La începutul mileniului III, într-o mişcare globală care consolidează dominaţia comunicării şi a tehnologiilor informatice, firmele româneşti se confruntă şi cu provocarea de proporţii pe care o reprezintă schimbarea paradigmei de comunicare şi informaţionale.

 Pe plan personal, comunicarea permite formularea şi înţelegerea corectă a mesajelor, câştigarea cooperării celor din jur, detensionarea unor stări tensionale, etc. Pe plan managerial, comunicarea este un instrument cu ajutorul căruia managerul transmite şi primeşte informaţii şi decizii, acceptă sau respinge anumite soluţii, planifică, organizează, antrenează, controlează, pregăteşte şi implementează schimbarea.

Perioada contemporană se caracterizează prin acumulări importante pe linia teoriei sistemelor de comunicaţii, un aport important fiind adus de şcoala americană cât şi de cea europeană, ştiinţele comunicării umane cunoscând o dezvoltare explozivă.

În definirea comunicării există mai multe abordări, printre care:

-Comunicarea înseamnă a pune ceva în comun, a pune în relaţie. Latinescul”communicare”, alături de semnificaţia de contact şi legătură, include şi pe aceea ”de a pune în comun, a împărtăşi, a pune împreună, a amesteca, a uni”.

-Comunicarea este un proces de tip tranzacţional, prin care oamenii transferă energii, emoţii, sentimente şi schimbă semnificaţii.

-Comunicarea înseamnă trecerea unei informaţii de la un emiţător la un receptor.

-Comunicarea este procesul prin care o persoană sau (un grup)transmite un conţinut conceptual o (atitudine, o stare emoţională, o dorinţă, etc.) unei alte persoane sau unui alt grup.

-Comunicarea este arta transmiterii informaţiilor de la un emiţător la un receptor.

-Comunicarea este o utilizare de cuvinte, litere, simboluri sau mijloace analogice pentru obţinerea informaţiei generale sau separate privind un obiect sau un eveniment.

-Comunicarea este un proces de schimb de idei şi informaţie care duce la o înţelegere reciprocă, putând avea loc între doi sau mai mulţi oameni.

Rolul de bază al managerilor devine acela de a dezvolta şi menţine viu sistemul de comunicare menit să sprijine implementarea strategiei organizaţiei. De aici a rezultat şi nevoia imperioasă a perfecţionării deprinderilor de comunicator ale managerului, atât interpersonale cât şi de grup, de comunicare în cadrul organizaţiei, dar şi în exteriorul ei. Managerul reprezintă organizaţia şi transmite politica ei, are rol de negociator el trebuie să organizeze şi să menţină o reţea de contacte cu partenerii organizaţiei şi de surse de informaţie pe care să se sprijine în orientarea firmei. Managerul este persoana cu autoritate asupra unei organizaţii sau a unei subunităţi a acesteia şi care trebuie să îşi asume una sau mai multe dintre funcţiunile manageriale identificate de faimosul administrator francez H. Fayol ca fiind acelea de planificare, organizare, comandă,coordonare şi control.

Comunicarea este importantă pentru manageri din următoarele cause:

- managerii alocă cea mai mare parte a timpului lor pentru comunicare.

- comunicările sunt necesare pentru eficienţa conducerii

- arta comunicării este necesară şi pentru faptul ca să exprime eficienţa autorităţii şi voinţei managerului

- comunicările bine stabilite asigură realizarea eficienţei organizaţionale. Dacăorganizaţia este eficientă în domeniul comunicării, ea este eficientă şi în toate celelalte tipuri de activităţi.

Etapele procesului de comunicare:

Comunicarea este un proces de mare complexitate, dificil de descifrat, ceea ce impune simplificarea lui pentru a-l putea înţelege. Acest proces cu verigi sensibile se realizează în două etape semnificative:

-Prima etapă o reprezintă transferul unui gând, idee sau ordin de către emiţător către receptor.Aceasta presupune: exprimarea ideii ce urmează să fie transmisă; codificarea ei sub forma unui simbol, capabil să exprime un mesaj; transmiterea mesajului codificat de la emitent la receptor  prin canalul ales (vizual, auditiv, tactil, electronic).

