La ora actuală, societatea caută o împărțire ideală a timpului vieții în: timp școlar și extrașcolar, timp de lucru, timp familiar, timp liber sau timp personal, care să-i permită atât realizarea necesităților sale economice, precum și soluționarea unor probleme de ordin social, cultural, familial, personal, pe care ființa umană ar putea să le rezolve, dacă ar ști cum să-și organizeze mai bine timpul.
În acest sens, conceptualizarea educației pentru timpul liber și realizarea acesteia în cadrul educației formale și nonformale răspunde unei noi realități pedagogice și sociale, fiind consemnată de creșterea cantitativă a resurselor de educație/instruire, ca urmare a două fenomene cu caracter obiectiv
a) creșterea timpului liber, ca urmare a reducerii săptămânii de muncă, în contextul progresului tehnologic în societatea postmodernă;
b) expansiunea rețelelor mass-media, electronizate și informatizate, promovate la nivel local, teritorial, național, internațional și ocuparea timpului liber al persoanei. Totodată, cercetarea este impulsionată de necesitatea pregătirii elevului, în chiar timpul educațional, și pentru utilizarea rațională a timpului liber, care este un timp pentru sine, menit să ofere elevilor răgazul necesar pentru reflecție și care ar permite ridicarea lor la etajele superioare ale cunoașterii și învățării, în funcție de un timp foarte necesar pentru o deplasare mai lentă în accelerarea nesfârșită a timpului săptămânal, aflată, de altfel, la baza succesului elevului, necessitate identificată atât de către cercetători precum T. Callo, C. Cucoș ș.a., precum și de către înșiși elevii-adolescenți în cadrul unei cercetări pre-experi-mentale.
Educația pentru timpul liber reprezintă o formă specializată a procesului educațional integral/de bază, care include mai multe domenii (cultural-artistic, turistic, social, economic etc.) și are în vedere formarea la elevi a competenței de gestionare a timpului liber.
Problematica timpului liber în educație s-a dezvoltat din antichitate până în prezent, iar conceptul de timp liber a evoluat de la un sistem de cunoștințe empirice până la rangul de „nouă educație”, educația pentru timpul liber fiind astăzi o parte integrantă a politicilor educative, care ar trebui să reprezinte o preocupare și pentru învățământ, pentru ca să asigure rezolvarea unei sarcini imperative: informarea și formarea elevului/tânărului pentru dezvoltarea culturală în timpul liber.
În decursul evoluției sale, conceptul de timp liber a fost abordat din mai mul-te perspective – filosofică, sociologică, psihologică și pedagogică, mai puțin în aspect axiologic. În aceste condiții, se reliefează necesitatea și oportunitatea dezvoltării conceptuale a educației pentru timpul liber și din această perspectivă, având în vedere „criza” de valori din societatea contemporană.
Educația pentru timpul liber, ca deziderat al „noilor educații”, se încadrează în direcția de înnoire și diversificare a ofertei educaționale și a modalităților de influență pedagogică la vârsta adolescentină a elevilor, coroborată cu evidențierea unei probleme pedagogice.
Timpul liber reprezintă o problemă globală a secolului al XXI-lea, iar aceasta necesită un nivel înalt de cultură și de conștientizare a valorii de timp și libertate pentru întreaga societate umană. M. Pârlog identifică dihotomia „timp liber - timp non-liber”, care este echivalentă prin sintagma „grad de libertate a activităților socio-umane”.
Există o multitudine de factoriai mediului social care influențează utilizarea optimă a timpului liber de către copii, precum:
· transportul la școală după activități și alte programe formative;
· gestionarea financiară neadecvată, pentru achitarea unor programe de petrecere a timpului liber;
· motivația de a fi implicați în activități pozitive;
· influența grupului de prie-teni în petrecerea timpului liber.
