Educația copiilor este scopul comun al familiei și al școlii, scop care poate fi realizat eficient doar printr-o relație de parteneriat, prin înțelegerea rolurilor, divizarea competențelor, responsabilităților și a funcțiilor între părțile implicate, prin investirea comună a resurselor de timp, prin împărtășirea informațiilor; prin soluționarea în comun a situațiilor problematice etc.

 

Relațiile dintre școală si familie sunt fundamentale pentru buna funcționare a sistemului educațional și succesul școlar al tinerilor, respectiv, posibilitățile de implicare a părinților în viața școlii trebuie să devină o preocupare constantă a instituției de învatamînt. Este important ca părinții să înțeleagă beneficiile participării în viața școlii asupra propriului copil, dar și asupra comunității. Posibilitățile de implicare a părinților în viața școlii trebuie sa devină o preocupare constantă a instituției de învățământ. Din păcate, există situații în care apar rupturi, blocaje sau disfuncționalități în exercitarea rolurilor în cadrul parteneriatului și, din acest motiv, obiectivul principal va fi parțial sau chiar deloc realizat.

Studiile realizate au permis diferențierea a două categorii de obstacole în funcționarea eficientă a parteneriatului școală-familie:

a) obstacole existente în cadrul instituțiilor de învățământ;

b)  obstacole existente în cadrul familiei.

Fiecare dintre cele două tipuri de obstacolele  pot fi de ordin comportamental (întâlnite, atât între părinți, cât și la profesori și administratori școlari) sau de ordin material (relația școala-familie cere un surplus de efort material și de timp). Dificultățile pot rezulta din ideile divergente privind: responsabilitatea statului și a familiei privind educația copiilor; libertatea de alegere a școlii de către părinți sau unicitatea învățământului; impactul mediului familial asupra rezultatelor școlare ale copilului; randamentul pedagogic și datoria parentală; participarea părinților la gestionarea și procesul decizional din instituția școlară. Se consideră, în general, că problema este de atitudine; este dificil de pretins, atât la părinți, cât și la profesori, că relația de colaborare școală-familie (nu) este doar un „drept de opțiune”. Lipsa unei strategii, a unui plan operațional de implicare a părinților în diferire activități școlare și necunoașterea rezultatelor acestora, inclusiv a efectelor, determină gradul de implicare redusă a părinților în viața școlii. Absența acestor documente denotă pregătirea insuficientă a directorilor pentru exercitarea funcției de manager, dar și diminuarea importanței acestui subiect în organizarea și gestionarea instituției de învățământ.

Punctele negative referitoare la părinți față de colaborarea cu școala sunt: apatia (nu vin la reuniuni anunțate); lipsa de responsabilitate (așteaptă inițiativa profesorilor); timiditatea (lipsa de încredere în sine); participarea cu ingerințe (critică fară argumente școala); preocupări excesive (exclusive) pentru randamentul școlar (notele copilului); rolul parental rău definit (nu înțeleg corect funcțiile și rolurile în educația copilului); contacte limitate cu școala (numai în situații excepționale, de criză în comportamentul copilului); conservatorism (reacții negative la idei noi). Indiferența părinților față de includerea în comitetul clasei, comitetul de părinți, consiliul școlar, asociațiile de părinți etc. este determinată, cel mai adesea, de necunoașterea rolului acestora în luarea deciziilor. Totodată, rezultatele cercetărilor realizate printre părinți indică faptul că aceștia își doresc:

-    să fie implicați în luarea deciziilor la nivelul instituției școlare

-    să fie discutate problemele existente la nivel de management al instituției

-    să fie întrebați referitor la organizarea diferitelor evenimente școlare – excursii, aniversări etc.

-    să fie implicați în luarea deciziilor referitoare la activitățile extracurriculare în afara programei școlare

 -   să fie valorificate mai multe oportunități referitoare la activitățile de voluntariat prin desfășurarea activităților sportive, sociale, culturale

Lipsa unei strategii complexe de implicare a părinților denotă pregătirea insuficientă a cadrelor didactice, a managerilor școlari, a lipsei poziției în problema dată a reprezentanților autorităților centrale.

În ceea ce privește profesorii, în colaborarea cu familiile elevilor reproșurile sunt similare, inclusiv privind: dificultăți de a stabili relația cu adulții (tratează părinții ca pe copii și nu ca parteneri în educația copilului, decizând autoritar la reuniunile cu părinții); definirea imprecisă a rolului de profesor (oscilează între autonomia tradițională și perspectivele noi ale parteneriatului); lipsa pregătirii privind relația școală-familie.

