Definită din perspectivă legislativă, în România, formarea continuă a personalului didactic constituie un drept care se realizează, în principal, prin perfecţionare şi conversie profesională. 

Evoluţia în carieră a personalului didactic din învăţământul preuniversitar se realizează prin promovarea examenelor de definitivare în învăţământ şi obţinere a gradelor didactice II şi I. 

Pentru a se realiza corelarea cu reglementările specifice educaţiei adulţilor şi educaţiei permanente, dezvoltarea profesională continuă se realizează prin stagii de formare obligatorii. Stagiile de formare continuă intră în sistemul de evaluare/echivalare prin credite profesionale transferabile, obligativitatea constând în acumularea de către cadrul didactic a 90 de credite într-o perioadă de cinci ani. Programele de formare continuă a personalului didactic sunt organizate modular pe următoarele domenii principale: specialitate, pedagogie, psihologia educaţiei, didactica specialităţii, TIC, management educaţional. 

Formarea continuă asigură actualizarea şi dezvoltarea competenţelor personalului didactic, inclusiv dobândirea de noi competenţe, în funcţie de evoluţiile din planul nevoilor de educaţie şi al curriculum-ului educaţional, precum şi în funcţie de exigenţele privind adaptarea competenţelor personalului didactic la schimbările din structurile/procesele de educaţie.

Potrivit principalelor sale destinaţii, formarea continuă vizează:

1. actualizarea şi dezvoltarea, prin programe de formare/perfecţionare periodică, a competenţelor în domeniul/domeniile de specializare corespunzător funcţiilor didactice obţinute prin formarea iniţială;

2. dezvoltarea competenţelor pentru evoluţia în cariera didactică, prin sistemul de pregătire şi obţinere a gradelor didactice;

3. dobândirea sau dezvoltarea competenţelor de conducere, îndrumare, control, evaluare în structurile şi organizaţiile din sistemul de educaţie;

4. dobândirea de noi competenţe, prin programe de reconversie/readaptare a calificării pentru noi specializări sau/şi noi funcţii didactice, altele decât cele obţinute prin formarea iniţială;

5. dobândirea unor competenţe complementare sau de extensie care lărgesc gama activităţilor şi funcţiilor ce pot fi prestate de personalul didactic (predarea în sistemul E-learning, predarea în limbi străine, consiliere educaţională şi orientare în carieră, educaţia adulţilor ş.a.);

6. dezvoltarea şi extinderea competenţelor transversale privind rolurile sociale şi dezvoltarea personală şi profesională, interacţiunea şi comunicarea cu mediul social şi cu mediul pedagogic, asumarea de responsabilităţi privind organizarea, conducerea şi îmbunătăţirea performanţei strategice a grupurilor profesionale, autocontrolul şi analiza reflexivă a propriei activităţi.

Din păcate, astăzi, tot mai des, alegerea carierei presupune criterii ce vizează asigurarea unui nivel de trai bun, renunţându-se la satisfacţii profesionale, afective. În ultima perioadă, oamenii se ghidează în alegerea profesiei folosind criterii ca salariul, oportunităţi de promovare sau sfera de relaţii ce se poate genera la jobul respectiv. Pe de altă parte, în alegerea unui profesii, nu criteriile s-au schimbat, ci doar priorităţile. Criteriul financiar şi-a menţinut importanţa în decizia de alegere a unei profesii, însă, în prezent, acesta are o altă intensitate.

Salarizarea cadrelor didactice este peste tot în lume (şi sunt semne că lucrurile nu se vor schimba prea curând) un puternic demotivator al carierei. Chiar şi în ipoteza îmbunătăţirii acestei perspective în viitor, este foarte posibil ca – prin comparaţie cu alte domenii de dezvoltare profesională – învăţământul să rămână tot un domeniu puţin atractiv din punct de vederea financiar. Iată de ce, loialitatea pragmatică (de tip instrumental) nu trebuie considerată un deziderat al managementului şcolar.

Cadrul didactic trebuie să fie apreciat, motivat, să aibă acces la cunoaștere, să beneficieze de un mediu optim în desfășurarea activității profesionale. Toate acestea duc la creșterea dorinței de dezvoltare profesională.

