În sens larg, managementul este activitatea complexă de concepere, pregătire, organizare, coordonare și administrare a elementelor implicate în atingerea unor obiective. Managementul reprezintă un proces conștient de conducere și coordonare a acțiunilor și activităților individuale și de grup, precum și de mobilizare și alocare a resurselor unei organizații (umane, materiale, de spațiu și de timp) în vederea îndeplinirii obiectivelor acesteia în concordanță cu misiunea, finalitățile și responsabilitățile sale economice și sociale.

Date fiind însă finalitățile sistemului de învățământ, complexitatea procesului educațional, varietatea și amploarea resurselor implicate și specificitatea produsului final care nu este unul concret și palpabil, managementul educațional are un specific aparte pronunțat, evidențiat, în principal, prin ceea ce teoreticienii numesc componenta umană a procesului.

 

Managementul participativ este o formă de conducere în care angajații sunt implicați activ în procesul de luare a deciziilor. Managerii care o practică:

▪ valorizează capitalul intelectual și emoțional al angajaților, înțelegând și apreciind

valoarea ideilor, conceptelor și gândirii acestora;

▪ își dau seama că membrii personalului sunt facilitatorii direcți în relația cu clienții și le

cunosc cel mai bine nevoile și așteptările

Practicarea managementului democratic-participativ, fie că discutăm despre comportamentul directorului în raport cu grupul de cadre didactice sau de cel al profesorului în relaţie cu clasa, presupune acţiuni capabile să ofere grupului alternative acţionale, să promoveze pedagogia angajamentului, respectiv posibilitatea angajării personale a profesorilor/elevilor în sarcina de lucru.

Necesitatea de promovare a managementului participativ este generată, în primul rând, de complexitatea mereu crescândă a fenomenelor, de rapiditatea schimbărilor sau multiplicarea numărului de factori care influenţează mecanismul managerial al organizaţiilor. În aceste condiţii, este dificil pentru conducătorul individual, oricât de capabil ar fi, să optimizeze deciziile strategice sau unele decizii tactice importante.

Managementul participativ este benefic atât pentru organizație, cât și pentru personalul acesteia deoarece participarea la procesul de luare a deciziilor:

▪ acționează ca o forță care motivează personalul să atingă scopurile și obiectivele organizației;

▪ este o modalitate sigură de a păstra în organizație persoanele cele mai bine pregătite și talentate care sunt mândre că au un cuvânt de spus în ceea ce privește conducerea organizației ;

▪ crește performanța angajaților care, datorită faptului că lucrează într-un anume confort psihologic, sunt mult mai motivați să comunice și să găsească soluții la problemele apărute;

▪ conduce la un grad înalt al inovației ca urmare a deschiderii către idei și soluții noi și unei comunicări continue la diverse niveluri ale organizației;

▪ diminuează demersul de supervizare a activității deoarece accentul este pus pe managementul propriei persoane.

În același timp, participarea tuturor membrilor comunității educaționale în procesul decizional este o condiție esențială pentru asigurarea calității și susținerea schimbărilor prin care școlile își dezvoltă capacitatea instituțională în acord cu dinamica societății. Acest tip de management se bazează pe responsabilizare şi utilizează creativ resursele umane din organizaţia școlară.

Practicarea – la nivel instituţional – a unui management democratic-participativ, care să implice cadrele didactice din instituţie în procesele manageriale, va avea efecte favorabile în lanţ, până la nivelul relaţiilor educaţionale directe cu clasa de elevi, contribuind la ameliorarea nivelului performanţelor şcolare ale acestora. Acest tip de management va permite ca, în contextul stimulării comunicării la nivelul instituţiei, să se obţină o mai bună cunoaştere a nevoilor de formare profesională şi să se ofere „răspunsuri” la aceste nevoi, obiectivată în activităţi profesionale specifice, puternic adaptate la nevoile identificate. Pe de altă parte, implicarea activă a cadrelor didactice în managementul instituţional poate fi în măsură să modeleze în sens dezirabil, pozitiv, stilul didactic practicat în sala de clasă, să contribuie la creşterea ponderii metodelor didactice active şi interactive şi la ameliorarea performanţelor şcolare ale elevilor.