De-a lungul timpului, au fost identificate cele mai frecvente probleme comune, care privesc ambele părți implicate în parteneriat, care împiedică eficiența parteneriatul dintre școală și familie și care trebuie soluționate printr-un efort conjugat al tuturor actorilor educaționali: părinți, cadre didactice, manageri ai instituțiilor de învatamînt. Dintre acestea amintim:

-    lipsa de claritate în repartizarea rolurilor și responsabilităților între parteneri;

-    prezența unor bariere cauzate de circumstanțele socio-economice, culturale ale perioadei de tranziție pe care o traversează țara;

-    insuficiența pregătirii administrației instituției de învățămînt, a cadrelor didactice și a părinților pentru construirea unor relații de parteneriat în educatia copiilor;

-    lipsa unei tradiții culturale în colaborarea școală-familie și a modalităților de stimulare a acesteia etc.

Familiile, în societatea modernă, se confruntă cu solicitări ridicate, cu o competiție crescută pentru obținerea atenției din partea copiilor lor, precum și cu poveri economice, care forțează tot mai mulți părinți să lucreze în afara căminului și limitează serios timpul pe care aceștia îl petrec cu copiii lor. Se știe că nu de puține ori se înregistrează o lipsă de comunicare între școală și familii și că, adesea, practicile școlare eșuează în a veni în întâmpinarea nevoilor multor familii de elevi.

Școlile pot, și chiar joacă un rol important în întărirea acestor interdependențe. Părinții se întorc către școală pentru a fi îndrumați. Când cadrele didactice și conducerea școlii sunt dornici să-i atragă pe părinți, atunci rezultatele copiilor se îmbunătățesc.

Familiile trimit copiii la școală, acolo unde speră ca ei să-și dobândească instrumentele necesare pentru a reuși în viață. Școlile preiau copiii și-i trimit înapoi în familiile lor, acolo unde presupun că le va fi furnizat sprijinul de care aceștia au nevoie pentru a crește și a învăța. Cercul acesta în care casa și școala își împart acțiunea asupra capacității copiilor, este unul ce a fost considerat centrul dezvoltării, al dezbaterilor și al obținerii informațiilor de orice natură. Majoritatea instituțiilor educaționale au un grup formal de legătură școală-familie, fie că este comitetul de părinți, consiliul școlii sau „camera părinților”. Relațiile sunt denumite diferit: „implicare parentală”, „parteneriat”, „relație școală-familie”, dar toate reprezintă convingerea că dacă adulții – în cadrul celor două instituții, comunică și colaborează, atunci cei care vor avea de câștigat sunt numai și numai copiii.

Termenul de „parteneriat școală-familie” este folosit pentru a sublinia faptul că școlile și familiile împart responsabilitățile care vizează copiii, prin suprapunerea sferelor de influnță. Ele pot fi separate, în cazul în care instituțiile respective își alocă foarte puțin în ceea ce privește resursele, scopurile sau responsabilitățile sau se pot suprapune creând un spațiu pentru activitățile de parteneriat.

Realitatea de zi cu zi a familiei este diferită azi de cea a generațiilor anterioare. Părinții si copiii își petrec mult mai puțin timp împreună și aproape toți adulții se confruntă cu o permanentă dorință de a echilibra cererile vieții de familie, cu cele ale slujbei. Într-o vreme în care părinții se află sub presiuni fantastice, care-i fac mai puții capabili să participe la viața copiilor lor, există o nevoie și mai mare de a se implica, mai ales în educație.

Școlile trebuie să răspundă nevoilor părinților și să le ofere acestora sprijinul necesar pentru ca ei să se poată implica în procesul de învățare al copilului. În același timp, părinții trebuie să încetinească ritmul vieții cotidiene, acordând mai multă importanță deținerii de către urmașii lor, a unei educații. E util ca ei să servească drept model pentru copiii lor.

Cercetările arată că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părintii sunt parteneri în educatia copiilor lor, rezultatele determină performanța elevilor, o mai bună frecventare a școlii, reducerea ratei de abandon școlar și scăderea fenomenului delicvenței.

