O modalitate de variaţie a motivelor ţine de tipul de obiective pe care elevii le stabilesc pentru ei înșiși și de modul în care obiectivele susţin realizările şcolare. După cum s-ar putea bănui, unele obiective încurajează realizarările şcolare mai mult decât altele, dar chiar și motivele care nu privesc şcoala în mod explicit tind să afecteze învățarea indirect.
Obiective care contribuie la realizări
Tipuri de obiective de realizare ale elevilor. Unii doresc să învețe materialul cât mai bine posibil, deoarece este interesant și pentru că ei cred că le va fi util în cursurile ulterioare. Este un obiectiv de măiestrie, deoarece vor în primul rând să învețe sau să stăpânească materialul. Alţii urmăresc obținerea de note mari la examene și la ore. Este un obiectiv de performanță, deoarece este axat în primul rând pe căutarea de succes; disciplinele sunt doar mijloace pentru a apărea bine în ochii colegilor și profesorilor. Alţii sunt preocupaţi de evitarea unei note mici. Este un obiectiv de evitare a eşecului, deoarece aceştia nu sunt într-adevăr la fel de preocupaţi de învățare. Stăpânirea, performanța și obiectivele de evitare a eşecului de multe ori nu sunt experimentate în formă pură, ci în combinații. Unul dintre aceste motive poate predomina asupra celorlalte, dar toate pot fi prezente.
Obiectivele de măiestrie tind să fie asociate cu plăcerea de a învăța materialul la îndemână, și în acest sens, reprezintă un rezultat pe care profesorii caută adesea să-l insufle elevilor. Prin definiție, ele sunt o formă de motivație intrinsecă. Astfel de obiective de măiestrie s-au dovedit a fi mai bune decât obiectivele de performanță la susținerea interesului elevilor într-un subiect. Într-o revizuire a cercetării cu privire la obiectivele de învățare, de exemplu, elevii cu orientări în primul rând pentru măiestrie la o disciplină au continuat să-și exprime interesul mult dincolo de sfârșitul oficial al disciplinei (Harackiewicz, et al., 2002; Wolters, 2004).
Obiectivele de performanță, pe de altă parte, implică motivația extrinsecă și tind să arate efectele mixte ale acestei orientări. Un efect pozitiv este că elevii cu o orientare spre performanță nu au tendința de a obține note mai mari decât cei care exprima în primul rând o orientare spre măiestrie. Avantajul notelor apare atât pe termen scurt (cu misiuni individuale), cât și pe termen lung (cu media generală la absolvire). Dar există dovezi că elevii orientaţi spre performanță nu învață de fapt, materiale la fel de profund sau permanent ca elevii care sunt mai orientaţi spre măiestrie (Midgley, Kaplan, & Middleton, 2001). Un motiv posibil este că măsura performanței, notele, recompensează adesea memorarea relativ superficială a informațiilor. Un alt motiv posibil este că o orientare spre performanță, concentrându-se pe obținerea recunoașterii ca fiind cel mai bun în rândul colegilor, încurajează concurența între colegi. Acordarea și primirea de ajutor de la colegii de clasă nu este, prin urmare, în interesul propriu al unui elev orientat spre performanță, iar izolarea rezultată limitează învățarea elevului.
Obiective care afectează indirect realizările
Scopuri de evitare a eşecurilor
După am menționat, obiectivele de evitare a eșecului subminează realizările academice. Adesea, acestea sunt un produs secundar negativ al competitivității obiectivelor de performanță (Urdan, 2004). În cazul în care un profesor pune prea mult accent pe a fi cel mai bun din clasa interesul în procesul de învățare a materialului ca atare, prin urmare unii elevi pot decide că succesul este dincolo de raza lor de acțiune sau nu poate fi de dorit, în orice caz. Alternativa – pur și simplu evitarea eșecului – poate părea mai înțeleaptă și mai fezabilă. Odată ce un elev adoptă această atitudine, el poate realiza mai puțin în mod deliberat, făcând doar munca minimă necesară pentru a evita un conflict grav cu profesorul. Evitarea eșecului în acest fel este un exemplu de autosabotare – acțiune deliberată și alegere care reduce șansele de succes. Elevii se pot autosabota în mai multe moduri. În plus față de a nu lucra din greu, ei pot amâna finalizarea temelor, de exemplu, sau să stabilească obiective care sunt nerealist de mari.