Influența factorilor asupra personalității în perioada de consum a timpului liber este clasificată astfel:
• factorii personali și influența familiei: etapa individuală de viață, interesele personale, atitudinile, abilitățile, educația și tipul de personalitate;
• factorii sociali și circumstanțele situaționale, în carepersoana se regăsește pe sine însăși: raportarea la clasa socială din care face parte, timpul lor disponibil, jocul/serviciul lor și veniturile personale;
• factorii oportuni și suportul de servicii disponibile persoanei: resurse, facilități, programe și activități; calitatea atractivă a lor; și gestionarea lor.
E. Osorio argumentează necesitatea dezvoltării personalității prin consumul de timp liber ca fiind un proces ce vizează cel puțin patru elemente:
1. Abilități: fiecare persoană își dezvoltă un repertoriu de aptitudini care sunt construite pe dezvoltarea cognitivă, afectivă și psihomotorie;
2. Cunoștințe: gama largă de opțiuni disponibile în petrecerea timpului liber, prin cunoștințele achiziționate de către persoană despre resursele necesare pentru a dezvolta astfel de activități;
3. Experiențe: oportunitatea de a experimenta activități în timpul liber sporește încrederea persoanei de a explora alte dimensiuni de petrecere a timpului liber, se perfecționează abilitățile necesare pentru a realiza o dezvoltare integrală a persoanei;
4. Atitudini, valori și aprecieri: dezvoltă o percepție pozitivă de petrecere a timpului liber, totodată o atitudine de confort și valoare care este atribuită la experiența de divertisment sunt esențiale pentru construirea unui optim stil de viață în timpul liber prin cunoașterea de sine a persoanei.
Activităţile extraşcolare sunt o provocare, încă de la vârsta preşcolarităţii. Suntem, an de an, puşi în situaţii cât mai provocatoare, în selectarea activităţilor extraşcolare în funcţie de obiectivele propuse, pentru fiecare an şi după nivelul de dezvoltare al grupei. Ţinem cont de mai mulţi factori care ar putea influenţa desfăşurarea activităţilor, cum ar fi: starea vremii, mijlocul de transport (ţinând cont de faptul că noi venim din mediul rural), sprijinul financiar de care am avea nevoie pentru a desfăşura aceste activităţi şi, nu în ultimul rând, posibilitatea copilului de a se deplasa. Toate aceste impedimente sunt depăşite cu eforturi şi multă implicare, reușind să desfăşurăm acţiuni de succes, în urma cărora copiii rămân impresionați pozitiv, pentru o lungă perioadă de timp.
Activităţile extraşcolare sunt acele activităţi planificate, organizate şi desfăşurate de educatoare în afara sălii de grupă. An de an, pe lângă celelalte planificări calendaristice, semestriale, pe proiecte tematice, planificăm şi aceste tipuri de activităţi extraşcolare, care, de regulă, cuprind experiențe educaționale ce se pot realiza prin: drumeţii, vizite la muzee, la teatrul de păpuşi, la supermaket, la piaţa de legume, brutărie, dar şi activităţi la nivel de festivaluri, concursuri, întreceri sportive, desene pe asfalt.
În toate aceste activităţi, urmărim să primeze interesul copiilor, să le putem satisface nevoile şi motivaţiile, să le dezvoltăm bagajul de cunoştinţe, spiritul ludic, cel de interpretare, artistic, să le cultivăm dragostea de istorie şi cultură românească şi, nu în ultimul rând, de conservare şi ocrotire a naturii.
Ştim că există şi impedimente, care de cele mai multe ori ne îngreunează maniera de desfăşurare a acestor activităţi, cum ar fi: starea vremii, condiţiile de sănătate a preşcolarilor, găsirea unui mijloc de transport pentru deplasarea la anumite obiective, dar şi condiţiile financiare ale familiilor, care ar fi normal să ofere biletul pentru deplasare sau intrare la teatru, să achiziţioneze materialele şi costumele necesare pentru activităţile artistice şi scenice.
Prin activităţile extraşcolare reuşim, de cele mai multe ori, să dezvoltăm spiritul artistic al copiilor, cel de interacţiune şi interactivitate – copilul se simte valoros şi vrea să dea tot ce-i mai bun – la serbare şcolară, la concursuri locale, judeţene, naţionale – doreşte să fie cunoscut şi recompensat pentru munca depusă, cel mai adesea prin aplauze, diplome, medalii, premii, cât şi dulciuri.
