Organizatia școlară trebuie să ofere elevilor un mediu sigur si armonios, în care spatiile de invatare sunt echipate adecvat și raspund nevoilor colective si individuale ale elevilor.

Resursele, metodele de predare si spatiile aferente permit accesul si participarea activa a tuturor elevilor. Angajarea personalului se face dupa criterii clare (standarde minime privind calificarile si experienta) de recrutare si selectie, organizatia defineste o fisa a postului, pune la dispozitia personalului programe de initiere si de formare continua.

Proiectare si dezvoltare – organizatia este receptiva la nevoile indivizilor, agentilor economici si comunitatii (factori interesati externi), dar si la diferitele nevoi ale elevilor (factori interesati interni).

Organizatia este preocupata permanent de proiectarea si dezvoltarea unor programe de studiu care sa raspunda nevoilor factorilor interesati, programe ce plaseaza elevul in centrul lor de interes. Acestea au un caracter de includere sociala, asigurand accesul si egalitatea sanselor pentru elevi. În contextul unei societăţi care se schimbă, învăţămantul românesc trebuie să-şi asume o nouă perspectivă asupra funcţionării şi evoluţiei sale.

 

 În cadrul acestei perspective, parteneriatul educaţional trebuie să devină o proprietate a strategiilor orientate către educarea tinerilor.

Odată cu schimbările ce se petrec în societatea românească apar exigenţele legate de orientarea copiilor într-un univers informaţional dinamic, diversificat şi uneori contradictoriu şi necesitatea racordării permanente a şcolii la realitate. Pornind de la aceste exigenţe, asumarea şi practicarea efectivă a parteneriatului educaţional trebuie să se bazeze pe un consens axiologic al tuturor categoriilor interesate în dezvoltarea educaţiei. Pentru a realiza un parteneriat construit pe baza valorilor democratice trebuie să se opereze o schimbare de valori, atitudini şi comportamente la nivelul tuturor factorilor sociali implicaţi.

Aceste schimbări fundamentale care condiţionează parteneriatul educaţional pot fi realizate prin elaborarea şi derularea efectivă a unor proiecte educaţionale în regim de parteneriat. În mod concret, realizarea parteneriatului începe prin constituirea unui grup partenerial, care include pe lângă şcoală şi reprezentanţii diferitelor categorii şi instituţii ale comunităţii.

Coeziunea şi eficienţa grupului sunt condiţionate de asumarea şi promovarea unor valori comune la nivelul tuturor partenerilor implicaţi;

 - asigurarea egalităţii şanselor în educaţie;

- revigorarea spiritului civic şi a mentalităţilor comunitare;

 - promovarea dialogului, transparenţei şi a comunicării deschise;

- încurajarea iniţiativei şi a participării;

- dezvoltarea cooperării şi a colaborării;

- structurarea disciplinei şi a responsabilităţii;

 - armonizarea condiţiilor specifice cu exigenţele sociale;

În cadrul parteneriatului educaţional, şcolii îi revine rolul de promotor; catalizator şi intermediar, prin reprezentanţii săi. Având trăsături caracteristice ce o deosebeşte de celelalte organizaţii care funcţionează în cadrul comunităţii, unitatea şcolară poate transforma coordonatele sale specifice în atuuri care să îi permită iniţierea şi/sau dezvoltarea parteneriatului educaţional. Pentru a-şi asuma un asemenea rol, şcoala trebuie să admită o serie de principii fundamentale; lărgirea caracterului participativ, al managementului şcolar, atragerea familiei ca principal partener al şcolii, sensibilizarea tuturor categoriilor care pot avea o relativă disponibilitate în raport cu problemele şcolii şi cu suţinerea sa. O educaţie completă, înţeleasă atât în sens afectiv, cât şi instructiv, nu o pot oferi decât familia şi şcoala, împreună.

