Dascălul şcolii româneşti de astăzi are un cadru de viaţă care a detronat perspectiva tradiţională asupra educaţiei şi a vieţii ȋn general. Cadrul didactic modern trebuie să ştie să managerieze cu competenţă atât clasa de elevi cât şi cazurile particulare sau speciale, diferite de normă, ȋntr-o profesie ȋn care valenţele negative ale societăţii ȋn tranziţie ating progresiv şi distructiv sistemul de ȋnvăţământ.
Profesia de cadru didactic poate ȋntâmpina:
- - dificultăţi intrinsece personalităţii individului;
- - dificultăţi de interacţiune socială personală ȋn mediul educaţional;
- - dificultăţi structurale, organizatorice şi funcţionale ale sistemului de ȋnvăţământ;
- - dificultăţi externe mediului educaţional şi sistemului de ȋnvăţământ. generate de mediul social mai larg (politici sociale, categorii de populaţie, instituţiile statului, etc)
Din ansamblul de dificultăţi structurale, organizatorice şi funcţionale ale sistemului de ȋnvăţământ, acesta este sub presiunea aşteptării nesfârşite a unei Legi a Educaţiei Naţionale responsabile şi centrată pe rezolvarea de probleme, şi sub presiunea efectelor unor programe şcolare ȋnvechite sau care nu se adaptează cerinţelor unei pieţi a muncii extrem de instabile şi tot mai aliniată unei lumi din ce ȋn ce mai tehnologizată. Mult mai conectaţi la tehnologie decât se modernizează resursele umane şi logistica educaţiei, elevii folosesc abuziv mijloacele moderne audiovizuale (televizor, computer, internet) în scop mai mult delectiv şi mai puţin informativ şi se confruntă ȋn prezent cu fenomenul de deculturaţie progresivă, favorizată de accesul lor neȋngrădit şi nestructurat la internet şi la diferite medii virtuale, dar şi cu accentuarea comportamentelor anti-sociale, generate de modelele virtuale şi din mediiile web, ȋn absenţa concomitentă a modelelor şi a valorilor sociale pozitive,
Din categoria dificultăţi externe mediului educaţional şi sistemului de ȋnvăţământ. generate de mediul social mai larg (politici sociale, categorii de populaţie, instituţiile statului, etc), notăm salariile şi pensiile cadrelor didactice, care par să se ȋndrepte spre nivelul salarial din lumea a treia, ȋn timp ce cadrul didactic modern se luptă să-şi armonizeze dorinţa autentică de a transmite elevilor cultură cu o motivaţie din ce ȋn ce mai scăzută. De notat oportunismul des ȋntâlnit al mass mediei pentru exploatarea interesului public prin generalizarea unor cazuri imorale particulare şi izolate din ȋnvăţământ Sistemul de ȋnvăţământ este astfel mediatizat cu precădere prin cazuri de corupţie sau diverse alte ilegalităţi, cu perioade de intensă mediatizare a cazurilor de ultragiu moral, ceea ce ȋndepărtează sprijinul public şi opinia publică ȋn calitatea sa de forţă de suport a aşezării ȋnvăţământului pe locul binemeritat ȋn politicile sociale naţionale.
Dacă pentru depăşirea dificultăţilor enumerate mai sus este necesară mobilizarea mai multor mecanisme sociale, de grup sau de instituţie, depăsirea dificultăţilor intrinsece personalităţii individului şi a dificultăţilor de interacţiune socială personală ȋn mediul educaţional intră ȋn alt tip de modalitate de expresie şi de soluţionare.
Dataorită deciziilor politice şi economice negative descrise mai sus, stresul profesional care se asociază profesiei de cadru didactic atinge cote tot mai ridicate, ȋntre cauzele generatoare ȋnscriindu-se:
- factorii profesionali intrinseci ( continut programă, activităţi didactice, interacţiune cu elevii, cu părinţii,etc.)
- factorii profesionali extrinseci ( efecte asupra activităţii si asupra imaginii profesorului, consecinţe ale instabilităţii economice şi politice, ale mediatizării negative, etc.)
