Dezvoltarea personală reprezintă o formaţiune destul de complexa care semnifică creşterea persoanei, evoluţia Eului.

Creşterea personală ca proces multiaspectual este un traseu individual destul de complicat şi complex din interior, un proces de transformări interperceptive, interactivate, astfel, persoana nu numai că se transformă intern, dar transformă şi lumea din jurul său.

Astfel, dezvoltarea personală reprezintă procesul multiaspectual de schimbări intraperceptive, interactivitate prin parcurgerea unor experienţe de învăţare şi educaţie.

Problematica dezvoltării personale a cadrului didactic constituie o prerogativă a domeniului educaţional în general şi a psihologiei – în mod special. Or, dezvoltarea personală e procesul ce desemnează o realitate psihosocială de interacţiune prin parcurgerea unor experienţe de educaţie şi învăţare.

 

Analizând Strategia de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020 „Educaţia–2020”, vom menţiona obiectivele strategice pe termen lung ale politicilor educaţionale la nivel european şi anume: punerea în practică a învăţării pe tot parcursul vieţii şi a mobilităţii; creşterea calităţii şi eficienţei proceselor în educaţie şi învăţare; promovarea echităţii, coeziunii sociale şi cetăţeniei active. În aceeaşi strategie se elucidează finalităţile acestei dezvoltări prin prisma cadrului de competenţe cheie: competenţe sociale şi civice, ce se referă la competenţele personale, interpersonale, interculturale şi la toate formele de comportament, care îi permit fiecărei persoane să participe în mod eficient şi constructiv la viaţa socială şi profesională..

Standardele de competenţă profesională ale cadrelor didactice din învăţământul general presupun analiza condiţiilor conceptuale, identificarea scopului standardelor de competenţă: motivarea cadrelor didactice pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii; creşterea responsabilităţii fiecărui cadru didactic pentru reuşita propriei cariere profesionale.

Prin urmare, actele normative determină rolul învăţării pe tot parcursul vieţii, al dezvoltării personale, profesionale a cadrelor didactice prin care acestea se vor integra mai uşor, se vor manifesta inovativi, responsabili, motivaţi, afirmându-se ca persoane individuale în profesia didactică.

În acelaşi context, menţionăm că dezvoltarea personală a cadrului didactic se abordează contextual în conceptele educaţia permanentă, educaţia adulţilor.

 Astfel, expresia „educaţie permanentă” desemnează un proiect global, care vizează restructurarea sistemelor educative existente, de la dezvoltarea tuturor posibilităţilor formative până la sistemele educative; într-un asemenea proiect, omul este un agent al propriei educaţii, demersul său rezultând din interacţiunea permanentă între acţiunea şi reflecţia sa.

Educaţia adulţilor nu poate fi considerată o acţiune izolată, ea trebuie văzută ca un subansamblu integrat într-un proiect global al educaţiei permanente, reprezentând procesul de emancipare şi transformare raţională a societăţii în schimbare şi transformare. De aceea, prin educaţia adulţilor se transmit tehnici de gândire şi comportament necesare persoanei, inclusiv în situaţiile de criză socială şi personală. Prin urmare, educaţia adulţilor reprezintă o cale de deschidere a noi orizonturi, de soluţionare a problemelor de viaţă, de însuşire a unor abilităţi de învăţare, de corectare a unor atitudini şi de dobândire a unor deprinderi apte să contribuie la realizarea obiectivelor de prim ordin atât de necesare dezvoltării cadrelor didactice. Cadrele didactice reprezintă grupele sociale, determinate atât după criteriul etativ, cât şi după cel valoric – grupe de adulţi. Deci, educaţia adulţilor desemnează ansamblul proceselor organizate ale educaţiei, ale conţinutului, ale metodelor de formare, dezvoltare care prelungesc sau completează educaţia iniţială atât de necesară şi cadrelor didactice.

