Autoeficiența este credința pe care o avem în propriile noastre abilități, în special capacitatea noastră de a face față provocărilor care ne sunt prezente și de a finaliza cu succes o sarcină (Akhtar, 2008). Autoeficacitatea generală se referă la convingerea noastră generală în capacitatea noastră de a reuși, dar există și mai multe forme specifice de autoeficiență (de exemplu, academice, parenting, sport).
Deși autoeficacitatea este legată de sentimentul nostru de valoare sau de valoare ca om, există cel puțin o distincție importantă.
Potrivit psihologului Albert Bandura, care a propus inițial conceptul de auto-eficienţă, aceasta este o judecată personală despre „cât de bine poate executa o persoană cursul unei acțiuni necesare pentru a face față situațiilor potențiale”.
Psihologii au studiat autoeficacitatea din mai multe perspective, remarcând diverse căi în dezvoltarea acesteia; dinamica autoeficienței și a lipsei acesteia, în multe setări de fapt diferite; interacțiunile dintre autoeficiență și autoconcepție (percepţie de sine); comportamente care contribuie la formarea, la creşterea sau la distrugerea autoeficienței.
Autoeficiența nu are o natură generală ci se referă la domenii specifice. Bandura atrage atenția asupra faptului că un subiect se poate percepe foarte eficient într-un anumit comportament sau situație și puțin eficient în alte situații. De exemplu, o persoană are expectanța succesului în profesie, dar are expectanța eșecului în viata personală. Acest exemplu stă la baza diferențierii între autoeficiența globală (credința în obținerea succesului / eșecului în majoritatea situațiilor) și cea specifică unei situații particulare. Auto-eficiența poate acționa și ca un factor motivațional ce orientează persoana spre atingerea scopurilor propuse, spre delimitarea intereselor (Lee & Bobko, 1994)
Termenul de „autoeficiență” nu este folosit la fel de des în cultura genrală, precum stima de sine, încredere, demnitate de sine etc., dar este un concept bine cunoscut în psihologie.
Există cȃteva modele teoretice pentru acest concept, dintre care cel mai cunoscut este modelul lui Albert Bandura
Teoria psihologică a autoeficienței a apărut initial din cercetările lui Albert Bandura. El a observat că există un mecanism care a jucat un rol imens în viața oamenilor şi care, până la acel moment, nu fusese cu adevărat definit sau observat în mod sistematic. Acest mecanism a fost credința că oamenii au capacitatea lor de a influența evenimentele din propriile lor vieți.
Bandura a propus că autoeficiența percepută de către un individ influențează ceea ce comportamentul său de adaptare iniţiază atunci când individul ȋntâmpină stres și provocări, şi determină cât de mult efort va fi cheltuit pentru a atinge obiectivele proprii și pentru cât timp vor fi urmărite acele obiective (1999).
Bandura a considerat că autoeficiența este o trăsătură de auto-susținere; atunci când o persoană este determinată să lucreze problemele sale în termenii săi, câștigă experiențe pozitive care, la rândul lor, îi cresc și mai mult eficacitatea de sine.
Bandura a identificat, de asemenea, patru surse de autoeficiență:
- Experiențele de succes;
- Experiențele văzute prin ochii altora/virtuale;
- Persuasiunea verbală;
- Stările emoționale și fiziologice (Akhtar, 2008).
Experiențele de succes se referă la experiențele pe care le dobândim atunci când ne asumăm o nouă provocare și reușim. Cel mai bun mod de a învăța o abilitate sau de a ne îmbunătăți performanța prin practică; o parte din motivul pentru care funcționează atât de bine este că ne învățăm pe noi înșine că suntem capabili să dobândim noi abilități.
Experiența virtuală este - destul de simplu - având un model de rol de observat și de imitat. Când avem modele pozitive care prezintă un nivel sănătos de autoeficiență, este probabil să absorbim unele dintre acele credințe pozitive despre sine.
Experiențele diverse pot proveni dintr-o gamă largă de surse, inclusiv părinți, bunici, mătuși și unchi, frați mai mari, profesori și personal administrativ, antrenori, mentori și consilieri.
Factorul de persuasiune verbală descrie impactul pozitiv pe care cuvintele noastre îl pot avea asupra autoeficienței cuiva; astfel, spunându-i unui copil că este capabil și trebuie să facă față oricărei provocări înaintea ei, o poate încuraja și motiva, precum și adăugarea la creșterea ei tot mai mare în propria capacitate de a reuși.
În sfârșit, stările emoționale și fiziologice se referă la importanța contextului și a sănătății și a stării de bine în dezvoltarea și menținerea autoeficienței. Este dificil să ai un nivel sănătos de bunăstare atunci când te lupți cu anxietatea sau depresia sau dacă te lupți cu o stare gravă de sănătate - desigur, nu este imposibil, dar cu siguranță este mult mai ușor să îți sporești autoeficacitatea atunci când ești sănătos și ȋn siguranţă.