Ierarhizarea motivațiilor pentru alegerea unei cariere didactice, plasează pe un nivel superior: plăcerea de a lucra cu tinerii; plăcerea de a preda; faptul că pot influenţa în bine personalitatea şi viaţa elevilor; faptul că activitatea didactică este un demers stimulativ la nivel intelectual/cognitiv; şi profesia didactică este una „nobilă”; motivațiile de nivel mediu constau în: securitatea locului de muncă; faptul că pentru persoanele cuprinse în cercetare, un profesor a funcţionat drept model; resimţirea vocaţiei de a fi profesor; statusul ridicat al profesiei didactice; şi beneficiile financiare; iar de nivel scăzut: vacanţele sau încurajarea oferită de către prieteni etc.

Competenţa didactică este obiectivul central al tuturor programelor de formare profesională. Competenţa este o realitate dinamică şi flexibilă, greu de surprins şi de cuantificat. Diverse definiţii ale competenţei, oferite de literatura de specialitate, fac referire la relaţia dintre cel care desfăşoară o activitate şi rezultatele bune ale activităţii sale. Varietatea abordărilor problematicii competenţei didactice conduce la o diversitate de criterii pe baza cărora este apreciată activitatea profesorilor din învăţământul de toate gradele.

În categoria/tipul de competente vizate de activitatea desfasurată, în cadrul competențelor de specializare, psihopedagogic / metodic se include actualizarea si dezvoltarea competentelor in domeniul de specializare corespunzator functiei didactice ocupate, precum si in domeniul psihopedagogic si metodic, având ca și competențe complementare dobândirea unor competente complementare prin care se extinde categoria de activitati ce pot fi prestate in activitatea curenta, cum ar fi predarea asistata de calculator, predarea in limbi straine, consilierea educationala si orientarea in cariera, educatia adultilor, precum și dezvoltarea si extinderea competentelor transversale privind interactiunea si comunicarea cu mediul social si cu mediul pedagogic, asumarea de responsabilitati privind organizarea, conducerea si imbunatatirea performantei strategice a grupurilor profesionale, autocontrolul si analiza reflexiva a propriei activitati.

Calitatea resurselor umane din educație, mai precis a cadrelor didactice, este un rezultat atât al pregătirii formale specializate cât și al aspirațiilor profesorilor.

Diversitatea modelelor de carieră, influenţate de diversitatea traiectoriilor, oferă tuturor şansa de a face o carieră pe măsura capacităţilor şi aspiraţiilor. Important este ca munca prestată să-i aducă omului satisfacţie, iar rezultatele să fie apreciate de către cei din jur. Există însă o condiţie primordială pentru aceasta: fiecare trebuie să conştientizeze că pentru a realiza o carieră este necesar să presteze o muncă calificată, să deţină o calificare într-un domeniu de activitate profesională.

Pentru a asigura succesul în carieră, orice persoană trebuie să-şi proiecteze cariera, adică să reflecteze conştient, la fiecare etapă a vieţii, în ce direcţie trebuie să-şi concentreze eforturile şi resursele personale, pentru a obţine cele mai bune rezultate în activitatea profesională. Fiecare persoană îşi proiectează cariera pe parcursul întregii vieţi: începând cu anumite vise din copilărie, care pe măsura maturizării, se transformă în adevărate proiecte de viaţă profesională.

Autocunoaşterea este un proces continuu, realizat de persoană pe tot parcursul vieţii. Când persoana îşi pune anumite întrebări, precum: „ce îmi place, ce este important pentru mine, ce nu este important, ce nu aş face niciodată în viaţă ? ”, devine mai conştientă de propriile forţe, capacităţi, abilităţi şi valori. Aceasta îi inspiră încredere în forţele proprii, făcând-o să înţeleagă de la vârstă tânără care sunt scopurile sale în viaţă şi cum le poate realiza. Astfel, este foarte important să te cunoşti pe sine, dar şi să ştii să colectezi informaţii despre sine. Informaţiile despre propria persoană, pe care le identificăm prin procesul de autocunoaştere, se referă la valorile personale şi profesionale, interese, abilităţi, capacităţi, atitudini, trăsături de personalitate.

Decizia pentru carieră şi motivaţia de dezvoltare profesională într-un anumit domeniu de activitate au la bază diverse repere privind criteriile de alegere a profesiei (prestigiul, avantajele, compatibilitatea persoanei cu domeniul de activitate profesională). Evident că aceste criterii nu se exclud reciproc, dar există anumite priorităţi, determinate de particularităţile de personalitate, sistemul de valori, circumstanţele de viaţă.

Bibliografie:

Laura Patache, Managementul carierei în învățământ

Ion-Ovidiu Pânişoară, Georgeta Pânişoară, Motivarea pentru cariera didactică

Sofia Șuleanschi, Dezvoltare personală și proiectarea carierei