Or, educaţia adulţilor acordă ajutor cadrului didactic pentru a se putea integra socio-profesional mai eficient, a participa la dezvoltarea sa personală şi a colectivităţii din punct de vedere socio-economic şi cultural. Educaţia adulţilor vizează pe adult, nemijlocit pe cadrul didactic, în multiplele sale statusuri şi roluri pornind de la responsabilităţile pe care şi le asumă. Adultul este obligat permanent să găsească soluţii, să elaboreze strategii de dezvoltare şi, mai ales, să acţioneze. Prin urmare, autocunoaşterea, spiritul critic, autocontrolul sunt trăsături esenţiale pentru această vârstă. Deoarece, „În mod sigur – afirma Bloch – arta pedagogică este înainte de toate, aceea ce te pune la dispoziţia copiilor de a simpatiza cu ei, de a le înţelege universul, de a le sesiza interesele care-i animă, se odihneşte în mare parte pe un dar, pe care candidaţii la funcţia de profesor îl au sau nu îl au. Dar, o bună formare poate ajuta acest dar să se dezvolte dacă există, şi mai ales, acolo unde din păcate nu există, această formare poate să atenueze catastrofa, sau să-i facă mai puţin nocivi, un pic mai puţin inadaptaţi la sarcină pe tinerii angajaţi dintr-o eroare într-o profesie pentru care nu sunt făcuţi” .

„Arta de a învăţa se odihneşte pe comunicarea şi proiectarea unei experienţe esenţialmente personale”, afirma Ştern, dezvoltând o comparaţie între profesor şi pictor. Testul de creaţie, adică exprimarea sinelui, în relaţia pedagogică pare să devină ceea ce se înţelege – arta pedagogică. Bloch afirmă că această artă de a învăţa ar fi un privilegiu unor profesori înnăscuţi, credem, că vechea expresie care spune că există o artă de a învăţa – acoperă realitatea permanentă prin care acest dar nu poate fi suplinit în întregime prin nici o comunicare de cunoştinţe psihologice sau reţele pedagogice. Cea mai bună formare nu va împiedica să existe întotdeauna profesori mediocri, aceea ce le lipseşte, ceea ce-l face pe profesor calificat: simţul înnăscut al copilăriei, dragostea de copil, căldura umană, ceea ce nu se învaţă” .

Privind aptitudinea pedagogică drept o modalitate relaţională, care trebuie să devină un „bun circulant” între profesor şi elev, structura psihologică a aptitudinilor pedagogice implică mai multe componente de competenţe cu o strânsă interdependenţă existentă, după cum urmează.

În primul rând, competenţa morală care e favorizată de ansamblu de calităţi ce asigură o bună funcţionalitate a conduitei etico-morale a profesorului.

Un al doilea tip de competenţă, cea profesional-ştiinţifică, e asigurat de ansamblul de capacităţi necesare cunoaşterii unui anumit obiect.

A treia competenţă – psihopedagogică – care asigură ansamblul de capacităţi necesare pentru „construirea” diferitelor componente ale personalităţii elevilor .

A patra competenţă – psihosocială – este asigurată de ansamblul de capacităţi necesare organizării relaţionării interumane.

Fiind un model de competenţă, de stăpânire de sine, de echilibru, profesorul devine un model educativ pentru elevii săi. Profesorul Gh. Cartianu afirma că „...trebuie să munceşti, să te gândeşti mereu la ceea ce te frământă, să fii exigent cu tine însuţi, să-ţi fii cel mai aspru judecător, să nu fii superficial, să-ţi placă deplin ceea ce ai făcut, să nu renunţi, să lupţi, să lupţi, să lupţi mereu...”. Iar D. Pavel era de părerea că în profesie nu trebuie să spui niciodată „nu pot” sau „nu am timp”, căci „...trebuie să ai timp când ţi-o cere profesia” .

Profesorii vor fi în măsură să utilizeze cele mai noi şi mai eficace metode de dezvoltare a unui nou profil intelectual în consonanţa cu spiritul epocii pregătiţi fiind sistematic.

În procesul dezvoltării profesionale cadrul didactic îşi conturează idei şi tehnici noi în domeniul de activitate, dar îşi redescoperă trăsăturile sale autentice racordate la individualitatea sa, sinele personal.

 În acest sens, afirmându-şi sinele prin individuare persoana ajunge la o stare de autoîmbogăţire a totalităţii psihice a individului, a interiorului în care inconştient se comportă într-un mod complementar conştiinţa.

Principiile fundamentale ale psihopedagogiei individualizării constructive:

 1. Principiul tranziţiei de la educaţie la autoeducaţie. Omul trebuie să înveţe în şcoală că forma supremă a libertăţii individuale este creaţia.

 2. Principiul educaţiei ca proces de reconstrucţie şi reorganizare (J. Dewey), adică educaţia este un „proces de creştere” din interior; este un proces de continuă reorganizare, reconstrucţie şi transformare.