-scăderea calităţii vieţii prin impactul asupra vieţii personale (disfuncţii in echilibrul viaţa personală-viaţă profesională)
Categoria dificultăţilor intrinsece personalităţii individuale este generată de acel ansamblu de trăsături de personalitate care sunt deficitar sau disarmonios dezvoltate de către cadrul didactic, ȋn sensul ȋn care, la baza formării sale stă un istoric personal de viaţă, modele sociale luate din mediul personal şi din comunitatea cea mai apropiată. Acest tip de dificultăţi genrează categoria de dificultăţi de interacţiune socială personală ȋn mediul educaţional, deoarece, spre exemplu, cadrul didactic a cărui toleranţă, sau adaptabilitate, sau flexibilitate cognitivă ori inteligenţă emoţională sunt insuficient dezvoltate, este ȋntr-un stadiu de ,,in-competenţă” ȋn ceea ce priveşte nivelul său de auto-cunoştere, ȋntrucât abilităţile intrapersonale nu pot fi aduse la stadiul de competenţă profesională ȋn lipsa unui profund şi continuu proces de auto-cunoaştere şi autoperfecţionare.
Pe lângă dificultăţile intrapersonale, ca o consecinţă firească şi negativă, cadrul didactic care nu se cunoaşte suficient şi peste care stresul profesional aduce şi mai multă presiune, va ȋntâmpina automat dificultăţi interpersonale, ȋn relaţie cu colegii din instituţia şcolară, cu managementul şcolii, ȋn interacţiune cu elevii şi cu familiile acestora.
Ȋn mediul educaţional se vehiculează programe de dezvoltare profesională ȋntr-un cadru formal şi organizat, validat de sistemul de ȋnvăţământ, dedicat perfecţionării profesionale, ceea ce a dus la confuzii ȋntre reprezentarea dezvoltării profesionale şi dezvoltării personale.
Un rol extrem de important este cel al dezvoltării profesionale, domeniu căruia instituţiile şcolare ȋi acordă tot mai multă prioritate.
Astfel, pentru a creşte calitatea ȋnvăţamântului şi a profesionalismului oamenilor care lucrează ȋn acest sistem, la timpul prezent sunt deschise cadrelor didactice oportunităţi care vin pe calea informaţiei, prin ȋnsuşirea şi implementarea metodelor tot mai interactive şi mai ȋn acord cu descoperirile ştiinţifice asupra ȋnvăţării, asupra minţii umane şi a conexiunii acesteia cu progresul tehnologic.
Sursa: http://motivational-tips.com/self-impovement/self-development-key-to-success/
Ȋntr-un mediu profesional ȋn care se cer tot mai multe competenţe, cursurile, formările profesionale, mentoratul, workshop-urile, toate aduc un volum din ce ȋn ce mai mare de asimilat de către profesor. La nivel de instruire, profesorul modern dispune de materiale informative de calitate şi uşor accesibile.
Aspectul care rămâne vulnerabil şi cel care provoacă vulnerabilităţile ȋn interacţiunea cu ceilalţi nu este specific dezvoltării intelectuale, motiv pentru care, oricât de multă dezvoltare profesională ar parcurge profesorul, ȋn interacţiunile sale sociale pot apărea tipare disfuncţionale sau relaţii nesatisfăcătoare.
Adăugând şi dificultăţile instituţiilor şcolare din mediile defavorizate sau cu categoriile de populaţie defavorizate, stresul profesional ajunge la intensitatea la care fenomenul de burnout, ca mecanism psihologic de suprasolicitare şi epuizare emoţională, se instalează şi perturbă major calitatea vieţii profesorului, manifestându-se cu trăirea tot mai intensă şi mai constantă unor stări de:
Ȋntr-o lume profesională plină de informaţie şi din ce ȋn ce mai orientată către perfecţionare, individul rămâne nesusţinut ȋn două dimensiuni importante ale vieţii sale: emoţional şi comportamental.
Din aceste considerente, o nouă orientare, o oportunitate adusă profesorului modern de către deschiderea către spaţiul european este dezvoltarea personală, un domeniu promovat ȋn ţările civilizate ca mijloc de creştere a rezilienţei la stres, a productivităţii creative şi a performanţei individuale.