James Maddux, a sugerat că poate exista o a cincea sursă principală de autoeficiență: experiențe imaginare sau vizualizare. Exercițiile care ne permit să ne imaginăm în detaliu succesul viitor ne ajută să construim credința că reușita este într-adevăr posibilă. Dacă depășești provocarea din fața ta și îți îndeplinești obiectivele te simți atât de ȋn real încât poți ,,gusta” experienţa, inclusive gustul poate fi trait imaginar ca fiind real. Avȃnd o astfel de experienţă este greu după aceea să nu te simți împuternicit și capabil.
Pentru a vă îmbunătăți eficacitatea de sine sau a copiilor cu care lucraţi., ar trebui să vă concentrați pe certitudinea că aveți oportunitățile de care aveți nevoie pentru a stăpâni abilități dificile și a finaliza sarcini provocatoare, găsind modele pozitive, ascultând oamenii încurajatori și motivați despre viața și îngrijirea sănătății dvs. mintale.
Deși impactul vizualizării nu este la fel de bine stabilit ca pentru celelalte patru surse, nu poate fi rău să-l încercăm.
Autoeficienţa afectează fiecare domeniu al efortului uman. Prin determinarea credințelor pe care o persoană le deține cu privire la puterea sa de a afecta situații, influențează puternic atât puterea pe care o persoană trebuie să o înfrunte în mod competent, cât și alegerile pe care o persoană le are cel mai probabil. Aceste efecte sunt deosebit de aparente și convingătoare în ceea ce privește comportamentele care afectează sănătatea
Auto-eficacitatea (autoeficienţa), ca stare trăită de individ, nu este o imagine de sine, o valoare de sine sau orice altă construcție similară. Adesea i se atribuie aceeași semnificație ca variabile ca acestea, împreună cu încrederea, respectul de sine sau optimismul; cu toate acestea, are o definiție ușor diferită de oricare dintre aceste concepte conexe.
Ce diferențiază autoeficiența de celelalte constructe de „sine”:
Autoeficiență şi stima de sine
Stima de sine este conceptualizată ca un fel de sentiment general sau general al valorii sau valorii cuiva. În timp ce respectul de sine este concentrat mai mult pe „a fi” (de ex., Sentimentul că ești perfect acceptabil așa cum ești), autoeficiența este mai mult concentrată pe „a face” (de ex., Sentimentul că ești în dificultate).
Valoarea ridicată de sine poate îmbunătăți cu siguranță simțul autoeficacității cuiva, la fel cum autoeficiența ridicată poate contribui la simțul valorii sau valorii generale a cuiva, dar cele două reprezintă construcții separate.
Autoeficiență și autoreglare
Întrucât autoeficiența este legată de conceptul de autocontrol și de capacitatea de a-ți modula comportamentul pentru a-ți atinge obiectivele, ea poate fi uneori confundată cu autoreglarea.Sunt legate, dar totuşi sunt concepte separate.
Autoreglarea se referă la „gândurile, sentimentele și acțiunile generate de individ, care sunt concepute sistematic pentru a afecta învățarea persoanei” (Schunk și Zimmerman, 2007), în timp ce autoeficiența este un concept mai strâns legat de abilitățile auto-percepute de către un individ.
Cu alte cuvinte, autoreglarea reprezintă mai mult o strategie pentru atingerea obiectivelor cuiva, în special în ceea ce privește învățarea, în timp ce autoeficiența este credința că el sau ea poate avea succes.
Cele două structure pot fi dezvoltate simultan - în special prin modelare - dar rămân construcții distincte (Schunk și Zimmerman, 2007).
Autoeficiența și motivația
În mod similar, deși autoeficacitatea și motivația sunt profund legate între ele, ele sunt, de asemenea, două construcții separate. Autoeficiența se bazează pe credința individului în propria capacitate de a realiza, în timp ce motivația se bazează pe dorința individului de a realiza. Cei cu autoeficiență ridicată au adesea motivație ridicată și invers, dar nu este o concluzie anterioară.
Cu toate acestea, este adevărat că atunci când un individ își câștigă sau își păstrează autoeficiența prin experiența succesului - oricât de mic - în general obțin un impuls în motivația de a continua să învețe și să progreseze (Mayer, 2010). Relația poate funcționa și în cealaltă direcție pentru a crea un fel de ciclu de succes; atunci când un individ este extrem de motivat să învețe și să aibă succes, are mai multe șanse să își atingă obiectivele, oferindu-le o experiență care contribuie la autoeficacitatea generală a persoanelor.
Autoeficiența și rezilienţa
În timp ce experiențele de succes constituie cu siguranță o mare parte din dezvoltarea autoeficienței, există loc și pentru eșec. Cei cu un nivel ridicat de autoeficiență nu numai că au mai multe probabilități de a reuși, dar, de asemenea, sunt mai predispuși să recupereze și să se recupereze din eșec.
Aceasta este abilitatea central a rezilienţei și este influențată foarte mult de autoeficiență.
