”Ce nu este inceput azi, nu va fi niciodata terminat maine”

Johann Wolfgang von Goethe

Comunicarea, proces indispensabil de menținere a legăturilor interumane, reprezintă elementul esențial pentru funcţionarea în bune condiţii a oricărei colectivităţi umane, indiferent de caracterul şi dimensiunea ei. Comunicarea organizațională reprezintă un proces de schimb de mesaje ce determină uniformizarea punctelor de vedere şi a acţiunilor cu scopul de a armoniza cunoştinţele privind obiectivele individuale și colective, metodele şi mijloacele utilizate pentru îndeplinirea lor, prin susținerea dobândirii unor abilități necesare, prin uniformizarea sub aspect afectiv şi motivaţional a grupurilor. Pornind de la modul în care dezvoltarea tehnologiei a remodelat schimbul de informaţii între oamenii indiferent de dispersia geografică și accelerându-se transferul de informaţii, comunicarea organizaţională a căpătat o dimensiune suplimentară ce necesită o nouă abordare în ceea ce privește utilizarea conceptului.

 

O problemă importantă cu care se confruntă societatea modernă, ce afectează direct şi imediat, dar şi indirect, pe termen nedeterminat, viaţa indivizilor, a colectivelor şi a societăţii în ansamblu, este problema comunicării.

Caracteristică specific umană, comunicarea este liantul indivizilor dintr-o colectivitate, ce oferă posibilitatea cunoaşterii opiniilor acestora, a omogenizării sub aspect psihosocial, asigurând funcţionarea normală a colectivului, indiferent de mărimea şi natura sa.

Dezvoltarea personala este procesul personal si continuu, prin care ne schimbam in mai bine pe noi insine, cu fiecare zi. Nu ne-am nascut perfecti si nici invatati, putem insa sa depunem un efort pentru a dobandi autocunoastere, abilitati si comportamente noi, pentru ca viata noastra personala si profesionala sa fie mai implinita. Bineinteles ca fiecare dintre noi ar trebui sa stie cel mai bine ce isi doreste de la viata si ce are nevoie pentru a-si indeplini dorintele.

Pe parcursul vietii dobandim multe cunostinte si abilitati, invatam la scoala, parintii, profesorii si mentorii nostri ne dau sfaturi si ne indruma. Daca am cunoaste de la inceput, inca de pe bancile scolii ce vom face in viata si cu ce resurse, drumul nostru ar fi mai simplu si nu am mai avea nevoie de invatare continua. Cu alte cuvinte, nu am mai avea nevoie de dezvoltare personala.

Dezvoltarea personala este un proces desfasurat de-a lungul vietii. Este o cale de a ne evalua abilitatile noastre, luand in considerare scopul nostru in viata si obiectivele pe care le-am stabilit, in vederea realizarii si maximizarii potentialului nostru.

Dezvoltarea personala a fiecarui individ depinde in mare masura de constientizarea si identificarea acelor nevoi (informatii, abilitati, competente) care vor conduce spre atingerea scopului. Atingerea scopului si a obiectivelor depinde in mare masura de resursele de care dispunem (timp, bani, cunostinte, abilitati, etc) si mai ales de motivatia necesara.

Primul pas in dezvoltarea personala o reprezinta autocunoasterea. Apoi sa definim exact ce anume dorim sa imbunatatim, poate nu stim cum sa ne stabilim obiectivele, poate avem o imagine nu tocmai buna despre noi insine si asta ne tine pe loc, poate avem niste convingeri care suna a piedici sau poate comunicarea e deficitara. Important este sa ne fie foarte clar zona in care dorim sa crestem si apoi sa vedem cum putem schimba situatia.

Dezvoltarea personala este o urmarire constienta a unei ,,cresteri” personale prin extinderea constiintei de sine, a cunoasterii si a imbunatatirii permanente a abilitatilor personale.

Definitia comunicarii, privita intr-un mod simplist, putem spune ca reprezinta un simplu act de transfer a informatiilor, dintr-un loc in altul. Desi pare simplu la prima vedere, daca ne gandim la modalitatile in care putem transmite o informatie, procesul de comunicare devine mai complex.

Astazi, intr-o lume in care ne confruntam cu dificultati economice, intr-o lume a competitiei acerbe, abilitatea de a comunica eficient reprezinta o componenta cruciala in atingerea succesului, fie ca vorbim de viata familiala sau profesionala.

Angajatorii de astazi acorda o importanta deosebita acestei abilitati.

Abilitatea de a articula idei, de a fi convingator, de a crea un raport este cruciala in mentinerea unei relatii sanatoase la locul de munca si nu numai.

