Globalizarea este un concept utilizat frecvent, având conotatii si implicatii majore la nivelul culturii unei tări. Globalizarea nu poate avea loc în afara unei structuri culturale performante care să aibă capacitatea de adaptare, permitând transferul cultural, schimbul valorilor materiale si spirituale. Doar o asemenea societate poate evolua rapid în scopul valorificării modelului cultural în forme ale unei permanente schimbări. Moda culturală este legată de existenta unui model care se poate exprima prin diferite variante.
În procesul complex al globalizării, problema păstrării identitătii culturale prezintă doua aspecte strâns legate între ele: pericolul omogenizării culturale, aparitia fenomenului de dezintegrare culturală si psihologică, atât pentru indivizi, cât si pentru societăti.
Identitatea culturală la ambele niveluri rămâne una din principalele necesităti psihologice si spirituale. Imposibilitatea de a-si putea păstra propria identitate, conduce în mod automat si de altfel firesc, la conflicte în interiorul unei societăti, sau în cadrul societătilor dintr-o anumită regiune.
Dreptul la diversitate implică necesitatea solidaritătii globale. Identitatea culturală este cea care conferă indivizilor demnitate si fortă, tăria de caracter necesară pentru a supravietui. Există o mostenire culturală comună a omenirii, a cărei ocrotire si valorificare constituie una dintre marile responsabilităti la momentul actual.
Întelegerea implicatiilor diversitătii culturale reprezintă una din provocările lumii contemporane, constituind unul din principalele obiective ale unei noi orientări în cadrul procesului de globalizare.
Cultura – ansamblu de: mituri, valori, norme ; obiceiuri si traditii ; modele de actiune (moduri de a face diferite lucruri); comportamente si atitudini.
Subcultura – cultura unui grup mai restrâns (minoritati etnice, grupuri cu credinte religioase diferite de cele ale majoritatii, oameni cu nevoi speciale, oameni care practica o anumita meserie, oameni care lucreaza in aceeasi institutie, membrii unei generatii, diferite grupuri de tineri etc.).
Multiculturalitatea – existenta in acelasi mediu a mai multor culturi, fara a avea conflicte, dar si fara a derula relatii permanente si consistente de schimb si cooperare.
Interculturalitatea – interactiunea dintre mai multe culturi care coexista in acelasi mediu, schimbul si recunoasterea mutuala privind valori, traditii si moduri de viata.
În societatea multiculturala diferentele sunt tolerate, dar nu si acceptate sau pretuite; în societatea interculturala, există.interactiune si influente reciproc pozitive, dinamism si reciprocitate, constituirea sentimentului de solidaritate (obligatia morala de a asigura salvgardarea drepturilor celorlalti, alaturi de promovarea propriilor drepturi).
Fiecare dintre noi se naste intr-o anumita cultura ale carei elemente trebuie sa le invatam pe tot parcursul vietii. Transferul unei culturi de la generatiile adulte catre noile generatii poartă numele de socializare. Agentii socializarii sunt familia, scoala, mass-media, grupurile de egali, grupurile de interese din cadrul societatii etc.
Scoala reprezintă o socializare secundara (contactul cu valorile si normele culturii dominante pe care trebuie sa si le insuseasca si sa le practice pentru a reusi in plan social).
În societatea multiculturala limba si cultura minoritatilor sunt vazute ca niste probleme si nu ca elemente ale propriei identitati sau ca sursa a diversitatii de cultura si tradiții. Acest lucru generează multiple efecte: credinta in superioritatea implicita a culturii majoritare, irosirea resurselor culturilor minoritare, limitarea posibilitatilor de adaptare a tinerilor apartinând culturii majoritare la diversitatea promovata in spațiul Uniunii Europene.
Societatea interculturala vizeaza abordarea pozitiva a diferentelor, urmareste formarea de atitudini pozitive si active fata de alte culturi, având ca efecte: dezvoltarea abilitatilor tinerilor de a cunoaște si a valoriza alte culturi; dezvoltarea abilitatilor de a recunoaste si a evalua in mod pozitiv diferentele si diversitatea; dezvoltarea comportamentului si atitudinilor pozitive fata de oamenii din alte culturi; dezvoltarea abilitatilor de a recunoaste inegalitatile, nedreptatile, rasismul, stereotipizarile si prejudecatile; dezvoltarea sentimentului de solidaritate si a dorintei de a-l exprima prin actiune.