 Îndeplinirea cu succes a funcţiilor familiei implică respectarea unei cerinţe esenţiale şi anume colaborarea permanentă şi nemijlocită cu şcoala, sprijinirea ei în îndeplinirea funcţiei educative complexe, participarea părinţilor la activităţile şcolii. Colaborarea familiei cu şcoala este o condţie importantă a unirii eforturilor în educarea copiilor. Comportarea elevilor în şcoală şi în afara ei nu-i poate lăsa indiferenţi pe profesori şi pe părinţi. Problemele tratate de profesori cu părinţii trebuie să reflecte necesităţile stringente ale vieţii, ale şcolii, ale instruirii şi educării eficiente a elevilor, la soluţionarea cărora sunt angajate, deopotrivă, şcoala şi familia.

Privită în timp, familia a constituit prima şcoală a omenirii şi constituie şi azi prima şcoală a copilului. În relaţiile dintre şcoală şi părinţi pot să apară disfuncţii generate de: lipsa de interes din partea părinţilor în raport cu educaţia şi cu evoluţia propriilor copii, problemele severe cu care se confruntă unele familii, marginalizarea sau automarginalizarea unor familii defavorizate, resticţiile care ţin de timpul limitat şi de lacunele informaţionale.

De aceea, şcoala trebuie să-şi asume ca priorităţi:

-atragerea şi sensibilizarea familiei;

-elaborarea şi aplicarea sistematică a unor proiecte de parteneriat cu părinţii;

-comunicarea unor informaţii clare cu privire la şcoală, activităţile şi problemele ei;

 -organizarea unor activităţi extraşcolare în regim de parteneriat;

-crearea unor asociaţii comune care să se unească părinţi ai elevilor, cadre didactice; în ultimul deceniu, pe fondul schimbărilor sociale parcurse de societatea românească, s-a înregistrat o proliferare a organizaţiilor cu caracter nonguvernamental, care şi-au asumat roluri specifice, inclusiv în domeniul educaţiei.

O parte din aceste organizaţii au derulat proiecte şi activităţi care au avut un impact semnificativ fie asupra educaţiei, fie asupra comunităţilor în cadrul cărora unităţile de învăţământ îşi desfăşoară activitatea.

 Alături de aceste demersuri generale organizaţiile s-au implicat în proiecte, activităţi adresate implicit educaţiei şi unităţii de învăţământ: consiliere şi orientare vocaţională ; consilierea părinţilor şi educaţia familiei ; facilitarea obţinerii unor resurse materiale şi financiare la dispoziţia unităţilor de învăţământ; sensibilizarea instituţiilor şi categoriilor comunitare în raport cu şcoala şi cu educaţia. Managerul modern trebuie să ofere copiilor un mediu de experienţă bogat care să rezoneze cât mai mult cu tendinţele interne ale copilului, care-i provoacă dezvoltarea, creşterea, să înlesnească firesc şi simplu contactele umane, comunicarea socială, colaborarea, ştiind că ele sunt condiţiile favorabile exprimării libertăţii persoanei. Centrat pe redistribuire deciziei şi a contactului, managementul educaţional modern extinde posibilitatea copiilor de participare la delimitarea şi susţinerea propriului lor destin, în condiţiile în care apelează cât mai puţin la constrângere şi cât mai mult la cooperare.

     Succesiunea generatiilor este ireversibila. Societatea se asigura de perpetuarea ei prin reproducerea membrilor - a actorilor, a povestitorilor etc.BCopilul vine intr-o lume care preexista si este deja populara. El gaseste aici parintii, limba materna, obiceiurile, legile, comunitatea, frontierele.

       In fiecare om distingem ,,fiinta individuala", iar scopul educatiei este de a cizela ,, fiinta sociala" a omului. Scoala pune copilul in contact cu o societate determinata si utilizeaza un ansamblu de practici educative in relatie cu cele ale familiei. Scoala dezvolta in copil anumite stari fizice, intelectuale si morale pe care le reclama de la el societatea in ansamblul sau si, in particular, comunitatea in mijlocul careia se dezvolta.

       Scoala reproduce raporturile sociale, dar o face disimulat si pe cai mai eficiente. Mecanismele de ordin cultural explica inegalitatile sociale, ca si cele de ordin economic. Altadata aceste fenomene erau influentate de magie, blestem, violenta fizica. In zilele noastre, strategiile perpetuarii ordinii sociale se bazeaza pe componenta educationala, pe violenta simbolica ( pe diploma data de scoala ) si alte strategii reproductive.

