Procesul de învăţământ cuprinde un ansamblu de acţiuni, dintre care esenţiale sunt: proiectarea, în care se prefigurează modalităţile de desfăşurare şi de evaluare a activităţilor instructiv-educative şi, în final, se elaborează proiecte pedagogice; aplicarea efectivă, în care se transpune în practică proiectul pedagogic considerat cel mai eficient; evaluarea performanţelor elevilor şi a activităţii instructiv-educative în ansamblu.

Informaţiile astfel obţinute servesc drept punct de plecare pentru activităţile ulterioare. În acest context, proiectarea didactică poate fi definită drept un demers de anticipare a modului în care se va desfăşura activitatea instructiv-educativă într-o anumită perioadă de timp.

Proiectarea didactică este un proces deliberativ de anticipare, de perfecţionare mentală a paşilor ce urmează a fi parcurşi în realizarea eficientă a activităţii didactice. Proiectarea constă în efectuarea unor operaţii de construcţie şi organizare anticipativă a obiectivelor, a conţinutului, a strategiilor de dirijare a învăţării, a probelor de evaluare şi, mai ales, a relaţiilor dintre acestea. 

 

Proiectarea activităţii este o necesitate impusă de unele  note caracteristice ale procesului de instrucţie şi educaţie, cum sunt :

Ø  complexitatea deosebită;

Ø  multitudinea, varietatea proceselor şi acţiunilor pe care le subsumează;

Ø  corelaţia şi interdependenţa dintre componentele sale;

Ø  antrenarea a numeroşi factori în desfăşurarea sa;

Ø  realizarea finalităţilor sale pe o perioadă îndelungată în timp;

Ø  dependenţa de condiţiile în care are loc, de resursele de care dispune.

Proiectarea pedagogică a procesului de învăţământ reprezintă: ansamblul acţiunilor şi operaţiilor angajate în cadrul activităţilor de educaţie/instrucţie conform finalităţilor asumate la nivel de sistem şi de proces în vederea asigurării funcţionalităţii sociale a acestuia în sens managerial/ global, optim, strategic.

Prin proiectare :

•se definesc obiectivele urmărite

•se selectează conţinuturile cu ajutorul cărora acestea vor fi îndeplinite

•se determină condiţiile şi resursele folosite

•se anticipează desfăşurarea procesului şi interacţiunea componentelor

•se elimină acţiunile inutile, necontrolate

•se previne apariţia fenomenelor, factorilor perturbatori.

În ceea ce priveşte specificul produselor activităţii de proiectare didactică, trebuie observat faptul că aceasta se concretizează în realizarea unor predicţii, în timp ce proiectarea tehnică, de exemplu, este preocupată de imaginarea unor obiecte (în sens larg) şi de crearea unor sisteme (tehnice).

FUNCŢIILE PROIECTĂRII DIDACTICE

 Funcţia de anticipare

• Esenţa proiectării constă în conceperea şi pregătirea anticipată a activităţii didactice şi educative, a modalităţilor de organizare ţi realizare a acesteia la diferite niveluri ale procesului de învăţământ.

• Prin natura ei, proiectarea didactică anticipează activitatea efectivă de realizare a   programului de instruire şi a performanţelor în învăţare din timpul de instruire.

• Pentru a realiza o activitate optimă de instruire, trebuie pornit în proiectarea didactică de la datele obţinute în urma diagnosticării stării existente, pe baza cărora se realizează un nou program de instruire.

Funcţia de orientare

• Fiind o activitate sistematică, activitatea instructiv educativă este îndreptată spre realizarea unor obiective cu grade diferite de generalitate.

• Astfel această activitate este planificată şi organizată,  şi nu se realizează la întâmplare.

• Noile programe şcolare orientează procesul de predare – învăţare – evaluare – spre  dezvoltarea la elevi a competenţelor intelectuale superioare, şi anume - aptitudini, inteligenţă, creativitate gândire critică, stimulând motivaţia învăţării.

Funcţia de organizare

• Această funcţie se concretizează în organizarea întregii activităţi educaţionale, elaborându-se documentele şcolare prin care se reglementează structura sistemului de învăţământ, procesele de predare, învăţare şi evaluare.

• Ansamblu de documente de organizare, denumit şi curriculum formal sau oficial cuprinde şi planurile-cadru de învăţământ şi ordine ale Ministerului Educaţiei, prin care se reglementează structura învăţământului, predarea şi învăţarea disciplinelor cuprinse în noile planuri-cadru, documente privind organizarea descentralizării sistemului de învăţământ etc.