Sunt cunoscute patru stiluri de comunicare:

-           pasiv

-           agresiv

-           pasiv-agresiv

-           asertiv

Comunicarea pasiva este este un stil în care indivizii au dezvoltat un model de a evita exprimarea opiniilor lor sau a sentimentelor, protejandu-si drepturilor lor, precum şi identificand-si şi satisfacand-si nevoile. Comunicarea pasiva se naste de obicei din respectul de sine scazut. Aceste persoane cred că: ”Eu nu merit sa mi se poarte de grija”. Ca urmare, individii pasivi nu raspund făţiş la jigniri sau la situatiile care duc la furie. In schimb, ei permit ca nemulţumirile şi supararile sa se cladesca in timp.

Dar, odată ce au ajuns la pragul lor ridicat de toleranţă pentru comportament inacceptabil, acesti indivizi pasivi sunt predispusi la izbucniri explozive, care sunt de obicei neproporţionale cu incidentul de declanşare.

După izbucnire, cu toate acestea, ei se simt ruşinati, vinovaţi şi confuzi, astfel încât se întorc a fi pasivi din nou.

De multe ori comunicatorii pasivi:

         Nu reuşesc să afirme pentru ei înşişi;

         Permit altora să încalce în mod deliberat sau din neatenţie drepturile lor

         Nu reuşesc să-şi exprime sentimentele, nevoile, sau dorintele

         Au tendinţa de a vorbi încet

         Sunt exhibitionisti in contactul visual si pozitia lor corporala

Impactul unui model de comunicare pasiva este faptul că acest persoane, fizic:

         Adesea sufera de anxietate, deoarece viaţa pare a fi în afara controlului lor;

         Adesea se simt deprimati pentru că se simt blocati şi fără speranţă;

         Adesea simt resentimente (dar nu sunt conştienti de acest lucru) pentru că nevoile lor nu sunt respectate;

         Se simt deseori confuzi pentru că ei ignoră propriile sentimente.

Comunicarea agresiva este un stil în care indivizii îşi exprima sentimentele şi opiniile  şi pledeaza pentru nevoile lor într-un mod in care încalcă drepturile celorlalţi. Astfel, comunicatorii sunt agresivi verbal şi /sau fizic. Comunicare agresivă s-a născut din stima de sine scazuta. De multe ori, aceasta a fost cauzata de abuz fizic sau emotional, răni nevindecate emoţionale, precum şi sentimente de neputinţă.

Comunicatorii agresivi vor de multe ori:

         să încerce să domine pe altii;

         sa utilizeze umilirea pentru a controla alte persoane;

         critica, invinuiesc, sau ataca pe altii;

         sunt foarte impulsive;

         au toleranţă scăzută in frustrare;

         vorbesc tare si cu o voce aroganta;

         se comporta ameninţător.

Impactul unui model de comunicare agresiva este că aceste persoane fizice:

         devin înstrăinati de alţii

         instrăineaza pe altii

         genereaza frică şi ură fata de altii

         dau intotdeauna vina pe alţii în loc de a-si asuma problemele lor.

Un communicator pasiv poate sa spuna, sa creada sau sa se comporta astfel: sunt superior şi am dreptate şi voi sunteţi inferiori şi greşiti.

Comunicarea pasiva-agresiva este un stil în care indivizii par pasivi la suprafata, dar acţionează cu furie, indirect, sau in spatele celorlalti. Prizonierii de război de multe ori acţionează prin modul pasiv-agresiv cand au de- a face cu o lipsa covârşitoare a puterii. Prizonierii ar putea încerca să saboteze în secret închisoarea, sa râda de inamic, sau perturba in liniste sistemul, în timp ce zambesc si par cooperanti.

Oamenii care dezvolta un model de comunicare pasiv-agresiv de obicei se simt neputincioşi, blocati, şi plini de resentimente - cu alte cuvinte, ei se simt incapabili de a trata direct cu obiectul resentimentelor lor.

Comunicatorul pasiv-agresiv de multe ori:

         Murmura de unul singur decât sa se confrunta cu persoana sau cu problema;

         Au dificultăţi în a recunoste furia lor;

         Folosesc expresii faciale care nu se potrivesc cu sentimentele lor, de exemplu: zambitori atunci când sunt de fapt furiosi;

         Utilizarea sarcasmului;

         Refuza existenta unei probleme;

         Apar cooperanti în timp ce intenţioneaza sa faca lucruri deranjante.

Comunicarea asertiva este un stil în care indivizii isi expun in mod clar opiniile şi sentimentele, şi sunt fermi in aparara drepturilor lor şi nevoilor fără a încălca drepturile altora. Comunicarea asertiva se naste dintr-o stima de sine foarte mare. Aceste persoane se valoareaza pe ele însele, timpul lor, sentimentele spirituale si emotionale cat şi nevoile fizice. Sunt avocaţi puternici pentru ei însisi fiind în acelaşi timp foarte respectuosi fata de drepturile altora.