       Serviciile educative trebuie sa fie accesibile oamenilor in viata lor cotidiana, la firma, in gara, la aeroport. Este mult mai util, de exemplu, schimbul de cunostinte intre persoane care accepta sa impartaseasca din cunostintele lor si persoanelor care accepta sa le insuseasca in orice context educational; sunt mult mai utile ,, retelele de comunicatii" care faciliteaza schimburile intre oameni, indiferent cine sunt ei; sunt mai utile inlesnirile materiale si educationale create copiilor pentru ca ei sa creasca laolalta cu descoperirile stiintei si tehnicii, in conditiile in care scoala devine o ,, retea de convivialitate". Este ideal ca statul sa nu finanteze scolile, ci educatia, orientand investitiile in familie sau in formele scolare alese de elev. Sa nu uitam ca, desi istoriceste constituita, ,, scoala" este condamnata sa dispara, lasand loc altor instante de socializare.

       Politicile educationale trebuie sa aiba la baza principiul educatiei realiste si practice si logica adaptarii invatamantului la realitatile si nevoile nationale si locale de progres.

       Pentru tarile membre ale Uniunii Europene, educatia scolara preuniversitara este o prioritate. Libera circulatie a ideilor si persoanelor pe teritoriul UE presupune si un spatiu educativ propice schimburilor, in conditiile afirmarii valorilor comune europene si pastrarii identitatii nationale, intaririi unitatii economice si sociale, pentru stimularea zonelor in dificultate. Accentul se pune pe scoala care formeaza oameni capabili sa coopereze, sa faca cercetare in conditiile afirmarii parteneriatului scolii cu comunitatile locale, si in conditiile cooperarii internationale. Problemele reale sunt cele legate de cresterea calitatii invatamantului, orientarea scolara si profesionala, care sa tina seama de aptitudinile si motivatiile elevilor, dar si de posibilitatile, nevoile, perspectivele dezvoltarii unei tari, de formarea initiala si continua a educatorilor, de traiectoria scolara a elevilor, de redescoperirea relatiilor scolii cu intreprinderea, cu Biserica, cu alte institutii si alti parteneri, de cresterea importantei acordate educatiei la distanta prin apelul la posta, comunicare audio-vizuala sau prin satelit si internet etc.

       Se urmareste stimularea informarii parintilor si elevilor asupra profesiilor, asupra meseriilor si asupra pietei muncii.

       Elevul apartine unui grup social. Cercetarile au evidentiat ca precizarea din start a apartenentei la grupuri diferite duce la perceperea unui numar mai mare de diferente decat daca apartenenta n-ar fi fost precizata. Identitatea copilului este intr-adevar legata de apartenenta la grupul social, cultural. Copilul va cauta sa se mentina ca membru competent al grupului de apartenenta sau sa adere ( sa se raporteze ) la alte grupuri de referinta. Actiunea educatorului este incununata de un mai mare succes, daca si familia ii da copilului posibilitatea experimentarii precoce a mai multor roluri si daca se bazeaza in relatiile cu el pe respect reciproc, egalitate, solidaritate, asteptari pozitive.

       Se stie ca educatia, ca actiune sociala organizata, se desfasoara intr-un cadru constituit pe baza unor valori perene si cu participarea tuturor factorilor educationali: familia, scoala, institutii culturale, mass-media, structuri asociative etc. La nivelul acestor factori se formeaza medii educationale care exercita influente specifice asupra noilor generatii.

       Familia si scoala reprezinta cei mai importanti factori educationali, fiind adevarati piloni ai educatiei. Mediul familial ii ofera copilului modele de comportamente pe care, de regula, acesta le imita cu fidelitate. Acum si aici se pun bazele unor deprinderi si obisnuinte elementare de comportare morala, dar se face si trecerea spre infiriparea unor reprezentari, notiuni, valori morale, convingeri prin care se exprima atitudinea copilului fata de el insusi, fata de ceilalti si fata de societatea in care se afirma.