-A doua etapă constă în transformarea de către receptor a mesajului primit. Aceasta presupune decodificarea mesajului, adică descifrarea simbolului transmis şi interpretarea, adică explicarea sensului acestuia. Comunicarea este reuşită atunci când mesajul primit este înţeles exact aşa cum a fost el conceput de către emitent. Deci, comunicarea este un proces care, din perspectiva ştiinţei comunicării, dispune de patru componente fundamentale:

1. un emițător;

2. un canal;

3. o informație;

4. un receptor;

Factori generali ai blocajelor de comunicare:

a)Diferențe de personalitate

b)Diferențe de percepție

c)Diferențe de cultură

d)Probleme semantice

e)Zgomotul

Avand in vedere ca intr-o organizatie comunicarea se realizeaza interpersonal, intra-si intergrupal, intra- si extraorganizational, psihologia muncii si organizationala poate fi interesata de abordarea comunicarii din mai multe perspective: a psihologiei personalitatii, a psihologiei grupurilor mici si a teoriei organizaionale.

Pentru o mai buna intelegere a psihologiei muncii si organizationale sunt importante studiile legate de: motivatie - informatie/ informare ca trebuinta, rolul curiozitatii in demararea si sustinerea procesului de comunicare, perceptia selectiva si subiectitatea in perceptie, intelegerea mesajelor verbale, integrarea noilor informatii in structurile deja existente, relatia trasaturi de personalitate - stil de comunicare, posibilitatile de dezvoltare a abilitatilor de comunicare etc.

Teoriile organizationale considera comunicarea un element esential. inca la sfarsitul anilor '30, Barnard (1938) a situat comunicarea in centrul teoriei sale organizationale, considerand comunicarea acea forja care mentine functionarea organizatiei si care leaga obiectivele organizatiei cu cele ale angajatilor. Functionarea organizatiei depinde foarte mult de calitatea, organizarea si eficienta transmiterii informatiilor. Din aceasta perspectiva, psihologia muncii si organizationala poate sa valorifice cercetarile legate de comunicare, cum ar fi: rolul sistemului informational in ata organizatiei, caracteristicile feedback-ului eficient, relatia dintre sistemul de comunicare si structura organizatiei, barierele comunicarii organizationale, impactul tehnologiei informaticii asupra organizatiei in general si asupra comunicarii organizationale in special etc.

Comunicarea manageriala a aparut, ca disciplina a managementului din necesitatea de a pune la dispozitia managerului mijloace optime de interactiune in vederea indeplinirii functiilor si rolurilor sale. Ea s-a dezvoltat apoi ca o disciplina, care inzestreaza managerul si organizatia cu instrumente de lucru.

Comunicarea manageriala eficace si eficienta constituie un factor de competitivitate, un avantaj strategic al organizatiei. A conduce inseamna a comunica, a transmite informatii, idei, sentimente, decizii subordonatilor, precum si posibilitatea de revenire a informatiilor sub forma rapoartelor, atitudinilor, sentimentelor acestora. Prin urmare activitatea manageriala prezinta un proces complex si continuu de comunicare, cu ajutorul caruia managerul si subalternii sai se descopera reciproc si converseaza, se incita si se calmeaza, se contrazic si cad de acord, se resping sau se accepta, atat in problemele majore si in cele curente ale entitatii socio-profesionale din care fac parte.

Particularitatile comunicarii manageriale, comparativ la alte feluri de comunicare, sunt generate de scopul, obiectivele si rolurile acestei comunicari, de cadru si structura organizationala si de contextul culturii organizationale. In management comunicarea are o importanta capitala.

In acelasi timp, comunicarea manageriala se supune anumitor norme de etica specifice, care se regasesc in cultura organizationla, politica organizatiei si, evident, in etica individuala a managerilor. Procesul si produsele comunicarii manageriale au la baza concepte, principii, standarde si reguli caracteristice si imbraca forme specifice tipului de organizatie.

La modul ideal, relaţiile de lucru dintr-o organizaţie sunt caracterizate de certitudine, încredere, circulaţia liberă pe orizontală şi verticală a unor informaţii corecte, lipsa conflictelor, implicarea satisfăcătoare a fiecărui membru în viaţa organizaţiei, existenţa unui mediu sănătos sau sigur, succes şi optimism în legătură cu performanţele viitoare.