3. Principiul autoreglării şi control.

4. Principiul autodezvoltării.

5. Principiul dezvoltării conştiinţei de sine.

În acest sens, socializarea nu trebuie să se opună individualizării, întrucât avantajele care decurg, din cele două tendinţe pot deveni, de asemenea, complimentare. Omul trebuie educat ca o fiinţă socială şi culturală care însă se realizează şi se actualizează ca fiinţă individuală .

Condiţii facilitatoare pentru dezvoltarea personală a cadrului didactic

In societatea cunoaşterii, dezvoltarea personală reprezintă o strategie eficientă şi performantă în pregătirea oamenilor pentru a se adapta şi depăşi fenomenele şi tendinţele viitorului extrem, iar proiectarea programelor de dezvoltare personală sunt susţinute de eforturile conjugate ale psihologilor de familie, terapeuţilor, clinicienilor, psihologilor şcolari .

Persoanele ce vor monitoriza dezvoltarea personală a cadrelor didactice vor dispune de inteligenţa psihologică, deoarece ea îi va ajuta să direcţioneze eficace dezvoltarea, transformarea corespunzătoare. De aceea, consilierul/trainerul pentru dezvoltare personală este specialistul care lucrează cu persoane sănătoase din punct de vedere psihic, care au nevoie să exploreze sau să depăşească diverse stări sau situaţii cu care se confruntă în evoluţia personală şi profesională, valorificând şi dezvoltând resursele şi potenţialul propriu; stimulează identificarea şi alegerea soluţiei optime de către fiecare persoană, pentru sine însuşi, pentru diminuarea nivelului de stres, înlăturarea confuziei, tensiunilor acumulate şi a blocajelor temporare induse în evoluţia personală şi profesională pe unul sau mai multe planuri .

 Intervenţia specializată a consilierului pentru dezvoltare personală constă în însuşirea, susţinerea şi încurajarea interlocutorilor prin intermediul unor tehnici şi instrumente specifice, în vederea sondării şi relevării propriilor capacităţi şi resurse şi a conştientizării punctelor critice din existenţa proprie şi a posibilităţilor de depăşire a situaţiilor neconvenabile într-o manieră particularizată şi non-directivă. Deci, activitatea consilierului/ trainerului pentru dezvoltare personală este distinctă faţă de terapii psihice, consiliere psihologică prin prisma intensităţii şi complexităţii scăzute a problematicii clienţilor şi a instrumentelor sau tehnicilor specifice de lucru, care se bazează pe non-directivitate. De aceea, considerăm importante de menţionat următoarele caracteristici ale consilierului/trainerului în dezvoltare personală, care pe parcursul actului de dezvoltare va proba empatie şi înţelegere – pentru a cunoaşte cât mai obiectiv realitatea vieţii clientului. La fel, manifestarea încrederii în capacitatea clientului de a-şi rezolva dificultăţile cât şi tact în orientarea clientului către centrul problemei, direcţionând discuţiile de la general la particular şi ajutând persoana să-şi exprime gândurile şi sentimentele, astfel, fiind suport pentru identificarea unor posibile soluţii şi în conştientizarea riscurilor alternativelor prezentate. Iar motivarea pozitivă a clientului pentru fiecare acţiune reuşită, susţinerea clientului în depăşirea obstacolelor va servi ca motivatori în atingerea scopului propus de către acesta.

Crearea climatului favorabil pentru consiliere este primul contact cu clientul şi condiţiile de colaborare. În acest context, ar fi bine ca consilierul să dea dovadă de calm, neutralitate, grijă pentru client, răbdare, onestitate, obiectivitate, responsabilitate perseverentă, deschidere, receptivitate, gândire pozitivă. Acestea asigură confidenţialitatea privind problemele clienţilor.

Prin urmare, programele de dezvoltare personală sunt destinate tuturor persoanelor care doresc să-şi optimizeze calitatea vieţii personale pentru a se integra mai eficace în societatea modernă; să-si crească bunăstarea; să fie în armonie cu sine însăşi şi cu cei din jur. Iar scopul programelor de dezvoltare personală reprezintă creşterea calităţii vieţii prin optimizarea diferitor laturi personale: creşterea nivelului de autocunoaştere; creşterea identităţii de sine; dezvoltarea potenţialului propriu şi a competenţelor proprii; împlinirea aspiraţiilor personale; optimizarea integrării sociale şi personale; definirea valorilor, a priorităţilor şi a stilului de viaţă; dobândirea unei viziuni mai ample asupra vieţii; stabilirea unui echilibru afectiv; starea de bine, satisfacţia.