Ieşirea din tiparul sălii de grupă oferă copiilor oportunitatea de a se confrunta direct cu lucruri inedite, cu situaţii nemaintâlnite, cu locuri şi istorii doar auzite. Prin implicarea lor în vizitarea unor muzee, pot vedea pe viu vieţuitoare (peşti, păsări, reptile), pot vedea instrumentele și locurile care definesc marile personalități ale ţării. Le transmitem respectul faţă de valorile culturale româneşti, respectul faţă de artă şi de frumos.
Implicându-i în programele artistice, îi punem faţă în faţă cu competiţia, cu publicul, cu ideea de a fi cei mai buni. Sunt foarte implicaţi, au chiar emoţii puternice în timpul interpretării lor, dar totodată îşi dezvoltă cultul scenic, idea de perfecţiune, îşi dezvoltă comunicarea, limbajul, atât verbal, cât şi nonverbal și paraverbal.
Prin vizitarea unor centre comerciale, le formăm copiilor spiritul civic, de respect faţă de persoanele mai în vârstă, maniera de a se comporta într-un mediu diferit de grădiniţă, unde întâlnesc oameni necunoscuţi, unde au ocazia de a-şi achita singuri cumpărăturile, de a exersa comportamentul civilizat. Cu această ocazie, le este cultivat respectul faţă de cei din jur, o conduită adecvată în locuri aglomerate, capacitatea de a alege lucruri și reacții de răspuns la situații diverse.
Prin activităţi de vizitare a unei grădiniţe din mediul urban, le-am oferit prilejul de a intra în interacţiune cu preşcolarii de la altă grupă, ocazie cu care copiii au putut face lucruri împreună (harta României), pe care le-au putut apoi expune într-o expoziţie din oraş, au fost atraşi de diversitatea materialelor, de maniera de lucru colaborativă cu copii pe care nu-i cunoşteau şi, mai ales, de căldura cu care-au fost primiţi şi integraţi. Astfel de activităţi oferă copiilor posibilitatea de a compara medii, oameni şi, mai cu seamă, de a-şi forma o opinie despre acel lucru, acea grădiniţă, acei copii – baza pentru atitudini prosociale.
Le punem în faţă ineditul, plasându-i în locuri necunoscute, punându-i în situaţii curioase, dar totodată le satisfacem curiozităţi, le cerem păreri, le oferim prilejul de a se exprima liber, fără reţineri şi fără bariere.
Cultivarea spiritului de comunicare, de exprimare spontană, ne dă posibilitatea de a-i cunoaşte mai bine pe copii. Cu acestă ocazie, ei fiind mai cooperanţi, mai deschişi dialogului, dispersând parcă acea limită dintre „doamnă” şi „copii”. Au mai multă încredere în ei şi în educatoare, devenind mai apropiați, mai prietenoşi.
Activităţile extraşcolare contribuie la dezvoltarea personalităţii copilului, el simţindu-se valoros, important, cu potenţial creativ şi inerpretativ, cu spirit de echipă şi dragoste de muncă.
Prin toate aceste tipuri de activități scoatem în evidenţă dorinţa lui de implicare şi în afara spaţiului instituţional. Numai aşa vor fi depaşite stările emoţionale negative, vor fi consolidate relaţiile interumane şi vor fi capabili să muncească în beneficiul echipei, comunității, societății.
Este o evidentă legătură între succesele şcolare ale copiilor şi modul lor de a-şi petrece timpul liber. De obicei, elevii buni se recreează prin lecturi de bună calitate, spectacole de valoare artistică, fără a neglija şi sporturile, plimbările, etc. Elevii slabi evită continuarea preocupările „serioase” şi îşi irosesc timpul în activităţi cu slabe resurse formative, de obicei nici sportul nu îl practică în mod sistematic. Unii, mai ales fetele din mediul rural sunt prea ocupate cu sarcini de ordin gospodăresc, care le diminuează resursele de energie cerută de continuarea unui efort intelectual mai susţinut.