Abordarea unui management participativ conduce la formarea la nivelul şcolii a unei comunităţi profesionale care va facilita introducerea schimbărilor, instituţionalizarea practicilor inovatoare şi creşterea performanţelor şcolii. In şcolile în care comunitatea profesională este puternică, profesorii lucrează împreună cu eficienţă, împărtășesc viziunea și misiunea școlii şi fac eforturi comune pentru a crea condiţii de învăţare fiecărui elev.

O comunitate profesională este puternică dacă profesorii şcolii respective dialoghează, îşi împărtăşesc experienţele, au credinţe şi norme comune, colaborează şi se focalizează concertat pe activităţile de învăţare pentru elevi.

Pentru ca în şcoală să se dezvolte o comunitate profesională puternică este nevoie de anumite condiţii care ţin de: structuri (alocarea de timp pentru întâlniri şi discuţii, existenţa unor spaţii pentru întâlniri şi discuţii, asumarea de roluri şi responsabilităţi interdependente, autonomie), de resursele umane (deschiderea personalului faţă de schimbare, relaţii bazate pe încredere şi respect, crearea unor oportunităţi de socializare).

Pentru a forma buni cetăţeni, şcoala trebuie să încurajeze participarea elevilor la selecţia, planificarea, organizarea şi derularea activităţilor şcolii. În general, există o puternică tendinţă din partea adulţilor de a subestima competenţa copiilor de a participa la luarea deciziilor. Mulţi profesori sunt ei înşişi rezistenţi la ideea unui parteneriat cu elevii, uitând că aceştia nu sunt doar materia primă a unei instituţii şcolare, ci şi grupul care este direct afectat de schimbările şi inovaţiile în educaţie, nu sunt numai scopul final al reformelor din învăţământ, ci şi parteneri în procesul de schimbare.

Organizarea de întâlniri regulate cu toţi elevii şcolii pot stimula interesul acestora faţă de problemele generale ale şcolii şi dezvoltarea legăturilor şi relaţiilor dintre clase şi grupuri de elevi, fapt care contribuie la crearea sentimentului de apartenenţă la comunitatea şcolii şi la afirmarea identităţii acesteia.

Modalități de implicare a elevilor

1. Acordarea de responsabilităţi în clasă şi în şcoală –prin care elevii să contribuie la bunul mers al vieţii şcolare, ca de exemplu: responsabil cu activităţile extraşcolare, conduita, revista clasei /şcolii, grup ecologist, emisiuni radio etc. Se recomandă ca elevii să concureze pentru poziţiile respective, prezentându-şi un “program managerial”propriu.

2. Consultarea elevilor în vederea elaborării regulilor şcolii – în ideea că în acest fel aceştia vor fi mai motivaţi să le respecte. Regulile trebuie să fie corecte şi să corespundă nevoilor elevilor. Dacă elevii consideră că anumite reguli nu sunt necesare sau sunt discriminatorii, conducerea şcolii şi personalul didactic trebuie să le permită să propună schimbări sau să le modifice.

3. Implicarea elevilor în amenajarea mediului fizic şcolar - de ex., prin acordarea de responsabilități în ceea ce privește selectarea și expunerea lucrărilor în sala de clasă sau pe holurile școlii, amenajarea curții/ grădinii școlii.

4. Crearea unui mediu bazat pe încredere – prin folosirea unor modalităţi de desfăşurare a activităţilor care să le permită elevilor să lucreze împreună, să-şi dezvolte stima de sine, să comunice, să-şi exprime părerea în legătură cu diferite aspecte ale vieţii şcolare.

5. Informarea permanentă a elevilor în legătură cu tot ce se planifică şi se întâmplă în şcoală –o bună circulaţie a informaţiei în şcoală nu numai că va sprijini desfăşurarea activităţii, dar este un mod eficient de a-i face pe toţi să se simtă importanți şi implicaţi în comunitatea educațională a şcolii.

