Societatea și economia digitală reprezintă un domeniu abordat intens atât în sfera politicilor publice și a economiei, cât și în mediul academic. Ritmul rapid de difuzare a tehnologiilor digitale în viața de zi cu zi și în sectoarele economice determină schimbări continue și rapide în multe sectoare de dezvoltare. Multe dintre aceste schimbări provocate de digitalizare nu sunt încă analizate și înțelese, sunt deocamdată observate, iar impactul acestora chiar și pe termen mediu este dificil de estimat.

Utilizarea pe o scară tot mai mare a tehnologiilor informației și comunicațiilor și a celor digitale schimbă viața de zi cu zi atât în plan economic și profesional, cât și în cel social. În prezent există numeroase posibilități de interacțiune și colaborare în mediul online/digital, ceea ce determină apariția a noi forme de participare și creare de valoare.  Întreprinderile și organizațiile transferă din ce în ce mai mult comunicațiile către rețelele sociale (social media) și către comunitatea online. De asemenea, instituțiile politice și agențiile guvernamentale sunt tot mai deschise către interacțiunea crescândă cu societatea, formându-se noi modele de participare și cooperare între autorități și cetățeni. Inovația (deschisă), creativitatea, diseminarea largă a cunoștințelor și informațiilor științifice și tehnice beneficiază de platforme extinse în mediul online / digital, sporind potențialul de creștere și competitivitate economică. Toate aceste abordări deschise și inovatoare contribuie la dezvoltarea societății și economiei digitale.    

Sistemele de educație din întreaga lume vor suferi mari modificări, favorizate de revoluția tehnologică. În următorii 15 ani, internetul va transforma școlile în "medii interactive" care vor da la o parte formele tradiționale de învățământ și vor schimba modul de a fi al profesorilor, părinților și elevilor, scrie cotidianul spaniol El Mundo.

În școala viitorului, profesorul nu va mai fi doar un transmițător de cunoștințe, ci va avea ca principală misiune orientarea elevului în propriul său proces de învățare. Curriculumul va fi personalizat, pe măsura necesităților fiecărui elev, și se va pune accent pe abilitățile personale și practice mai mult decât pe conținuturile academice. Internetul va fi principala sursă de cunoaștere, chiar mai mult decât școala

Rolul profesorilor va fi și mai relevant. Vor trebui să le arate elevilor că trebuie să fie critici față de informație, că nu tot ceea ce găsesc pe internet este corect, că trebuie să selecționeze și să meargă la cele mai fiabile surse

Se vorbește azi, mai mult decât oricând, atât la nivel internațional, cât și național despre calitatea educației, despre diversele crize ale educației și despre provocările pe care nivelul de dezvoltare socieconomică și tehnologiile High-Tech le pun în fața tuturor sistemelor educaționale din întreaga lume.

Până de curând simţul comun asocia succesul adaptării la cerinţele mediului cu nivelul de dezvoltare a abilităţilor intelectuale separând  raţionalitatea de emoţii. Cu cât o persoană avea un nivel mai ridicat de inteligenţă, cu atât şansele sale de reuşită în viaţă păreau mai mari, ignorând trăirile emoţionale ale persoanei şi efectele acestora asupra sa şi asupra celorlalţi.

Se discută efectele tehnologizării masive, urmările digitalizării asupra diverselor aspecte ale vieţii cotidiene. În timp ce unii blamează influenţa acestor procese, alţii recunosc avantajele aduse de acestea. În ceea ce priveşte educaţia, ultimii ani au favorizat dezvoltarea unor practici bazate pe mijloace moderne de predare – învăţare. Astăzi, putem preda o lecţie interactivă cu ajutorul unei smartboard, ne putem conecta în orice clipă la o reţea de internet pentru a găsi o informaţie necesară. Era digitalizării şi a tehnologizării ne permite să fim acum mai spontani decât oricând, mijloacele tehnologice ne oferă libertatea de a improviza, de a fi creativ şi original în acelaşi timp.

Putem spune că lecţiile devin astfel personalizate şi chiar capătă un caracter de unicitate, spontaneitatea şi originalitatea profesorului jucând un rol esenţial în definirea specificului unei lecţii. 