Conceptul de dezvoltare personală este ȋncă nou şi a ȋnceput să fie vehiculat o dată cu pătrunderea unui nucleu de preocupări ideologice, politice, filosofice şi sociologice din Occidentul capitalist în anii `60-`70, în România fiind introdus în anii `70-`80 (Zamfir, C., 2002).
Calitatea vieţii este reprezentată dimensional ȋntr-un sistem de clasificare a domeniilor calității vieții, ceea ce permite o abordare mai pragmatică a indicatorilor sociali în subsisteme specifice ale societății (Mărginean, I., 2002): persoana, populația, mediul natural, aşezările umane, locuința, mediul social, familia, ocuparea, calitatea vieții de muncă, resurse macroeconomice pentru nivelul de trai, veniturile, consumul, serviciile pentru populație, gospodăria, învățământul, asistența sanitară, cultura, asigurările şi asistența socială, timpul liber, calitatea mediului politic, instituțiile de stat şi ordinea publică.
Pentru prima dată menţionată ca parte importantă ȋntr-un sistem de evaluare social, calitatea vieţii de muncă a permis membrilor societăţii să exprime nevoia de ajutor, nevoia de satisfacţie profesională şi nevoia de echilibru ȋntre viaţa personală şi cea profesională. Din aceste considerente, conceptul de dezvoltare personală, diferit de cel de dezvoltare profesională, a ȋnceput să fie referit unor servicii individuale sau organizaţionale specializate ȋn dezvoltare personală. Dezvoltarea personală este asociată cu o serie de concepte specifice cum ar fi: tehnici de dezvoltare personală, cursuri de dezvoltare personală, articole de dezvoltare personală sau cărţi de dezvoltare personală.
Presupune modalităţi prin care se pot îmbunătăţi calitatea vieţii, relaţiile, sănătatea, cariera, nivelul de spiritualitate, capacităţile fizice şi mentale, interacţiunile, etc.
Strategia DOAR ȊNCEPE cu lectura unor cărţi de specialitate sau motivaţionale, cu participarea la evenimente sau diferite întâlniri pe domeniile de interes, cu participarea la un curs sau sesiuni de coaching.
În realitate, dezvoltarea personală presupune mult mai mult decât cititul de cărţi şi bloguri sau participarea la cursuri, conferinţe sau simpozioane ştiinţifice.
Dezvoltarea personala este reprezentata de activitati şi tehnici care se experimentează, care ȋmbunatatesc constientizarea, ȋmbunatatesc simtul identitatii, care dezvolta talentul si potentialul, care construiesc capitalul uman si faciliteaza angajarea, care ȋmbunatatesc calitatea vietii si care contribuie la realizarea visurilor si aspiratiilor persoanei.
Dezvoltarea personala are loc pe parcursul ȋntregii vieti., nu este limitată de auto-ajutorare, presupune metode, tehnici, instrumente, sisteme de evaluare si are ca scop evolutia personala.
Dezvoltarea personala reprezintă un proces care durează toata viaţa si ȋn urma căruia descoperi şi accesezi noi resurse interioare, abilităţi de care nu suntem conştienţi până la acel moment.
|
|
|
Ce NU este dezvoltare personala? |
|
1. Dezvoltarea personală nu este despre a citi cărți |
|
2. Dezvoltarea personala nu este despre a participa la cursuri |
|
3. Dezvoltarea personală nu este despre a citi blogurile de dezvoltare personală |
|
4. Dezvoltarea personală nu este despre citate și filme motivaționale |
|
5. Dezvoltarea personală nu este despre gândirea pozitivă |
|
Ce înseamnă de fapt dezvoltare personala? |
|
1. Dezvoltarea personală este despre ceea ce faci |
|
2. Dezvoltare personala este despre ceea ce simți |
|
3. Dezvoltare personala este despre ceea ce ești |
Sursa: https://www.marian-rujoiu.ro/dezvoltare-personala/
Ȋn concluzie, dezvoltarea personală se ȋntâmplă când persoana trăieste, simte, experimentează, schimbă (gânduri, emoţii, comportamente), ȋnlocuieşte (gânduri, emoţii, comportamente).
