STRATEGII PENTRU O DEZVOLTARE SĂNĂTOASĂ A COPIILOR CU PROBLEME DE ATAŞAMENT

 Pictures qual2019 dec2019 8

                 

Sursa: http://www.reactiveattachment-disorder.com/2009_06_01_archive.html

Mary Dinsmore Ainsworth a fost un psiholog american-canadian ȋn domeniul dezvoltării copilului, cunoscut pentru activitatea sa în dezvoltarea teoriei atașamentului. Ea a conceput procedura denumită ,,Situație ciudată”, pentru a observa atașamentul emoțional timpuriu între un copil și îngrijitorul său primar. Ȋn urma acestui experiment,

 

                    Mary Ainsworth a dezvoltat o clasificare a atașamentului bazată pe comportamentul bebelușilor (de obicei între 10 și 13 luni) în prezența unui străin în timpul și după o scurtă separare de îngrijitorii lor primar:
     - Aproximativ 65% dintre copiii americani din clasa mijlocie sunt consideraţi a avea stil de atașament sigur cu îngrijitorii primari, în timp ce 35% prezintă un stil de atașament nesigur. Nu toți copiii care prezintă un atașament nesigur față de îngrijitorii primari sunt diagnosticați cu tulburare de ataşament fie pentru că nu au primit îngrijiri patologice, fie pentru că atașamentul lor nesigur nu este sever. Lipsa unui stil de atașament sigur îl afectează pe tânăr de-a lungul vieții; cu toate acestea, un atașament nesigur nu trebuie confundat cu o tulburare. Studiul de atașament al lui Mary Ainsworth este doar o sugestie a unei stări interne a vȃrstelor tinere, nu este un instrument de diagnostic pentru tulburările de atașament.
   -  Modelele comportamentale asociate cu atașamentele nesigure, cum ar fi stilurile de ataşament evitant și cel ambivalent, includ sentimentul de primejdie la separare și evitarea, sau mânia față de mamă la reuniune.
   - Modelele comportamentale asociate cu atașamentul sigur includ un anumit distres la separare, preferința pentru o mamă sau tată față de un străin și căutarea de confort din partea mamei sau tatălui la reuniune.

Cȃnd copilul dezvoltă un stil de ataşament nesigur, evitant sau ambivalent, vor exista consecinţe ȋn viaţa sa social-relaţională şi de cuplu, atunci cȃnd va atinge vȃrsta maturităţii.

Tulburarea de atașament apare atunci când un copil sub vârsta de trei ani suferă o traumă de viață timpurie precum abuzul, separarea de un părinte sau boala. Acestor copii le lipsește dragostea, confortul și hrănirea de care au nevoie și nu reușesc să formeze relații de iubire normale cu îngrijitorii lor primari.

Din aceste cauze poate întârzia dezvoltarea lor cognitivă și socială, afectându-le comportamentele și capacitatea lor de a forma relații mai târziu în viață.

                    Tulburarea de atasament este doar o parte din tulburările datorate traumelor ȋn dezvoltare, care acoperă toate problemele și problemele de dezvoltare rezultate în urma traumelor din viața timpurie, inclusiv tulburarea de atașament.
Se poate presupune că este asociată doar cu copiii adoptați sau copiii aflați în îngrijire. Deși există o corelație puternică, mulți alți copii fără acest fond sunt afectați.
Copiii cu tulburări de atașament sunt adesea diagnosticați greșit, deoarece multe dintre caracteristici sunt, de asemenea, observate în condiții precum autismul, opoziţionismul și ADHD.

Copiii care au experimentat traume precoce dezvoltă strategii sau comportamente care să îi ajute să supraviețuiască. Acestea pot include:

  • Nu se aşteaptă la a primi îngrijire și confort, semn cunoscut sub numele de forma inhibată a ataşamentului de tip reactiv
  • Copilul este neadecvat (ca manifestare) afectuos și familiar față de necunoscuți, semn cunoscut sub denumirea de forma dezinhibată a ataşamentului de tip reactive
  • Suferință intensă atunci când sunt despărțiți de îngrijitor, dar totodată şi rezistenţă şi respingere la contact atunci când îngrijitorul revine, semn cunoscut ca atașament anxios-ambivalent.
  • Contact vizual slab.
  • Dificultate de a arăta afecțiune.
  • O aversiune la atingere și afecțiune fizică.
  • Exagerat de solicitant sau ,,agățat”.
  • Lipsa gândirii ȋn termeni de cauză / efect.
  • Probleme de control și de exprimare a furiei, uneori violenta.
  • Nevoia de a fi ȋn control.
  • Obiceiuri alimentare neregulate, dezordonate.
  • Eșecul de a arăta remușcări sau regret după ce s-a comportat meadecvat.
  • Anormal de sociabil sau superficial.
  • Spune minciuni sau fură
  • Pune întrebări caracterizate prin non-sens, repetat sau discută neîncetat
  • Pseudo maturitate
  • Stimă de sine scazută

Copiii cu probleme legate de atașament au avut experiențe care i-au învățat că lumea nu le va înțelege nevoile și nici nu îi va păstra fizic sau emoțional în siguranță.

Prin urmare, mulți au învățat că trebuie să își asume controlul absolut pentru a supraviețui. Renunțarea la acest control creează un nivel de anxietate debilitant pentru acești elevi, care are un impact dramatic asupra capacității lor de a funcționa la școală, întrucât nu este posibil pentru aceștia să-și orienteze simultan eforturile către autoprotecție și spre învățare.

Una dintre cheile muncii pedagogice cu elevii cu probleme legate de atașament este de a oferi elevului posibilitatea de a alege și un sentiment de control, deși în limitele stabilite de adulții responsabili (libertatea în limite).
Deși mulți elevi cu atașament perturbat interpretează lumea ca fiind incapabilă să-i păstreze în siguranță, unii inconștient presupun că incapacitatea lumii de a avea grijă de ei indică de fapt că nu merită să fie îngrijiți. Acești elevi pot încerca să creeze experiențe care „dovedesc” aceste credințe ca fiind adevărate. În unele dintre aceste cazuri, elevii vor încerca să recreeze experiențe de abuz, neglijare sau abandon de către alții, provocând reacții de furie, ură sau intoleranță. Dacă aceștia reușesc să faciliteze furia, comportamentul abuziv sau abandonul adulților, elevul ȋşi va confirma credinţa că el este de ,,neiubit”, că nu merită iubire”.

 Eforturile școlii și ale clasei de a modela sentimentul de încredere al copilului în oameni trebuie să fie ghidate de calm, curiozitate și empatie, precum și de refuzul de a fi atraşi în eforturile inconștiente ale copilului de a-i determina pe oameni să îl respingă, ȋnfuriindu-i.

Strategii pentru educatori ȋn stimularea unei dezvoltări sănătoase la copiii cu tulburări de ataşament:

 

