În ultimii ani în spațiul educațional se face frecvent referire la „școala secolului 21”, „profesorul în secolul 21”, „abilitățile secolului 21” etc. Ne putem întreba oare ce realități inspiră o asemenea preocupare? Un prim răspuns ar putea veni din înțelegerea faptului că educația în secolul 21 este profund afectată de schimbările din societate: globalizarea, tehnologia, dinamica pieței muncii, imigrația etc. Aceste aspecte generează la rândul lor modificări la nivel de finalități, conținuturi, practici educaționale sau tendințe în formarea profesorilor. Sistemele educaționale din întreaga lume sunt în căutarea celor mai bune practici pentru a pregăti copiii și tinerii din școlile de astăzi pentru a face față solicitărilor de viață și de muncă tot mai complexe ale secolului 21.

Un profesor pentru secolul 21 este conștient de faptul că trebuie să pregătească elevii pentru viitor și nu pentru prezent. Acest lucru presupune viziune, iar în plan acțional o preocupare sistematică pentru a dezvolta elevilor „abilitățile secolului 21”: comunicare, cooperare, gândire critică, creativitate. Se apreciază că aceste aceste abilități vor face diferența între cei care sunt și cei care nu sunt pregătiți pentru a face față provocărilor secolului 21. Provocările pentru profesori constau în a crea situații de învățare pentru ca elevii să exerseze aceste abilități în contextul disciplinelor din curriculum.

Educația în secolul 21 nu se mai poate face doar cu tabla și cu creta. Tehnologia a avansat și pune la dispoziția spațiului educațional instrumentele sale. Tinerii și copiii sunt atrași de cultura digitală și de suporturile tehnice care o promovează. Pentru a intra in conexiune cu acești tineri și copii, profesorii trebuie să vorbească limba lor, să valorifice abilitățile lor pentru oferirea de noi experiențe de învățare (Cucoș, 2008). Noile tehnologii de informare și comunicare  pot ușura instruirea, pot să îi confere acesteia noi dimensiuni în spațiul virtual (jocuri virtuale, grupuri de discuții, clase mobile, resurse on line, proiecte de grup on line, portofolii digitate etc.). Integrarea tehnologiei în practicile de instruire aduce experiențele de învățare la un alt nivel și mult mai apropiat de limbajul generației nativilor digitali.

 

Un profesor eficient știe care sunt cele mai bune instrumente care pot susține activitățile de predare-învățare sau evaluare, știe cum și când să le folosească, având în vedere că raportul de complementaritate între uman și tehnic este necesar și benefic. Poveștile, jocurile copilăriei, contactul direct, conversația față în față își păstrează rostul lor în dezvoltarea copiilor. Respingerea noilor tehnologii de către cadrele didactice sau neutilizarea lor înțeleaptă în activitatea de instruire sporește riscul creșterii distanței între generații. Sigur că nu trebuie să uitam că nu toți copiii au acces la tehnologie, nu toate școlile au dotările necesare pentru valorificarea acesteia. Cultura digitală este încă un vis pentru mulți copii. Îi avem în vedere pe copiii din zonele sărace și foarte sărace ale României, pentru care poate laptele si cornul reprezintă unica motivație de a merge la școală. Cu mai putină sau mai multă tehnologie, orice dascăl știe însă că baza succesului în educație rămâne relația pe care o are cu elevii.

Centrarea pe elevi presupune ca activitatea de predare să fie adaptată la nevoile și experiența de cunoaștere a elevilor, să genereze învățare activă şi să valorifice stilurile diferite de învățare ale acestora. Pentru ca învățarea activă să se producă, profesorii trebuie să angajeze elevii într-un efort intelectual, să trezească resorturile afective şi volitive ale acestuia, apelând la metode și mijloace de învățământ adecvate. Copiii sunt diferiți și au așteptări diferite.

