Instrumente de prevenire a abandonului școlar
Abandonul şcolar timpuriu este atât o problemă individuală, cât şi a întregii societăţi. Există multe motive de ce unii tineri renunţă la educaţie înaintea terminării studiilor: dificultăţi de învăţare, probleme sociale sau lipsă de motivaţie, de orientare sau de sprijin. Nivelurile scăzute de educaţie nu au consecinţe grave numai pentru tinerii în cauză, dar implică folosirea ineficientă a cheltuielilor de învăţământ, în plus, având în vedere schimbările demografice actuale, şi anume îmbătrânirea populaţiei, ţările europene nu îşi pot permite risipa de talente.
În limbajul de specialitate se realizează o diferenţă între termenele de „părăsirea timpurie a şcolii” respectiv „abandonul şcolar”. Termenul „părăsirea timpurie a şcolii” include renunţarea la toate formele de educaţie şi formare profesională înainte de finalizarea învăţământului secundar superior sau echivalentul în educaţia şi formarea profesională (ciclul superior al liceului, clasele XI – XII/XIII, precedat, după caz, de anul de completare) până când „abandonul şcolar” este utilizat cu un sens mai restrâns: ea se referă la întreruperea unui curs în desfăşurare în învăţământul general sau profesional şi de formare.
Succesul şi insuccesul şcolar (reuşită şi nereuşită) sunt laturi complementare, polare (pozitiv – negativ) ale unuia şi aceluiaşi fenomen – “rezultatul” activităţii. Abordarea procesului de învăţământ prin prisma eficienţei sale face necesară definirea acestor două concepte: succes/insucces şcolar. Succesul şi insuccesul şcolar pot fi definite pe baza relaţiei existente între nivelul dezvoltării psihofizice ale elevului şi solicitările obiective ce i se adresează în procesul de învăţământ. Astfel succesul şcolar (reuşita la învăţătură) indică concordanţa stabilită între solicitări şi nivelul dezvoltării psihofizice a elevului, iar insuccesul (eşecul, nereuşita, rămânerea în urmă la învăţătură, abandonul şcolar) este un indice al discordanţei între cei doi poli. Abandonul şcolar presupune părăsirea şcolii obligatorii înaintea terminării ei, renunţarea la studiu deliberat sau forţaţi de anumite împrejurări. „Abandonul şcolar este o formă a eşecului şcolar”.
După definiţia utilizată în UE, părăsirea timpurii a şcolii poate lua mai multe forme. Ea include tinerii care au abandonat şcoala înainte de sfârşitul învăţământului obligatoriu, cei care au terminat învăţământul obligatoriu, dar nu au obţinut o calificare în învăţământul secundar superior, şi cei care au urmat cursuri de preprofesională sau de formare profesională, fapt care nu a condus la un echivalent de calificare la nivel secundar superior. Abandonul şcolar timpuriu are pe termen lung efecte negative asupra dezvoltării sociale şi creşterii economice. Inovarea şi creşterea economică se bazează pe o forţă de muncă calificată: reducerea ratei mediei europene de părăsire timpurie a şcolii cu un punct procentual ar oferi economiei europene, în fiecare an, aproape o jumătate de milion de potenţiali tineri calificat angajaţi în plus.
Abordarea psihosocială a urmărit să demonstreze că aceia care abandonează şcoala diferă de cei care îşi finalizează studiile în ceea ce prieşte unul sau mai multe atribute psihosociale sau trăsături de personalitate; numeroase studii de această factură au investigat rolul motivaţiei, inteligenţei, imaginii de sine şi agresivităţii în decizia de-a abandona şcoala.
Perspectiva interacţionistă interpretează abandonul ca pe o consecinţă a interacţiunii dintre caracteristicile individuale ale elevilor şi cele ale mediului educaţional, în care se includ ceilalţi actori sociali (profesori, colegi) şi variabile ale programelor educative.
