Una dintre valorile promovate de educaţie este non-discriminarea şi excluderea inechităţii sociale, cuturale, economice şi de gen (asigurarea de şanse egale tuturor copiilor, indiferent de gen, etnie, religie, printr-o abordare educaţională echilibrată). În acest sens, cadrul didactic trebuie să evite exprimările de tip discriminator, etichetarea, să nu manifeste prejudecăţi faţă de copii, ci sa aiba permanent in vedere nevoile educaţionale ale fiecărui copil, astfel încât toţi să se simtă acceptaţi şi valorizaţi. In practica educationala insa lucrurile nu stau intotdeauna asa.

Prejudecatile pe care le avem despre ceilalti conduc la discriminare si marginalizare. Discriminarea este actiunea prin care o persoana este tratata nedrept din cauza unor atitudini bazate pe prejudecati. Prejudecata este credinta, in timp ce discriminarea este actiunea (prejudecata manifestata). Discriminare pozitiva - modalitate de a contrabalansa discriminarea negativa si reprezinta usoara favorizare a unui grup (de regula mionoritar) aflat in dificultate pentru a recupera mai rapid anumite tipuri de decalaj (economic, cultural etc.).

Ca reacţie la situaţiile de discriminare, societatea a operat discriminarea pozitivă, iar angajatorul discriminarea indirectă, prima din dorinţa de a echilibra inechităţi anterioare (eventual de acces la educaţie), iar cel de-al doilea din dorinţa de a-şi doza resursele (evitând candidaţi pe care nu şi-i doreşte). La limită, ambele sunt o cale de a perpetua situaţiile de discriminare.

Segregarea este forma cea mai grava de discriminare, separarea fizica, intentionata sau neintentionata, a unor copii de restul copiilor in scoli, clase, cladiri și are drept consecinta accesul inegal al copiilor la o educatie de calitate.

Scoala/clasa de elevi este o societate si o comunitate in miniatura, este o comunitate de invatare caracterizata prin diversitate (moduri si stiluri diferite de invatare ale elevilor, grupuri socio-culturale diferite).

În România segregarea se manifestă în special în domeniul educației și locuirii. În domeniul educației grupul care este adesea victimă a segregării îl reprezintă romii. Segregarea rezidențială poate afecta mai multe categorii dezavantajate (în general afectate de sărăcie). Cauzele care au dus la formarea de comunități segregate sunt foarte diverse. În educație, decizia de segregare este luată la nivelul școlii, prin repartizarea copiilor de romi în clase/ școli unde marea majoritate sunt romi. În domeniul locuirii cauzele sunt multiple: decizii de evacuare și relocare de obicei la marginea sau în afara localității, așezări informale mai noi sau formate de mulți ani, auto-segregare, etc

În ceea ce privește educația, Ordinul nr. 1540/2007 privind interzicerea segregării școlare a copiilor romi și aprobarea metodologiei pentru prevenirea și eliminarea segregării școlare a copiilor romi ne oferă definiția, practicile care duc la segregare școlară și exemple de activități care duc la combaterea/ eliminarea segregării școlare. Conform acestui ordin, „constituie segregare şcolară a elevilor romi separarea fizică a elevilor aparţinând etniei rome în grupe/ clase/ clădiri/ şcoli/ alte facilităţi, astfel încât procentul elevilor aparţinând etniei rome din totalul elevilor din şcoală/ clasă/ grupă este disproporţionat în raport cu procentul pe care copiii romi de vârstă şcolară îl reprezintă în totalul populaţiei de vârstă şcolară în respectiva unitate administrativ-teritorială.”

Este nevoie de o abordare în etape a problemei desegregării. În unele cazuri segregarea este un proces care a început cu mult timp în urmă, poate durează de generații, iar la nivelul localității/zonei aceasta nu afost considerată niciodată o problemă. Chiar punerea în discuție a acestui fenomen în cadrul zonei/localității poate reprezenta primul pas. E posibil ca atitudinile comunității majoritare să nu fie prietenoase față de grupul segregat (aceasta e una din cauzele segregării) sau poate chiar autoritatea locală a generat acest fenomen (prin relocare). De aceea, selectarea și descrierea măsurilor pentru desegregare trebuie să țină cont de: cauzele segregării (cum s-a ajuns în această situație), principalii agenți care au generat segregarea (autoritatea locală, politicile de locuire, auto-segregare, etc), principalele probleme cu care se confruntă comunitatea segregată, principalii agenți care pot contribui la desegregare, principalele obstacole în calea procesului de desegregare.

Segregarea, nereusitele scolare, absenteismul si abandonul scolar nu sunt doar efecte ale saraciei, ci si ale marginalizarii si tratamentului discriminatoriu. Cum resursele pe care le au la dispozitie cadrele didactice pentru a gestiona asemenea situatii nu au fost vreodata suficiente, este foarte important ca ele sa dobandeasca abilitati in abordarea diversitatii prin dezvoltarea tematicii diversitatii in curricula scolara, dar si pentru constientizarea rolului pe care il are educatia in prevenirea intolerantei si discriminarii.

