Conflictul este un dezacord între nevoi, intenţii, dorinţe, cereri. Conflictul interpersonal implică un dezacord intern şi înseamnă neînţelegerea dintre două părţi; conflictul intergrup are loc în interiorul unui grup de oameni sau între diferite grupuri de persoane. Fiecare dintre aceste tipuri de conflicte are un impact asupra şcolilor. Conflictul este o parte naturală şi vitală a vieţii. Când conflictul este înţeles, el poate deveni o oportunitate pentru învăţare şi creaţie. Sinergia conflictului poate crea două alternative – lucru ce nu a fost posibil înainte. Provocarea adusă de conflict este aceea de a aplica princiipile cooperării creative în relaţiile interumane. Când diferenţele sunt recunoscute şi apreciate – şi când părţile implicate în conflict se bazează una pe puterile alteia – se crează un climat care încurajează stima de sine a fiecărui individ şi oferă fiecăruia o oportunitate de împlinire.

Fără conflict am fi aproape lipsisţi de evoluţia personală sau de schimbarea socială. Din nefericire, când vine vorba despre acesta, majoritatea oamenilor îl percep foarte negativ. Negativismul şi reacţiile pe care le provoacă sunt extrem de dezavantajoase pentru rezolvarea cu succes a conflictelor. În fiecare conflict, individul are de ales: să se lase condus de percepţiile sale negative sau să preia controlul situaţiei şi să acţioneze pozitiv. Totuşi, atunci când oportunităţile de a învăţa modalităţi de abordare a conflictului lipsesc, mulţi dintre indivizi sunt defavorizaţi când este vorba de a lua controlul în mod eficient într-o situaţie conflictuală. De aceea, fără antrenament aceşti indivizi nu au propriu-zis abilitatea de a face alegeri pozitive. Când o persoană devine conştientă şi înţelege că există alternative, aceasta devine mai abilă în abordarea conflictelor, ştiind foarte bine că ele pot avea atât rezultate distructive cât şi constructive. Când conflictul este perceput ca o forţă vitală pozitivă indivizii devin responsabili de producerea unui rezultat prin care relaţiile se intensifică şi astfel ei capătă puterea de a-şi controla propriile vieţi astfel încât să respecte şi nevoile celorlaţi. Cu toate acestea, mai ales datorită absenţei unor modele observabile, această putere rămâne adesea nefolosită. Scopul educaţiei pentru rezolvarea conflictelor în şcoli este tocmai acela de a oferi elevilor şi adulţilor informaţii şi modele comportamentale pentru a-şi conştientiza şi folosi această putere.

Este important să realizăm că succesul elevilor în a conştientiza potenţialul pozitiv al conflictului este rezultatul eforturilor şi implicării permanente manifestate de către adulţii din şcoală pentru abordarea conflictelor în mod pozitiv. Educatorii care folosesc modalităţile pozitive de rezolvare a conflictelor în clasă şi în şcoală confirmă efectul puternic pe care acestea le au atât în viaţa şi munca lor, cât şi în cea a elevilor.

Chiar dacă nevoile umane sunt aceleşi pentru toată lumea, comportamentele prin care indivizii aleg să le satisfacă sunt diferite. Chiar de la naştere, oamenii trec prin experienţe unice, care pot fi plăcute sau dureroase. Prin aceste trăiri, ei învaţă cum să-şi satisfacă nevoile. De aceea, pentru că indivizii au experienţe diferite, deprinderile lor comportamentale pentru a-şi satisface nevoile diferă de asemenea. Fiecare individ are imprimate în memorie comportamente specifice propriilor experienţe de viaţă. Aceste amintiri plăcute constituie universul calitativ al individului şi devin cea mai importantă parte din viaţa unei persoane.  Acest univers este compus din imagini (sau, mai degrabă, percepţii) reprezentând ceea ce i-a bucurat cel mai mult în viaţă. Percepţiile devin standardul prin care se aleg comportamentele. Spre deosebire de nevoile de supravieţuire, care sunt aceleaşi pentru toţi, percepţiile din universul calitativ al fiecărei persoane sunt foarte specifice şi complet individuale. Oamenii aleg să işi satisfacă nevoile în mod diferit pentru că universurile lor calitative sunt diferite. Este important să înţelegem că alegerile fiecăruia pornesc de la ceea ce crede individul că este mai bine pentru împlinirea nevoilor sale.

Diagnosticarea originii unui conflict ne poate ajuta să definim problema şi definirea problemei este punctul de pornire în orice încercare de găsire a unor soluţii. Aproape orice conflict implică efortul combatanţilor de a-şi satisface nevoile psihologice fundamentale de apartenenţă, putere, libertate şi distracţie. Resursele limitate şi valorile diferite par a fi cauza comflictelor. De fapt însă, nevoile neîmplinite sunt cu adevarat originea lor. Rezolvarea conflictelor este aproape imposibilă atâta timp cât una dintre părţi consideră că nevoile sale psihologice sunt ameninţate de către cealaltă parte.