Dezvoltarea personală este un proces aproape continuu, dar repartizat pe cicluri, interese de travaliu optimizator, pe parcursul a mai multor ore şi zile, cu posibile reluări ciclice la intervale de luni şi ani, la solicitările beneficiarului, în funcţie de nevoile şi obiectivele de viaţă. În context, autoarea menţionează că dezvoltarea personală se desfăşoară sub forma atelierelor şi seminarelor în grup de dezvoltare personală, grup de autocunoaştere, grup de stimulare a autoperformanţei sau creativităţii, grup de dezvoltare spirituală prin diverse practici meditative, participări la workshop-uri tematice, proceduri şi practici asociate .

Deci, preciza autoarea, consilierea asociată cu dezvoltarea personală sau în grup îşi propune stimularea expresiei personale, a creativităţii şi atitudinilor integratoare sau tolerante, a maturizării afective, cognitive, spirituale, a puterii de manifestare şi afirmare a Eului. La fel, ea urmăreşte realizarea procesului de autoactualizare şi conştientizarea stadiului de dezvoltare în care se află fiecare persoană. Iar procesul consilierii centrate pe persoană este eficient, adică „procesul” de sine se declanşează doar dacă consilierul are convingeri şi atitudini de încredere în capacitatea de dezvoltare a fiinţei umane. Această atitudine de încredere pe care o are consilierul faţă de fiecare persoană de „a se direcţiona singur, dacă este asigurat un climat favorabil” .

Astfel, cadrul didactic se implică într-o călătorie către sinele personal, fiind în acelaşi timp prezent în relaţionarea sinelui cu consilierul cât şi cu colegii săi.

 Prin urmare, consilierea reprezintă procesul complex, ce cuprinde o arie foarte largă de intervenţii, care impun o pregătire profesională de specialitate. Deci, este un domeniu mai specific. Iar termenii de consiliere în dezvoltare personală descriu relaţii interumane de ajutor dintre o persoană specializată, consilierul/trainerul, şi o altă persoană, grup care solicită asistenţa de specialitate.

 Prin urmare, dezvoltarea personală reprezintă cuantumul activităţilor ce îmbunătăţesc conştientizarea şi identitatea, dezvoltă talentele şi potenţialul uman, îmbunătăţesc calitatea vieţii personale şi contribuie la realizarea obiectivelor şi aspiraţiilor proprii. În context, menţionăm că dezvoltarea personală, cunoscută sub denumirea „evoluţie personală”, include activităţi formale sau informale pentru a dezvolta altora roluri de profesor, ghid, consilier, manager, coach sau mentor.

Acesul continuu ce va duce la o adaptare mai bună, va contura etape pentru a atinge plina realizare, deoarece cadrele didactice se implică cel mai des în educaţia permanentă, ce reprezintă un rezultat al nevoii de dezvoltare, adaptare la mediul socio-cultural şi a integrării cât mai optime în realitatea înconjurătoare. În consecinţă, componentele de bază ale educaţiei permanente – educaţia adulţilor, autoeducaţia – au rolul de a accentua ideea de „dimensiune a vieţii”. Educaţia reprezintă permanent o consecinţă a nevoii de adaptare la mediul sociocultural şi a integrării cât mai optime în realitatea. Iar schimbarea, în acest sens, va fi posibilă dacă va porni în plan cognitiv, valoric şi acţional, adică de la ce este util. În contextul dat, educaţia adulţilor – a cadrelor didactice – se va realiza prin implicarea activ-participativă pe trepte de dezvoltare personală, socială şi profesională.

Procesul de educaţie a adulţilor este facilitat atunci când: cursantul este implicat total în procesul de învăţare şi deţine controlul asupra tipului învăţării; se bazează în principal pe confruntarea directă cu probleme practice, sociale, personale sau de cercetare, iar autoevaluarea este principala metodă de evaluare a progresului sau a succesului. Tocmai din această cauză, educaţia adulţilor se identifică cu nevoia de socializare, de dezvoltare a unei lumi culturale, ceea ce reprezintă şi o modalitate de comunicare cu membrii grupului căruia adultul aparţine.

 O consecinţă a acestui lucru este faptul că adulţii se dezvoltă diferit, în funcţie de coeziunea, organizarea şi orientarea grupului din care fac parte. Instaurarea unui climat motivaţional pozitiv presupune motivarea prin valorizarea personală, consideraţia, feedbackul şi evaluarea, consultarea şi participarea activă.

