Orbirea la culoare

În orbirea totală la culoare, care se pare că este o vedere pură a bastonaşelor, toate  lungimile de undă și toate amestecurile diferă doar în ceea ce privește luminozitatea și nu există diferențe de nuanță. Pentru a se potrivi cu toate părțile spectrului, este necesară o singură componentă, iar aceasta poate avea orice lungime de undă în spectrul vizibil al observatorului. Indivizii complet orbi la culori sunt foarte rari. Relativ frecvente la bărbați sunt orbirea la roșu-verde, caracterizaţi de confuzie între verde şi maro și de roz cu albastru pal. În experimentul de amestecare a  culorilor, persoana oarbă la roşu-verde are nevoie de doar două componente, una din jumătatea roșie a spectrului și una din jumătatea albastră. Cu aceste două, amestecate în proporții diferite, el poate potrivi fiecare nuanță și saturație. În amestecarea culorilor, ochiul orb la roșu-verde este dicromatic, iar ochiul normal este tricromatic.

Teoria Young-Helmholtz asupra vederii în culori, adică a vederii conului, pornește de la faptul că trei componente sunt suficiente pentru a produce toate culorile, inclusiv albul. Aceasta presupune existenţa unor receptori separaţi pentru trei răspunsuri de culoare primară, roșu, verde și albastru sau violet. Se presupune că vederea dicromatică nu ar avea unul dintre aceste trei răspunsuri primare, de obicei roșu sau verde. Prin urmare, orbirea la roșu-verde ar trebui să aibă două forme, orbire roșie și orbire verde. Această așteptare este evidenţiată experimental prin amestecarea culorilor, în special prin potrivirea galbenului spectral cu un amestec roșu-verde, deoarece unele persoane oarbe la culoare, numite  protanope,  necesită o cantitate nejustificată de roșu, adică sunt relativ insensibile la razele roșii, în timp ce altele, deuteranope, sunt relativ insensibile la verde. Curba de luminozitate a spectrului este aproximativ aceeași pentru normali și deuteranopi, în timp ce pentru protanopi roșu este mai puțin luminos decât în mod normal. Unele persoane care posedă vedere tricromatică sunt de acord cu protanopii în considerarea capătului roșu al spectrului ca fiind lipsit de strălucire și există o anumită gradaţie între normali și protanopi în acest sens. Probabil protanopul combină două defecte ale vederii  color,  una constând în sensibilitate scăzută la roșu și cealaltă constând în reducerea vederii tricromatice la una dicromatică. Această interpretare a protanopiei face posibilă îndreptăţirea unui fapt care este incompatibil cu teoria Young-Helmholtz - faptul că vederea dicromatică, în privinţa mărturiei directe, se referă la vederea galben-albastră. Câteva persoane au fost testate şi s-au dovedit a fi oarbe la roșu-verde într-un singur ochi și capabil, prin urmare, pentru a face o comparație directă a senzațiilor de culoare a ochiului dicromatic cu cel tricromatic. În vederea dicromatică, conform rapoartelor lor, jumătatea roșu-portocaliu-galben-verde a spectrului nu este redusă nici la nuanțe de roșu, nici la nuanțe de verde, așa cum precizează teoria Young-Helmholtz, ci la nuanțe de galben. Această descriere a dicromatismului este confirmat de ochiul normal în vederea indirectă. Un stimul roșu sau verde, care a fost strămutat treptat de la fovee spre periferie, își pierde nuanța roșie sau verde și se unește într-un galben mat înainte de a deveni în cele din urmă incolor în apropierea periferiei extreme. La o anumită distanță de fovee galbenul și albastrul îşi păstrează nuanțele lor, în timp ce atât roșul cât şi verdele apar ca un galben mat.

Figura 1

Figura 1 reprezintă triunghiul de amestec al culorilor, modificat pentru a evidenţia amestecul unui verde și albastru saturate ideal și a unui ușor purpuriu. Culorile  spectrului sunt aranjate în ordine pe linia continuă, iar violetul de-a lungul liniei punctate. În interiorul liniei continue sunt situate  culori mai puțin saturate, iar în exterior sunt  culori mai saturate decât cele ale spectrului. O linie trasată de la orice punct de pe spectru la punctul alb conține toate culorile care au aceeași nuanță. Continuând această linie prin alb avem nuanța culorii complementare. 

Fiecare punct din triunghi înseamnă o culoare  de o anumită nuanță și saturație, luminozitatea fiind  ignorată. Linia dreaptă care conectează oricare două puncte conține toate  culorile obținute prin amestecarea celor două  culori particulare în toate proporțiile. Dacă luăm două puncte pe linia spectrului, ca galben de sodiu, 589, și albastru-verde, 492 şi tragem o linie dreaptă între ele, si luăm punctul de mijloc al acestei linii, acesta reprezintă cantități egale din cele două  culori mixate, iar dacă tragem o linie de la alb prin acest punct la linia de spectru vom descoperi nuanţa amestecului.

Figura 1 reprezintă o formă modificată a cercului de culori.  Acesta ilustrează mai multe moduri posibile în care vederea normală ar putea fi redusă la dicromatism. Dacă ochiul ar fi orb la verde, ar da senzații doar de-a lungul liniei R-A;  dacă ar fi orb la roșu, doar de-a lungul liniei V-A;  și dacă ar fi orb la albastru, doar de-a lungul liniei R-V.