Conflictele care ţin de resursele limitate (timp, spaţiu, bani, echipament, dotări, proprietate) sunt de regulă cel mai uşor de rezolvat. Oamenii îşi dau seama repede că este în interesul lor să coopereze decât să lupte pentru obţinerea resurselor. Atunci când cooperează, disputanţii rezolvă în comun problema, îşi recunosc unul altuia interesele şi crează alternative. Acest proces este de obicei satisfăcător, pentru că alocarea echitabilă a resurselor limitate împlineşte adesea nevoile de aparteneţă şi putere, poate chiar şi de libertate sau distracţie. De exemplu, un elev care este supărat pentru că un prieten nu i-a înapoiat un împrumut vrea, de fapt, să ştie şi să simtă că acel prieten îl respectă (nevoia de putere). Este posibil ca el să nu accepte plata împrumutului decât dacă odată cu aceasta îi este satisfăcută nevoia de recunoaştere şi respect. Dacă într-un conflict ce ţine de resursele limitate nu luăm în seamă decât obiectul acestui comflict şi acţionăm doar în funcţie de acesta, atunci el va reapărea până când adevărata problemă va fi rezolvată. Când valorile sunt în conflict indivizii percep adesea disputa ca pe un atac personal sau ca pe o discordanţă profundă dintre o credinţă familială şi o viziune alternativă asupra unei anumite probleme. Ei tind să personalizeze conflictul pentru că îşi simt ameninţată propria persoană (sinele). De aceea, luările de atitudine puternice vis-a-vis de principii sunt caracteristice conflictelor de valori. Când oamenii se simt atacaţi, ei devin în mod tipic defensivi şi se agaţă cu încăpăţânare de propriile convingeri. Conflictul există pentru că disputanţii se ghidează după reguli diferite. Deoarece disputanţii evaluaeză problema şi persoana celuilalt în funcţie de criteriile conflictuale, rezolvarea poate fi exterm de dificilă. Disputele de valori îşi pot avea rădăcina în diversitatea socială (diferenţe culturale, sociale, fizice sau mentale) şi se exprimă adesea sub formă de credinţe diferite, convingeri, principii, dar de multe ori implică şi prejudecăţi. Deşi sunt complexe, aceste conflicte pot fi rezolvate printr-o mai bună conştientizare (informare), înţelegere şi toleranţă. Când conflictul îşi are rădăcina într-o prejudecată sau partinire faţă de un elev – ca membru al unui grup perceput drept inferior, nefamiliar, ciudat, periculos – ignoranţa, teama şi neînţelegerea determină anumite comportamente faţă de acea persoană. De asemenea, impresia unui statut superior sau privilegiat poate, chiar neintenţionat, să rănească pe cineva prin lipsa de recunoaştere, prin excludere, izolare etc.

Sistemele rigide de valori pot restricţiona foarte mult pe cineva de la a-şi împlini nevoia de apartenenţă. Cu cât mai mult un om aderă la o valoare, cu atât apartenenţa sa se limitează la cei care au aceleaşi credinţe şi este cu atât mai puţin deschis spre diversitate. Valorile inflexibile sunt de cele mai multe ori distructive şi pentru nevoia noastră de libertate. Îi percepem pe alţii negativ dacă nu au acelaşi credinţe ca noi şi toate situaţiile care nu se ridică la standardele noastre sunt rele. În acest caz, opţiunile noastre de a ne satisface nevoile de libertate, distracţie, aparteneţă şi putere devin limitate.

Să rezolvi un conflict de valori nu înseamnă să îi faci pe disputanţi să îşi schimbe princpiile. Adesea, un acord mutual că fiecare vede situaţia altfel este primul pas spre soluţionare. Dacă disputanţii pot învăţa să nu se respingă unul pe altul din cauza diferenţelor de valori, atunci ei vor fi mult mai capabili să puna problema obiectiv. Aceasta este esenţa unuia dintre principiile fundamentale ale rezolvării conflictelor: a căuta sa rezolvi separat chestiunile relaţionale de cele substanţiale ale conflictului. Pentru a rezolva conflictele de valori disputanţii trebuie să depisteze interesele care stau la baza valorilor conflictuale. Din nou, nevoile psihologice sunt incluse în conflictele de valori şi de cele mai multe ori se reflectă în interesele fiecărui disputant. Reacţiile pe care oamenii le au în faţa unui conflict pot să mărească sau să micşoreze probleme. Când conflictul creşte, problema rămâne nerezolvată şi efectul poate fi distructiv; de obicei cresc ameninţările şi sunt implicate şi alte persoane care susţin una sau alta dintre părţi. Mânia, frica şi frustrarea se manifestă, uneori, chiar violent. Omenii devin din ce în ce mai mult înverşunaţi pe poziţiile lor. Diminuarea unui conflict apare când diferenţele şi interesele sunt înţelese. Oamenii îşi păstrează calmul şi au bunăvoinţa de a asculta punctele de vedere ale celuilalt. Aceasta înseamnă că ei se concentrează (productiv) asupra problemei şi nu unul asupra altuia, creind astfel oportunităţi de rezolvare.

Rezumând, conflictul în sinea lui nu este pozitiv sau negativ. Acţiunile alese de către oameni îl pot transforma într-o bătălie păguboasă sau într-o provocare constructivă ce poate crea oportunităţi de evoluţie. Avem întotdeauna alternative pentru a rezolva conflictele. Ele sunt inevitabile – fac parte din viaţă. Alegerea noastră constă în felul în care le abordăm. Misiunea educaţiei pentru rezolvarea conflictelor este de a oferi instrumente indivizilor pentru ca ei să treacă de la simpla diminuare a conflictului la rezolvarea reală a acestuia, care reprezintă cu adevărat un plan de acţiune viabil pentru îmbunătăţirea relaţiilor interumane.

Bibliografie:

Richard J. Bodine Donna K. Crawford, Manualul Educației pentru rezolvarea conflictelor în școală