Auto-eficienţa şi ȋncrederea
În cele din urmă, autoeficiența este, de asemenea, legată de încredere, dar nu sunt același lucru; în cuvintele lui Albert Bandura, „Încrederea este un termen nescris care se referă la puterea credinței, dar nu specifică neapărat despre ce este certitudinea ... Autoeficiența percepută se referă la credința în capacitățile de agent, care poate produce niveluri de realizare date” (1997, p. 382 ).
La fel ca în respectul de sine și motivație, autoeficiența și încrederea pot funcționa într-un ciclu pozitiv: cu cât o persoană este mai încrezătoare în abilitățile sale, cu atât este mai probabil să reușească, ceea ce îi oferă experiențe pentru a-și dezvolta autoeficacitatea. .
Această autoeficiență ridicată, la rândul său, îi conferă mai multă încredere în sine și, tot aşa, mai departe.
Autoeficiența în învățare și educație
Auto-eficacitatea a fost probabil cea mai studiată în contextul clasei de elevi / studenţi. Există un motiv bun pentru acest lucru, deoarece autoeficacitatea este ca multe alte trăsături și abilități - cel mai bine dezvoltată de timpuriu pentru a culege beneficiile complete ȋn viaţa adultă.
S-a acordat o atenție deosebită modului în care profesorii pot stimula cel mai eficient autoeficacitatea elevilor lor și îi pot ajuta să învețe, să muncească, să se joace și să comunice cu ceilalți într-un mod sănătos și productiv.
Se dovedește că una dintre cele mai bune metode de a spori autoeficacitatea la cei pe care îi înveți sau ai conduce este să te asiguri mai întâi că ai un sentiment propriu sănătos de autoeficiență.
Dezvoltarea autoeficienței profesorului
Predarea este o astfel de profesie, în care este cu adevărat un element necesar acela de a avea un puternic sentiment de auto-eficacitate. La urma urmei, este nevoie de acest sentiment pentru a face față zilnic şcolarilor tineri, energici și / sau adolescenţilor ȋn plină revoluţie hormonală.
Astfel autoeficacitatea este un factor natural de protecție împotriva încordării la locul de muncă, a stresului locului de muncă și stării de burn-out profesional. Nivelurile ridicate de stres la locul de muncă sunt puternic legate de burn-out (sindromul de epuizare profesională), dar autoeficiența ridicată acționează ca o barieră eficientă între stresul locului de muncă și burn-out (Schwarzer & Hallum, 2008).
Cercetările privind autoeficacitatea cadrelor didactice sugerează că există șase componente ale conceptului care acționează ca un tampon între stresul predării și epuizarea profesională a profesorilor:
- modul de a da instrucţiuni, eficienţa modalităţii;
- adaptarea educației la nevoile individuale ale studenților;
- motivarea elevilor;
- păstrarea disciplinei;
- cooperarea cu colegii și părinții;
- mecanisme de a face față schimbărilor și provocărilor (Skaalvik și Skaalvik, 2007).
În general, atunci când profesorii cred în capacitatea lor de a instrui eficient elevii, de a adapta lecțiile la nevoile individuale ale elevilor etc., aceștia au un nivel ridicat de autoeficiență generală legată de predare.
BIBLIOGRAFIE SI RESURSE WEB
· https://www.90min.com/posts/6511140-ole-gunnar-solskjaer-hails-man-utd-s-best-performance-of-the-season-against-tottenham
· http://www.quotemaster.org/self+knowledge
· https://biblioteca.regielive.ro/referate/pedagogie/rezilienta-252680.html
· https://positivepsychology.com/self-efficacy/
· https://www.concursurilecomper.ro/rip/2014/martie2014/48-BurciuElena-Autoeficienta_perceputa.pdf
· Aguilar, E.(2016), The Art of Coaching Teams. Building Resilient Communities That Transform Schools, San Francisco CA:Jossey-Bass A Wiley Brand
· Bass, B.M., Riggio, R.E., (2005), Transformational Leadership, Mahwah, NJ: Lawrence ErlbaumAssociates Inc.
· Lee, C.; Bobko, Ph.; Self-Efficacy Beliefs: Comparison of Five Measures, Journal of Applied Psychology, vol. 79, nr. 3
· Miriam Akhtar (2008), What is Self-Efficacy? Bandura’s 4 Sources of Efficacy Beliefs, http://positivepsychology.org.uk/self-efficacy-definition-bandura-meaning/
· Skaalvik și Skaalvik, (2007),Teacher self-efficacy and teacher burnout: A study of relations, https://www.researchgate.net/publication/222821947_Teacher_self-efficacy_and_teacher_burnout_A_study_of_relations_Teaching_and_Teacher_Education_264_1059-1069
· Schunk și Zimmerman, (2007), Influencing children’s self-efficacy and self-regulation of reading and writing through modelinghttp://libres.uncg.edu/ir/uncg/f/D_Schunk_Influencing_2007.pdf
· Schwarzer, R., & Hallum, S. (2008). Perceived teacher self-efficacy as a predictor of job stress and burnout: Mediation analyses. Applied Psychology, 57 (s 1), 152-171.
· http://htmi.com.my/management-training/