Comunicatorii asertivi vor:

         exprima sentimentele lor în mod clar, în mod corespunzător, şi cu respect

         utilizeaza ,,EU” in declaraţii

         arata respect faţă de ceilalţi

         ascultă bine, fără a întrerupe-

         au un bun contact visual

         vorbesc pe un ton calm si raspicat

         au o postură relaxata

         se simt conectati cu alte persoane

         se simt competenti şi sub control

         nu permit altora să abuzeze sau sa ii manipuleze lupta pentru drepturile lor.

Perfecţionarea comunicării presupune şi utilizarea unor metode şi tehnici de perfecţionare a comunicării. S-au impus ca deosebit de utile: ascultarea activă – tehnică de sporire a acurateţei recepţionării unei informaţii printr-o atenţie completă acordată interlocutorului şi şedinţa – reunirea pe termen scurt a unui grup de persoane în vederea rezolvării unor sarcini cu caracter informaţional şi decizional.

Practica socială a sintetizat principiile de bază ale comunicării eficiente, pe care G. Johns le prezintă ca imperative în expresii sugestive, astfel:

– găsiţi-vă timp!

– fiţi înţelegător cu celălalt!

– nu amestecaţi persoana cu problema!

– spuneţi ce simţiţi (asiguraţi-vă că vorbele, gândurile, sentimentele şi acţiunile dumneavoastră dovedesc congruenţă)!

– ascultaţi activ!

– oferiţi feedback specific şi la timp!

Asociaţia Americană de Management a stabilit regulile ce trebuie respectate pentru comunicarea eficientă:

1. emitentul să-şi clarifice ideile înainte de a le comunica;

2. pentru planificarea comunicării este necesară consultarea celor din jur;

3. iniţiatorii comunicării să examineze adevăratul scop al comunicării şi să nu se piardă în detalii.

4. emiţătorul să ia în considerare ansamblul elementelor fizice şi psihice ale contextului;

5. expeditorul să fie atent la nuanţe şi la înţelesul de bază al mesajului;

6. emitentul să-şi dezvolte capacitatea de empatie (să privească din punctul de vedere al celorlalţi);

7. emitentul să urmărească primirea feedbackului;

8. emitentul şi receptorul să comunice în perspectivă cel puţin la fel de bine;

9. cei ce comunică trebuie să fie siguri pe suportul comunicării;

10. emitentul şi receptorul trebuie să încerce nu numai să înţeleagă, dar să se şi facă înţeleşi.

Desigur, respectarea şi aplicarea principiilor şi a regulilor comunicării eficiente ţin de personalitatea managerilor, de specificul momentului, dar şi de tipul de strategie de comunicare adoptată. Se practică frecvent următoarele strategii de comunicare: – strategia de control (de autoritate) – utilizată mai ales în situaţii de urgenţă, când managerul îşi manifestă autoritatea deplină, impunând restricţii severe. Managerul dirijează toate acţiunile, sensul comunicării este unilateral, iar feedbackul apare numai pentru clarificări. – strategia de structurare – folosită în procesul de restructurare, de organizare complexă şi de modernizare, de planificare pentru asigurarea ordinii şi a disciplinei prin informare, dirijare şi convingere; – strategia dinamică – practicată cu succes în medii aflate în schimbare rapidă, este orientată spre activităţi imediate. Impune comunicare directă şi la obiect, printr-un mesaj pragmatic, bazându-se pe încredere şi înţelegere, pe motivare şi stimulare; – strategia participativă (egalitară) – caracterizată prin transfer bilateral de informaţii cu influenţare reciprocă, ce asigură luarea deciziilor prin consens. Este eficientă în comunicarea într-un grup restrâns, când se dispune de timpul necesar convingerii pentru acceptarea unor soluţii. Nu se recomandă a fi utilizată în comunicarea cu interlocutori incompetenţi, fără iniţiativă şi experienţă sau în cazuri de urgenţă; – strategia de acceptare – vizează acceptarea opiniei partenerului (poate fi o echipă de consultanţă, o comisie de audit etc.), ce a fost solicitat să consilieze managerul; – strategia de evitare – acceptată doar în situaţii speciale ce impun restricţii în furnizarea informaţiilor. Alegerea strategiei de comunicare în fiecare moment al evoluţiei organizaţiei şi aplicarea ei în funcţie de condiţiile concrete revine managerului, care trebuie să o utilizeze cu maximă eficienţă în atingerea scopurilor propuse. „Multe din neajunsurile manifestate în cercetările şi practicile comunicării se datorează nereuşitei în stabilirea diferenţelor conceptuale între informaţie şi comunicare“