Necesitatea abordării formării iniţiale este dictată de realitatea spaţiului european comun faţă de învăţământul superior, constituind un deziderat al implementării unei reforme de calitate. În aria problematicii extrem de complexe a educaţiei, pregătirea iniţială a cadrelor didactice ocupă locul central, deoarece aici se reflectă calitatea, profesionalismul, viziunea politicii educaţionale, finalitatea educaţiei.
Deseori ne adresăm întrebarea: Prin ce conţinuturi, strategii, metode se proiectează atingerea lor, cu ce resurse şi în ce condiţii?
Sistemele de educaţie implică anumite componente care au statut de factori fundamentali în formarea iniţială a cadrelor didactice. Problematica pregătirii cadrelor didactice în formarea iniţială a constituit şi constituie un centru de interes în dezbaterile asupra educaţiei.
Conceptul de „formare” defineşte o acţiune socială vitală, esenţială care integrează, printre altele, educaţia, instruirea şi învăţământul fără a se reduce la acestea. Evoluţia formării iniţiale a cadrelor didactice înregistrează trei momente semnificative din perspectiva teoriei şi a managementului educaţional: „formarea” din perspectiva filosofiei aristotelice; „formarea” în sensul pedagogiei clasice care prelungeşte acest proces şi la nivelul educaţiei adulţilor; „formarea” înţeleasă în sensul pedagogiei moderne şi postmoderne, care evidenţiază importanţa integrării pregătirii socioprofesionale la nivelul unor modele strategice specifice educaţiei permanente. Formarea iniţială a cadrelor didactice trebuie să se realizeze în contextul unei strategii clare, transparente şi flexibile.
O strategie europeană comună în elementele sale fundamentale, cu aspecte nuanţate în contextele naţionale, ar fi o cerinţă fundamentală a mileniului al III-lea. Principalele argumente ale acestei idei sunt:
- necesitatea dezvoltării unei culturi europene care să cuprindă în sine elementele esenţiale ale culturii naţionale, creându-se condiţii pentru păstrarea elementelor de specificitate în fiecare dintre spaţiile naţionale;
- dezvoltarea educaţiei în plan european implică dezvoltarea tuturor sistemelor naţionale ale educaţiei armonizate;
-educaţia în sine trebuie să servească dezvoltării tuturor statelor europene;
- este necesară deschiderea „graniţelor” (fizic şi moral) pentru fiecare cetăţean al Europei;
- este necesară dezvoltarea unei societăţi a învăţării unei lumi, a păcii prin mijloacele educaţiei.
Toate acestea sunt posibile prin dezvoltarea unui sistem comun de valori şi educaţia este capabilă să realizeze acest lucru dacă reformele educaţionale sunt corelate, dacă actorii principali ai activităţii educaţionale sunt formaţi în acelaşi spirit, cu un profil de competenţe esenţiale comune.
Profesorul trebuie să fie înţeles ca „partener adult” al formării educabilului.
Profesorul este un manager, un manager educaţional, cu un set de competenţe generale, similare oricărui alt manager şi comune oriunde în lume, ce ar exercita profesiunea.
Privită din perspectiva următorilor ani, formarea iniţială a cadrelor didactice este menită să asigure:
- înţelegerea modalităţilor prin care, în procesele didactice, ideile, comportamentele indivizilor se interinfluenţează într-un sens profitabil pentru toţi cei care participă, direct sau indirect, pe termen lung, la procesele educaţionale;
- crearea de către specialişti şi înţelegerea de către cei interesaţi – manageri, salariaţi – a unor teorii psihopedagogice, psihosociologice;
- înţelegerea modului în care se realizează diverse procese de grup
- aderarea la grup, roluri, norme, factori de coeziune, gândire de grup, performanţe de grup;
- conturarea unui comportament prosocial activ, necesar în viitoarea societate bazată pe cunoaştere;
- dezvoltarea rolului cunoaşterii de sine şi a cunoaşterii reciproce ca premisă pentru formarea unei atitudini cert profesionale în cariera didactică;
- alegerea şi utilizarea adecvată scopurilor propuse, a celor mai adecvate metode de instruire (individuale sau de grup, active sau pasive);
- responsabilizarea socială şi culturală deopotrivă a formatorilor, dar şi a cursanţilor;
- dezvoltarea unei etici profesionale specifice meseriei de cadru didactic;
- conturarea în timp a unei abordări multiculturale în realizarea proceselor educaţionale ca urmare a luării în considerare în mod constructiv a diversităţii culturale.
Tendinţele europene, orientate spre profesionalizarea carierei didactice, spre creşterea statutului social al profesiei şi egalizarea şanselor de reuşită socială şi profesională a acestei categorii de cadre didactice au determinat revizuirea instituţională a sistemului de formare.
Apariţia, instituţiilor cu misiune clar definită – formarea iniţială în sistem de învăţământ superior– a reprezentat o soluţie profitabilă pentru acest segment educaţional.
Schimbările instituţionale, în sensul formării iniţiale a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi primar în universităţi, sunt ireversibile.