Părinţii trebuie să urmărească pas cu pas timpul liber al elevilor, astfel, scăpat de sub supravegherea lor se pot aştepta la foarte multe surprize. A introduce, cu ajutorul copilului, un program potrivit de viaţă pentru elev, în familie şi a veghea ca el să fie respectat, este cel dintâi lucru pe care-l avem de făcut pentru a-l învăţa pe acesta să preţuiască timpul şi pentru a-l feri de o viaţă dezordonată şi delăsătoare. Un program precis şi potrivit vârstei lui, care să prevadă alternarea orelor de muncă, odihnă şi distracţii contribuie mult la disciplină lui la dezvoltarea fizică şi psihică.
Timpul liber al elevilor mai poate fi organizat de şcoală prin diferite activităţi extracurriculare cum ar fi activităţi turistice, sportive, agrement, excursii, etc. şi mai poate fi autoorganizat, timpul petrecut cu prietenii în excursii, plimbări, la aniversări şi singur prin studiu, relaxare, televizor sau computer.
Managementul timpului implică o optimizare a proiectării şi planificării activităţii de conducere şi are ca etape stabilirea obiectivelor, etapizarea activităţilor la nivelul zilei şcolare şi stabilirea ordinii de priorităţi cu privire la organizarea acţiunilor concrete. Principiile managementului timpului liber se înscriu pe următoarele aliniamente interogative (Iosifescu, 2001, p. 72):
- ce sarcini avem de rezolvat;
- care este ordinea de priorităţi;
- în cât timp trebuie rezolvată fiecare sarcină;
- ce instrument avem prin intermediul căruia monitorizăm realizarea sarcinilor şi modul în care ne-am planificat activitatea.
Timpul liber folosit în mod recreativ, distractiv, este timpul în care se realizează o plăcere, o pasiune, un hoby (mişcare, lectură, vizionarea unui film, pictarea unui tablou, cusutul unui goblen etc.) în principal activitatea de relaxare, de destindere şi distracţie. Acest timp este mai mare sau mai mic, în funcţie de modalitatea de gândire şi de aspiraţie a fiecărui individ în parte, în funcţie de gradul de cultură, în funcţie de capacitatea de organizare şi capacitatea voluntară de a se integra într-un anumit program.
Pe copii nu prea îi învaţă nimeni cum să îşi organizeze timpul. Educaţia despre organizarea timpului se reduce la anumite „trimiteri” de genul „grăbeşte-te acasă pentru că ai de învăţat”, „treci la învăţat”, „nu ţi-ai organizat timpul, de aceea nu ţi-ai terminat temele nici până acum”, „eşti un puturos şi de aceea ai numai note mici”, „nu ştiu ce să mă fac cu tine pentru că nu termini nimic”, „de ce nu ţi-ai făcut ordine în camera ta” etc (Raţă, 2007, p. 87).
Aceste tipuri de remarci nu ajută copilul în organizarea timpului, în general şi nici în petrecerea timpului liber astfel încât să-i ajute să se dezvolte ca oamenii responsabili, plăcuţi, veseli şi bine dispuşi. Diferenţele dintre realizările elevilor poartă pecetea modalităţii de gestionare a timpului total. Educarea copilului pentru aşi forma capacitatea de gestionare a timpului în general, şi a timpului liber în special, începe în familie, încă de mic când fiecare membru al familiei primeşte sarcini precise, bine ancorate în timp, cu termene de execuţie concrete.
Rolul părinţilor în structurarea timpului liber al copiilor contribuie la formarea capacităţii de gestionare a timpului liber prin:
· stabilirea sarcinilor;
· controlul permanent al realizărilor şi nerealizărilor;
· stimularea alegerii responsabilităţilor, obligaţiilor, sarcinilor.