Profesorul de azi trebuie să fie capabil să își analizeze practicile de instruire și să se adapteze la nevoile elevilor, fie că e vorba de integrarea de tehnologii, de reconsiderarea metodelor de predare sau de evaluare sau de gestionarea relației cu elevii.

Un profesor eficient trebuie să fie capabil să colaboreze cu colegii de la locul de muncă sau din alte părți ale țării/lumii, cu managerii sau inspectorii, cu părinții copiilor, cu reprezentanți ai comunității. Împărtășirea de idei și experiențe, comunicarea și învățarea de la ceilalți, derularea de proiecte educaționale reclamă abilități de cooperare din partea profesorilor. Profesorii trebuie să își asume învățarea continuă. Nu pot cere elevilor acest lucru, dacă ei înșiși nu demonstrează abilități de învățare continuă. Ei trebuie să fie la curent cu ceea ce este nou în materie de educație sau la nivelul disciplinelor pe care le predau. Un profesor care se respectă și care își respectă elevii nu încetează să se formeze pe tot parcursul exercitării profesiei. Ameliorarea continuă a practicilor profesionale, exersarea reflexivității în raport cu acestea, învățarea permanentă, sunt modurile prin care un profesor își poate menține prospețimea în profesie și poate munci în spiritul vremurilor în care trăiește și mai ales a celor care vin.

Ca profesori trebuie să fim preocupați să-i învățăm pe elevi nu doar să învețe, ci și să formăm caractere, să-i ajutăm să-şi consolideze anumite valori și atitudini precum: solidaritatea, dragostea, cinstea, respectul, spiritul de într-ajutorare, compasiunea față de ceilalți etc. Într-o lume ale cărei repere morale sunt tot mai diluate, nu ne putem permite să uităm de valori. Dar pentru asta trebuie să ne reamintim că un profesor educă nu numai prin ceea ce știe, dar mai ales prin ceea ce este. Pentru credibilitate este esențial să promoveze o imagine pozitivă a profesiei didactice în fața elevilor, în societate. Toți profesorii trebuie să acorde atenție comportamentului elevilor, în condițiile în care de multe ori strada, mass media, viața publică sabotează în mare măsură acțiunea școlii, oferind un spectacol antieducațional. Este de preferat ca profesorii să-și alieze părinții în demersul educativ și împreună - școala și familia să asigure contextul necesar pentru ca elevii să se dezvolte armonios. intelectual, emoțional și comportamental.

Tind să cred că unele nevoi ale copiilor s-au schimbat de-a lungul anilor, în timp ce altele au rămas la fel. Elevilor din ziua  de astăzi nu  trebuie să le impunem să memoreze informația dată de noi, ei pot să și-o însușească de oriunde. Copilul din ziua de astăzi are nevoie de o îndrumare, pentru a înțelege ce beneficii și ce riscuri implică utilizarea tehnologiei. Rolul unui dascăl priceput este de a încerca să integreze tehnologia cu spiritul ludic.

Un  cadru  didactic eficient se pliază pe nevoile elevului, adâncește calitățile, talentele și pasiunile acestuia, elimină imperfecțiunile caracterului și modelează când este nevoie orice aspect corijabil. Profesorul eficient este acela care indiferent de numărul generației pe care o are sub aripa sa, reușește să transmită dorința și setea de cunoaștere în fiecare zi și în fiecare oră petrecută cu elevii săi.

Folosirea tehnologiilor moderne în școală face parte din evoluția naturală a învățării și sugerează o soluție firească la provocările moderne adresate învățării şi a nevoilor elevilor. Integrarea acestora în procesul tradițional de predare-învățare-evaluare este o oportunitate de a integra inovațiile tehnologice cu interacțiunea şi implicarea oferite de modul tradițional de cunoaștere. Nu este un proces ușor, dar dificultățile pot fi depășite având în vedere potențialul acestui tip de cunoaștere.

Profesorul trebuie să se simtă liber să răspundă critic, dar în același timp creativ noilor tehnologii și sub nici o formă nu poate să ignore acest aspect dacă vrea să comunice cu elevii.

