CE ESTE ETICA?

Etica este o ştiinţă filozofică ce studiază morala ca pe una din cele mai importante laturi ale existenţei umane şi sociale. În acelaşi timp etica este şi o disciplină ştiinţifică, deoarece în cadrul ei sunt elucidate două grupe de probleme:

Ø      probleme teoretice propriu-zise ce se referă la natura şi esenţa moralei,

Ø     probleme ce ţin de modul în care ar trebui să procedeze omul, după ce principii şi norme să se conducă în viaţă.

FUNCTIILE ETICII

Temeiurile actualităţii eticii şi importanţa practică a ei pentru om şi umanitate sunt elucidate prin funcţ iile specifice ale eticii. De obicei, sunt elucidate în literatura de specialitate următoarele funcţii ale eticii: funcţia cognitivă, funcţia normativă, funcţia persuasivă şi funcţia educativă.

Funcţia cognitivă - este funcţia principală, în sensul că celelalte funcţii nu se pot realiza adecvat decît cu condiţia realizării ei. Această funcţie s-a materializat de-a lungul timpurilor şi se poate realiza pe trepte succesive:

 

-          treapta descriptivă - ne oferă un început de sistematizare a datelor vieţii morale. Ea se realizează în principal prin elaborarea unor tipologii şi studii ale structurii şi dezvoltării caracterelor. În tipologie sunt descrise succesiv tipuri de atitudini morale, vicii şi virtuţi morale, sau calităţi şi defecte morale. Studiul structurilor şi dezvoltării caracterelor se referă la descrierea caracterelor morale pozitive sau negative.     

-          treapta  analitico-sintetică -  presupune o  analiză a conexiunilor interne şi externe ale diferitor fenomene morale adică toate componentele care au o semnificaţie morală specifică. Gîndirea sintetică culminează cu elaborarea categoriilor fundamentale ale moralei, care definesc şi esenţa şi specificul, deci esenţa specifică a vieţii morale.

-     treapta explicativă - presupune studierea factorilor cauzali, sau a celor generatori ai

      moralei:

      factori ce explică geneza, structura, funcţiile morale, tipurile fundamentale de morală,

      progresul moral şi perspectivele acestui progres.

Funcţia normativă – aceasta nu constă în crearea de norme, deoarece normele morale nu pot fi decretate precum normele juridice de către legiuitor, ele se cristalizează în viaţa reală a colectivităţilor. Dacă este vorba de elaborare a unor coduri morale, această elaborare constă doar într-o explicare şi sistematizare a unor norme elaborate deja în sfera vieţii şi experienţei morale. Trebuie menţionat faptul că şi în viaţa moral ă au existat şi există legiuitori individuali adică marii moralişti ai popoarelor precum: Socrate, Epicur, Kant, Gusti, Mill, Tolstoi, sau profeţii popoarelor precum: Moise, Buddha, Confucius, Hristos, Mahomed, care au iniţiat doctrine morale sau morale cu caracter doctrinar.

Funcţia persuasivă - este o funcţ ie de convingere. Este necesar să remarcăm faptul că funcţia în cauză se realizează în forma ei optimă, prin realizarea primelor două funcţii, cea cognitivă şi cea normativă. Înainte de a se constitui ca funcţie a discursului etic, persuasiunea este prezentă în sfera concretă a vieţii morale, deoarece opinia publică recurge spontan la toate procedeele indicate, încît discursul etic este o expresie teoretizantă a opiniei publice, iar autorul discursului un reprezentant sau un mandatar al ei.

Funcţia educativă - ea a fost dezvăluită încă din antichitate de către Platon şi Aristotel. Pentru ei cunoaşterea binelui are un efect nemijlocit educativ ce antrenează direct respectul şi practicarea lui. După Aristotel moralitatea indivizilor are două izvoare: pe de o parte, cunoaşterea binelui şi, pe de altă parte, experienţa repetată şi fixată în obişnuinţă.

MORALA

Morala este totalitatea convingerilor, atitudinilor, viziunilor, deprinderilor, emoțiilor reflectate în principii și norme menite să reguleze comportamentul individului în parte și a reațiilor sociale, în dependență de așa categorii ca binele, răul, justiția și datoria.