Datorită invenţiilor de ultimă oră, educatorul are la dispoziţie infinite surse de informare. Internetul este astăzi un izvor bogat de informaţii, instrumentele tehnologice ne permit ca în câteva secunde să accesăm un website de profil, furnizor de activităţi pentru clasă.  Dar aceasta nu denotă în totalitate originalitatea ori creativitatea profesorului, ci mai degrabă priceperea sa în materie de tehnologie, rapiditatea în a improviza pe loc. Ceea ce aduce în discuţie cu adevărat originalitate şi creativitate este libertatea de a alege,  de a schimba o regulă impusă atunci când considerăm că aceasta nu mai este de actualitate ori nu se potriveşte elevilor noştri.

Copiii moderni tind să-și dezvolte alte abilități prin interacțiunile cu tehnologia, chiar și la vârste foarte mici. Transformarea tehnologică a tuturor sectoarelor înseamnă că instrumentele digitale sunt utilizate frecvent chiar și în cazul profesiilor în mod tradițional netehnice și în condițiile în care se estimează că în viitor nouă din 10 locuri de muncă vor necesita competențe digitale în viitorul apropiat sau imediat. Este esențial ca instituțiile de învățământ să pregătească elevii să facă față schimbărilor sociale și economice rapide, determinate de dezvoltarea tehnologică rapidă, dotându-i cu competențele adecvate provocărilor erei digitale. Tehnologiile digitale ar trebui să facă parte integrantă dintr-o abordare educațională axată pe cursant, adaptată vârstei și pot oferi abordări noi și inovatoare în materie de predare și învățare.

O învățare digitală de calitate și inovatoare poate fi captivantă și și interactivă, completând astfel metodele de predare bazate pe prelegeri și oferind platforme de colaborare și de creare de cunoștințe. Totodată, tehnologiile digitale pot facilita accesul la cunoștințe și la învățare, iar utilizarea lor permite tuturor structurilor de formare de la diferite niveluri să fie ușor accesibile și favorabile incluziunii.

Dobândirea de competențe digitale necesită o abordare coerentă, bazată pe învățarea pe tot parcursul vieții desfășurată în contexte formale, nonformale și informale o reacție la nivel de politici și intervenții specifice adaptate nevoilor diferitelor grupuri de vârstă și cursanților. Se consideră că potențialul tehnologiilor digitale este acela de a sprijini trecerea la abordări pedagogice axate într-o mai mare măsură pe cursant, dacă sunt încorporate în procesul de învățare într-un mod planificat și consecvent; se consideră că, pentru a realiza o veritabilă transformare educațională, elevii trebuie îndrumați către practici inovatoare și vertical ascendente de creare de cunoștințe.

Devine astfel necesară o transformare a sistemelor de educație și formare la toate nivelurile pentru a valorifica pe deplin șansele oferite de tehnologiile informației și comunicațiilor și de mass-media și pentru a dezvolta abilitățile și competențele necesare îndeplinirii cerințelor societății și ale pieței muncii din viitor; reiterează faptul că o astfel de transformare trebuie să continue să garanteze dreptul la realizare personală, să asigure echilibrul corect între competențele digitale relevante și competențele de viață și să sprijine flexibilitatea individuală, gândirea critică și potențialul de inovare.

În pofida potențialului de stimulare și de încurajare a metodelor de învățare deosebite și personalizate pe care îl are digitalizarea, impactul tehnologiilor digitale asupra educației propriu-zise a fost limitat. Investițiile în TIC în școli nu au dus încă la sperata modificare a practicilor educaționale. Lipsa echipamentelor digitale și a conectivității în școli, afectează negativ educația digitală a elevilor și disponibilitatea instrumentelor de predare digitale.

Profesorii ar trebui să se afle în centrul transformării digitale și, prin urmare, au ei înșiși nevoie de o pregătire și formare continue, care trebuie să includă module vizând practici de predare adaptate în funcție de vârstă și dezvoltare; această formare necesită timp și nu ar trebui să reprezinte o sarcină suplimentară, pe lângă activitățile zilnice ale acestora; predarea altor competențe de bază cum ar fi competențele numerice și de scris-citit, predarea de competențe digitale cere profesorilor să își actualizeze cunoștințele și competențele în mod continuu; profesorii au nevoie de o dezvoltare profesională adecvată, flexibilă și de înaltă calitate, care să corespundă nevoilor lor.