Obiective sociale
Cei mai mulți studenți au nevoie și prețuiesc relațiile, atât cu colegii de clasă, cât și cu profesorii și de multe ori (deși nu întotdeauna) primesc o bună parte din sprijinul pozitiv din partea relațiilor pe care le au. Dar efectele relațiilor sociale sunt complexe și uneori pot lucra atât pentru dar și împotriva realizărilor academice. În cazul în care o relație cu profesorul este importantă și în mod rezonabil pozitivă, atunci elevul este poate să încerce să fie plăcut de profesor lucrând din greu la teme (Dowson & McInerney, 2003). Acest efect este mai aproape de performanță decât măiestria. Elevul este preocupat în primul rând de a da bine pentru altcineva. Dacă, pe de altă parte, un elev este preocupat în special de relațiile cu colegii, efectele asupra realizărilor depind de motivele elevului pentru relație, precum și de atitudinile colegilor. Dorind să fie aproape personal de colegi, poate determina un elev să ceară ajutor și să ofere ajutor colegilor – un comportament care poate sprijini realizări mai mari, cel puțin până la un punct. Dar dorința de a impresiona colegii cu abilități și cunoștințe poate duce la opus: latura competitivă a unei astfel de orientări spre performanță poate devia elevul de la colaborare și în acest mod indirect reduce oportunitățile lui de a învăța. Abilitățile și motivația de realizare a colegilor înșiși poate face, de asemenea, o diferență, dar încă o dată efectele variază în funcție de context. Realizărule scăzute și motivarea de către colegi afectează motivația unui individ mai mult în școala elementară decât în liceu, mai mult în învățarea matematicii decât de învățarea cititului și mai mult în cazul în care există o gamă largă de abilități într-o clasă faţă de cazul în care există o gamă mai îngustă (Burke & Sass, 2006).
În ciuda acestor complexități, relațiile sociale sunt apreciate atât de mult de majoritatea elevilor încât profesorii ar trebui, în general, să le faciliteze, dar și să supravegheze natura lor și efectele lor asupra realizărilor şcolare. Multe sarcini pot fi realizate productiv în grupuri, de exemplu, atâta timp cât grupurile sunt formate cu atenție, încât recunoașterea contribuțiilor tuturor membrilor să fie pe deplin posibile. Relațiile pot fi, de asemenea, susținute cu activități care implică elevi sau adulți din altă clasă sau din afara școlii şi așa se întâmplă adesea cu proiecte de școală sau de muncă în folosul comunității. Acestea pot oferi satisfacție socială considerabilă și pot fi uneori conectate la nevoile actuale ale curriculumului (Butin, 2005). Dar majoritatea contactelor sociale ale elevilor provin probabil din inițiativele proprii ale lor ocupând timp pentru a vorbi și a interacționa. Sarcina profesorului este de a încuraja aceste contacte informale, mai ales atunci când acestea se întâmplă să sprijine, mai degrabă decât să interfereze cu învățarea.
Încurajarea obiectivelor de măiestrie
Chiar dacă un grad de orientare al performanței este inevitabilă în școală din cauza simplei prezențe a colegilor de clasă, aceasta nu trebuie să preia complet motivația academică a elevilor. Profesorii pot încuraja obiectivele de măiestrie în diferite moduri și ar trebui, de fapt, să facă acest lucru, deoarece o orientare spre măiestrie duce la o învățare mai susținută, cel puțin în clasă, în cazul în care colegii pot, uneori, dezbate și nu sunt de acord unul cu celălalt (Darnon, Butera, & Harackiewicz, 2006).
O modalitate este de a permite elevilor să aleagă sarcini specifice sau misiuni pentru ei înșiși, în cazul în care este posibil, pentru că alegerile lor sunt mai susceptibile decât de obicei a reflecta interesele personale anterioare și prin urmare, să fie motivați intrinsec în măsură mai mare decât de obicei. Limitarea acestei strategii, desigur, este că elevii nu pot vedea unele dintre conexiunile dintre interesele lor anterioare și subiectele curriculumului la îndemână. În acest caz, ajută, de asemenea, pentru profesor să caute și să sublinieze relevanța subiectelor actuale sau a competențelor pentru interesele personale și obiectivele elevilor. Să presupunem, de exemplu, că unui elev îi plac cele mai recente stiluri de muzică. Acest interes poate avea de fapt conexiuni cu o gamă largă de programe școlare, cum ar fi:
• biologie (din cauza fiziologiei urechii și a auzului)
• fizică sau științe generale (datorită naturii acusticii muzicale)
• istorie (din cauza schimbărilor în stiluri muzicale în timp)
• limba română (din cauza relațiilor dintre versuri muzicale și teme literare)
• limbi străine (din cauza comparațiilor de muzică și cântece între culturi)
Încă un alt mod de a încuraja orientarea spre măiestrie este să se concentreze pe efortul individual al elevilor, mai degrabă decât pe compararea succeselor elevilor unul cu altul. Se poate încuraja această orientare, oferind elevilor feedback detaliat despre modul în care pot îmbunătăți performanța sau organizând ca elevii să colaboreze la sarcini și proiecte specifice, mai degrabă decât să concureze cu privire la acestea și în general, arătându-le entuziasmul față de subiectul propus.