DATORIA

  Datoria este una dintre categoriile fundamentale ale eticii şi desemnează conceperea de către

personalitate a necesităţii imperioase a îndeplinirii a ceea ce porunceşte idealul moral, a ceea ce reiese din idealul moral. Datoria omului este de a urma calea virtuţii, de a face bine altor oameni în dependenţă de posibilităţile sale, de a nu permite ca în sine să existe vicii, să se opună răului.

CITEVA DILEME DE ETICA A COMUNICARII

Dilemele de etică ce stau în faţa managerului gravitează în jurul noţiunilor de secret al informaţiei, transmitere de informaţii din interiorul organizaţiei spre exterior, zvonul şi bîrfa, minciuna, acţiunea de a cere scuze, autocritica, etc.

O dilemă de etică pentru manager apare şi în legătură cu unele aspecte ale comunicării neformale ca de exemplu luarea sau nu în considerare a bîrfei sau ce este de făcut cu zvonurile care circulă în organizaţie.

EMITATORUL SI RECEPTORUL

Emiţătorul reprezintă un individ, un grup sau o instituţie care :

-          posedă o informaţie mai bine structurată decît receptorul;

-          presupune o stare de spirit (motivaţie);

-          presupune un scop explicit (alăturat mesajului) şi unul implicit (motivul transmiterii mesajului, uneori necunoscut receptorului).

În ceea ce ne priveşte, nu este greu să observăm că rolurile majore de emiţător sunt deţinute în şcoală de cadrul didactic totuşi, dincolo de posibilităţile unui feedback nuanţat şi extins, elevul/studentul preia, într-o perspectivă modernă, anumite segmente (de altfel importante) ale acestor roluri (spre exemplu, cursantul are acces la o multitudine de surse de informare, posedînd câteodată o informaţie mai bogată, mai actuală sau mai flexibilă decît profesorul său). În acest sens, la rîndul lor, rolurile de emiţător deţinute de cadrul didactic devin mai puţin stricte, înglobînd - pe lîngă tradiţionalele atribute de claritate, coerenţă internă şi expresivitate - unele noi, la fel de importante; astfel, în ipostaza de emiţător, cadrul didactic trebuie să aibă un comportament flexibil şi adaptat, dezvoltînd simultan anumite roluri de receptor tocmai, fapt aparent paradoxal, pentru a-şi îmbunătăţi rolurile de emiţător.

CATEGORIILE PRINCIPALE ALE ETICII. FUNCŢIILE MORALEI

Din punctul de vedere al eticii, sistemul categorial al eticii este un sistem unitar de noţiuni prin intermediul cărora se reţin şi se exprimă particularităţile imperative ale raporturilor interumane din perspectivă morală.

Sistemul  categorial al eticii este rezultatul grupării sale în jurul unei categorii centrale: BINELE. Sursa acestei categorii este proiectarea gândirii umane asupra sensului existenţei sub multiple aspecte. Din această proiecţie, gândirea umană a decantat cel puţin trei categorii fundamentale, care caracterizează umanitatea în încercarea ei de a-şi asigura perenitatea:

1. ADEVĂRUL –categorie supremă a cunoaşterii.
2. FRUMOSUL – categorie supremă estetică.
3. BINELE – categorie supremă  morală.

Aceste trei categorii au reprezentat miezul discursului filosofic al antichităţii, îndeosebi la marii gânditori ai antichităţii greceşti, Socrate, Platon şi Aristotel şi au rămas permanenţe ale temelor filosofiei, până astăzi.

Determinarea naturii, esenţei şi conţinutului binelui presupune investigarea sferei vieţii morale şi desprinderea, pe această bază, a problematicii fundamentale eticii:

1. Necesitatea şi libertatea morală.
2. Idealul şi realitatea morală.
3. Sensul vieţii morale, ca sens al vieţii, în general.

Această problematică, transpusă în investigaţie teoretică, determină constituirea categoriilor eticii, având drept categorie de referinţă, BINELE.