Teoria constrângerii externe afirmă că abandonul şcolar nu este atât un produs al sărăciei, cât un produs al presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla. Factorii care au un impact deosebit asupra menţinerii elevilor în şcoală sunt cei legaţi de sănătate şi obligaţiile profesionale şi familiale.
ETIOLOGIA ABANDONULUI ŞCOLAR
Cunoaşterea problemelor cu care se confruntă un elev în mediul şcolar trebuie să poarte un caracter holistic. Abordarea în aşa manieră ne-ar permite realizarea activităţii psihologice în mod integru precum prevăd direcţiile de lucru. Abandonul şcolar prin complexitatea sa atât a factorilor determinanţi, cât şi a consecinţelor multiple, impune o tratare integră, implicând nu doar psihologul şcolar, ci şi munca întregii echipe şcolare, regionale şi, desigur, familia.
Cauzele abandonului școlar pot fi evaluate din trei perspective:
1. Cauze psihologice - care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a elevului: motivaţie şcolară scăzută, lipsă de interes, încredere scăzută în educaţia şcolară, oboseală, anxietate, autoeficacitate scăzută, imagine de sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilităţi sociale reduse, pasivitate; refuzul de a adera la o alegere făcută de alţii (reacţie la presiunea exercitată de dorinţele adulţilor);
2. Cauze sociale care ţin de familie, condiţiile socio-economice ale familie: sărăcia, stil parental indiferent, neglijent, familii dizarmonice, părinţi foarte ocupaţi sau plecaţi în străinătate;
3. Cauze psihopedagogice care ţin de contextul şcolar specific (inclusiv relaţia profesorelev): presiunea grupului, supraîncărcarea şcolară, comunicarea defectuasă elev-profesor (ironizarea, umilirea elevului) evaluarea subiectivă, frica de evaluare, conflict cu colegii, practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante, incompatibilitate între aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională a şcolii.
CAUZE PSIHOLOGICE ALE ABANDONULUI ŞCOLAR
Cauzele psihologice sunt acele cauze care ţin de elev, de structura lui particulară şi se referă la:
· anumite probleme grave de sănătate de natură anatomico-fiziologice (malformaţii corporale sau defecte senzoriale, inclusiv handicapul fizic) care dau naştere unor complexe de inferioritate şi în cazul în care acest copil nu este susţinut afectiv de către cei din jur, el va deveni tot mai suspicios şi timorat în situaţiile şcolare evitând pe cât posibil acţiuni de grup şi în final să abandoneze şcoala;
· cauze psihologice care ţin de deficienţe ale dezvoltării psiho-intelectuale (nivel redus al inteligenţei, autismul infantil, profunda interiorizare a ideilor, a sentimentelor proprii, îndepărtarea de realitate, hipersensibilitate sau irascibilitate, stau la baza crizelor impulsive şi a reacţiile de abandon şcolar de tot felul, inclusiv a celui şcolar.
CAUZE SOCIALE ALE ABANDONULUI ȘCOLAR
FAMILIA ȘI INFLUENȚA EI
Alături de şcoală, familia reprezintă un instrument esenţial de reglare a legăturilor copilului cu mediul. Familia este unul din factorii hotărâtori care contribuie la formarea personalităţii acestuia, pregătindu-l astfel pentru viaţă. De felul în care se achită de sarcinile care-i revin, de modul în care-şi asumă propriile-i roluri depinde dezvoltarea ulterioară a copilului.
Familia trebuie să asigure copilului propriu un mediu favorabil dezvoltării şi învăţării. Scopul principal al educaţiei părinteşti este acela de a pregăti copilul pentru existenţa independentă ca adult. Un copil îşi începe viaţa printr-o stare de totală dependenţă. Dacă educaţia lui este reuşită, tânărul sau tânăra se va desprinde din acea dependenţă, devenind o fiinţă umană cu respect de sine, responsabili faţă de sine şi capabilă să răspundă cu entuziasm şi competenţă la provocările vieţii. Viitorul adult va deveni "independent" nu numai din punct de vedere financiar, ci şi intelectual şi psihic.