Sunt de remarcat unele elemente de specificitate care definesc formarea iniţială a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi primar pe baza unor fundamentări sociale, psihologice şi pedagogice, dintr-o perspectivă modernă şi eficientă, adaptată exigenţelor şi tendinţelor contemporane ale sistemelor de învăţământ europene:
- respectarea termenelor şi a condiţiilor impuse de standardele internaţionale;
- compatibilizarea sistemului de formare iniţială a cadrelor didactice în învăţământul preşcolar şi primar cu structurile instituţionale de nivel exclusiv universitar;
- evoluţiile intervenite în sistemul de încadrare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar (metodologia privitoare la ocuparea posturilor didactice vacante din învăţământul preuniversitar etc.).
Scopul formării profesionale a cadrelor didactice constă în cultivarea unei personalităţi profesionale şi culturale, care să răspundă eficient demersului educaţional şi cultural contemporan al individului, naţiunii şi umanităţii, al ţării şi societăţii .
Cooperarea dintre instituţiile de formare iniţială a profesorilor şi şcolii este realizată astfel:
• prin intermediul practicii pedagogice efectuată de către studenţii colegiilor şi ai universităţilor în cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar;
• prin participarea cadrelor didactice universitare la elaborarea curriculumul-ui pe discipline;
• prin participarea la pregătirea şi desfăşurarea examenelor de bacalaureat;
• prin pregătirea şi desfăşurarea olimpiadelor şi a altor concursuri republicane destinate elevilor din licee şi şcoli.
Din analiza sistemelor de formare iniţială a cadrelor didactice în Belgia. Spania, Portugalia, Italia, Danemarca, Franţa etc. sunt deduse următoarele:
- programele de pregătire iniţială urmăresc şi au drept finalitate formarea unor competenţe de bază, specifice profesiei didactice;
- formarea iniţială presupune abilitatea studenţilor cu un ansamblu de cunoştinţe şi capacităţi-cheie, deprinderi elementare pentru munca în şcoală;
- necesitatea formării cadrelor didactice ca factori activi în procesul de învăţare, actori care învaţă şi se formează permanent;
- pregătirea nu mai este înţeleasă doar ca formare iniţială, este necesară transformarea educaţiei clasice în care accentul este pus pe formarea iniţială în educaţia permanentă, pe tot parcursul vieţii, punând accent pe educaţia legată de activitatea profesională şi pe învăţarea individuală.
Ca tendinţe în formarea iniţială a cadrelor didactice s-au dedus:
- orientarea spre profilul de competenţe al unui cadru didactic eficient ca o cerinţă a actului educaţional; - implementarea unei strategii destinate formării iniţiale a cadrelor didactice;
- stabilirea factorilor de stimulare a interesului formabililor faţă de propria lor formare; - implicarea personalului didactic într-o măsură mai mare în procesul de luare a deciziilor referitoare la programele şi cursurile de formare;
- elaborarea/stabilirea unor metodologii inovatoare de formare iniţială a cadrelor didactice; - creşterea duratei activităţilor de perfecţionare, îndeosebi a celei pentru aplicări practice;
- transferarea acţiunilor de formare în unităţile şcolare.
De asemenea, sunt determinate şi unele condiţii de asigurare în formarea iniţială a cadrelor didactice cum ar fi:
- apropierea obiectivelor curriculum-ului universitar de specificul culturii organizaţonale a şcolii;
- definirea standardelor profesionale (disciplinare şi pedagogice);
- o diviziune coerentă a muncii între formarea de specialitate şi cea practică – în mediul profesional;
- colaborarea în perioada formării iniţiale dintre formatorii universitari şi practicienii de teren;
- metode de învăţare (formare cu un pronunţat caracter „clinic” (ce au în vedere singularitatea şi complexitatea contextelor şi situaţiilor din mediul educaţional).
Prin urmare, putem menţiona că nu mai poate fi vorba despre un cadru didactic universal valabil, că profesorul se desăvârşeşte profesional pe întreg parcursul activităţii sale didactice, formarea iniţială reprezentând nu doar acumularea cunoştinţelor şi deprinderilor de bază necesare, ci mult mai mult.
Aşadar, se poate afirma că viitorul profesiei didactice va sta sub semnul reconsiderării sistemului de formare iniţială a serviciilor specifice de asigurare a calităţii acestor procese.
Bibliografie:
1. Dumitriu C. Strategii alternative de evaluare, modele teoretico-experimentale. - Bucureşti: E.D.P. 2003.
2. Iucu R., Pocurari O. Formarea profesională iniţială şi continuă. - Bucureşti: Colecţia Educaţia 2000, Editura Humanitas Educaţional, 2001.
3. Iucu R. Formarea cadrelor didactice: sisteme, politici, strategii. - Bucureşti: Editura Humanitas Educaţional, 2004.
4. Niculescu R.M. Pregătirea iniţială psihologică, pedagogică şi metodologică a profesorilor. Editura Universităţii Transilvania, 2002.
5. Perrenoud Ph. Formation initiale des maitres et professionnalisation du metier. http://.unige.cf/fapse/SSE/teachers/perrenoud.