În formarea adulţilor instruirea poate fi realizată fie la locul de munca, fie în afara acestuia, de către persoane specializate, în forme care cunosc diferenţieri faţă de lecţia clasică din şcoală, prin urmare în ultimul timp la noi fiind des utilizat conceptul de training în educaţia adulţilor. Trainingul este o intervenţie de tip educaţional într-o organizaţie, instituţie pentru ca organizaţia, instituţia să se adapteze la mediul de afaceri şi concurenţial, schimbările ce au loc în sistemele educaţionale, constând în livrarea programelor de formare, ca răspuns la nevoile operaţionale ale organizaţiei, instituţiei respective. Astfel, un program de training trebuie să pornească, întâi de toate, de la o proiectare a strategiei care să includă o serie de elemente prin care intervenţia educaţională să poată deveni operaţională.

Ca principale elemente în proiectarea strategică, pot fi precizate următoarele:

1. Scop (De ce faci ceea ce faci?)

 2. Misiune (Cum vei pune în practică respectivul scop?)

3. Viziune (Ce doreşti să realizezi şi până când?)

4. Direcţii (Pe care activităţi te vei concentra?)

5. Obiective (Către ce vrei să ţinteşti?)

6. Priorităţi (În ce îţi vei investi resursele disponibile?)

 7. Planuri (Cum vei proceda realmente pentru a-ţi atinge expectaţiile?)

8. Acţiuni (Care tipuri de comportamente pot cel mai bine să ajute în realizarea planului?) .

Metode şi modalităţi de realizare a dezvoltării personale .

Trainingul necesită tehnicile, metodele, modalităţile eficace, specifice educaţiei adulţilor. Formarea adulţilor trebuie realizată prin foarte diverse metode: de comunicare, în care formatorul este emiţătorul ce realizează cursul, iar educabilii sunt receptorii; de întrebări/răspunsuri, când educabilii deţin deja un cuantum educaţional contextual, în care se produce stimularea de atitudini şi circumstanţe. În acelaşi context se vor practica studiul situaţiilor tipice, metoda conotaţiilor, conceptogtamele, metoda ideogramelor, metoda metaforelor, metoda riscului, metode active.

Metoda focus-grupurilor identifică o sensibilizare profundă în soluţionarea optimă a problemelor.

 Ascultarea reflexivă, activă presupune o înţelegere cât mai exactă a vorbitorului. Astfel, în comunicare secvenţa iniţială, adică ceea ce vrea să spună o persoană, parcurge trei etape: codarea semnificaţiei de către emiţător, auzirea; recodarea ei de către receptor; iar amplificarea se foloseşte pentru a scoate în evidenţă un aspect important al situaţiei. În cazul ascultării reflexive, tehnicile de deschidere vor fi: folosirea expresiilor: „şi”, „deci”, „aşadar”, atunci când persoana se blochează şi focalizarea dialogului în prezent prin întrebări.

Dezvoltarea personală a cadrelor didactice – generalizată prin studiile teoretice – vizează creşterea personală prin acumulare de experienţe cognitive şi motivaţionale în educaţia adulţilor.

 În investigaţiile sociologice, pentru a acumula informaţii, propunem ancheta psihosocială – metoda ce va studia dezvoltarea personală prin expunere de opinii, atitudini, motivaţii. De facto, reprezintă etapa de organizare a cunoaşterii prin structurarea opiniilor. În investigarea psihosocială a dezvoltării personale a cadrului didactic anchetarea a fost acea metodă descriptivă prin care au fost obţinute idei, păreri, informaţii vizând motivaţiile personale în dezvoltarea personal.

 Ca instrument promovăm chestionarul Dezvoltarea personală a cadrului didactic. Caracterul activ al anchetei rezidă în faptul că – prin conţinutul întrebărilor sale – ea atrage atenţia subiecţilor investigaţi asupra problemelor supuse cercetării. În contextul dat, fapte necunoscute sau cunoscute parţial pot deveni pe deplin cunoscute.

Chestionarul se constituie din întrebări de date factuale ce identifică dimensiuni psihosociale ale persoanei: personale (sexul, vârsta) şi sociale (funcţia şi instituţia unde activează) şi din întrebări de cunoaştere privind conceptul dezvoltare personală. La fel, în chestionar sunt itemi ce determină opinii, nevoi, aşteptări, modalităţi de implementare a dezvoltării personale. Aceasta reprezintă o modalitate de autoevaluare cognitivă privind realizarea dezvoltării personale.

Intervenţia specializată: Formatorul expune informaţii teoretico-aplicative privind dezvoltarea personală. Implementarea activă: Se propun fise individuale care vizează dezvoltarea personală.