Adevărata importantă a tipului de predare–învățare - evaluare care  combină metodele pedagogice tradiționale cu TIC ține de potențial. Acest tip de învățare este o oportunitate în a crea experiențe care pot furniza tipul de predare-învățare potrivit într-un anumit moment, loc şi pentru un anumit elev nu numai la școală, ci și acasă. Acest tip de învățare ar putea deveni global, ar putea transcede granițele formale ale țârilor și ar putea aduce împreună grupuri de elevi din culturi și meridiane diferite. În acest context, generalizarea folosirii TIC în școală ar putea deveni una dintre realizările importante ale secolului nostru.

În era digitală în care trăim, paradigma cunoașterii trebuie să fie una a dialogului, educația trebuie să meargă dincolo de instrumentele culturale specific. Dezvoltarea educației în direcția dialogului nu poate fi decât rezultatul unui mod de predare-învățare-evaluare la un nivel de conceptualizare mai ridicat decât în trecut. Pentru că dialogul presupune deschidere, lărgirea orizontului și adâncime, acest mod de învățare este atât o direcție individuală pentru elev, cât și una socială pentru școală ca întreg.

Combinarea TIC cu metodele tradiționale pedagogice reprezintă o schimbare de paradigmă cu implicații asupra cunoașterii în societate în general și asupra învățării în special, de aceea disciplina pedagogică trebuie modificată în conformitate cu noul context în care trăim.

Folosirea TIC în școală face parte din evoluția naturală a învățării și sugerează o soluție elegantă la provocările moderne adresate învățării și a nevoilor elevilor. Integrarea TIC în procesul tradițional de predare-învățare-evaluare este o oportunitate de a integra ultimele descoperiri tehnologice cu interacțiunea și implicarea oferite de modul tradițional de cunoaștere.

Cu toate că are un potenţial foarte mare, calculatorul este inferior profesorului în ceea ce priveşte transferul de cunoştinţe. De aceea tehnicile e-learning în instruire şi evaluare trebuie să se dezvolte pe două căi, şi anume creşterea calităţii şi eficienţei strategiilor de învăţare cu ajutorul calculatorului, respectiv adaptarea şi individualizarea învăţării în relaţia calculator-elev.

În domeniul comunicării pedagogice, calculatorul are o serie de avantaje asupra omului - profesorul adaptează datele furnizate de către calculator pentru fiecare elev în funcţie de cantitatea de date ale unei topice şi de modul de prezentare al acestor date (texte, desene, tabele sau imagini);

- “răbdarea” calculatorului nu cunoaşte margini, în sensul că la cererea elevului calculatorul poate repeta o explicaţie sau prezenta anumite informaţii de ori câte ori se doreşte, cu orice viteză şi în orice ordine;

- elevul primeşte răspuns pentru orice întrebare, chiar şi una stupidă, în timp ce, în cadrul unei instruiri clasice aceasta îi poate crea un sentiment de jenă sau atrage glumele celorlalţi studenţi;

- calculatorul face o evaluare obiectivă a performanţelor elevului şi furnizează informaţii importante profesorului pentru individualizarea rutei de învăţare a fiecărui elev;

- calculatorul poate furniza experienţe şi metode de învăţare care altfel ar fi prezente doar la mai mulţi profesori;

- calculatorul oferă posibilitatea instruirii dincolo de orele de curs şi contribuie la posibilitatea învăţării continue pe tot parcursul vieţii (life-long learning).

Bibliografie:

Cury, A. (2005), Părinţi străluciți, profesori fascinanti

Cucoș, C. (2008). Educația: iubire, edificare, desăvârșire

Istrate, Olimpius, Efecte si rezultate ale utilizării TIC în educaţie

Făt, Silvia & Adrian Labăr, Eficienţa utilizării noilor tehnologii în educaţie. EduTIC 2009. Raport de cercetare evaluativă