PROBLEME ECONOMICE ALE FAMILIEI
Starea materială bună a familiei este un factor important al reuşitei şcolare, disponibilităţile financiare existente putând susţine şcolarizarea (taxe, rechizite, cărţi etc.) şi crearea condiţiilor necesare studiilor de lungă durată şi pentru profesii solicitate imediat pe piaţa forţei de muncă.
Putem vorbi de adevărate bariere socio-economice care reduc şansele familiilor sărace de a-şi trimite copiii la şcoală, cum ar fi:
1. asigurarea hranei zilnice şi a pacheţelului cu mâncare pentru şcoală.
2. lipsa îmbrăcămintei şi încălţămintei sezoniere,
3. lipsa condiţiilor locative necesare studiului,
4. costurile/cheltuielile educaţionale ridicate
CLIMATUL FAMILIAL
Familia, prin tonalitatea şi atmosfera sa afectivă, prin dimensiunea sa culturală şi gradul ei de integrare socială, constituie un mediu educativ determinant. Orice dezacorduri şi tensiuni existente în mediul familial vor genera în conştiinţa copilului îndoieli, reticenţe sau reacţii neadaptative.
Analiza succintă a rolului climatului familial în ceea ce priveşte abandonul şcolar se bazează pe câteva repere:
a) dezorganizarea familiei.
b) divergenţele educative dintre membrii adulţi ai familiei.
c) grupul fratern.
d) dezacordul dintre cerere şi ofertă.
ABSENȚA CONTROLULUI PARENTAL
Şcoala obligă părinţii să exercite asupra copiilor un control accentuat. Familiile copiilor care abandonează şcoala sunt deficitare sub aspectul controlului parental exercitat, acest deficit manifestându-se prin:
· lipsa ajutorului la învăţătură din partea părinţilor. Lipsa sprijinului părinţilor în pregătirea şcolară a copiilor contribuie într-o mare măsură la randamentul şcolar scăzut al acestora.
· lipsa controlului asupra activităţii copiilor în timpul liber; aceasta se datorează fie mediului familial dezorganizat, caracterizat de violenţă şi consum de alcool, fie faptului că părinţii sunt mult prea ocupaţi, neputând astfel să-şi supravegheze copiii.
NIVELUL CULTURAL SCĂZUT
Elevul provenit dintr-un mediu familial favorizant beneficiază, chiar de la începutul şcolarităţii, de un "tezaur cultural" identic sau foarte apropiat de cultura vehiculată de şcoală, ceea ce îi va asigura succesul şcolar şi, ulterior, cel profesional. Totodată, copilul aparţinând unei astfel de familii este stimulat să frecventeze diferite instituţii culturale şi să participe la realizarea unor activităţi culturale intrafamiliale. Prin comparaţie cu aceste familii, cele cu un mediu defavorizant nu pot să asigure copiilor referinţele culturale minime, necesare pentru a valorifica eficient oferta şcolară existentă.
Abandonul şcolar ţine, în primul rând, de abandonarea şcolii în contextul mentalităţii, acţiunilor şi nevoilor sociale. Şcoala a ajuns sa fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Drept urmare, "reţeta succesului", "exemplele de succes" ori alte sinonime din această categorie par a constitui apanajul unor neduşi la şcoală sau, în orice caz, la şcoala calificării pentru reuşita dobândită.
Pe trepte inferioare ale vârstei şi parvenirii, se bucură de mare trecere mediatică, bănească, admirativă cei care şi-au legat performanţele de abandonarea şcolii, văzută drept opţiune binevenită în atingerea succesului. Folclorul foarte nou a impus prosteşte vorbe de felul "ai carte, n-ai parte" şi "tocilarii", ca semn depreciativ al celor care încă sunt convinşi că e bine să scrii şi să citeşti ca lumea.