Funcţia de autoreglare

• Se realizează prin feed-back, pe baza  informaţiilor primite de managerii educaţionali, luându-se măsuri de ameliorare.

Funcţia de decizie

• Profesorul este pus  adesea în situaţii de a lua decizii, de a alege cele mai bune variante de acţiune. Deciziile trebuie formulate în diferite etape ale proiectării didactice: în cursul desfăşurării instruirii; în evaluarea rezultatelor; în elaborarea programelor de instruire.

Funcţia de inovare

            Proiectarea didactică fiind o activitate ce se creează şi se recreează în permanenţă contribuie la optimizarea procesului didactic şi la introducerea  inovaţiei în activitatea cadrului didactic.

Pentru a conduce la un demers didactic eficient, proiectarea didactică trebuie să întrunească o serie de condiţii:

• să privească întreaga activitate educativă, indiferent de amploare şi cadrul de referinţă şi în acelaşi timp trebuie să cuprindă toate laturile, procesele, operaţiile proprii activităţii didactice în care e necesară gândirea anticipativă;

• dat fiind caracterul procesual al activităţii didactice, cu modalităţi specifice de realizare, proiectarea trebuie să fie o acţiune continuă, sistematică, şi să vizeze orice demers didactic, indiferent de dimensiune, complexitate, durată.

În acţiunea de proiectare trebuie să se aibă în vedere:

• activitatea anterioară momentului în care este anticipat un anumit demers didactic care este supusă procesului de diagnoză în scopul de a stabili aspectele eficiente, dar şi pe cele susceptibile de ameliorare;

• situaţia prezentă care presupune cunoaşterea condiţiilor în care se va  desfăşura activitatea proiectată, a resurselor avute la dispoziţie sau care trebuie asigurate, a restricţiilor la care se supune activitatea proiectată, cu deosebire a potenţialului de învăţare a elevilor, a gradului în care ei stăpânesc cunoştinţele şi capacităţile care condiţionează realizarea demersului proiectat;

• activitatea viitoare şi rezultatele spre care acestea tinde, prin raportare la cerinţele ce se degajă din programele şcolare şi alte acte normative pe temeiul cărora se conturează predicţia activităţii viitoare.

• proiectarea didactică trebuie să prefigureze toate aspectele desfăşurării activităţii instructiv-educative, fără a omite ceva, dar şi fără a include detalii nejustificate teoretic şi lipsite de utilitate practică;

• proiectarea trebuie gândită ca un ghid pentru activitatea educatorului, ceea ce înseamnă că pe parcursul desfăşurării propriu zise a activităţii, demersul proiectat poate fi adaptat, reconsiderat, în anumite limite, în funcţie de apariţia unor elemente neprevăzute.

Analiza atentă  a fenomenelor de învăţare atestă faptul că prezenţa unor condiţii minimale în planul activităţilor conexe şi a contextului  învăţării sunt indispensabile desfăşurării în parametri optimi a acestora.

Construirea strategiilor de instruire se face pornind de la politica educatiei, de la nevoile de instruire ale elevilor si de dezvoltare profesionala ale profesorului, iar aplicarea lor are un context specific: cultura scolii si accesul la mijlocele comunicationale si informationale moderne.

In elaborarea si aplicarea strategiei de instruire se implica, ca in orice strategie de altfel:

• Analiza strategica(context social si context scolar, asteptari ale beneficiarilor la nivel local - elevi, parinti, angajatori - si resurse disponibile in plan material, psihologic, de continut)

• Alegerea strategica( conditionata de oportunitati, evaluare, decizie);

• Implementarea strategica( ceea ce presupune planificare, organizare si schimbare).

Strategiile de instruire se definesc si se adapteaza urmand optiunile strategice de implementare a reformei curriculare, in sensul promovarii politicii educationale la nivel de institutie scolara, dar si in raport de conceptia metodologica a fiecarui profesor.

Contextul care facilitează sau, în alte situaţii, din contră, îngreuiază organizarea optimă a procesului de învăţământ, include un ansamblu de variabile (vezi spaţiul, timpul, stilul – pedagogic) care intervin în plan intern (mediul clasei şi al grupei de elevi/studenţi) şi extern (mediul şcolar, extraşcolar, comunitar, social). De remarcat caracterul deschis al contextului în care are loc procesul de învăţământ în societăţile moderne şi postmoderne, care permite perfecţionarea permanentă a activităţilor specifice organizate la acest nivel.

Bibliografie:

Vlăsceanu, Lazăr, „Curs de pedagogie”

Mihaela Moldoveanu, ,,Proiectarea didactică”

Irina Maciuc, ,,Strategii de instruire”