Succesul copiilor depinde în mare măsură de armonizarea demersurilor școlii cu cele ale familiei și de buna colaborare dintre profesori și părinți în vederea stabilirii unei continuități educative. Tendințele actuale legislative care pun accentul pe descentralizare și mărirea gradului de libertate decizională a școlii readuc în centrul atenției și în actualitate discuția despre implicare părinților în viața școlii.

Pentru părinți, colaborarea cu școala le aduce avantajul de a fi informați, de a avea sub control educația propriului copil și nu în ultimul rând, de a primi sprijin pentru a deveni un părinte mai bun – cea mai provocatoare meserie din lume. De asemenea, s-a constatat că în marea majoritate a țărilor care performează din punctul de vedere al educației, asociațiile de părinți au un cuvânt greu de spus în ceea ce privește deciziile care se iau la nivelul școlii.

În foarte multe cazuri, părinţii nu sunt interesaţi să participe la activităţile şcolare; părinţii nu au timp să se informeze despre problemele şcolii; părinţii nu ştiu cum să comunice cu profesorii; profesorii nu sunt interesaţi să comunice cu părinţii.

Părinții pot fi implicați în viața școlii în diverse forme care variază după gradul de consultare și de participare la procesul decizional. In foarte multe școli, participarea se oprește la nivelul organizării de întâlniri periodice (ședințe cu părinții, lectorate) în care părinții sunt doar informați în legătură cu anumite activități și realizări ale școlii. În altele, gradul de implicare crește prin stabilirea și semnarea unor acorduri scrise, aplicarea de chestionare pentru a afla opiniile părinților în legătură cu modul în care funcționează școala. Cel mai important şi dezirabil domeniu al participării părinţilor este însă consultarea lor la luarea unor decizii şi nu doar anunţarea sau aprobarea formală a unor hotărâri luate deja de conducerea şcolii. Acest lucru se face, de exemplu, prin participarea activă, și nu doar cu numele, în structurile de conducere ale școlii (de ex., Consiliul de administrație), înființarea în mod democratic a unui Consiliu reprezentativ al părinților funcțional și cu putere de decizie reală.

Implicarea comunităţii în viața școlii

Școala și comunitatea pot să faciliteze, prin conlucrarea lor stabilă, realizarea unui echilibru între schimbare și continuitate, între specific și global, între împlinirea individuală și exigențele de ordin social. În contextul în care descentralizarea sistemului de educație este deja un proces în derulare, este o necesitate ca instituția școlară să aibă relații strânse cu instituții / organizații /membri ai comunității în care se află. Acţiunea comună în domeniul educaţiei a tuturor factorilor comunitari – profesori, părinţi, elevi, autorităţi, biserica, organizaţii neguvernamentale, agenţi economici etc. se impune pentru că:

• procesul de descentralizare a educației presupune parteneriatul unui evantai de factori care pot prelua roluri și responsabilități la nivel local;

• confruntați cu o varietate de mesaje oferite de medii diverse, elevii au nevoie de o interpretare unitară, coerentă și echilibrată care poate fi furnizată doar printr-un parteneriat educațional;

• educaţia oferită în cadrul școlii trebuie împletită cu educația făcută de alți factori sociali care au o influență semnificativă asupra elevilor;

• contactul permanent al unităților școlare cu diferiți parteneri sociali facilitează racordarea efectivă a școlilor la realitate.

Pentru ca parteneriatul școală – comunitate să devină unul activ și cu efecte benefice în dublu sens, este nevoie ca școala își asume rolul de instituție comunitară principală, organizație cu inițiative care să dinamizeze și să dezvolte comunitatea respectivă. Este nevoie ca şcoala să fie iniţiatoarea unor programe educaţionale comunitare care să urmărească creşterea calităţii vieţii în comunitatea respectivă şi să promoveze valori precum responsabilitatea, cooperarea, participarea, transparenţa sau comunicarea.

Bibliografie:

Anca Tîrcă, Inovaţie şi performanţă în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul urban. management educațional

Manea Adriana Denisa, Școala ca organizaţie. Managementul democratic-participativ şi implicariile sale