Problema fiecărei națiuni, apărută ca urmare a acestui fenomen al globalizării, este păstrarea identității naționale. Identitatea naţională este definită prin intermediul culturii și cetățenii simt nevoia să aibă anumite elemente materiale și spirituale, anumite tradiții și obiceiuri prin care să-și definească apartenența la o anumită națiune. În acest fel ia naștere produsul cultural care facilitează această definire a apartenenței naționale. Produsele culturale ajung să fie consumate, în acest proces de globalizare, datorită popularităţii şi accesibilităţii acestora, nu neapărat datorită originilor acestora.
O bună înțelegere a lumii prin prisma identității naționale se referă la o cultură comună a trecutului, prezentului și viitorului. Solidaritatea în cadrul grupului și excluderea "celorlalți" este o caracteristică crucială în crearea identității naționale. Reafirmarea problemelor de identitate apare ca o tendință specifică a adâncirii fenomenului de globalizare și, de asemenea, a proceselor pe care acesta le generează. Problema identității ca efect impredictibil al globalizării atrage atenția asupra ideii că statele suferă o criză a identității, astfel încât criza în relație cu identitatea națională a devenit un fenomen global.
Problema cu care ne confruntăm nu este doar de a împărtăși ceea ce avem în comun,ci de a învăța să gestionăm diferențele care ne separă. În acest context, aparent benefic, reacția membrilor comunității internaționale este una surprinzătoare, tranzitând spre o nouă atitudine, aceea de revigorare a interesului pentru identitate națională și culturală, atât la nivel individual, cât și la nivel comunitar, la baza căruia se află nevoia poporului de auto-descoperire, auto-definire și de menținere a rădăcinilor sale. Sub presiunea globalizării, suntem martorii unui proces în care fiecare națiune intră în mod inevitabil într-o concurență acerbă pentru a construi și a promova o imagine favorabilă în spațiul de comunicare global.
Cele mai vizibile și mai numeroase schimbări în planul identității naționale se reflectă la nivel cultural. De asemenea, o serie de aspecte legate de limba națională, tradițiile și obiceiurile unei țări declanșează automat anumite procese de stereotipizare și discriminare cu privire la simbolurile, muzica și bucătăria națională care sunt supuse celor mai dinamice transformări. Specificitatea națională consolidează existența diversității culturale și susține totodată protejarea autenticității. Cooperarea globală se impune tot mai mult într-o lume tot mai interdependentă, arătând incapacitatea națiunilor de a face față sfidărilor sociale, economice, ambientale pe cont propriu.
Globalizarea si identitatea natională sunt realităti ale lumii contemporane. Globalizarea, proces controversat, complex, multidimensional, dinamic şi de durată, care depăşeşte graniţele statale şi care determină existenţa unei reţele de relaţii economice, politice, culturale şi sociale, a cuprins toate sferele de existenţă umană. În contextul globalizării intense şi al noilor tehnologii, al informaţiei şi comunicării instantanee, societatea umană a intrat într-o nouă fază a evoluţiei sale, care este marcată de coexistenţa şi confruntarea unor tendinţe pozitive cu altele care generează riscuri şi pericole.
În condiţiile comunicării globale, crearea sau menţinerea unei imagini pozitive a unei identităţii devine un lucru extraordinar de dificil de realizat.
Cultura oferă în zilele noastre un câmp nelimitat pentru contacte întrediferitele comunităţi, pentru relaţii interumane şi în consecinţă influenţe reciproce, schimburi fertile, dar şi pentru conflicte potenţiale. Normele privind drepturile omului trebuie să ne ajute să vedem în ce spaţiu juridic poate să se manifeste cultura sub diferitele ei forme, pot să se exprime diferitele culturi, ce garanţii şi ce instituţii juridice există sau ar trebui să existe pentru a face posibile respectarea, protecţia şi realizarea acestor manifestări.
Globalizarea a făcut din comunicarea interculturală un fapt inevitabil. Lumea de azi este supusă unor schimbări rapide, interacţiunea dintre oameni capătă noi dimensiuni. Contactul şi comunicarea cu alte culturi sunt caracteristicile dominante ale vieţii moderne. Comunicarea multiculturală înseamnă interacţiunea directă între oameni de diferite culturi. Comunicarea multiculturală implică mult mai mult decât înţelegerea normelor unui grup, ea presupune acceptarea şi tolerarea diferenţelor.
Bibliografie:
Paul Bogdan ZAMFIR, Accelerarea procesului de globalizare - factor de risc la adresa identității nationale
Văduva Maria, Identitatea națională în contextul globalizării