ÎNVĂȚAREA - O PROVOCARE A PROFESORULUI CONTEMPORAN. MODALITĂȚI OPTIME DE COMUNICARE ÎN CLASA SECOLULUI XX
(Expert media Conf.univ.dr. Gârdan Daniel): Bună ziua. În perioada 13-17 Iulie ați avut ocazia să participați la o nouă activitate în cadrul proiectului QualForm. Este vorba despre o sesiune de mentorat didactic și coaching cognitiv-comportamental cu titlul: ÎNVĂȚAREA - O PROVOCARE A PROFESORULUI CONTEMPORAN. MODALITĂȚI OPTIME DE COMUNICARE ÎN CLASA SECOLULUI XX
- Puteți să ne prezentați pe scurt care este importanța participării Dvs la acest gen de activități?
Prof. Popescu Adriana-Mihaela: Din punctul meu de vedere, participarea la astfel de activități a avut drept scop dezvoltarea competențelor profesionale și transversale ale fiecăruia dintre noi, creșterea motivației în vederea asigurării îmbunătățirii calității educației, a accesului echitabil la educație, a prevenirii și reducerii fenomenului de părăsire timpurie a școlii.
- (Expert media Conf.univ.dr. Gârdan Daniel):Care este părerea Dvs referitor la tema abordată?
Prof. Popescu Adriana-Mihaela: Tema abordatăa fost foarte interesantă și am participat cu interes la discuții. Meseria de profesor este o profesie frumoasă, care nu seamănă cu nici o alta, o meserie care nu se părăseşte seara, odată cu hainele de lucru. Este aspră şi plăcută, umilă şi mândră,exigentă şi liberă, o meserie în care mediocritatea nu e permisă, o meserie care epuizează şi înviorează, ingrată şi plină de farmec deopotrivă. Ca profesor, la momentul actual, trebuie să fii foarte ancorat în realitatea înconjurătoare pentru a realiza un process instructiv-educativ de calitate.
- (Expert media Conf.univ.dr. Gârdan Daniel): Vă mulțumim foarte mult!