       Ca factor al educatiei formale, institutionalizate, scoala este organizatia sociala special creata pentru educarea tinerei generatii. In cadrul mediului scolar, educatia si instructia se impletesc armonios, intr-o forma optima, in mod gradat, conform unor standarde si finalitati propuse.

       Numai printr-o colaborare stransa, sustinuta si fluenta, familia si scoala pot pune in aplicare acest proces de educare a fiintei umane in devenire. Esential este ca cei doi factori sa-si dirijeze actiunile spre un scop comun, sa-si concentreze si sa-si focalizeze influentele spre acelasi deziderat: formarea tipului de personalitate solicitat de imperativele lumii moderne.

       Concomitent cu intrarea copilului in mediul scolar, actiunea educativa a familiei se imbogateste si devine mai profunda. Pentru ca elevul sa obtina performante calitative superioare, este necesara o punte de comunicare, o conexiune reala intre cei doi factori la care ne referim. O buna informare a parintilor cu privire la frecventa, mod de manifestare intelectuala si comportamentala, precum si identificarea unor cai, directii, procedee actionale pentru ameliorarea ori dezvoltarea personalitatii elevului pot asigura succesul procesului de invatamant. Familia, elevul, educatorul, clasa, scoala formeaza un sistem in care dinamica unei componente le antreneaza, dinamizeaza pe celelalte. Majoritatea educatorilor vad necesar dialogul cu familia elevului mai ales odata cu transformarile actuale din familie, si in mod special atunci cand familia este monoparentala, cand ambii parinti ajung in somaj, cand familia refuza contactul cu scoala.

       Exista chiar niste norme, precizari, in legatura cu aceasta colaborare. Cadrul de colaborare exista, dar nu putem ascunde faptul ca relatia multor invatatori si profesori cu familia este destul de sporadica. Cea mai frecventa forma din ultima vreme este intalnirea organizata la scoala. Sunt mai rare vizitele in familia elevului.

       Scoala conduce copilul spre viata, prin viata si pentru viata. Dar viata despre care este vorba aici este, desigur, viata individuala, insa inglobata intr-o colectivitate mai mult sau mai putin mare. Trebuie deci, in ce priveste aspectul social al scolii, sa tinem seama de o realitate exterioara a copilului, care este colectivitatea cu diversele ei aspecte si exigente, cu modificarile aduse de progresul stiintific, cu dezavantajele sale privind progresul oamenilor luati izolat. Pe de alta parte, trebuie sa consideram insa ca munca educativa se exercita asupra unor fiinte individuale, cu un instinct social, cu o tendinta spre grupare  si viata in comun. Din aceasta cauza misiunea educatiei este stabilirea unei corespondente cat mai stranse si mai inteligente posibil intre copii si comunitate. Deci, principiul fundamental al oricarui program de educatie si de instructie este acela de a stabili o dubla armonie intre exigentele sociale si posibilitatile copilului, intre experienta individuala si idealurile sociale.

       Problematica educatiei integrate a devenit, mai ales in ultimul deceniu, un domeniu de investigatie prioritar si pentru specialistii din sistemul nostru de invatamant, chemati sa ofere solutii viabile in contextul promovarii unor politici educationale bazate pe valorificarea principiilor ,, educatiei pentru toti" si a normalizarii vietii persoanelor cu cerinte educative speciale.

       Astfel, plecand de le principiile acestui tip de educatie, avem posibilitatea sa intervenim pentru a modifica / ameliora unele reprezentari negative / defavorabile despre copiii cu deficiente sau cu dificultati de invatare.

       Consideram ca se impune renuntarea la marginalizarea acestor elevi (considerati mai slabi, inferiori copiilor din scolile obisnuite, ceea ce nu este intotdeauna justificat si conduce, in acelasi timp, la actiuni de segregare neintemeiata a elevilor in sistemul de invatamant ).

       Este timpul ca, prin activitati de cercetare si de actiune educationala, sa promovam imaginea reala a ceea ce inseamna SCOALA PENTRU TOTI si, in acelasi timp, sa ii convingem pe parinti si pe cadrele didactice din scolile de masa de necesitatea si avantajele integrarii acestor copii in sistemul obisnuit de invatamant.