Rolul şcolii în structurarea timpului liber al copiilor prin cadrele sale didactice începând cu cele de la grădiniţă şi până la învăţământul universitar ajută copii/ elevi/ studenţi să-şi formeze capacitatea de organizare a timpului. Modalitatea de gestionare a timpului, pentru elevul integrat în procesul instructiv-educativ depinde atât de preocupare cadrelor didactice şi a părinţilor cât interesul manifestat de elevi, de capacitatea lor de supunere şi acceptare a programelor de lucru.
Clubul Copiilor reprezintă unitatea şcolară care se ocupă de educaţia nonformală a tinerei generaţii prin care se aprofundează şi se completează cunoştiinţele dobândite în şcoală. Scopul activităţii în această instituţie este ocuparea utilă, eficientă şi plăcută a timpului liber al copiilor, sub îndrumarea competentă şi pasionată a cadrelor didactice cu reale disponibilităţi.
Palatul Copiilor este soluţia inteligentă pentru petrecerea timpului liber al copiilor şi adolescenţilor între 5 şi 18 ani. Cu o tradiţie veche, cu profesori experimentaţi şi pasionaţi, diverse domenii de interes sunt astfel gândite încât să trezească interesul oricărui tânăr. Copiii zilelor noastre sunt curioşi, inteligenţi, veseli, creativi, de aceea Palatul Copiilor este locul unde pot să-şi pună în evidenţă inteligenţa, creativitatea, curiozitatea, momentele care să îi pună în valoare şi recompensele care să-i motiveze.
Un studiu din anul 2007 al Consiliului Naţional al Audiovizualului aratǎ cǎ, în timpul liber, 98% dintre copiii cu vârsta cuprinsǎ între 6 şi 15 ani au în preferinţe privitul la TV, iar 45% doresc sǎ se joace pe calculator. Din pǎcate, calculatorul şi jocurile online au devenit un înlocuitor al activitaţilor educative sau recreative, copiii abandonând orice iniţiativǎ în acest sens. Majoritatea copiilor din ziua de astǎzi au acces la un calculator sau la tabletǎ. Parinţii achiziţioneazǎ, de obicei, calculatoare sau tablete pentru rezolvarea unor sarcini la şcoalǎ sau desfǎşurarea unor activitǎţi cu suport direct – de exemplu, studiul limbii engleze. Din pǎcate, jocurile copilǎriei noastre de tipul De-a v-aţi ascunselea, Raţele şi vânǎtorii, Miuţa, Lapte gros… sunt aproape necunoscute noii generaţii.
Multor copii, deprinşi încă de mici cu senzaţiile captivante pe care le prezintă calculatorul, jocurile cu alți copii și în aer liber li se par din cale afară de obositoare. Nu mai vorbesc despre jocurile pe roluri, în care copilul joacă spontan spectacole întregi improvizate, însă le lipseşte fantezia. Dar şi cei care le joacă organizează, de obicei, nişte scene de bătaie, care amintesc în mod dureros episoade din jocurile pe calculator. Fantezia lor, de asemenea, nu depășește diversele tipuri de magie şi nimicire fizică a adversarului. De obicei, sunt pasionaţi de calculator îndeosebi aşa numiţii copii dificili: copiii cu un grad scăzut de încredere în sine, care au rezultate slabe la şcoală, care întâmpină dificultăţi în comunicarea cu cei de o vârstă cu ei etc. Cu alte cuvinte, cu cât mai multe bariere psihologice are un copil în viaţa reală, cu atât mai adânc se afundă în cea virtuală.