Alături de această categorie şi subordonate ei stau celelalte categorii, pe care le vom grupa după afinităţile de semnificaţii şi rang, astfel:

1.      Categorii ale sentimentului moral: sensul vieţii, libertatea, fericirea, dreptatea etc.

2.      Categorii ale aprecierii morale: virtutea morală, demnitatea, onoarea, cinstea, sinceritatea, modestia etc.

3.      Categorii ale normativităţii morale: datoria, responsabilitatea, deontologia etc.

Principalele funcţii ale categoriilor eticii sunt următoarele: 

1. Funcţia cognitivă. Categoriile eticii sunt instrumente cu care se operează în procesul transmiterii valorilor şi normelor morale, precum şi în procesul educaţiei morale formale, nonformale sau informale. Ele sunt nume pentru valori, norme, comportamente, aprecieri.
2. Funcţia de generalizare. Categoriile eticii oferă modele optime pentru conduita  şi acţiunea umană, conţinutul lor exprimând întotdeauna deziderativul pur, perceput ca ideal de viaţă.
3. Funcţia apreciativă. Cu ajutorul lor se evaluează judecăţi, fapte, atitudini, se acordă recompense şi sancţiuni. 
4. Funcţia proiectiv constructivă. Prin conţinutul lor teoretic, categoriile  indică sensul perfectibilităţii morale, gradul de moralitate de atins, idealul de urmat, mijloacele de punere în valoare a potenţelor morale ale subiectului.

Funcţiile eticii:

1. Funcţia cognitivă. Această funcţie a eticii se realizează prin cel puţin patru momente distincte ale contactului cu lumea morală:

·               momentul descriptiv, în care valorile, normele  şi faptele morale sunt puse în evidenţă ca realităţi descoperite sau de descoperit;

·               momentul analitico-sintetic, în care toate acestea trec din planul empiric în cel ştiinţific, fiind supuse metodelor de tip epistemic;

·               momentul explicativ, în care intră în funcţiune doctrinele etice, acelea care dau seamă de felul particular de interpretare a fenomenului moral;

·               momentul comprehensiv, în care universul conceptual al eticii trece de la teoretician spre producătorul de fapte morale, iluminându l pe cale raţională sau intuitivă, între cunoaşterea comună şi cea ştiinţifică realizându se astfel necesara unitate. 

2. Funcţia normativă (axiologică). Prezentăm această funcţie ca produsul relaţiei inseparabile dintre valoare şi normă, în lumea moralei. Este de reţinut faptul că etica nu crează norme; ea doar le descoperă ca fiind consecinţe ale universului axiologic, la rîndul său originat în morala individuală şi colectivă. Rolul eticii este doar unul de sistematizare, de conceptualizare, de raţionalizare şi de comunicare. 
3. Funcţia persuasivă. Aşa cum remarca încă Aristotel, diferenţa între raţionamentul categoric şi cel dialectic, specific ştiinţelor normative, printre care şi etica,  este aceea că spre deosebire de raţionamentul categoric în care totul este demonstrabil, în raţionamentul dialectic intervine argumentarea,  ca mijloc de convingere a interlocutorului.

CARACTERISTICI ALE NORMELOR MORALE

A avea un comportament etic înseamnă a săvârşi mereu fapte morale. Normele morale arată ce trebuie să facă sau să nu facă, cum trebuie să fie sau să nu fie subiectul conştient pentru ca rezultatele comportamentului manifestat să fie apreciate ca bune sau ca rele.

Normele de conduită au existat în toate timpurile (date, obiceiuri, legi); acestea s-au transmis, prin educaţie, din generaţie în generaţie. Norma morală reprezintă un instrument de constrângere morală, de protejare: un model prescriptiv acceptat şi recunoscut de membrii societăţii; un standard, etalon de comportament social.

Normele, în general, se elaborează prin două modalităţi:

- neorganizat (neinstituţionalizat): spontan, difuz (cutume, obiceiuri, tradiţii);

- organizat (instituţionalizat): de către organizaţii, instituţii, agenţii specializate.

FACTORII CE FAVORIZEAZĂ COMPORTAMENTUL ETIC

Comportamentul etic, atât în societate, cât şi în organizaţii, este reglementat de un şir de factori, dintre care menţionăm:

-          Legislaţia care orientează, atât la nivel individual, cât şi organizaţional, spre îndeplinirea unor legi care sunt reglementate de stat.

-          Codul deontologic sau codul de etică poate fi definit în diferite moduri:

1) un ansamblu de precepte, prescripţii de conduită pentru diverse aspecte ale valorii morale de drept, socioprofesionale;

2) o declaraţie formală care constituie un ghid etic pentru modul în care oamenii dintr-o organizaţie trebuie să acţioneze şi să ia decizii;

3) un document formal care statuează normele şi credinţele, reflectă valorile obiective şi principiile promovate de o școală, reflectând gradul de cultură al instituției respective.