Toţi cetăţenii să aibă oportunităţi egale. Tuturor persoanelor trebuie să li se ofere oportunitatea de a participa pe deplin la viaţa economică, socială, politică şi culturală a societăţii în care trăiesc şi de a se bucura de beneficiile acestei participări. Asigurarea de oportunități egale înseamnă eliminarea efectelor nedorite ale circumstanțelor aflate dincolo de controlul indivizilor asupra calității vieții lor. Responsabilitatea privind dezvoltarea propriilor capacităţi de integrare socială şi implicarea activă în soluţionarea situaţiilor de dificultate revine fiecărei persoane, precum şi familiei acesteia, iar autorităţile statului intervin în principal prin crearea de oportunităţi egale şi, atunci când acestea nu sunt asigurate, prin acordarea de beneficii şi servicii sociale adecvate.

Mai multe grupuri se confruntă cu diverse forme de excluziune socială sau sunt expuse unui risc ridicat de excluziune în moduri care sunt uneori, dar nu întotdeauna, asociate cu sărăcia. Din cauza faptului că grupurile vulnerabile se confruntă cu probleme specifice pentru care este posibil ca politicile generale să nu dea rezultate, acestea au adesea nevoie de servicii integrate şi particularizate pentru a intensifica participarea lor socială şi/sau economică. Identificarea şi răspunsul adecvat la nevoile specifice ale grupurilor sărace şi vulnerabile sunt esenţiale pentru elaborarea şi implementarea de politici de incluziune socială eficiente. Tuturor grupurilor vulnerabile, indiferent de dimensiunea lor, trebuie să li se ofere oportunităţi similare de a-şi atinge potenţialul şi de a deveni o parte activă a societăţii. Principalele grupuri vulnerabile din România sunt: persoanele sărace, copiii și tinerii lipsiți de îngrijire și sprijin parental, persoanele vârstnice singure sau dependente, romii, persoanele cu dizabilităţi, persoanele care trăiesc în comunități marginalizate.

În primul rând, creșterea calităţii și egalității de șanse în învăţământ necesită o creştere a finanţării generale pentru educaţie, cu atât mai mult cu cât actuala finanțare per elev nu este adecvată pentru a satisface nevoile efective ale elevilor și școlilor din comunitățile dezavantajate, în special din mediul rural. În plus, pentru a răspunde la nevoile specifice ale școlilor dezavantajate, din rural și urban, care concentrează un număr mare de copii din categoriile vulnerabile, finanțarea suplimentară existentă necesită o revizuire la nivelul metodologiei și trebuie efectiv aplicată la nivelul tuturor școlilor de masă care integrează copii cu dificultăți de învățare.

Diversele programe care au drept scop creşterea participării persoanelor cu dizabilităţi la învăţământ şi pe piaţa muncii nu au reușit să îmbunătățească situația acestui grup vulnerabil. Acest eșec este cauzat de lipsa de suport adecvat din partea profesorilor, părinților și angajatorilor, precum și lipsa acțiunilor decisive în această direcție din partea autorităților publice centrale și locale.

 Principiul cheie care ar trebui să stea la baza oricărei politici de eradicare a segregării este promovarea educației incluzive. Declaratia de la Salamanca din 1994 introduce un nou cadru conceptual „educatie/scoala incluziva”. In acest document se stipuleaza:

„...scolile trebuie sa-i primeasca pe toti copiii, indiferent de conditia lor fizica, intelectuala, sociala, afectiva, lingvistica sau deorice natura. Trebuie deci sa fie inclusi copii cu dizabilitati si copii talentati, copii ai strazii si copii care muncesc, copii proveniti din zone izolate, din populatii nomade sau care apartin minoritatilor lingvistice, etnice sau culturale si copii care provin din alte zone sau grupuri dezavantajate sau marginalizate...

.....Principiul fundamental al scolii incluzive este ca toti copiii trebuie sa invete impreuna, oricand acest lucru este posibil, indiferent de dificultatile pe care acestia le pot avea sau de diferentele care pot exista intre ei. Scolile incluzive trebuie sa recunoasca si sa raspunda nevoilor diferite ale elevilor, tinand cont de existenta atat a unor stiluri diferite de invatare cat si a unor ritmuri diferite si asigurand o educatie de calitate pentru toti prin intermediul unor curriculum-uri adecvate, a unor masuri organizationale, strategii de predare, a unui anumit mod de utilizarea resurselor si paretenriatelor cu comunitatile din care fac parte. Trebuie sa existe un continuum de sprijin si servicii corespunzator continuumului de nevoi speciale intalnite in fiecare scoala”.

Educaţia incluzivă înseamnă că toţi copiii şi tinerii învaţă împreună în stucturi obişnuite ale învăţământului preşcolar, şcolar şi superior. Incluziunea inseamna ca toţi copiii să participe la viaţa şi activităţile şcolii indiferent de nevoile pe care le au. Incluziunea este văzută ca un proces continuu de depăşire a barierelor de învăţare şi participare pentru toţi copiii şi tinerii.

Bibliografie:

“Ghidul adresat Statelor Membre pentru folosirea fondurilor structurale și de investiții în combaterea segregării teritoriale și școlare”

Legea  nr. 87/ 2006 privind asigurarea calităţii educaţiei

Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020