CAUZE PSIHOPEDAGOGICE ALE ABANDONULUI ȘCOLAR
CADRELE DIDACTICE. STILUL DIDACTIC. PROGRAMA ȘCOLARĂ
C. Kupisiewicz a organizat o cercetare pe doi ani în vederea elaborării metodelor celor mai adecvate pentru combaterea insuccesului şcolar şi implicit a abandonului şcolar. Analiza datelor a evidenţiat că „la abandon şcolar contribuie cel mai mult greşelile pe care le comit profesorii prin faptul prin faptul că nu cunosc suficient ştiinţele pedagogice că studiază puţin personalitatea elevului”. După C. Kupisiewicz există trei cauze didactice principale de care sunt responsabile cadrele didactice şi care determină abandonul şcolar:
· Greşelile metodice ale cadrelor didactice în timpul predării;
· Cunoaşterea insuficientă a elevilor de către cadrele didactice care predau la clasă;
· Absenţa, în cadrul şcolii a unei griji permanente a cadrelor didactice pentru „elevii slabi” la învăţătură.
· Etichetarea elevului. Profesorul care încearcă să corijeze un comportament apelând la etichetare nu face decât să-l fi xeze şi mai mult. În gestul de etichetare a elevilor cu tulburări de comportament ca fiind “anormali”se pot distinge două componente: efortul de distanţare a acestuia faţă de grup; incercarea de autoprotejare a Sinelui. În majoritatea cazurilor etichetarea se centrează pe ceea ce nu poate realiza elevul decât pe reuşitele lui, astfel este afectată starea lui şi există riscul rănirii Eului. Totodată etichetarea elevului poate fi considerată drept o stigmatizare, în care persoanele ce nu manifestă un comportament acceptat de grup, sunt izolate. Adesea această problemă în mediul şcolar este provocată de înşişi profesorii sau cei ce ar trebui să contribuie la eradicarea ei.
Etichetările practicate în şcoală (de tipul “elev-problemă, exemplu negativ, pervertit moral, incapabil, leneş, etc”) exercită o infl uenţă considerabilă în menţinerea ori adoptarea unei conduite de izolare şi refuz al şcolii. Astfel, ceea ce le rămâne copiilor ca o alternativă incitantă este petrecerea timpului liber pe străzi departe de foştii colegi şi mai târziu chiar de propria familie.
PROBLEME ALE ȘCOLII
Factorii generali de ambianţă educaţională atrag atenţia asupra rolului contextului social în care se face educaţia, respectiv asupra valorii şi importanţei pe care statul şi diferite alte instituţii o acordă învăţământului în ceea ce priveşte integrarea, succesul profesional şi social al elevilor.
a) Probleme de ordin financiar: resurse insuficiente alocate pentru învăţământ (repararea şcolilor, dotarea claselor şi a şcolilor cu grupuri sanitare, instalaţie termică, etc.).
b) Probleme privind capitalul uman se referă la calitatea resurselor umane de care dispune școala.
· problema cadrelor didactice din mediul rural
· rolul cadrelor didactice
c) Violenţa şcolară
Acţiunile pedagogice pot provoca sau înlătura manifestările de agresivitate ale copiilor şi adolescenţilor, dar cu cât este mai sever controlul elevilor de către pedagogi, cu atât aceştia manifestă sentimente de frustrare, de neîncredere în forţele proprii şi respectiv aceştia manifestă agresivitate faţă de semeni.
Consecinţele violenţei şcolare sunt diverse şi afectează în cel mai înalt grad efi cienţa şcolii ca instituţie socială.
Violenţa şcolară se exprimă prin numeroase forme:
- operează în şcoală la nivel structural şi cultural;
- determină frică;
- suferinţă psihică şi fi zică;
- reduce oportunităţile educaţionale ale elevilor şi provoacă aplicarea metodelor de disciplinare tot mai dure.