O bună parte din această problemă se rezolvă în măsura în care părinții și profesorii dispun de mecanisme de evaluare a activității școlare. Discuțiile critice ale specialiștilor și politicienilor despre instituția școlară, protestele elevilor, studenților și cadrelor didactice, alte tensiuni de acest gen au tendința de a slăbi susținerea parentală a școlii. Relația familie-școală apare justificată în măsura în care restabilește încrederea colectivității în instituția educativă. În aceste condiții, soluțiile care s-au relevant pentru înfăptuirea, consolidarea și menținerea pe termen cât mai lung a unui astfel de parteneriat ar putea fi cele enumerate mai jos:

    O mai mare implicare a fiecareia dintre părti – prin asumarea reponsabilităților aferente. Probleme sunt și vor fi întotdeauna de fiecare parte, însa miza este mare, anume formarea copiilor, și nu ne putem permite să o plasăm în continuu de la unii la alții.

    Sporirea transparenței – de obicei, schimburile de informații se fac la nivel restrâns. Doar dacă luăm în discuție din nou învățământul integrat, este important ca părinții să aibă cunoștință de noile strategii didactice.

    Oferirea de modele de implementare a unor astfel de metodologii care au avut succes și asigurarea perfecționării unor specialiști care să ghideze procesul.

    Realizarea de parteneriate între școli, pentru schimburi de experiență, precum și de parteneriate între diferite insituții și școală.

    Organizarea de lectorate cu părinții, pe diferite teme, atât la nivelul comunitățiiț cât și la nivelul școlii.

    Promovarea schimbărilor vizate prin afișe, realizarea de documentare, spoturi etc.

    Gândirea schimbărilor în pași, cu acordarea unui timp de grație pentru adaptare la noile norme.

    Asigurarea unei informări solide și transparente, accesul la informație trebuind să fie facil, deschis.

În condițiile respectării acestor deziderate, cu sigurață ca integrarea școlară a copiilor va fi mai facilă și de mai mare success, iar cei doi parteneri, școala și familia vor culege roadele acestei colaborari. Important este ca fiecare dintre ei să depuna toate eforturile, dragostea și profesionalismul și să se implice cu încredere și bune intenții în derularea lui. Aceasta este încă o situație care demonstrează  că acolo unde există piedici, cu siguranță se pot găsi și soluții

Noile tendinţe educaţionale promovate în cadrul reformei învăţămîntului trebuie să pună accentul pe formarea unei personalităţi libere şi independente care va fi capabil să ia decizii în situaţii dificile şi riscante. În aceste condiţii, şcoala trebuie să devină un prieten al copilului, deschisă pentru toţi membrii comunităţii. Un rol aparte în formarea unei şcoli prietenoase copilului o are familia-considerată şi prima şcoală a copilului. De asemenea, un rol deosebit de important îl are şi comunitatea, care este obligată să ofere un mediu optim de dezvoltare, de socializare şi educare a copilului. Prin urmare, luate doar în ansamblu, şcoala, familia şi comunitatea vor reprezenta o „finalitate”în dezvoltarea copilului bazată pe respectarea tuturor principiilor caracteristice unei societăţi democratice. Atunci când cele două medii educaţionale ( şcoala şi familia) se completează şi se susţin, ele pot asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în viaţa socială. Cercetările realizate în domeniul educaţiei arată că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se observă o îmbunatăţire a performanţelor elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, precum şi reducerea ratei de abandon şcolar sau chiar a scăderii delicvenţei juvenile.

Implicarea părinţilor în educaţia şcolară a copiilor are la bază cîteva principii esenţiale:

-    Părinţii, indiferent de etnie, statut socio-economic sau pregătire educaţională, sunt un element cheie în educaţia propriilor copii.

-    Părinţii doresc tot ce e mai bun pentru copiii lor.

-    Toţi copiii pot învăţa.

-    Elementul principal este copilul şi realizările sale.

-    Şcoala nu este singura responsabilă pentru rezultatele şcolare ale copilului.

   Fiecare cadru didactic este un specialist în domeniul său, oferind astfel copiilor informaţii relevante şi accesibile vârstei. De asemenea, cadrele didactice au anumite aşteptări din partea părinţilor:

-    să creeze copiilor oportunităţi de învăţare (un mediu sigur de dezvoltare fizică şi psihică);

-   să susţină scopurile, regulile şi politica şcolii;

-    să sublinieze în discuţiile cu copiii, importanţa educaţiei pentru viaţă;

-    să-şi accepte responsabilitatea de părinte, fiind un bun exemplu;

-    să-i ajute pe copii să realizeze un echilibru între activităţile şcolare şi cele

-   să-i înveţe pe copii auto-disciplina şi respectul pentru cei din jur;

-  să-i încurajeze pe copii să fie cât mai buni (să se autodepăşească)

-    să comunice des şi deschis cu cadrele didactice (fără a jigni sau a critica competenţa profesională a acestora).