Sarcina noastrǎ, a adulţilor, este aceea de a nu facilita accesul copiilor la un computer, mai ales fǎrǎ a se preciza clar timpul şi modul în care poate fi utilizat, pentru cǎ s-ar putea sǎ nu avem sorţi de izbândǎ în cazul în care dorim sǎ înlǎturǎm acest obiect din viaţa şi din rutina zilnica a copilului. Mai bine să punem de la bun început condiţiile necesare. Iar ele trebuie să fie destul de aspre: maximum o jumătate de oră o oră pe zi. De fapt, şi aceasta este prea mult. Medicii spun că micuţii de 6 7 ani pot să petreacă la calculator, fără daune pentru sănătate, nu mai mult de 10 minute. Cu toate acestea, lumea noastrǎ este într-o continuă mişcare. Trebuie sǎ facem faţǎ provocǎrilor, iar copiilor noştri li se oferǎ oportunitǎţi în şcoalǎ, în faţa şi, uneori, numai în acţiune directă asupra calculatorului – manuale digitale. Nu trebuie confundat timpul alocat studiului cu timpul alocat jocului pe calculator.
Întotdeauna trebuie sǎ cǎutǎm modalitǎţi prin care sǎ îl provocǎm pe copil sǎ se joace cu noi, oferindu-i variante, dar, totul depinde de cât putem noi, adulţii, sǎ alocǎm din timpul nostru, uneori tot din timpul petrecut în faţa calculatorului, copilului. Copiii învaţǎ cel mai bine manipulǎnd obiectele, prin acţiune directă. Noi trebuie sǎ ştim cum sǎ ne jucǎm cu proprii noştri copii! Avem nevoie de o educaţie a pǎrinţilor!
Jocurile cu suport digital produc şi probleme de învǎţare, deoarece copiii vor avea o motivaţie scǎzutǎ pentru asimilarea unor noi cunoştinţe, vor fi incapabili sǎ se mai concentreze, vor devein hiperactivi şi vor rǎspunde din ce în ce mai greu cerinţelor şcolare. Se şi pot observa câteva din problemele de învǎţare ale copilului din aceastǎ generaţie: slaba capacitate de a asculta, de a înţelege şi de a-şi aminti materialul prezentat; dificultate în înţelegerea unor fraze mai lungi sau structure gramaticale complexe; scǎderea cunoştinţelor de vocabular; lipsa unei lecturi atente şi conştiente; performanţe scǎzute în planificarea şi organizarea propriilor idei.
Cele mai eficiente modalitǎţi de a salva copilul de o dependenţǎ fǎrǎ finalitǎţi pozitive sunt cele ce impun unele reguli în folosirea calculatorului de cǎtre copil, reguli în ceea ce priveşte durata de folosire, aşa cum am precizat. Echipamentele digitale ar trebui sǎ fie amplasate în locuri în care toţi membrii familiei au acces şi copilul este supravegheat, acestea fiind închise atunci când se ia masa sau se rezolvǎ eventuale teme, sarcini. Ar fi indicat sǎ se aleagǎ cu mare atenţie programele şi jocurile/ aplicaţiile utilizate de copii. Însǎ cel mai concludent este exemplul personal. În cazul în care pǎrintele petrece foarte mult timp, la rândul sǎu, în faţa computerului, copilul va imita comportamentul. Trist este cǎ unii pǎrinţi preferă „liniştea” din timpul în care copilul este absorbit de jocuri digitale.
Cazurile ideale sunt cele în care copilul este implicat activ în activitǎţi din jurul sau din casǎ: discuţii, vizite la prieteni sau ale prietenilor, activitǎţile casnice – implicând şi ordinea din camera, ajutorul la bucǎtǎrie sau la curǎţenie. De asemenea, desenele, activitǎţile cu material manipulativ sau intuitiv, ieşirile în parc, contactul cu alţi tovarǎşi de joacǎ, de vârste diferite, sportul, lectura pot oferi ocazii potrivite de a petrece timp de calitate.
Bibliografie:
1. Bacus, Anne, „Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani”, Ed. Teora, (2015)
2. Cosmovici, A. Caluschi, M., Adolescentul şi timpul său liber, Editura Junimea , Iaşi, (1985)
3. Raţă, G. Strategii de gestionare a timpului liber, Editura Pim, Iaşi, (2007)
4. Stan, C. Educaţia. Sistemul ştiinţelor despre educaţie, în Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor, volum coord. de M. Ionescu şi V. Chiş, Editura Universitatea clujeană, Cluj-Napoca(2001)