  • Modelaţi relații sociale sănătoase ȋn clasşi ȋn şcoală
  • Învațaţi elevul modalități pozitive de a interacționa cu ceilalți (abilități sociale)
  • Oferiţi oportunității elevului să lucreze cu colegii care vor modela abilități sociale adecvate
  • Interacționați deseori cu elevul pentru a monitoriza interacțiunile sale sociale
  • Ȋntăriţi capacitatea elevului pentru a demonstra abilități sociale adecvate, pozitive
  • Interveniți timpuriu și intens
  • Faceți-vă timp pentru a petrece discuția și ascultarea elevului
  • Fiţi empatic și hrănitor; fiți atenți la răspunsul lor la răbdarea dvs. și răspundeți în consecință (adică, dacă elevul devine neliniștit ca răspuns la faptul că ȋi puneți mâna pe umăr, încercați în schimb gestul ,,high-five”)
  • Învațați cât puteți despre problemele legate de atașament și atașament; acești copii pot fi foarte provocatori și, cu cât îi înțelegeți mai mult, cu atât mai eficient și mai angajat puteți fi în relația dvs. cu ei
  • Faceți-vă timp pentru a înțelege motivația care stă la baza comportamentului elevului; consultați personalul de educație specială al școlii dvs. sau specialiștii în comportament despre efectuarea unei analize funcționale a comportamentului dacă nu este prezentă motivația copiilor
  • Interacționați cu acești elevi pe baza vârstei lor emoționale; unii dintre acești copii și adolescenți pot fi „blocați” într-o vârstă mai tânără de dezvoltare emoțională și nu au abilitățile pentru a-și „trăi vârsta”
  • elevii cu preocupări legate de atașament sunt adesea confuzi despre comportamentele și emoțiile potrivite; modelează în orice moment comportamentul și emoțiile sănătoase și adecvate
  • Fiţi consecvent, repetitiv și previzibil
  • Oferiţi-i elevului oportunități ample de a lua alegeri autentice pentru a-și promova nevoia de control; permite libertatea, dar în limitele stabilite de adulții responsabili
  • Oferiţi laude concrete, specifice și autentice; fiți conștienți de faptul că prea multă laudă poate fi primită cu scepticism și neîncredere.
  • Oferiți câteva recompense care nu depind de realizările elevului.
  • Răspundeți în mod constant și calm la un comportament inacceptabil; abordați elevul cu o voce liniştită, ȋncepȃnd discursul cu „De fapt, ar fi mai bine să…”
  • Disciplinați elevii cu consecințe naturale / logice; evitați consecințele care perpetuează sentimentul negativ de sine al studentului
  • Ajutaţi elevii să recunoască interacţiunile neadecvate social (adică atrageți atenția asupra comentariilor necorespunzătoare atunci când apar, opriți o activitate atunci când se întâmplă interacțiuni sociale necorespunzătoare)
  • Adresați-vă interacțiunilor sociale necorespunzătoare în privat cu elevul, mai degrabă decât în fața semenilor săi
  • Comunicați preocupările dvs. cu privire la dificultățile sociale ale elevului cu familia, alți membri din personalul școlii etc.
  • Nu acordaţi a doua sau a treia șansă unui elev care se comportă greșit; în schimb, explicați-i „văd că nu eşti pregătit să faci ….” și apoi oferiți o consecință logică
  • Utilizați umorul pentru a devia comportamentul provocator
  • Când elevul se comportă greșit, nu întrebați „ai făcut…”, „de ce ai făcut…” ce ai făcut ... ” cȃnd elevul se comportă greșit, încercați să spuneți„ văd că ai nevoie de ajutor cu… ”; această strategie ajută la promovarea capacității autoreflective
  • Dacă elevul se comportă într-un mod care provoacă furia în dvs., denumiţi-i comportamentul și spuneţi elevului cum vă simţiţi ȋn relaţie    cu comportamentul său; arataţi un grad ușor de furie timp de 30 de secunde (mai puțin dacă nu pot tolera 30 de secunde), apoi schimbaţi tonul vocii într-unul de asigurare și acceptare; acest lucru îl va ajuta pe copil să-și dezvolte o capacitate de rușine sănătoasă, să vadă emoțiile care se potrivesc cu o afectare adecvată și să vadă că nu o să-i faci rău sau că o să-l părăsești din cauza comportamentului său
  • Dacă elevul demonstrează granite şi limite fizice slabe sau sociabilitate nediscriminatorie (adică îmbrățișează pe oricine intră în clasă, la orice moment, spre exemplu), evitați să le ţineţi o ,,predică”; mai degrabă, oferiţi o sugestie blândă pentru limitele corespunzătoare „de ce nu mai bine să strângi mâna directorului când ni se alătură?”
  • Aveți răbdare și înțelegere și amintiți-vă că elevul acționează dintr-un loc de frică și cu o credință adevărată a inutilității sale și a lipsei de merit de a fi iubit; de fiecare dată când reușesc să îndepărteze oamenii de comportamentul lor, viziunea lor despre sine este în continuare confirmată şi mai înrădăcinată.
  • Asigurați-vă că şi dvs. căutați sprijin personal din partea celorlalți atunci când aveți de-a face cu comportamente legate de atașament; aceste comportamente pot evoca o serie de emoții în personalul școlii
  • Fiţi şi căutaţi partener ȋn părinții / tutorii acestor elevi şi ȋn profesioniștii din domeniul sănătății mintale atunci când lucraţi cu elevi cu comportamente legate de atașament; fără parteneriat puternic, eforturile acestor copii de a „despărți” (punându-l pe un adult ȋmpotriva altuia) pot avea succes și încercările de intervenție ȋn sprijinul copilului sunt sabotate inconştieint chiar de către copil.

BIBLIOGRAFIE SI RESURSE WEB