Sub eticheta “violenţă” se ascunde:
• Orice comportament ce are ca scop prejudicierea sau distrugerea victimei;
• La intensitate mică violenţa presupune confruntare vizuală;
• Poreclirea;
• Tachinarea;
• Ironizarea;
• Imitarea în scop denigrator;
• Refuzul de-a acorda ajutor;
• Bruscarea;
• Lovirea cu diverse obiecte;
• Pălmuirea;
• Împingerea şi aruncarea;
CONSECINŢELE ABANDONULUI ŞCOLAR
LA NIVEL INDIVIDUAL
Consecinţele părăsirii şcolii sunt resimţite de persoana în cauză pe tot parcursul vieţii, reducându-i şansele de participare la viaţa socială, culturală şi economică a societăţii. De asemenea, pentru cel care a abandonat şcoala creşte riscul de şomaj, sărăcie şi excluziune socială. Va avea consecinţe asupra remuneraţiei primite de-a lungul carierei, a bunăstării şi a sănătăţii atât a sa cât şi a copiilor săi. Abandonul şcolar al părinţilor reduc şansele copiilor de a reuşi la şcoală.
PENTRU ECONOMIE ŞI SOCIETATE
Efectele abandonului şcolar se resimt pe termen lung asupra evoluţiei societăţii şi creşterii economice. Cei care au părăsit timpuriu şcoala au tendinţa să participe mai puţin la procesul democratic şi sunt cetăţeni mai puţin activi. Abandonul şcolar afectează şi procesul de inovare şi creştere, pentru că aceasta se bazează pe forţa de muncă competentă în întreaga economie, nu doar pe cea din sectoarele de înaltă tehnologie.
Potrivit Comisiei Europene, „reducerea cu numai un punct procentual a ratei europene medii de părăsire timpurie a şcolii ar permite economiei europene să dispună în fiecare an de aproape o jumătate de milion suplimentar de tineri lucrători calificaţi potenţial”.
PREVENȚIA ȘI COMBATEREA ABANDONULUI ȘCOLAR
NECESITATEA PREVENIRII ABANDONULUI ȘCOLAR. LIMITE ALE PREVENȚIEI
Activitatea de prevenire este complexă, deoarece presupune intervenţii concrete care să ducă la reducerea cât mai mult a fenomenului de abandon şcolar, prin acţiuni menite să limiteze sau să înlăture unde este posibil cauzele abandonului şcolar.
Prevenirea abandonului şcolar s-ar îmbunătăţii prin:
· existenţa unor programe guvernamentale care să vizeze prevenirea abandonului şcolar. La noi, există preocupări în acest sens, dar este nevoie ca aceste programe să fie mereu îmbunătăţite, să se ţină cont de toţi factorii care pot determina abandonul şcolar şi în consecinţă programele să conţină măsuri concrete de limitarea acţiunii factorilor de risc.
· existenţa unor programe iniţiate de ONG, care să urmărească reducerea sau chiar eradicarea fenomenului de abandon şcolar;
· acţiuni eficiente ale organismelor locale care se ocupă cu prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, precum şi cu ajutarea copilului aflat în situaţia de abandon şcolar;
· promovarea şi încurajarea cercetărilor în domeniul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar.
Prevenirea fenomenului de abandon şcolar comportă anumite limite. Oricât de bine gândită şi de fundamentată ştiinţific ar fi, limitele ei apar datorită multitudinii de fenomene care condiţionează prin interacţiunea lor abandonul şcolar. Făcând analogia între abandonul şcolar şi predelincvenţă, eficacitatea acţiunii preventive este subminată de limite interne şi/sau limite externe.
Dintre limitele externe putem enumera:
· abandonul şcolar a existat şi există în orice tip de societate, deci el nu poate fi eliminat.
· eliminarea tuturor cauzelor care determină abandonul şcolar este practic imposibilă. Măsurile de prevenire nu-şi pot propune decât intervenţii asupra factorilor responsabili de abandonul şcolar în vederea limitării acţiunii lor nocive;
· deseori măsurile preventive nu sunt bine coordonate şi ele nu-şi ating scopul.
