; atunci copilul îşi poate planifica activităţi multiple. Acum se impune dirijarea elevului către o dozare eficientă a timpului, din partea şcolii, prin educator şi din partea familiei prin implicarea copilului în diverse activităţi cu caracter educativ dar şi relaxant (activităţi sportive, muzicale, artistice, etc) .

Orice activitate din timpul liber trebuie să aducă un beneficiu pentru minte şi trup, să fie diversificată, recreativă, fără aglomerare, respectând deviza: „timpul liber nu trebuie omorât”.

Ce poate face un copil la sfârşitul unei săptămâni? La început trebuie să se întrebe:

„Ce-mi este mai folositor?”

„ Să citesc o carte?”

„ Să mă plimb?”

„ Să vizionez programe TV?”

„ Să merg la un spectacol?”

„ Să ascult muzică?”

„ Să mă joc pe calculator?”

„ Să-mi vizitez bunicii?”

„ Să mă întâlnesc cu prietenii?” sau

„ Să ies in curte la joacă?”

Daca rolul educatorului a fost îndeplinit, copilul va şti să aleagă pentru a fi mulţumit deplin.

Lectura va fi buna dacă educatorul a făcut selecţia lecturilor, oferindu-i criterii de apreciere valorică, trezindu-i interesul prin comentarii la adresa unor personaje literare.

Spre deosebire de lectură, care face posibila diferenţierea dintre oameni, ca nivel de cultură, televizorul uniformizează culturile individuale, privându-le de originalitatea şi personalitatea atât de necesare. Emisiunile TV vizionate trebuie selectate şi totodată, respectate condiţiile de igienă a vizionării pentru evitarea consecinţelor nedorite.

EFECTELE MEDIA ASUPRA

DEZVOLTĂRII PERSONALITĂŢII PREŞCOLARULUI

             Pentru copiii din ziua de astăzi schimbarea este singura constantă din viaţa lor. Ei cresc într-o familie în care cuvântul de ordine este „supravieţuirea”. Sunt educaţi acum de maşinării care le vorbesc în locul părinţilor şi primesc explicaţii de la aparate sofisticate.

            Educaţia începută de la o vârstă fragedă are o mare relevanţă atunci când este făcută de persoane semnificative şi nu prin intermediul tehnologiei de ultimă oră

          Copilul aflat la o vârstă fragedă este uşor de manipulat şi influenţat.

El îşi ia modele de comportare din mediul lui apropiat copiind ceea ce vede ori aude în familie, la şcoală ori la televizor.

            Părinţii de multe ori se întreabă: Ce a modificat şi influenţat comportamentul  copilul? De ce copilul său a devenit atât de  neatent, irascibil,dezinteresat  şi violent? Unde au greşit în educaţia acestuia?

In ziua de astăzi copiii nu sunt educaţi numai într-un cadru organizat ori de către părinţi, ci sunt educaţi şi de maşinării care le vorbesc şi de la care primesc explicaţii sofisticate. Nu încerc să minimalizez sau să neg rolul pe care îl are televizorul,calculatorul, ci să trag un semnal de alarmă asupra influenţei negative pe care o are folosirea în exces a acestuia şi mai ales atunci când oferim libertate deplină copiilor în a urmări orice emisiune TV chiar dacă aceasta are o influenţă nocivă asupra personalităţii acestuia.  

Scenele violente, limbajul agresiv abundă în cadrul emisiunilor TV chiar şi unele desene animate care ar trebui să fie educative sunt presărate cu scene violente de unde copilul poate să-şi însuşească diferite tehnici de luptă. Această agresiune verbală şi psihologică  nu face altceva decât să influenţeze negativ comportamentul şi personalitatea copilului îl face să fie şi el mai agresiv să utilizeze uneori un limbaj neadecvat fără ca el măcar să realizeze acest lucru.

            Copiii aflaţi la o vârstă fragedă nu dispun de maturitatea psihică de a delimita binele de rău. Trebuie să comunicăm cu ei astfel încât să perceapă corect mesajul şi să le insuflăm interesul pentru ceea ce este frumos, adevărat, educativ şi interesant.

            Dintre efectele negative pe care le poate avea vizionarea îndelungată a unor emisiuni TV amintesc:

- diminuarea atenţie - scade capacitatea copiilor de a urmări o expunere ori o discuţie;

- memorie scurtă - incapacitatea de a reţine un mesaj transmis şi de a se exprima coerent;

- epuizarea minţii – copiii nu mai apelează la imaginaţia creativă ci la cea reproductiva (reproduc scene ori secvenţe vizualizate) ceea ce duce la diminuarea capacităţi lor creative;

- intoxicarea subconştientului – televizorul reuşeşte să condiţioneze anumite comportamente, dorinţe influenţând totodată şi mintea acestuia.

            Aceste sunt doar câteva exemple de influenţe pe care le poate avea televizorul asupra minţii şi comportamentului copiilor însă sperăm ca prin acţiunile prin activităţile noastre să reuşim să-i facem pe părinţi conştienţi de rolul, locul şi urmările nefaste pe care îl are televizorul asupra copilului.

            Prin expunerea sistematică la acte de cruzime şi scene violente, apare o desensibilizare emoţională, copilul se obişnuieşte cu astfel de scene, învăţând totodată să aplice scheme, comportamente agresive. Este necesar în aceste condiţii să aibă loc o „negociere” între părinţi şi copii în alegerea programelor TV favorite şi a jocurilor pe calculator educative.

            Este foarte important pentru părinţii şi bunici să înţeleagă că o educaţie corectă a copilului se realizează prin exemplu personal şi de aceea dacă noi ne vom petrece cea mai mare parte a timpului liber în faţa televizorului şi ei vor urma exemplul nostru. Pentru o dezvoltare normală a minţii copilului trebuie să ne dedicăm cea mai mare parte a timpului lor celor care au nevoie de sprijin şi suport, celor care trebuie să se dezvolte să crească, să se formeze ca şi om.

            Educaţia nu se realizează de televizor ci de către părinţi şi cadre didactice cei care au menirea de a-i călăuzi, de a-i învăţa limba, de a-i învăţa să gândească şi să simtă. Numai în colectivitate, prin socializare se pot stabili relaţii, copiii învaţă să socializeze şi să colaboreze. Jocul şi interacţiunea cu alţi copii constituie mediul ideal pentru dezvoltarea normală a minţii copiilor.

  

Bibliografie:

* Coaşan A., Vasilescu A.: ,,Adaptarea şcolară”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988

* Şincan E., Alexandru Gheorghe: ,,Şcoala şi familia”, Ed. ,,Gheorghe Cârţu Alexandru”, Craiova, 1993

Virgiliu Gheorghe, „Efectele micului ecran asupra minţii copilului”, Editura Prodromos, 2007