       Chiar din scoala trebuie sa-l facem pe copil sa participe la ocupatiile si preocuparile societatii in care va trai. Scoala are menirea de a realiza, atat prin ceea ce executa, cat si prin calitatile si capacitatile pe care le dezvolta, o initiere in viata reala.

       O tendinta remarcabila in dezvoltarea actuala a sistemului de invatamant din Romania o reprezinta cresterea influentei comunitatii locale asupra unitatii scolare. Pe masura ce scoala isi va spori independenta decizionala fata de nivelurile ierarhice superioare ale sistemului scolar, ea va deveni tot mai dependenta de comunitatea locala atat in privinta optiunilor educationale, cat si din punct de vedere al resurselor ( umane sau materiale ) care pot fi atrase. Fiecare unitate scolara isi va defini in scurt timp o identitate proprie si va prezenta comunitatii locale o oferta educationala, elaborata in conformitate cu patru elemente definitorii: cultura organizatiei scolare; ,,viziunea" colectivitatii scolii; nevoile si resursele comunitare; misiunea unitatii scolare.

       Oferta unitatii scolare va fi, prin urmare, legata de viata reala. Spre exemplu, lucrarile manuale considerate ca un element al educatiei generale vor fi integrate in ansamblul activitatii educative. Intr-adevar, cultura nu reprezinta numai eruditie si gimnastica mintala. Pe langa gandirea pura, exista o inteligenta a mainii. Lucrarile manuale vor inspira grija de a face o lucrare complet finita, il vor invata pe copil sa nu-l dispretuiasca pe muncitorul care lucreaza manual si vor crea ocazii de a pune in evidenta avantaje folositoare pentru viata. Exista inca foarte multi intelectuali care nu sunt in stare - si cateodata se mandresc cu aceasta - sa bata un cui.

       Este neinspirat de a considera lucrarile manuale ca pe o pregatire pentru o meserie concreta. Finalitatea aceasta ar fi prea limitata. Acesta este scopul invatamantului tehnic: initierea in gesturile profesiunii. Activitatea copilului, asa cum o interpreteaza noile orientari din pedagogie, poate fi inteleasa astfel: ca o activitate motrica ( clasa constituind locul experientelor sale practice), ca o activitate verbala ( metoda fiind conceputa ca opusa invatamantului dogmatic ), ca o activitate spirituala ( care-l pune pe elev in situatia de a participa direct si in mod real la realizarea sarcinilor scolare ).

       Inca din primele documente programatice ale reformei, printre directiile fundamentale ale acesteia a fost mentionata necesitatea crearii unui parteneriat, in general a unei noi interactiuni intre scoli si mediul inconjurator ( economic, administrativ, cultural ).

       Preocuparea ministerului in legatura cu orientarea scolara si profesionala s-a manifestat in primul rand in elaborarea documentelor curriculare - planuri cadru si programe de invatamant, inca de la stabilirea principiilor de elaborare a unor astfel de documente.

       Reforma curriculara aflata in plina desfasurare a permis unitatilor scolare sa-si elaboreze circa o treime din curriculum in functie de nevoile specifice si resursele disponibile. Astfel, realizarea unei oferte educationale si curriculare personalizate a devenit, deja, o posibilitate.

       Oferta educationala a scolii trebuie sa fie determinata, pe de o parte, de viziunea grupurilor de interes in legatura cu tintele strategice ale dezvoltarii, si, pe de alta parte, de nevoile educationale ale comunitatii si de resursele pe care aceasta le pune in joc pentru satisfacerea acestor nevoi.

        

Bibliografie:

Bauman, Zigmunt . Comunitatea Căutarea siguranţei într-o lume nesigură. Bucureşti: Editura Antet, 2001

Băran, Pescaru, Adina . Parteneriat în educaţie Familie – şcoală – comunitate. Bucureşti: Editura Aramis Print, 2004

Iosifescu, Şerban (coord.). Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ. Bucureşti : ISE - MEC, 2001