Limitele interne se referă la:
· scăderea eficacităţii acţiunilor preventive, datorită neimplicării în acţiunea preventivă a tuturor forţelor sociale interesate;
· nu toţi actorii sociali reacţionează la metodele de prevenţie, mai ales datorită caracteristicilor de personalitate;
· prevenţia nu poate depăşi anumite concepţii şi comportamente pe care societatea le construieşte prin promovarea anumitor valori şi practici sociale;
· activităţile preventive fac apel la diverse tehnici, dar nu toate din cale utilizate sunt pertinente. Unele solicită costuri prea ridicate ceea ce le face greu aplicabile.
Evaluările calitative a persoanelor aflate în situaţia de abandon şcolar presupun parcurgerea următorilor paşi:
· Diagnoza situaţiei - trebuie să fie corectă şi atent plasată în contextul factorilor determinanţi care au făcut posibilă evoluţia/starea lucrurilor;
· Depăşirea laturii sensibile, emoţionale, atunci când situaţia este pe cale să influenţe negativ procesul de educaţie dirijată şi controlată;
· Examinarea să se bazeze pe rezultate, pe date concrete şi nu pe reprezentări sau imagini culese/oferite de medii ostile, nefavorabile, rău voitoare sau subiective;
· Complementaritatea acţiunii agenţilor evaluatori interni şi externi ai situaţiilor existente ca obiective ale analizei;
· Identificarea şi promovarea tipurilor de proiecte/programe educative care urmăresc prevenirea şi combaterea abandonului şcolar;
· Evidenţierea progreselor în claritatea, coerenţa, relevanţa şi economicitatea obiectivelor orientate spre prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.
IMPLICAREA CADRELOR DIDACTICE/CONSILIERILOR ȘCOLARI ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA ABANDONULUI ŞCOLAR
Fiecare caz de abandon şcolar are o „istorie” proprie care presupune o analiză complexă, o interpretare psihogenetică, dinamică şi funcţională a situaţiei particulare a fiecărui subiect aflat în această situaţie. Astfel, o parte din cei care au abandonat şcoala provin:
· din familii dezorganizate cu domiciliul instabil;
· din familii dezinteresate de şcoală sau are au în concepţia lor de a-şi lăsa copiii să urmeze doar 4 clase;
· din familii cu situaţie financiară precară şi nu au posibilitatea susţinerii costurilor şcolare;
· din familii rezultate din părinţi divorţaţi, caz în care copiii au părăsit domiciliul, pleacă la fraţi mai mari, apoi pleacă din localitate, stau în concubinaj sau se căsătoresc;
· din familii monoparentale – prin divorţ, separare sau prin deces;
· tată sau mamă alcoolici;
· navetă grea –copiii care nu au rezistat fizic navetei au abandonat şcoala.
Cadrul didactic poate fi promotorul unor programe al căror scop este prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.
Abandonul şcolar al multor elevi este din nefericire o certitudine. El este unul din problemele mari cu care se confruntă instituţia educativă şi este deci nevoie ca şcoala să întindă o mână celorlalte instituţii implicate în monitorizarea acestui fenomen.
În acest sens este necesar elaborarea unor strategii de tratare diferenţiată şi individualizată a elevilor aflaţi în situaţia de a abandona şcoala. Dar pentru punerea în aplicare a unor astfel de strategii e nevoie însă de o bună cunoaştere a particularităţii psihologice ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevului cu dificultăţi şcolare. Variaţiile mari de ritm intelectual şi stil de lucru, de rezistenţă la efortul de durată, de abilităţi comunicaţionale şi nevoi cognitive, existente în general între elevi, impun acţiuni de organizare diferenţiată a procesului de predare-învăţare, pe grupe de elevi, în care să primeze însă sarcinile individuale de învăţare.