Este necesar să se schimbe practicile instituționale și pedagogice ale școlilor și ale altor medii de învățare, în special ale celor nonformale, acestea trebuind să devină mai echitabile, oferind structuri de sprijin foarte diversificate și aprofundate tuturor persoanelor, în special celor care fac parte din grupuri expuse riscului de excluziune.

Tehnologia evoluează mai rapid ca niciodată și transformă multe aspecte ale existenței noastre. Acest lucru este valabil și în cazul pieței forței de muncă: introducerea diverselor tehnologii afectează majoritatea profesiilor din toate sectoarele.

Dacă dorim să educăm cetățenii, angajații și antreprenorii de mâine, aceste implicații necesită o reacție adecvată din partea sistemelor noastre educaționale.

În viața de zi cu zi, practicile administrative de bază și interacțiunea socială presupun adesea un nivel elementar de competențe digitale. La locul de muncă, automatizarea, robotizarea și digitalizarea vor avea un impact asupra locurilor de muncă existente. Unele dintre acestea ar putea dispărea, în timp altele vor fi create. Cert este că majoritatea profesiilor și sarcinilor curente se vor modifica odată cu introducerea tehnologiilor în societate și la locul de muncă.

Cu toate aceste schimbări tehnologice rapide, sistemele educaționale se adaptează greu nu doar în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor, ci și predarea competențelor și formarea cadrelor didactice. Dobândirea competențelor digitale este indisolubil legată de o abordare bazată pe învățarea pe tot parcursul vieții. Este necesară nu doar transformarea sistemelor educaționale și de formare la toate nivelurile în vederea satisfacerii exigențelor, ci și oferirea unor posibilități de perfecționare și recalificare tuturor categoriilor de vârstă. Școlile reprezintă punctul de plecare pentru formarea competențelor digitale, iar profesorii ar trebui să se afle în centrul acestei transformări.

Pe termen mediu și lung există loc de îmbunătățire a acestui proces de digitalizare. Conform celor spuse de profesori, este necesară găsirea unor aplicații și programe mai eficiente, crearea de planuri de lecții care integrează organic uzul mijloacelor tehnologice, dar mai ales perfecționarea din punctul de vedere al calității. Însă, în mod neîndoielnic, acest proces este binevenit în sistemul educațional românesc, tocmai fiindcă întrebuințarea tehnologiei în procesul educativ este deja o realitate în majoritatea statelor dezvoltate. Mai mult, de această misiune este necesar să se ocupe școala, tocmai fiindcă acest lucru nu poate fi lăsat doar pe seama părinților.

Metodele actuale de predare – învățare sunt încă ancorate în modelul secolului 20 (și anterioare, istoric vorbind), fiind bazate pe autoritatea educatorului (învățător, profesor); elevii învață la școală ceea ce le spune profesorul deoarece el/ea reprezintă autoritatea în domeniu. Putem adăuga aici și dezastrul manualelor ”alternative”, și vedem că modelul de predare – învățare bazat pe autoritatea celui care furnizează informația nu prezintă credibilitate, deoarece elevul merge imediat în mediul online și descoperă alte informații, alte puncte de vedere, alte experiențe. În plus, dobândirea cunoștințelor din mediul digital și online este mult mai atractivă pentru copii și tineri (și adulți, deopotrivă). Considerăm că procesul de predare – învățare trebuie adaptat realităților prezente și nivelului actual de dezvoltare tehnologică. Oricât ar fi de greu de acceptat pentru noi, ca părinți și educatori, tehnologiile digitale și mediul digital și online au devenit indispensabile pentru copiii și tinerii din ziua de azi. Ei folosesc mediul digital și online pentru a discuta, pentru a împărtăși (cunoștințe, experiențe, bunuri), pentru a se juca și pentru a învăța, formându-și astfel o identitate proprie în mediul online, care poate fi aceeași sau nu cu identitatea din mediul real. Ceea ce este important pentru analiza de față, însă, este gradul tot mai mare în care copiii și tinerii învață folosind mediul digital și online, care, din păcate, nu se reflectă și în activitatea de predare – învățare din școală.

Bibliografie:

Irina Șarapatin, Creativitate şi originalitate didactică. Repere psihopedagogice

Victoria Folea, Trecerea la societatea digitală în țările uniunii europene. Studiu de caz România