FIŞA A. Viziunea mea despre DP – reprezintă un set de exerciţii, ce reflectă viziunea proprie despre dezvoltarea personală.

ACŢIUNEA 1. Formularea unei viziuni personale Viziunea reprezintă ceea ce vrem să fim, să facem, să simţim, să gândim, să deţinem, să fim asociaţi cu, sau să avem un impact până la o anumită dată în viitor. Viziunea dvs. trebuie să fie unică şi adecvată pentru dezvoltarea personală.

 Exerciţiul 1. Folosiţi instrumentarul de mai jos pentru a scrie propria declaraţie de viziune în următorii paşi:

1.  Pe baza propriilor analize, lucrurile care vă motivează/ vă dau satisfacţie sunt:

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

2. Cele mai importante: puncte tari/ trăsături pe care le am:

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

3. Două lucruri pe care le fac mai des, prin care-mi valorific punctele tari şi îmi aduc satisfacţie 

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

 4. Reflecţii: Aceasta este viziunea mea despre propria dezvoltarea personală.

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

 

 

Persoanele care mă fac să mă simt bine faţă de mine însumi sunt…

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

…pentru că…

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

Eu demonstrez că sunt fericit/-ă prin… 

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________

 Lucrurile care mă fac să mă simt bine faţă de mine însumi sunt:

1. _________________________________________________________________

2. _________________________________________________________________

3. _________________________________________________________________

4. _________________________________________________________________

5. _________________________________________________________________

Lucrurile pe care eu le pot face pentru a obţine aceste rezultate sunt:

1. _________________________________________________________________

2. _________________________________________________________________

3. _________________________________________________________________

4. _________________________________________________________________

   5. _________________________________________________________________

FIŞA B. Modele de Plan de dezvoltare personală.

1.    Modele de Plan de dezvoltare personală (PDP)

 

2.    Modelul 4.

Model clasic de PDP Date personale:

Nume, prenume

Data, anul naşterii

Adresa, telefonul

Perioada de implementare

Planificarea intervenţiilor de DP

Obiective	Actiuni, activitati	Perioada desfăşurării	Observaţii

        FIŞA C. Minighid personal de optimizare a dezvoltării personale.

            Pentru o deschidere mai evidentă spre dezvoltare, pentru minimalizarea riscurilor în realizarea schimbărilor şi ordonarea săptămânală a paşilor, propunem următoarele. Instrucţiune: Fixaţi lista de obiective pe care doriţi să le realizaţi timp de 1 lună, 3, 6 luni; completaţi săptămânal tabelul de mai jos şi meditaţi asupra rezultatelor: Stabilirea obiectivelor după formula: Ce? De ce? Cum? Autofeedback – conform modelului:

Zilele săptămânii	Obiective le zilnice	Realizări	Priorităţi Succes /	Succes / Insucces	Feedback

Realizări: Se descriu ce obiectivele care au fost realizate.

Priorităţi: Când am decis, am ţinut cont de lucrurile importante? Am respectat lista priorităţilor? Cum m-a influenţat atitudinea diferenţiată în „deciziile categorice”, chestiuni asupra cărora nu am putut să mă concentrez? Alegerile au constituit depuneri sau retrageri din contul personal de integritate.

Succese / Insuccese: Ce am realizat? Ce nu am realizat? De ce? Cum aş putea să realizez? Ce obiective neîmplinite rămân de realizat pe săptămâna viitoare?

Concluzii: Am stabilit obiective săptămânale conform formulei: Ce? De ce? Cum? …am făcut zilnic ceva pentru „zilnica ascuţire a uneltei”. Ce am învăţat săptămâna trecută: …

Evaluarea şedinţei: Se expun generalizat viziuni despre dezvoltarea personală proprie, paşii în realizarea ei, condiţiile facilitatoare, lanţul nevoilor dezvoltării personale.

Sarcini: Completaţi Planul de dezvoltare personală şi ghidaţi-vă după el în implementarea dezvoltării personale. Identificaţi componenta-problemă care trebuie schimbată. Monitorizaţi implementarea planului la cel puţin trei luni.

Bibliografie:

1.Aglaida Bolboceanu - dezvoltarea personală a cadrului didactic ca organizator al cunoaşterii

2.Andriţchi V. Metodologia managementului resurselor umane în instituţia şcolară, 2009.

3.Artene G. Consiliere pentru dezvoltarea personală. Suport de curs. Bucureşti, 2015.