Scopul şi avantajele dezvoltării personale pentru profesorul modern şunt următoarele:
- tratarea dificultăţilor profesionale şi personale dintr-o perspectivă neutru-obiectivă, complexă şi completă, nelimitată de lipsa lui de cunoaştere personală şi de cunoaştere a celorlalţi sau de nivelul său de manifestare rigid, inflexibil sau sărac;
- ȋmbunătăţirea relatiei sale cu elevii, cu colegii, cu familia şi cu sine ȋnsuşi;
-recunoaşterea şi depăşirea echilibrată a limitelor personale;
- cunoaşterea şi ȋnţelegerea, sau un mai bun management a ceea ce nu poate ,,ȋntelege”;
- creşterea rezilienţei sale la stres;
-dezvoltarea unor mecanisme de coping la stres şi la situaţii traumatice;
-creşterea productivităţii sale creative;
- ȋmbunătăţirea performanţei sale individuale.
Activităţile de dezvoltare personală sunt apanajul anumitor specialişti, a căror afiliere profesională se află sub egida asociaţiilor profesionale recunoscute la nivel naţional şi internaţional şi se derulează sub diferite forme: sesiuni de coaching, şedinte de meditaţii, mentoring, workshop-uri de dezvoltare personală, consiliere psihologică şi psihoterapie.
Consilierea şi coaching-ul sunt procese care ghidează cadrul didactic ȋn identificarea mecanismelor sale de adaptare la stresul profesional şi ȋn activarea creativă a potenţialului personal ȋn situaţia prezentă, având ca rezultat final elevi mai dedicaţi şi interesaţi şi profesori mai motivaţi.
Ȋn sesiunile de coaching, unde scopul ultim este dezvoltarea potenţialului clientului, clientul este cel care deţine toate informaţiile şi ȋnţelepciunea de care are nevoie, pe când coach-ul este catalizatorul proceselor interioare prin care aceste resurse ale clientului intră ȋntr-o reacţie de tip nou. Această catalizare se face prin modalităţi de dialog dirijat, tehnici de coaching, plan şi monitorizarea planului de acţiune. Fiind procesul clientului, nu coach-ul conduce procesul şi nici resursele lui, ȋn schimb prezenţa lui şi modalitatea ȋn care abordează perrspectiva clientului face ca beneficiarul să se clarifice, să privească situatia din alte unghiuri, să descopere căi noi de acţiune, să ȋndrăznească să experimenteze şi să ia decizii.
Consilierea psihologică, un proces care vizează explorarea emoţiilor, gândurilor, comportamentelor, mecanismelor de apărare ale clientului prin perspectiva istoriei lui de viaţă, a modelelor interiorizate, a blocajelor ȋn dezvoltare, este forma cea mai intensă de dezvoltare şi are ca scop principal vindecarea psihică, urmată de dezvoltarea personală.
Ambele forme de dezvoltare personală au acelaşi obiectiv, finalitatea sesiunilor de coaching fiind ȋnsă cea de clarificare şi de auto-direcţionare fermă şi ȋncrezătoare, ȋn timp ce finalitatea şedinţelor de consiliere psihologică este de a explora, a identifica suferinţele şi blocajele, a reconstrui şi a creşte abilităţi care au fost blocate sau şterse datorită istoriei de viaţă sau a tendinţelor mai putin armonioase ale personalităţii clientului.
Profesorul modern poate alege să beneficieze de coaching, ȋnsă are datoria civică să cunoască beneficiile unui proces de dezvoltare personală, astfel ȋncât să ştie ȋn ce mediu poate găsi suport şi vindecare dacă este necesar şi să recunoască dificultăţile elevilor pentru a putea alerta psihologul şcolar şi părinţii elevilor ȋn situaţii ȋn care cadrul didactiv observă indicatori de suferinţă şi de involuţie ai calităţii vieţii şcolare şi personale a acestora.