Un alt aspect important al activităţii de înlăturare a abandonului şcolar îl reprezintă crearea unor situaţii speciale de succes pentru cu dificultăţi şcolare, deoarece succesele şi recompensele dezvoltă iniţiativele elevului şi sporesc încrederea acestuia în propriile posibilităţi.
În ţara noastră au fost identificate efectele negative ale abandonului şcolar, care creează condiţiile eşecului integrării sociale, în sensul că reduce semnificativ şansele autorealizării în domeniile de activităţi legale.
Cauzele abandonului şcolar sunt multiple, poate fi vorba, pe de o parte, de inadaptarea elevului la activitatea de învăţare realizată în mediul şcolar, dar şi extraşcolar sau, pe de altă parte, inadaptarea şcolii la factorii interni (biologici, psihologici) şi externi (socioeconomici, socioculturali). În concluzie, părăsirea timpurie a şcolii este rezultanta unei combinaţii de cauze interne (psihologice cum ar fi: imaturitatea şcolară, instabilitatea psiho-afectivă, tulburări de comportament etc.) şi externe (de natură socioeconomică: situaţia economicofinanciară a familiei, lipsa îmbrăcămintei şi încălţămintei, condiţiile de locuit, dezagregarea familiei, lipsa ajutorului la învăţătură).
Acestea sunt numai câteva exemple care pot influenţa scăderea ratei abandonului şcolar, mai ales în cazul elevilor care provin din familii cu venituri mici sau foarte mici. Pe lângă acestea este importantă şi infrastructura şcolară, cadrele didactice şi atitudinea familiei şi a societăţi faţă de „carte” din care provine copilul.
Copilul nu reprezintă decât produsul propriei familii şi al contextului sociocultural în care el se formează şi se manifestă. Când întâlnim disfuncţii la aceste niveluri, efectele devin vizibile, mai ales în personalitatea şi comportamentul copilului. Berge arată că un copil cu probleme este adesea: „…un copil nefericit printre oameni care sunt ei înşişi nefericiţi. El constituie nota falsă care, într-un concert, arată că instrumentele nu au fost acordate, fără ca publicul să ştie prea bine pe care dintre ele să dea vina.”
În această categorie se includ indicatorii de putere şi de status social care fac referire, în principal, la apartenenţa etnică, la apartenenţa la clasa socială, la apartenenţa la comunităţile de tip rural/urban etc. Un loc aparte revine familiei, prin rolul major pe care-l joacă în viaţa fiecărui copil şi prin influenţele sale.
Se pare că abandonul şcolar nu are tendinţe de a fi stopat, dimpotrivă! Sunt realităţi care arată că fenomenul creşte şi este chiar mai mare comparativ cu datele oficiale. Există un segment important de copii care frecventează doar simbolic cursurile, speculând o hotărâre care stipulează că sunt interzise exmatricularea la clasele I-VIII sau posibilitatea de a pierde alocaţia, chiar şi la peste 40 de absenţe lunar.
Eşecul şcolar nu este o problemă nouă. De-a lungul timpului au fost realizate multiple cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea timpului şi apariţia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea viziunii educativ – informative şi formative, egalitatea de şanse privind educaţia, suportul psihopedagog oferit în şcoli au fost de maximă necesitate.
Este nevoie de o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru stoparea fenomenului de abandon şcolar! Eşecul şcolar este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi, ajungând să dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar permanentizat stigmatizează, etichetează!
Bibliografie:
1. Creţu, E., Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Bucureşti, Ed. Aramis, 1999;
2. Cristea, S., Dicţionar de pedagogie, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2000;
3. Cristea, C.G., Psihologia educaţiei, Ed. Bucureşti, 2003;
4. Drăgan, I., Nicola, I., Cercetarea psihopedagogică, Tg. Mureş, Ed. Tipomur, 1993;
5. Gal, D., Educaţia şi mizele ei sociale, Cluj – Napoca, Ed. Dacia, 2002;
6. Jigău, M., Factorii reuşitei şcolare, Ed. Grafoart, Bucureşti, 1998;