Oricare ar fi aşteptările, esenţială este încrederea. Părinţii trebuie să aibă încredere în cadrele didactice, dar şi să aibă grijă să nu proiecteze asupra copiilor propriile amintiri neplăcute pe care le-ar putea avea din perioada şcolii. Ei trebuie să le recunoască cadrelor didactice un profesionalism pe care ei nu îl au, pedagogia fiind o adevărată meserie, nu doar o simplă ocupaţie.

În relaţia şcoală- familie pot apărea dificultăţi de ordin comportamental ( întâlnite atât la părinţi, dar şi la cadrele didactice) sau de ordin material (se cere un surplus de efort din punct de vedere material sau de timp). Aceste dificultăţi pot apărea din părerile diferite privind responsabilitatea statului şi a familiei cu referire la educaţia copiilor, impactul familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului, participarea la gestionarea şi procesul decizional din şcoală, dar şi randamentul pedagogic al cadrelor didactice sau lipsa de timp a părinţilor.

Pentru a nu se ajunge la asemenea dificultăţi, este de preferat ca părinţii să ia legătura cu şcoala nu doar atunci când sunt chemaţi la şedinţele cu părinţii sau atunci când copiii se confruntă cu anumite dificultăţi. Ei trebuie să participe la toate evenimentele importante ale şcolii (serbări, festivităţi, concursuri, spectacole, etc.), să uşureze misiunea educativă a şcolii prin continuarea educaţiei în cadrul familiei, dar şi să manifeste disponibilitate pentru participarea la cursuri cu caracter educativ realizate pentru părinţi.

Pentru a facilita comunicarea între şcoală şi familie,  cadrul didactic poate să comunice cu părinţii prin e-mail, în cazul în carea aceştia dispun de un calculator conectat la internet, să efectueze vizite la domiciliul elevilor, să realizeze întâlniri după cursuri ori de câte ori se impune acest lucru, la o oră agreată de părinţi.

O altă piedică pusă în faţa parteneriatului şcoală- familie o reprezintă faptul că unele familii se simt neglijate sau nedorite, unele persoane putându-se simţi chiar intimidate de cadrul didactic. Una din cauze este educaţia limitată a părinţilor, sau chiar nivelul lor de alfabetizare. În această situaţie, cadrele didactice trebuie să înţeleagă nivelul de disponibilitate existent pentru implicarea părinţilor în activităţile şcolare, dar şi să-şi adapteze strategiile pentru a contribui la realizarea unui parteneriat reuşit între şcoală şi familie.

În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi, implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită.

CHESTIONAR  IDENTIFICARE NEVOI PĂRINŢI

1. Sunteţi mulţumit  de şcoala în care învaţă copilul dumneavoastră?

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

2. Care sunt motivele pentru care l-aţi înscris pe copil la aceastã şcoalã ?

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3. Sunteţi mulţumit de colegii de clasã ai copilului dumneavoastrã ?

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4. De ce?

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

5. Sunteţi mulţumit de învãţãtoarea copilului d-voastrã? Caracterizaţi-o prin cinci cuvinte.

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

6. Numiţi trei motive pentru care şi un alt pãrinte sã-şi dea copilul la aceastã şcoalã .

_______________________________________________________________________________

_______________________________________________________________________________

7.  Credeţi cã baza materialã a unei şcoli şi dotãrile pe care le deţine pot influenţa rezultatele şcolare?

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

8. Motivaţi .

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

9. Cum vã influenţeazã rezultatele la învãţãturã ale  copilului dumneavoastrã  buna dispoziţie ?

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Bibliografie:

Batog Mariana, Caracteristici psihologice a capacității de decizie în cadrul învățării pe tot parcursul vieții

Lidia Velici, Eugenia Georgescu, Bariere în relația școală- familie și modalități de înlăturare a acestora

Braghiș Maria, Strategii pedagogice de optimizarea parteneriatului şcoală -familie-comunitate în treapta învăţământului primar, 2013